13 octambrie: Vasile Voiculescu, n. 13 oct. 1884 - d. apr. 1963

  
          

 

Buzoian din comuna Pârscov (fiu al unui ţăran mai înstărit - la naştere numele Vasile Costache, iar pseudonimul Voiculescu preia numele tatălui: Voicu), urmează şcoala primară în comuna Pleşcoi, gimnaziul la Buzău, liceul la Bucureşti, coleg cu G. Ciprian, D. Dem. Demetrescu-Urmuz şi cu viitorul pictor N. Constantinescu; un an la Litere, se transferă la medicină, 1903-1910, când îşi ia licenţă. Se căsătorise cu o colegă de faculate, cunoscută încă la Buzău. Medic de ţară, mobilizat în vremea războiului la Bârlad, unde se ataşează grupului Al. Vlahuţă- G. Tutoveanu şi va fi înfluenţat la începutul carierei literare. Tot pe-atunci şi acolo colaborază cu Tudor Pamfile, scoţând revista Florile dalbe.

După război, medic la Bucureşti până la pensionare, în 1940. Din 1922 activează la Fundaţia Culturală Prinţul Carol, din 1930 implicat în programele Radiodifuziunii Române, coordonând programele culturale, iniţiind emisiuni precum Viaţa satului, Sfatul medicului, Revista literară etc.

Debutase încă în 1901 cu o odă la Eminescu, redebutează în 1912 cu poezia Dorul, în Convorbiri literare, semnată V. V. Din 1927 devine unul dintre fondatorii revistei  Gândirea. Colaborează la Revista Fundaţiilor regale, care în 1944 îi scoate o antologie de autor, în faimoasa colecţie Ediţii definitive. 

În 1916 îi apăruse volumul de Poezii, în 1918 Din Ţara Zimbrului şi alte poezii, Premiul Academiei Române. Cu următoarele volume va obţine premiile Hamangiu şi Premiul Revistei Fundaţiei Regale. Scrie povestiri, piese de teatru. Importantă este evoluţia sa lirică, de la  sămănătorismul de sorginte Coşbuc-Vlahuţă, la tradiţionalism; cu volumul Pârgă survine o schimbare importantă, apare lirica pe teme religioase, apoi se accede la lirica de tip Pillat-Arghezi. În 1946 moare soţia poetului. Vor urma două decenii de recluziune. Se ataşează grupului Rugul Aprins de la Mrea Antim, apoi cercului din casa colecţionarului Barbu Slătineanu, împreună cu Dinu Pillat şi alţii. Vor fi arestaţi în vara-toamna 1958 (poetul avea pe-atunci vârsta de 74 ani, nu s-a ţinut seamă de acest detaliu...); condamnat la 5 ani închisoare, este eliberat în 1962, luna mai şi, bolnav, şubrezit, mai trăieşte până în aprilie 1963.  

Manuscrisele îi fuseseră confiscate, tot ce scrisese în ultimele două decenii va fi publicat începând din 1964: Ultimele sonete închipuite... constituie un adevărat eveniment în lirica acelor ani; părând să preia tonul din sonetele Shakespearriene, ele aduc o mare noutate în lirica vremii, prin virtuozitate formală dar încă mai mult prin extaz, prin fervoare şi senzualitate spiritualizată. Povestirile: în 1966, Capul de zimbru, Zahei orbul în 1970 configurează un univers aparte, al gândirii magice, povestiri localizate în păduri, în munţi, la schituri, într-un mediu ancestral, cu eresuri, completând astfel abordările din universul rural, aşa cum ne este cunoscut din operele lui Sadoveanu, Galaction, Agârbiceanu; lirica îi este editată în două culegeri: Veghe şi Clepsidra. Opera sa îşi face treptat drum spre cititor, receptarea critică este entuziastă. Abia în 1993 va deveni membru postum al Academiei Române.

 

Opera literară: Poezii, Bucureşti, 1916; Din Ţara Zimbrului şi alte poezii, Bârlad, 1918; Pârgă, Bucureşti, 1921; Amintiri despre Vlahuţă, Slobozia, 1927; Poeme cu îngeri, Bucureşti, 1927; Cartea misionarului (în colaborare cu Gh. D. Mugur), Nichifor Crainic, Craiova, 1930; Chestionar folcloristic (în colaborare cu Gh. D. Mugur), Craiova, 1930; Pata ursului, Bucureşti, 1930; Destin, Bucureşti, 1933; La pragul minunii, Bucureşti, 1934; Toate leacurile la îndemână, Bucureşti, 1935; Umbra, Bucureşti, 1935; Urcuş, Bucureşti, 1937;  Întrezăriri,  Bucureşti, 1939;  Demiurgul, Bucureşti, 1943; Duhul pământului, Bucureşti, 1943; Poezii, Bucureşti, 1944; Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de..., prefaţă de Perpessicius, Bucureşti, 1964; ediţia (Die letzten ersonnenen Sonette Shakespeares in der erdachten Ubersetzung... - Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de...), ediţie bilingvă, traducere de Immanuel Weissglas, prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1974; ediţia (Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de... - Shakespeare's Lost Fancied Sonnets in Immaginary Translation by...), ediţie bilingvă, traducere de Cristina Tătaru, Piteşti, 2000; Povestiri, I-II, introducere de Vladimir Streinu, Bucureşti, 1966; ediţia (Nuvele), I-II, ediţie îngrijită de Ion Voiculescu, prefaţă de Mircea Tomuş, Bucureşti, 1972; Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Piru, cu un desen de Marcela Cordescu, Bucureşti, 1966; Poezii, I-II, ediţie îngrijită de Ion Voiculescu şi Victor Iova, prefaţă de Aurel Rău, Bucureşti, 1968; Viscolul, Bucureşti, 1968; Zahei orbul, ediţie îngrijită de Ion Voiculescu, prefaţă de Mircea Tomuş, Cluj, 1970; ediţie îngrijită şi prefaţă de V. Fanache, Cluj Napoca, 1986; ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Mohanu, Bucureşti, 1996; Poezii, ediţie îngrijită şi postfaţă Ştefan Aug. Doinaş, Bucureşti, 1972; Teatru, ediţie îngrijită de Mircea Tomuş şi Ion Voiculescu, Cluj, 1972; Iubire magică, ediţie îngrijită şi postfaţă de Gelu Ionescu, Bucureşti, 1975; Coiful de aur, cu ilustraţii de Elena Boariu, Bucureşti, 1981; Poezii - Poesies, ediţie bilingvă, traducere de Paul Miclău, prefaţă de Ştefan Aug. Doinaş, Bucureşti, 1981; Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de... şi alte poezii, ediţie îngrijită de şi postfaţă Cornel Ungureanu, Bucureşti, 1981; Povestiri, I-II, ediţie îngrijită de Victor Iova, Bucureşti, 1982; Poezii, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de Liviu Grăsoiu, Bucureşti, 1983; Recits, traducere şi postfaţă Irina Bădescu, Bucureşti, 1983; Iubire magică, ediţie îngrijită de Victor Iova, Bucureşti, 1984; Gânduri albe, ediţie îngrijită şi introducere de Victor Crăciun, prefaţă de Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1986; Capul de zimbru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Marin Beşteliu, Bucureşti, 1987; Toiagul minunilor, ediţie îngrijită şi prefaţă de Nicolae Florescu, Bucureşti, 1991; Alcyon sau Diavolul alb, ediţie îngrijită şi prefaţă de Florentin Popescu, Bucureşti, 1992; Poezii inedite şi corespondenţă, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ileana Ene, Galaţi, 1993; Călătorie spre locul inimii, ediţie îngrijită de Radu Voiculescu, prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1994; Lostriţa. Căprioara din vis, ediţie îngrijită de Florentin Popescu, Bucureşti, 1995; Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Apetroaie, Galaţi, 1995; Înaltele nelinişti, ediţie îngrijită de Roxana Sorescu, Bucureşti, 1998; Integrala prozei literare, ediţie îngrijită şi prefaţă de Roxana Sorescu, Bucureşti, 1998; Integrala operei poetice, ediţie îngrijită şi prefaţă de Roxana Sorescu, Bucureşti, 1999; Antologie de versuri şi proză, ediţie îngrijită de Sultana Craia, Bucureşti, 2002; Poezii, ediţie îngrijită de Roxana Sorescu, Bucureşti, 2002; Opera literară, vol. I: Proza, ediţie îngrijită şi introducere de Roxana Sorescu, Bucureşti, 2003. Culegeri:   Cântece de stea, Bucureşti, 1922 (în colaborare cu Gh. D. Mugur); Proverbe, Bucureşti 1928 (în colaborare cu Gh. D. Mugur);

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Voiculescu

http://www.crispedia.ro/Vasile_Voiculescu

http://www.observatorcultural.ro/POEZIE.-Vasile-Voiculescu-Ultimele-sonete-inchipuite-ale-lui-Shakespeare...*articleID_2528-articles_details.html

 

 

Poezia zilei, Vasile Voiculescu  

 

Ultimele sonete...

            *

Te miri ca nu scot gheara sa-mi sfîsii bîrfitorii ? Unde-ai vazut tu leul vînînd gîndaci sau poame ? Poetul sare lacom asupra-naltei glorii, Cu-mbãtãtoarea-i carne s-aţine sacra foame. Si eu am alergat-o-n pustiul lumii voastre Si m-am bãtut cu tigrii si şerpii pentru ea, Am fugãrit-o pîna-n capcane şi dezastre, Dar cînd s-o prind, în cale-mi ieşişi tu, scumpa mea ? Tu m-ai vînat cu ochii, oţele zîmbitoare, Si lesnicioasã pradă-ţi cad astãzi la genunchi; Hai, inima sfîşie-mi, mi-o faci nemuritoare, Si dulcea ta cruzime pãtrunzã-mã-n rãrunchi :     Cãci stihurilor mele le dau alte destine,     Cu nobilul lor sînge de-a te hrãni pe tine. * Din clarul miez al vîrstei rîd tineretii tale, Trufaşa-ti frumusete în fatã o privesc Si ochilor tãi, astri tulburãtori de cale, Opun intensu-mi geniu în care mã topesc. Mã-nfãtisez cu duhul, nu te sãrut pe gura, Plecat ca peste-o floare, te rup si te respir... Si nu mai esti de-acuma trupeascã o fãpturã, Ci un potir de unde sug viatã si strîng mir. Nu-mi numãra anii, seva nu stã in gingasie : Cu ideala fortã mi-apropii ce mi-e drag, Injug virtuti si patimi la marea poezie În care fãrã urme de pulbere tîrzie,     Te-amestec si pe tine cu sila; pentru mag,     Pãmintul n-are margini, nici cerurile prag. * A cîta oarã zorii mã prind fãrã de somn ? Dã iarna buzna, anul îsî lapãdã coroana, Eu în surghiun, departe... Cînd ai sã-mi curmi prigoana, Iar sã mã chemi la tine, puternicul meu domn ? Dar tot veghez - de-aicea - iubirea ta plãpîndã, Ca peste o comoarã-n veci hãzãrita mie De inimi arzãtoare si toate stînd la pîndã. Fereste mai cu seamã sã pleci pe mare-albastrã Cu oachesa aceea fatarnicã si rece; Nãvalnicele-mi gînduri, gonind pe urma voastrã, Vã vor stîrni tempeste, corabia sã-nece:     Cãci te iubesc cu ură, întreg si numai eu;     Nu te împart cu nimeni, nici chiar cu Dumnezeu. * La ce-mi slujesc de-acuma duh, faimã, fantezie... M-ai pãrãsit... si toate se sting, reci scinteieri. Pentru rãnitul vultur aripile-s poveri, Zbãtaia lor, zadarnic adaos de-agonie. Si mã supun... Osinda de gura ta rostitã E lege pentru mine de aur pur si greu; Durerea de la tine mi-e inca o ispitã, Tu, genial tutore al geniului meu. Si neguri lungi de veacuri las iar sã mã înghita... Din groapa mea zbucni-va o flacãrã tîrzie; Atunci intreaga lume va deslusi, uimitã, Crescînd misterioasã a noastrã poezie,     Din dragostea nãscutã în zbucium si adori,     Pe-ascuns, din tainic tatã, ca un copil din flori ! * Din spulberul iubirii atît doar mai pot strînge, Sã-mi fac un streang, eu singur, cu fragedele-ti rochii... Mã-ndeamnã alte gînduri sã iert si sã-nchid ochii, Privighetoarea oarbã cu mult mai dulce plînge. Înduplecã-te, darã, durerea mea-ntr-atît, Sã preaslãvim fugara, si-n loc de rãzbunare Sã stoarcem nemuririi si artei lacrimi, cît Sã stea podoabã lumii hidoasa ei trãdare. Dar cine viers si suflet acum sã-mi împrumute Dacã-mi lipsesti tu, însãsi esenta a minunii ? Ah, inima si coarde-mi sînt deopotrivã mute, Cînd limpede vãd astãzi prãpastia minciunii:    Cãci orb eram atuncea cînd te aveam in fatã,    Splendoarea-ti, luîndu-mi ochii, da cintecului viata !

Casa memorială V. Voiculecu din com. Pârscov, jud. Buzău

 

Poetul la aniversara 70:

Gellu Dorian, n. 13 oct. 1953

  

        

Frumuseţea

Stă desfăcută la nasturi şi buricele degetelor îi ating sfârcurile,

ştie ea de ce acolo caută degetele cuiburi de îngeri,

ştie ea că nici acolo

nici în altă parte nu sunt îngeri

ci doi drăcuşori care se zbenguie ca luminiţele în oglindă

când ea se prăvale şi nimeni nu o mai poate prinde,

ştie ea cât de fragile sunt braţele care se arcuiesc pe sub ea,

cât de jucăuş devine trupul când cade în gol,

şi acolo totul se pierde cu bună inconştienţă,

 

stă, nu s-ar zice, nepăsătoare, chiar dacă nu se află acolo,

pe o margine de pat,

ştie ea cât de dulci îi sunt buzele,

ştie ea cât de adânci îi sunt picioarele,

cât de fierbinte îi este mijlocul,

cât de dulce,

şi nimic din ce face nu lasă a se înţelege că ea ştie,

că mai curând aşa este firesc,

să fie pentru fiecare cât secunda prin care trece

să rămână o veşnicie,

 

despuiată şi liberă ca o puşcărie în care toţi ar intra

să stea după gratii,

ştie ea că nu peste multă vreme o să i se ducă pielea la împăiat,

şi asta o ştie,

dar nici o vorba sângerie nu o poate deranja

când pe buzele ei se odihnesc stoluri de ochi

pe care îi mestecă şi-i aşază pe şolduri,

muşuroi de furnici alungate de beţişoare de ceară

pe care le topeşte pe loc,

 

ştie ea că nu este biserica în care să nu se adune

mii şi mii de păcate pe zi

 (preluare de pe Google)

 

Encrateia

Doar în vis sunt sigur că exist cu adevărat,

de cum mă trezesc nu-mi mai aparţin, alte

fiinţe fug prin mine și din mine,

viaţa e un surogat din care nu mai vreau să gust,

nici micul dejun nu mai e cel din care gustam

și ziua era cu adevărat viaţa mea,

ora șase nu mai e șase, nici nu se mai vede

în cadranul ceasului înghiţit de perete ca o alună

în fălcile veveriţei,

și dacă ora șase nu mai există, nici celelalte ore

nu mai există,

prin urmare nici eu cel care doar în vis exist cu

adevărat,

acolo sunt atît de viu și înconjurat de oameni

care în realitate nici ei nu există,

pentru că dacă ar exista ar exista și realitatea

care este ca peretele cronofag

prin care se vede mereu același apus după care

încep toate să existe numai în vis,

numai acolo, doar pînă ce mă trezesc și dispar

într-o lume dispărută care nu mai visează

că există cu adevărat, ci rupe din același perete pînă cînd devine totul

o ruină de cetate antică

prin care hălăduiesc noapte de noapte

și cred că voi ajunge odată și odată

la ziua cînd privindu-mă-n ochi

voi vedea cum curg într-o altă privire,

fluviu adunat într-o deltă nesfîrșită

cît cerul,

doar așa, pînă dincolo de stăpînirea de sine,

al cărui nume nu-l știe nimeni

și la care toţi răspund doar în vis.

 

Icoană

El se preface-n nimic și în toate,

în timp ce eu mă fac fir de praf în lacrima lui

cînd nu plînge,

se spune că femeile sunt lacrimile lui

pe care le șterg de fiecare dată

cînd faţa lor e a mamei

în braţe cu fiul coborît de pe cruce,

dar nimeni nu ia în serios

tînguirea dintr-o icoană

pe care doar credinţa a zugrăvit-o-n biserici,

doar poetul

făcînd din cîrciumă altar,

doar melancolia ca o rază intrînd prin vitraliu.

Alţi scriitori:

G. M. Zamfirescu, n. 1898 - d. 8 octombrie 1939

Vasile Petre Fati, n. 1944

 

Ion Lazu. Arhiva de familie - Surorile tatei, Lida și Milea