14 octambrie: Victor Kernbach, n. 14 oct. 1923 - d. 16 febr. 1995

            

 

Basarabean, născut la Chişinău (înrudit cu Gheorghe de la Moldova şi cu Vasile Conta), face gimnaziul la B. P. Hasdeu din urbea natală, termină liceul la Gh. Lazăr din Bucureşti, se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti,  întrerupe 2 ani pentru a merge pe front, revine şi îşi ia licenţa în 1946, după care va fi redactor la Veac Nou, la Gazeta literară, lector la Institutul de Teatru; apoi va ocupa diverse poziţii în domeniul culturii de masă şi al celei scrise. Din 1970 lucrează la Centrala cărţii, nume sub care se disimula temuta cenzură. Redactor la Scânteia, apoi la revista Magazin.

A publicat versuri, debutând în Vremea ; a publicat proze, note de călătorie, traduceri, dicţionare. A debutat în volum cu eseul Aspecte din literatura rusă, se va ocupa de  prezentarea Gruziei sovietice, va traduce Viteazul în piele de tigru, de marele poet gruzin Şota Rustaveli. Ca poet, îi apar volumele: Rime, 1957, Freamăt galactic, 1966 şi Tabla de oricalc, 1971. Odată cu apariţia în 1966 a romanului de tip SF Luntrea sublimă, V. K. îşi vădeşte preocuparea pentru teme speculative, la limita dintre ştiinţă şi SF, cu accent pe aceasta din urmă, pasionat ca nimeni altul de civilizaţii extraterestre, de paleoastronautică, de veniri ale extratereştrilor, practic punând sub semnul întrebării istoria lumii cu ansamblul structurilor sale şi, totodată istoria religiilor. Va alcătui foarte erudite şi extrem de necesare dicţionare de mitologie românească, universală şi antologii din literatura de anticipaţie: "poveşti ciudate" dintr-o lume a posibilităţilor vieţii în univers, străbătute de fiorul neliniştii, al relelor presimţiri, de admiraţie pentru atlanţi etc. În 1970, cu Enigmele miturilor astrale, dă marea lovitură a carierei sale. Cele 9 cărţi deja publicate nici măcar nu anticipau imensul succes ce i-l va aduce această carte, publicată mai întâi în serial, în Viaţa studenţească, 1968. Au fost necesare noi ediţii, 1973, noi tiraje, căci cartea se epuiza instantaneu. Numai Erich von Deniken a mai avut, cam în acelaşi timp, în acest domeniu, un succes similar, însă fără a dovedi talentul şi persuasiunea românului.

A tradus singur sau în colaborare din autori sovietici.

Opera literară:   Rime, Bucureşti, 1957;  Ţara dintre zăpezi şi portocali, Bucureşti, 1958; Luntrea sublimă, Bucureşti, 1961; ediţia Bucureşti, 1993; Lumini pe Strada Mare, Bucureşti, 1963; Freamăt galactic, Bucureşti, 1966; Umbra timpului, Bucureşti, 1966; Povestiri ciudate, Bucureşti, 1967; Vântul de miercuri, Bucureşti, 1968; Enigmele miturilor astrale, Bucureşti, 1970; Tabla de oricalc, Bucureşti, 1971; Dicţionar de mitologie generală, postfaţă de Gheorghe Vlăduţescu, Bucureşti, 1983; ediţia Bucureşti, 1989; ediţia Bucureşti, 1995; Biserica în involuţie, Bucureşti, 1984; Vacanţele secrete, Bucureşti, 1987; Universul mitic al românilor, Bucureşti, 1994; Mit, mitogeneză, mitosferă, Bucureşti, 1995; Penumbra dedicaţiilor, Bucureşti, 1997. 

Antologii:   Miturile esenţiale, Bucureşti, 1978; ediţia Bucureşti, 1996.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Victor_Kernbach

http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Kernbach  

http://www.autorii.com/scriitori/victor-kernbach/ 

http://www.andreistinga.ro/2012/09/miturile-esentiale-victor-kernbach/

 

 

Poezia zilei, Vasile Petre Fati (n. 13 oct. 1944 - d. 19 nov. 1996)

  

     

Omul Bun

Când omul bun se duce să se culce

Îşi pune o cană de apă la cap

Şi-şi mai priveşte o dată casa,

Ca pe o batista mare cu care te ştergi pe faţă.

A două zi nu suflă o vorba despre asta,

Îşi cumpără o pâine din care şi corbii ar mânca,

Cât despre sete, ea este ca o sora mai mare,

Vine şi pleacă când vrea.

Omul ăsta bun miroase a om bun,

Dar ceva trebuie să facem şi pentru el

Care se scoală de dimineaţă,

Ceva trebuie să-i aducem în casă lui, odată,

Ca să priceapă că gazul de la bucătărie

E ochiul lui Dumnezeu,

Un beţişor, să zicem, cu care să-şi lovească

În fiecare dimineaţă mâinile,

O roată care să-l calce în fiecare dimineaţă,

Un fierăstrău ca un cărbune aprins în fiecare dimineaţă.

Atunci va avea, ca niciodată, gură de lup,

Aripi şi gheare,

Nu va mai mânca pâine,

Nu-i va mai fi sete,

Va fi un om bun. 

 

În spatele uşii

 

Zile de-a rândul am văzut la uşa mea

Un om între două vârste, căutâd parcă ceva.

Era atât de liniştit încât puteai să crezi

Că e o întâmplare că e acolo.

Apoi se muta cu totul la uşa mea.

Avea o mică pilă

Cu care lucra zi de zi, de dimineaţă până seară,

Fără să facă nici un zgomot.

Muncea aplecat asupra pilei sale de culoarea garnizoanei

De la marginea oraşului.

Era atât de obosit că abia dacă se mulţumea

Să-mi arunce o privire sau să-mi răspundă la salut,

După care se aşternea, din nou, pe muncă,

În dreptul uşii mele, ca-n fiecare zi.

Putea să lucreze aşa zile în şir,

Fără să-i pese de mine, adevăratul locatar al casei.

Când a plecat a lăsat o mulţime de dovezi

Că viaţă e aşa şi aşa,

Dar că el muncise cu folos. Şi că avea să se întoarcă

Într-o bună zi.

 

 

Alţi scriitori:

P. P. Negulescu, n. 1972

Nicolae Gheran, n. 1929 - d. decembrie 2022

Marian Papahagi, n. 1948

Horia Stancu, m. 1983 

Ion Lazu - Cea mai veche fotografie de familie - kiru Vanea Lazo și clanul lui din Țigănești-Orhei, cca 2008