Radu Anton Roman, n. 9 aug. 1948 - 29 aug. 2005

              

 

 

 

Din oraşul Făgăraş, unde a terminat liceul, a descins la Bucureşti, făcând facultatea de ziaristică, după alţi doi de drept, nefinalizaţi. Tânăr frenetic, a schimbat nenumărate îndeletniciri: învăţător, pedagog, chituitor la blocul Intercontinental, gardian de noapte, bibliotecar, redactor, director la Televiziunea Franco-română, consilier editorial, realizator TV şi în tot acest timp: turist, pescar, vânător, fotograf artistic.

A debutat ca poet, dar şi-a diversificat în modul cel mai spectaculos posibil, fără egal la noi, paleta scripturală, publicând reportaje lirice, cronici teatrale, romane, cărţi de turism, vânătoare şi pescuit, cărţi de ... bucate. S-a făcut remarcat ca teleast, deţinând o emisiune despre obiceiurile culinare ale provinciilor româneşti, cu accent pe bucătăria tradiţională, dar cu incursiuni culturale în istorie, antropologie, ritualuri.... Imediat după decembrie 1989, când în România se traducea pe capete din orice literatură străină, R.A.R. era poate singurul autor român tradus copios în Franţa, în Anglia, poate şi în alte ţări.  Pe tarabe găseai ediţii de mare lux de R.A.R., cu abundenţă de ilustraţii, despre Bucătăria românească, lucrări legate, copertate, în casete de 6-7 volume, pe care lumea le cumpăra într-o veselie.

A fost primit bine la debutul în poezie, apoi personajul s-a lansat în televiziune, colindând ţara, cu emisiuni care parcă voiau să-l concureze pe Păunescu, de la „Antena vă aparţine”.  Aceste emisiuni, vizionate de milioane de români, au devenit cărţi, au devenit casete video. A realizat filme documentare privind Delta, a deschis expoziţii de fotografii artistice, a făcut din arta culinară o formă de cunoaştere empatică a spiritualităţii româneşti.

Am citit cu mare interes În Deltă cu Jacques Yves Cousteau, care în mintea mea, (din tot ceea ce citisem şi mai ales văzusem la televizor şi la cinema: Lumea adâncurilor, în două serii, etc), reprezenta personalitatea cea mai proeminentă a secolului XX. Un personaj despre care RAR ştia desigur mai multe decât mine şi îl admira pe măsură, deci a ţinut morţiş să se ataşeze echipei Cousteau, în aventura ei din Deltă, imediat după 1990. Mare cunoscător al Deltei şi al oamenilor ei, lipoveni şi lipovence iubeţe, mari pescari şi la fel de mari băutori, el însuşi pescar inveterat, autor de reportaje în domeniu, deja scriitor cu platformă constituită, totuşi JYC nu a acceptat să-l angajeze ca ghid, cu toate insistenţele unora din echipă, susţinători ai lui RAR, ci ca interpret-translator. Se făceau aprovizionări abracadabrante cu alimente şi băuturi, pentru mintea unui român de pe-atunci; se gătea excelent, iar RAR se afirma pantagruelic, răzând 6-7 porţii la o masă.. Se trăia bine pe vas, căci JYC avea fonduri incredibile, de la fundaţii şi sponsori din lumea largă, la care nimeni n-ar fi sperat să acceadă. Însă era teribil ritualul prin care JYC îşi făcea apariţia pe puntea vasului, în zori, filmat şi fotografiat de 4-5 angajaţi speciali şi exclusivi, care nu aveau voie să-l ia în cadru decât pe Corifeu. Numai el exista, numai el descoperea, numai el vorbea şi făcea planuri pentru tot mapamondul...Apariţii regizate, ţinute sub cel mai sever control; întâlniri cu şefi de state, preşedinţi de Academii, etc. Vasul a parcurs de 6 ori distanţa Tulcea- Sulina, în aşteptarea premierului Roman, care uitase să specifice locul descinderii din helicopter... JYC neobosit în a-l aştepta pe premierul României, încă un triumf personal... Nimic nu era precupeţit pentru a fi pus în pagină fascinantul personaj.  Care avea acasă o soţie fidelă, devotată de 5 decenii, iar pe vas avea o amantă şi pe fiica rezultată din relaţia cu aceasta. Iar pe fiul Philippe, fotograf talentat, îl ţinea la mare distanţă şi nu i-a dat nicicum şansa să se afirme, la rându-i. Dispărut în nu mai ţin minte ce accident naval? Sunt cutremurătoare şi pline de amărăciune consemnările lui R.A.R., constrâns să-l coboare pe idol de pe piedestalul pe care atâţia alţii, mai puţin scorţoşi, i-l lustruiau, cu metodă (Văzuse Lumea adncurilor de 15 ori...). Aş vrea să regăsesc cartea, plutitoare prin apartament, şi să dau câteva citate edificatoare.

 

Opera literară: Ohaba, ţara asta, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1972 (poeme).Ţările de sus ale merilor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1974.Călătorie spre nord, 1976; Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti, Editura Paideia, 1998. În Deltă cu Jacques-Yves Cousteau, Editura Paideia, 2001. Zile de pescuit, 1984, (ed. a II-a, Editura Paideia, 2002) (roman). Des poissons sur le sable, Éditions Noir sur Blanc, 2002 (traducerea în franceză a romanului Zile de pescuit). Savoureuse Roumanie, 2004.

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Anton_Roman

www.romlit.ro/radu_anton_roman

 http://stiri.kappa.ro/actualitate/30-08-2005/aseara-radu-anton-roman-s-a-stins-din-viata-78571.html

*

Filă de Jurnal cu RAR: 21 octombrie 2008, marţi. Pe cea mai frumoasă lumină de toamnă. Încep lectura la R.A.R. cu J.Y. Cousteau în Delta Dunării. (Poate se va înţelege că acţiunea plăci memoriale, pe lângă multe altele asupra cărora nu mai revin, mi-a prilejuit reluarea unor lecturi din scriitorii români, iar în câteva cazuri cunoaşterea mai în profunzime a operei, nu doar a vieţii scriitorilor.). R.A.R. se dovedeşte în mare vervă, zice: Lumea tăcerii mi-a schimbat viaţa, L-a văzut de peste 20 de ori. Printr-o tânără ziaristă pe care o cunoscuse altcândva, intră în echipa lui J.Y.C., însă  nu  ca ghid, căci cunoştea Delta de 20 de ani, ca mare pescar şi prieten cu toţi lipovenii; iar J.Y.C. n-ar fi admis să se ştie că altcineva îl conduce pe el în descoperirea Deltei, - nu, toate iniţiativele şi descoperirile erau în exclusivitate ale lui! L-a angajat nu ca ghid, ci ca translator. Tot ce se filma de către operatori, tot ce se fotografia de meseriaşi, musai să-l aibă totdeauna în centrul imaginii pe JYC, de preferinţă singur în faţa miracolelor pe care le dezvăluie lumii...

 

 

Poezia zilei, Radu Anton Roman

*                                                                         

Busuioc pe colţul mesei tale

mirosind a toamnă şi a brad.

Tu ca o zăpadă, eşti făptura

care va pleca în nordul florii

unde cerul e-mbăiat cu miere

picurând albine moi, de jad.

 

Drumu-acesta lung te va răpune

Eu am să aştept sub o cetate

alb şi îngheţat în ape albe

unde mrenele de lapte sângerează.

Am să bântui singur printre ziduri

ca un vânt de gheaţă peste sate

 

Dac-ai să te-ntorci, ţinutul florii

se va umple de o toamnă sură

Te voi întreba unde ţi-e trupul,

pleoapa ta ca o zăpadă pură.

Voi şopti încet să te apropii.

Carnea mea, gemând, va îndura

noaptea, sărutându-mă pe gură.

 

*

Am pus placă memorială pe fațada imobilului din str. Louis Blanc, nr. 21-A, casa de pe colţul cu str. Paris, S.I. Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.

 

 

 

Alţi scriitori:

Claudiu Moldovan, n. 1921

Romulus Cojocaru, n. 1934

Ion Marin Iovescu, m. 1977