A apărut o nouă carte la editura TipoMoldova...

Scriitorul zilei: Petre Pandrea, n. 26 iunie 1904 - d. 8 iulie 1968

            

S-a născut în oraşul Balş de pe râul Olteţ (numele din acte: Petre Ioan Marcu), ca al nouălea copil din cei 12 ai unei familii modeste însă ambiţioasă, care şi-a trimis toţi fiii la învăţătură. După şcoala primară din Balş, terminată cu cunună, a urmat ca bursier la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mânăstirea Dealu, unde l-a avut ca profesor de filosofie şi germană pe Nae Ionescu. Bacalaureatul luat cu Magna cum Laude la Craiova. Se înscrie la nu mai puţin de 6 facultăţi din Bucureşti, dar urmează consecvent Dreptul, Literele, Filosofia şi Istoria antică, avându-l profesor pe Vasile Pârvan. Primeşte o bursă de studii de 7 ani la Berlin, unde audiază mari profesori. Se căsătoreşte cu Eliza Pătrăşcanu, sora lui Lucreţiu Pătrăşcanu.

Ca avocat va fi un pledant strălucit, chiar şi fără onorariu, mai întâi al comuniştilor şi israeliţilor, în perioada 1933-1944, apoi al PNŢ-ului, între 1947-1948, iar între 1953 şi 1958 al unor grupări de călugări ostracizaţi (periodizarea este stabilită chiar de Pandrea.) A publicat câteva lucrări de specialitate în domeniul juridic, dar şi eseuri şi texte memorialistice sau de călătorii.

Între 1940 şi 1944 a fost arestat de 4 ori, în timpul dictaturii antonesciene, însă pentru perioade scurte, de maxim 8 zile. În 1946 a fost arestat şi deţinut până în 1952, deşi prieten cu Dej şi Groza; rearestat în 1958, în lotul Pătrăşcanu, eliberat cu ultimii deţinuţi poliitici, în 1964. Cu sănătatea ruinată, a mai trăit doar 4 ani, scriind necontenit, fără teamă, despre drama sa şi a întregii intelectualităţi, victimă a tăvălugului bolşevic. Nu a reuşit să publice decât un eseu despre Constantin Brâncuşi, pe care l-a cunoscut îndeaproape şi cu care se revedea periodic, la Paris sau la venirile în ţară ale sculptorului-pandur. Să-şi fi potrivit Petre Marcu pseudonimul Pandrea pe acest cuvând de mândrie oltenească? ( S-ar părea că nu. Ca publicist, încercase multe pseudonime, dar mărturisește că pandre se numeau băltoacele și gâldaiele din albia Oltețului, unde copilul se bălăcea la nesfârșit, în timpul verilor toride.). Manuscrisele lui Petre Pandrea au fost ridicate de securitate şi abia spre anul 2000 fiica acestuia a reuşit să recupereze cca 700 pagini şi ajutată de Ștefan Dimitriu să publice lucrările, se crede că doar o parte dintre manuscrisele-fluviu, memorialistice-evocatoare şi analitice ale Mandarinului valah. La o lansare găzduită chiar de CNSAS a Documentaţiei în cazul arestării unor Dinu Pillat-C. Noica-N. Steinhardt şi a celorlalţi vreo 20 de intelectuali din lot, dna Monica Pillat, fiica lui Dinu Pillat a reclamat faptul că a dispărut fără urmă însăşi piesa de bază a acuzării: romanul aşa-zicând pro-legionar Aşteptând ziua de pe urmă, pe care "complicii" îl citiseră etc. (Între timp romanul a fost editat - şi s-a putut convinge toată lumea că nu era nicidecum o abordare pro-legionară, ba dimpotrivă. Dar avea asta vreo relevanţă, în cazul când Securitatea dorea să te/să vă condamne?!). Atunci din sală s-a ridicat o tânără cercetătoare, şi-a spus numele şi a declarat că dânsa găsise cu vreo 2 ani în urmă, în cu totul alt dosar, manuscrisul dactilo al romanului în cauză. A spus că făcuse cunoscut acest lucru în publicaţia periodică a CNSAS. Totuşi, nimeni din sală nu conoştea acest aspect (se pare că nici colegii arhivari din sală!). Iar familia, tot în mod inexplicabil, nu fusese anunţată, necum repusă în posesia manuscrisului confiscat de Securitate şi dispărut cu jumătate de veac în urmă. În acest context, tot din sală s-a ridicat fiica lui Petre Pandrea, dna Nadia Pandrea şi ne-a adus la cunoştinţă faptul foarte grav că din dosarele confiscate de Securitate au dispărut fără urmă un număr de 36 scrisori olografe ale lui Constantin Brâncuşi adresate lui Petre Pandrea. Nu este greu să ne imaginăm că oameni de nădejde, care au manevrat aceste dosare cu manuscrise confiscate, dând de setul de corespondenţă semnată C. Brâncuşi se vor fi gândit să le valorifice pe căi lăturalnice-mănoase...

Spunea despre sine Petre Pandrea, în linie brâncuşiană, că el "nu este român, ci oltean şi european". Asemenea eroilor săi sociali, Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu, el însuşi "boier şi haiduc", Pandrea a avut totdeauna o superbie şi o demnitate pe care măciucile din anchete şi din închisori sau truda din minele Ocnele Mari, unde a stat nu mai puţin de 7 ani nu i-au frânt cerbicia. La Aiud reuşea să ţină cursuri la nivel universitar. Să scrie în condiţii incredibile, fie că manuscrisele îi erau confiscate, distruse, etc. În 1944 îşi cumpărase o vilă în zona Periş, se certase definitiv cu cumnatul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, devenit ministru - orgolios, hotărât să părăsească scena luptelor sociale şi arena politică, să se dedice în exclusivitate scrisului. Vremurile au vrut altfel...

Debutase la doar 19 ani şi apoi a colaborat cu fervoare la marile reviste ale vremii, pe unele iniţiindu-le el însuşi. În Gândirea a publicat Manifestul Crinului alb, ce a stârnit vii dispute, căci echivala cu un program al noii generaţii, care se desolidariza de mai vechile grupări, ce nu mai făceau faţă imperativelor istoriei.

Opera: Germania hitleristă, 1933.; Psihanaliza judiciară, 1934.; Beiträge zu Montesquieus deutschen Rechtsquellen (Eine Untersuhung der 2 hinterlassenen Manuskripte), 1934; Filosofie politico-juridică a lui Simion Bărnuţiu, (teza sa de doctorat) 1935; Procedura penală, 1939; Criminologia dialectică, 1945; Portrete şi controverse, vol. I, 1945, vol. II, 1946; Pomul vieţii. Jurnal intim, 1944, 1945; Brâncuşi. Amintiri şi exegeze. 1967; Memoriile Mandarinului valah, 2000; Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961-1964. 2000; Garda de Fier. Jurnal de filosofie politică. 2001; Helvetizarea României. 2001; Crugul Mandarinului. Jurnal intim 1952-1958. 2002; Călugărul alb, 2003

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Pandrea

http://www.romlit.ro/petre_pandrea

 http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/petre-pandrea-un-haiduc-al-cuvantului-130405.html

Alţi scriitori:

Al. Simion, n. 1925

Vasile Pârvan, m. 1927

C. Stere, m. 1936

Ion V. Strătescu, n. 1940

Poezia zilei: Ion Lazu

Sânziene

Coroniţa de sânziene

Livide chiar de-a doua zi

Atârnă în cuiul ei

Pe scândura porţii

De culoarea nimicului.

Încă puţin şi

Cel mai sălciu praf

Se va deşira în drum

Din paiele împletite cu drag.

Un nimb ar putea fi

Pentru sufletu-mi tânăr –

Dar n-am văzut

Să poarte cineva pe creștet

Boarea galbenă de sânziană.

Un obicei atât de vechi

Că ţi se face teamă.

1968, Pocola-Beiuş

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

10 0ctombrie.  Lacăte pe porţile vilelor din preajmă, toate vile de foşti mari nomenclaturişti, lanţuri, cercuri de sîrmă. Vila noastră are o livadă ce dă deasupra falezei: pruni, meri, cireşi, nuci, brazi, pini, iar pe latura din stînga a grădinii, un şir de stejari înalţi şi doi mesteceni. Toţi pomii fiind încă verzi, abia ciupiţi de rugina toamnei. Curtea era pe vremuri plină de familiile scriitorilor, care aici se purtau relaxat. M. află de Cireşica, hotel restaurant şi musai să vedem unde se desfăşoară Băsescu, dar începe să sune ceva – nu era vreo alarmă, ci zgomot de la o lucrare de reparaţii-îmbunătăţiri. Un mic separeu al grădinii, unde se află cîteva perechi de păuni foarte decorativi, probabil cei care au inspirat-o pe Maria U. Pe aleea ce coboară spre mare găsesc o gutuie mică şi parfumată. Miros de sare, de alge, valuri înspumate, în micul golf al scriitorilor. Privim Marea. M. cu mîinile la spate, ca boierii, şi în mînă cu cele două perechi de ochelari, deveniţi inutili, căci Marea este, nu-i aşa? o abstracţiune... Cei doi spun că mergeau pînă la gardul insuliţei lui NC şi se pişau acolo unde venea Ceauşescu. Întîlnirea Floricăi Mitroi la poarta U.S. cu A. B. Ce cauţi aici, fă, curvo? Şi să ştii că mă fut mai bine decît tine! Vă daţi seama, scenă la care asistau destui scriitori. Totdeauna aici la cantina Scriitorilor a fost mare abundenţă, belşug porcesc, pe cît era de aprigă foametea în ţară. Aranjau cu administratorul să le dea pentru acasă bucăţi de caşcaval, alte alimente prohibite...

Eu dorm exact în camera/patul unde a dormit MC; dincolo, unde s-a cazat Istrate, dormeau copii lui Mircea. Murgeanu repovesteşte ultima întîlnire cu MC, care l-a întrebat, aiuritor: Acum eu unde mă duc?

7:15. Readorm şi visez un dans pasional cu Puica Buciog, amîndoi lipiţi şi în picioarele goale, iar cînd reîncepe muzica, tot cu ea dansez, pe cînd Viorica Gligor rămîne pe margine, dezamăgită...

Azi se arată un cer cam fără nori, dar Marea huieşte la fel de imperativ, neobosită.

Vasile: Ulici a fost un preşedinte foarte bun, mereu a dat bani pentru îmbunătăţiri la vila scriitorilor. Mama lui Gh. I. a murit la 86 de ani, era o persoană cu mare forţă de comunicare, cunoscută şi admirată de IM. Vasile se dovedeşte a fi chiar din Mălurenii lui Jean Vasilescu, colegul meu de la geografie – despre care însă nu ştie nimic. Pînă la 15 iulie litoralul nu a mers, agenţiile de turism au făcut reclamă doar pentru Bulgaria, asta pentru că hotelurile de pe Litoral nu le-au făcut deloc comenzi.

Drum la Cazemată, Marea impresionantă, lucrînd neobosit. Ţipenie de om, 5-6 pescăruşi şi nimic în plus. În marginea zării, silueta unui vapor protejînd ţărmul patriei. Nu nimeresc drumul spre calea ferată şi spre lacurile dulci cu bîtlani; revin pe drumul mut din pădure, culeg cîteva pere pădureţe parfumate, păducel şi măceşe. Să revin cu un recipient.

I-am dat lui IM tot textul Himera..., să-i facă o ultimă lectură. Pretinde că-l ştie pe dinafară. Îi spun că ne-am lăsat în voia condeiului. Lidia, auzind că avem 660 pagini, a exclamat: Dar ce-a fost în capul vostru? Îi sugerez să lucrăm şi o variantă scurtă, de maximum 450 pagini. Nu pare convins.

(din Gândirea înceată, jurnal 2000-2006, în manuscris)

Va urma 

Ion Lazu - Fotografii de vacanță, Tușnad-Băi, iunie 2012