Scriitorul zilei: Gelu Ionescu, n. 8 iunie 1937

  
   

Născut la Galaţi, tatăl jurist şi mare proprietar rural. Şcoala primară în Galaţi, liceul la Tg. Ocna, absolvit în 1954, după care devine student la Institutul de mine din Bucureşti, însă în 1957 renunţă şi se înscrie la Filologie. Licenţiat în Filologie, 1963, cu o lucrare condusă de Tudor Vianu,  a fost asistent şi apoi lector la catedra de Literatură comparată, până în 1982, când s-a exilat. Îşi luase doctoratul cu o lucrare despre Eugen Ionescu, 1974. A devenit redactor la Radio Europa Liberă, până în 1995, după care a devenit lector de romanistică la Universitatea din Heidelberg. În 2002 s-a pensionat. Locuieşte în Germania.

Discipol al lui Tudor Vianu, a excelat în critică şi istorie literară, în eseistică. A luat câteva premii ale Uniunii Scriitorilor.

Romanul lecturii, 1975; Orizontul traducerii, 1981, revăzut în 2004, Anatomia unei negaţii, 1991, despre începutirile literare ale lui Eugen Ionescu, carte respinsă de cenzura comunistă. Copacul din câmpie, 2003; Covorul cu scorpioni. Douăsprezece fragmente memorialistice, 2006.

Citeşte mai mult:  http://www.europalibera.org/author/21406.html

Poezia zilei, Cristina Tacoi,  n. 8 iunie 1933 - d. 27 aprilie 2010

 Al patrulea amurg

 Aceşti bulbi sângerii

 trandafirii

 numai ştiu să înflorească

 pe pământul de ape sticlind

 Aud cum cresc lichenii

 în ochiul oglinzilor negre

şi-n încăperea strâmtă unde m-am întors

 văd cum se prelinge pe ziduri

 vorbire străveche,

 nevindecatele răni

 de pe trupul leprosului

Alţi scriitori:

Ovid Densusianu, m. 1938

Otilia Cazimir, m. 1967

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

Joi, 7 sept.  Seara, telefon de la Murgeanu, intrigat că nu i-am spus ce cred despre textul său cu privire la recitalul Lidiei din Bacovia. Ne place, îl va rosti la recital. Apoi: nu-i place Pleşu, o băşină gonflabilă, şi încă mai puţin Liiceanu – cei doi fac acum pe eroii. Îi spun că din punctul meu de vedere, mai mult rău au făcut clănţăii ceaușiști, lăudătorii care au pervertit gustul şi opţiunile naţiei. Şi nu se sfiesc să peroreze şi acum. Atunci, zice, de ce n-ai protestat, de ce nu ţi-ai dat foc? Dar cum aș fi făcut-o? - și cu ce efect?, eu sunt un ins din gloată, un necunoscut, iar nu vreun lider de opinie; nu sunt un om politic, nici vreun anarhist, nu am vrut să dărîm regimuri, sisteme politice etc. Eu sunt în cel mai bun caz un martor, scriu ce văd, aici nu fac nici un rabat. Îi găsesc culpabili pe cei care mint-răstălmăcesc-manipulează; idem pe cei care au turnat şi au trădat. Nu le cer decît să recunoscă, să se căiască, să ceară creştineşte iertare. În rest, Dumnezeu cu noi...

Îi spun că m-am văzut cu Ioan Lăcustă, despre care mai ieri am citit că a colaborat cu Secu, şi n-am avut inimă să-l sictiresc. E de dorit să mărturisească, să-l denunţe pe ofiţerul care l-a racolat, să facă penitenţă. E un păcat ascuns mult timp şi anevoie de recunoscut, chiar şi faţă de tată, frate, iubită. Cum să-l recunoşti în faţa întregii lumi?! Fă-o, totuşi, cu curaj – şi vei vedea că supravieţuieşti – vei simţi că ţi-ai luat o piatră de pe suflet, o grea povară. Dacă noi, scriitorii, nu înţelegem asta, care cotrobăim prin toate hrubele sufletului omenesc, atunci cine s-o înţeleagă? Iată, o face Sorin Antohi, se pare că a amînat pînă n-a mai fost Adrian Marino, de a cărui judecată s-a temut mai mult decît de a lui Dumnezeu însuşi.

L-am văzut pe Stelian Tănase la TV, într-un fel de neagră jubilaţie, precum că foarte mulţi scriitori au turnat. Va fi un subiect gras pentru gazetarul ce este, în luptă pentru rating...

Gura păcătosului. Un ofiţer de securitate, ieri seară la TV: ar fi vrut să-i bată pe obraz pe alde Pleşu, care cică o duceau mai bine decît el, obligat să semneze pe proprie răspundere pentru cei care plecau în străinătate şi nu le păsa. Şefii nu voiau să semneze nicicum. Ca să nu fie luaţi de gîlci dacă insul rămînea sau vorbea la Europa liberă. Ălora nu le păsa, se plimbau, beau cafele, pe cînd el nu avea cafea, trăia în lipsuri, etc. Dar nu aveau magazinele lor speciale? Iar pe de altă parte, cine e de vină dacă el a slugărit cu devotament și fără crâcnire un regim care nu-i putea pune la dispoziţie nici cafeaua de toate zilele, nici alte comodităţi ale lumii vestice?!

Aseară, la TV, Paler, tot pe tema arzătoare a colaborării cu Secu: Declar aici, în faţa tuturor, că dacă m-ar fi ameninţat cu fiul meu, aş fi semnat fără ezitare pactul!

Azi se anunţă că, în fine, după opt luni de amînări, comisiile externe ale Parlamentului l-au validat pe N. Manolescu ambasador UNESCO. Nu a fost membru, nu a colaborat cu instituţia. Dar, declară noul ambasador, nici presiuni prea mari nu s-au exercitat asupră-i. Aşa că îi e greu să-i judece pe cei asupra cărora s-au făcut presiuni şi au devenit informatori. Ieri, la chioşcul MNLR dau peste I. Lăcustă, mă abordează şi nu am inimă să-l bruftuluiesc. Noi, românii, ruşinoşi de ruşinea altora, miloşi cît cuprinde. Jenîndu-ne de scene penibile. Probabil a semnat, dar apoi nu a mai vrut să toarne, dîndu-şi seama că nu-l au la mână și că o face fără vreun profit substanţial...

 Va urma

Fotografii din Toscana - Italia, III - Colle Alto