marți, 30 iunie 2015

Scriitorul zilei: Dorin Tudoran, n. 30 iunie 1945 


    

    
  
     
Timişorean prin naştere, face liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, absolvit în 1963, apoi Filologia bucureşteană, cu licenţă în 1968. Redactor la Publicaţii pentru străinătate, apoi la Flacăra (1973-74), de unde se transferă la Luceafărul, unde lucrează până în 1980. Burse de studii în Franţa şi RFG.  Între 1977-1981 face parte din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor. În aprilie 1984 face cerere de emigrare împreună cu familia; în august acelaşi an, depune un Memoriu către Ceauşescu, evidenţiind "prăpastia de netrecut" dintre convingerile sale şi realităţile din ţară. În aprilie 1985 intră în greva foamei. Anchetat, împreună cu fiica de 8 ani. Pe data de 24 iulie 1985 părăseşte România, stabilindu-se în Statele Unite. Între 1987 şi 1992 editează revista Agora, pe care o expediază prin poştă unor scriitori din ţară şi din diaspora. După 1990 este reprezentant USA la Bucureşti, apoi la Chişinău. Scriitor disident intens mediatizat după Decembrie 89. Şi-a publicat dosarul de securitate, dând în vileag un număr de informatori şi colaboratori sub acoperire ai Securităţii.
A făcut bună impresie la debutul ca poet, a perseverat cu volume parcimonioase, răsplătite cu premii, dar a scris şi cronică literară de întâmpinare, publicistică, interviuri cu poeţi, inclusiv cu unii uitaţi (Eugeniu Ştefănescu-Est: "Am vrut să fiu poet şi om cumsecade"), care se distanţau de "linie", de bună amintire, editînd câteva volume. După revenirea în ţară, a avut numeroase intervenţii în presă, a susţinut emisiuni la Radio şi TV, a acordat interviuri, în schimb a declarat că şi-a şters din computer ultimul volum de poezii, considerat redundant. Are un incitant blog de scriitor, prob, tăios, fără concesii.
În Dicţionarul său dar şi în Istoria sa Marian Popa îl consideră un om crispat, scrâşnit, însă un poet inteligent, lucrând cu intelectul, scriind în vers alb, desfăşurat; un poet "făcut" şi care, pe motive ideologice, a intrat în conflict direct cu lăudătorii ceauşismului naţionalist.  Lectura textelor îl contrazice, totuşi. Fiind vorba despre nişte cântece cu gura închisă, bine strunite stilistic. Dl Manolescu, care a militat în aceeaşi tabără cu poetul disident şi a menţinut legăturile prieteneşti, când atâtea relaţii s-au pulverizat post-decembrist, îi acordă 2 coloane în Istoria sa critică, totuşi reţinut în aprecierile cu privire la opera poetică. (Şi expediindu-l pe romancierul Radu Tudoran la "Autori de dicţionar...")

Opera literară: Mic tratat de glorie, 1973; Cântec de trecut Akheronul, 1975; Martori oculari (publicistică; în colab. cu Eugen Seceleanu), 1976; O zi în natură,1977;Uneori, plutirea,  1977; Respiraţie artificială,  1978; Pasaj de pietoni, 1978; Biografia debuturilor (interviuri), 1978; Semne particulare (antologie), 1979; Nostalgii intacte (interviuri), 1982; Adaptarea la realitate (publicistica), 1982; De bună voie. Autobiografia mea, Ed. Nord, Aarhus, 1986; Optional Future. Poems (trad. în limba engleză de Marcel Corniş-Pop), Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, 1988; Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual (trad. în limba eng. de Vladimir Tismăneanu); Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, 1988; Ultimul turnir (antologie întocmită de Mircea Mihăieş),  1992; Onoarea de a înţelege. Interviuri, 1998; Kakistocraţia,  1998 (eseuri; cu o prefaţă de Nicolae Manolescu; postfaţa de Dorin Tudoran); ( titlul volumului s-ar traduce din limba greacă prin Puterea proştilor); Viitorul facultativ. Poezii alese. / Optional Future. Selected Poems (ed. bilingva; traducere în limba engleză de Marcel Corniş-Pop: cu o prefaţă de Ion Bogdan Lefter), 1999; Tânărul Ulise. Antologie (cu o prefaţă de Mircea Mihăieş),  2000; Absurdistan: O tragedie cu ieşire la mare, 2006; Eu, fiul lor. Dosar de securitate, 2010; Pisicuţ (Somnografii), 2011.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dorin_Tudoran 



Alţi scriitori:
B. Iordan, m. 1962


Poezia zilei: Dorin Tudoran 

Cântec

Şi tu care dreaptă stai
Împotriva legii din urmă
Ascultă-mă şi ascultă-mă
Cântecul meu se curmă.

Ziua mai pâlpâie doar
Cât un foc sub pietre ascuns

Trezeşte-te şi trezeşte-te
Fiară cu gâtul străpunc.

Trece un cal cu potcoave de frunze
Peste poteca uscată
Ridică-te şi ridică-te
Călăreţ cu inima spartă.

Citeşte cadranul vânăt
Ce ţi se roteşte sub sân
Încalecă şi încalecă
Animalul cu nervii de fân.

Cineva umblă să te atingă
Cu o rază subţire
Îndepărtează-te şi îndepărtează-te
În sfântă nemărginire...

Tâmpla

Ca şi cum tâmpla ţi-ar fi timpan
pe ea tot ce cade sună,
chiar ochiul acesta de pasăre
ceva pare să spună.

Ca şi cum tâmpla ţi-ar fi
ca meningele unui înger, subţire,
de câte ori o sărut
sângele sare din ea în neştire.

Ca şi cum tâmpla ce ţi s-a dat
nu e decât o perdea de apă,
de câte ori m-apropii
ea bate ca o pleoapă.

De parcă tâmpla ta ar fi
o aripă de privighetoare,
de câte ori îţi cânt,
tâmpla te doare.

(Din volumul O zi în natură, ed. Cartea românească, 1977)




Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006 
12 oct, ora 5:25. Ieri dimineaţă, drum la farmacie cu IM, el îmi face elogiul femeii, misterul ei, perfecţiunea, fecunditatea. Toate în principiu…
Seara, ne povesteşte Gh.I. secvenţa de la facultatea de medicină, au venit cei doi Ceaușești în control, erau mari reparaţii la Institut, schimbări etc. Doar ei cinci: cei doi, şoferul, rectorul şi Gh.I., rectorul terorizat că nu avea cheia de la noua clădire, acolo nimic terminat, face rost de dublura cheilor, Gh. I. îi studia cu curaj pe cei doi, un ziarist cu plete..., el dolicocefal, ţigan, ea ţoapă, cu pantofi ascuţiţi. Urîtă foc.
Tot el ne povesteşte o gafă monumentală cu Adr. Păunescu: pleacă amîndoi de la cursuri ca să ajungă la cenaclu, dar pe treptele din holul mare, A.P se lungeşte într-o discuţie cu o bătrînă lungă şi lălîie. I. începe să fiarbă, timpul trecea, cei doi nu mai isprăveau. În fine, se despart, AP vine şi I. nu găseşte altceva decît să-i trîntească în faţă: Mă faci să te aştept, stai la taclale cu urîta aia cu nas clămpău... AP înmărmureşte. A înţeles I. că era mama poetului. Iar I. n-a mai avut obraz să vorbească cu AP timp de 7 ani. Îl opreşte odată şi îl cheamă la Flacăra: Niciodată, Adriane! IM se cruceşte de-o aşa gafă. Apoi ne povesteşte cum a primit-o Monciu-Sudinski pe Zoea; cum s-a văzut el cu Nicu C. la Express Lido, l-a tot fixat pînă ce acela l-a întrebat: De ce mă priveşti aşa? Eu le povestesc de bunicul Lazo, apoi de Serghei L., erau al URSS, vezi şi Condiţia umană, unde Malreau îl amintește. IM ne spune că tocmai a văzut un film cu Stalin, l-a oripilat pe veci, ins malefic, avînd ieşirile lui I.I.Lefter. Tot el despre documentarul cu debarcarea lui Ctin Pîrvulescu, arătau grupuri care strigau isteric: Afară! Şi: Ceauşescu-România!
De luat aminte: Diamantele se şlefuiesc cu diamante...
Impresia mea este că inşii care n-au trăit la ţară, să cunoască diversele aspecte concrete ale vieţii rurale, sunt mai sălbatici decît cei care au cunoscut animale, plante, ritualuri etc.
Merg singur în pădurea de dincolo de Olimp, să-i duc mîncare căţelului costeliv de ieri, a cărui soartă ne îngrijorase. Nu-l găsesc, degeaba îl chem şi îl fluier. O iau în cealaltă parte, spre stînga şi găsesc mulţi păducei înţesaţi, la fel măceşi, dar şi peri pădureţi. Trece un ins cu căruţa cu calul şi mă întreabă la ce sunt bune plantele? Pentru inimă, se fac ceaiuri. Mai apoi, dinspre staţiune vin doi inşi tineri, trec pe lîngă mine, le zic: Bună ziua! Ei răspund la salut. Eu: Cam aşa se zice, nu? Ei: De, domnule, prin pădure mai sîntem şi de-ăştia, mai sălbatici...  Eu: Cam aşa... În sinea mea îmi ziceam: Sunt totuşi cumsecade, nu mi-au zis vreo două înjurături. La întoarcere, le povestesc celor doi poeţi scena-dialog şi IM zice: Bine că n-au sărit să te bată, acolo, în pădure... Are această teamă de oameni. Pe cînd eu am bîntuit toate coclaurile, fără teamă de om sau fiară...

Cu plasele pline, la întoarcere vin pînă la cotul drumului, în ideea că totuşi căţelul o să apară, îl fluier, degeaba! Traversez păduricea, cobor abruptul pe unde ieri n-am avut curajul să-l iau pe IM, iar pe plajă găsesc un cuţit-iatagan şi alte cîteva piese pentru colanul lui Gh.I. După ce frec cuţitul cu un şomoiog şi cu nisip, îl las la marginea valurilor, să-l limpezească. Mi-l fură Marea în adînc. Credeam că l-am pierdut, mă boscorodeam pentru tîmpenia făcută, cînd totuşi valurile mi-l aruncă din nou pe nisip. Sar într-o clipită să-l recuperez, mă ud pînă mai sus de glezne. Mai găsesc o casetă radio, o telecomandă, un cîntar de mînă şi alte lucruri furgăsite de Mare. Stau un pic la soare, sus pe buza malului, de data asta nu mai bate vântul cel aprig; apoi merg acasă, mă schimb şi pregătesc colanul pentru Gh.I., cuţitul şi 4 scoici, plus o etichetă de vişinată cu sigiliul de ceară roşie. Încropesc o poezea ironică: Colanul ce-ţi redă elanul / cînd pustiit de tot e lanul... Îi place lui Gh.I., care şi el ne făcuse cîte un colan, ieri, al meu cu o piatră găurită şi o pană ascuţită, Dlui Ion Lazu / Ordinul Mihai Viteazu. IM pare şifonat că nu i-am dat şi lui un colan. Dar el ne-a dat nouă? La asta nu s-ar gîndi...
Va urma



Ion Lazu: Fotografii de vacanță - Tușnad, iunie 2015