Scriitorul zilei: Ion Murgeanu, n. 7 iunie 1940

       

               

     

Poezia zilei:  Ion Murgeanu:  

Din tezaurul mării

Din tezaurul mării am scos

Fericirile drepţilor.

Mergeam lângă Domnul supus.

Nu-mi era foame nu-mi era frig.

Pe drum treceau vameşi.

Atunci am întrebat şi El mi-a răspuns.

Întâi de toate învaţă răbdarea.

Munţi nu s-au clintit încă din loc.

Nu am trecut cu paşii mei marea.

Deci am repetat întrebarea mirat.

Caută singur răspuns. Mi-a răspuns.

Nu vezi fericiţii acestui veac?

Toţi au ales disperarea.

Rana

Nici strălucirea nu este de mine nici fala

Nici mirarea nici flinta eternei erori

Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă

Nici dimineaţa acestei fântâni murmurate

Nici plopul nici râpa ce am trecut-o

Zărind umbrei tale piciorul ei luminos

Dar frumuseţea rămâne o rana deschisă

Atunci m-aş întoarce să-mi pun gura pe ea

Atunci aş simţi ce fel se-nfioară durerea

Bujorii aprinşi din cana lăsând să cadă

Trupul petalelor de căldură şi teamă

În noaptea păcatuui în eterna fântână

Nici amintirea nici gloria nu rămân

Buzele reci caută încă buze fierbinţi

Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă

Un spaţiu deschis al imaginarului

Strălucirea gloria ei mirarea şi spaima

Timp fără timp ecou fără paşi paşi fără drum.

***

S-a născut în comuna Zorleni, din proximitatea Bârladului; a făcut şcoala primară în comuna natală, liceul la Bârlad, continuat la Vaslui, după care a urmat Filologia bucureşteană. A fost profesor de provincie în judeţele Vaslui şi Galaţi, oarecum pe urmele revizorului şcolar Eminescu. Angajat la Cinematografia Suceava, apoi redactor la Clopotul-Botoşani, corespondent la România liberă, redactor la Tribuna României 1970-1990, iar din 1990 la Curierul românesc. În paralel a fost redactor la revista californiană Meridianul românesc, unde a susţinut şapte rubrici lunare, pe teme din actualitatea culturală-literară românească. Practic o revistă literară lunară într-o revistă-magazin. Pensionat, colaborează la mai multe reviste literare, fie pe hârtie, fie online şi deţine un blog de scriitor: absentul.blog.com.

A debutat cu poezii în Contemporanul, martie 1962, sub cuvintele de încurajare, echivalând cu o consacrare, ale lui G. Călinescu. Din 1970 este membru al USR, cu recomandări de la Geo Bogza, A. E. Baconski şi N. Manolescu. O prezenţă de prestigiu în presa literară a vremii. Influenţat la început de drum de Lucian Valea şi Traian Chelariu. Prieten din vremea liceului cu Cezar Ivănescu, iar mai apoi cu Mircea Ciobanu, Gheorghe Istrate, Daniel Turcea, Ştefan Ioanid. Discipol al părintelui Sofian Boghiu, al părintelui Constantin Galeriu.

Opera: 10 volume de versuri, 1969-1999. 3 romane: Edenul, , 1980; Via,1984; Carla în decembrie,  2002. Autor al unui eseu: Iisus,  1999, reeditat cu titlul Viaţa lui iisus, EuroPress Group, 2007.Postfaţă: Pr.Dr.Theodor Damian, New York. Ediţii de autor: Turnul onoarei, 294 p.,prefaţă de Miron Blaga; Metafizica practică, 285 p., cu o postfaţă de Gheorghe Grigurcu: o severă selecţie din opera poetică de peste 40 de ani, Editura Vinea, vol.I, 2004; vol II, 2005.  Himera literaturii, - dialog epistolar-, Ion Lazu-Ion Murgeanu, 388 p. Ed. Curtea Veche, 2007, Septuagenare, versuri, 2011, Chipul şi asemănarea, Ed. TipoMoldova, 2013., O sticlă în mare, Ed. TipoMoldova, 2013

Alte cărţi de eseuri şi critică literară se află în curs de editare: Clasicii noştri moderni; Excelsior, medalioane literare şi eseuri culturale.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Murgeanu

 http://www.pasi.ro/revista/interviu-cu-scriitorul-ion-murgeanu-%E2%80%93-partea-i.html

 http://ro.scribd.com/doc/57240100/ION-MURGEANU-EXCELSIOR

Ion Lazu: Glorie de Râmnic...                 Poetului Ion Murgeanu, la lansarea Poemelor septuagenare Vai, Gloria de Râmnic nu-ţi ajunse...? Visaşi planeta-ntreagă să exulte: Firitiseli, ovaţii, imnuri multe Şi-autografe mii din mână smulse? (Ori poate nişte coterii oculte Ţi-au subminat triumfu-apoteotic Şi-au deturnat acel efect hipnotic Ce-l simte-oricine stă să Te asculte?) Dar tot la Râmnic, după cât se pare, În renovate teascuri brâncovene Se pregătesc ediţii giorgiene În "n" tiraje de Septuagenare - (Şi-atunci să vezi lecturi ionmurgene!) Abia aceasta-i, deci, suprema şansă Ca mapamondul să-l citească-n transă! 14 august 2011            Ion Murgeanu: Zorleni - prima pagină din Himera literaturii, ed. Curtea Veche, 2007 DESTINE RĂSĂRITENE Impactul cu Dvs., Dle Ion Lazu, s-a produs pe un text despre A. E Baconsky. Trebuie să recunoaştem că suntem suma unor oameni ce ne-au intersectat până la un moment dat. Vă închipuiţi ce ar fi fost ca Dvs., alături de care participasem până atunci la întâmplări nesemnificative biografic vorbind, mi-aţi fi telefonat în acea zi să mă felicitaţi pentru orice altceva decât articolul meu despre Baconsky apărut în Ziua literară. Aşadar, Baconsky, unul din “seniorii” mei  tutelari de la tinereţe, şi-a trimis un nou Mesager (de-a lungul vremii au mai fost câţiva), să mă scoată din apatie, sau chiar şi din prea neagra visare. Oricând putem face legături magice cu noii oameni din viaţa noastră. Pe Dvs.v-am legat de A. E. Baconsky într-un anume fel şi cu o motivaţie anume. Veneaţi ca o continuare, sau cel puţin ca un supliment. Provenienţa basarabeană, prezenţa discretă, invulnerabilă, în viaţa noastră literară, atât de colorată de nu chiar pestriţă, şi eleganţa omului ca specie rară şi specială între ceilalţi oameni atât de amestecaţi în coloritul nostru balcanic. O anume detaşare de contingent chiar în toiul celor mai insistente implicări. Căci, orice s-ar spune, sunteţi un monden construit după chipul aristocratului de album, dacă pot zice aşa. Acest lucru induce la unii erori impardonabile; mă refer, desigur, la simpaticul critic, care citindu-vă nu de mult timp subtilul roman Ruptura în cheie “postmodernă”, ajungea la concluzia  (comică pentru noi), cum că ar fi un foarte bun roman de iubire din sec. XIX. Mie, cel puţin, mi-ar fi plăcut să rămân înapoi în timp şi mai departe; în “întunecatul ev mediu”, cum spunea undeva G. Călinescu gelos pe acel “timp” drapat în catifele violete şi recomandat de ranguri nobiliare sigure, de cutumă, le-aş zice; fără paşapoarte şi zeci de ştampile pe toţi omoplaţii drumeţului călător de plăcere sau de aventură; de aceea, probabil, după o tinereţe vagantă, de la un capăt la altul al ţării, m-am aşezat: mi-am strâns drumurile şi mi-am asumat inaptitudinea de a mai fi prezent; mi-am sufocat orice ubicuitate, chiar şi  a numelui, publicând, după 1989  puţin, şi mereu în  aceleaşi pagini de serviciu, ale unei reviste la care am şi lucrat, ca întotdeauna de altfel, pentru un salariu aproape simbolic. Ca individ sunt urmărit de tot felul de scrupule, căci iubesc devotamentul până-n ultimile lui consecinţe şi orarele exacte “nemţeşti”; sufăr şi mă simt trădat la orice întâlnire la care preopinentul întârzie sau amână pe drum, sărind de la una la alta; procedeele acestea “pragmatice şi moderne” îmi par de-a dreptul barbare; omul devotat pentru mine e omul cu adevărat  religios, pot zice. De aceea nu mă mut dintr-un loc într-altul pentru ceva  mai bun. Îmi închipui că oriunde mă aflu am fost trimis să fiu, chiar dacă cel mai cumplit stress trăit a fost dintotdeauna aşteptarea. Dar rămânerea într-un loc (inclusiv la cutremurele de pământ!) e o metodă a viului. Una din metodele Sfântului Duh. Nu treci de la una la alta până ce minunea sau nenorocul nu se petrec aici. Nu am procedat altfel niciodată. Cred că am găsit lucrul acesta şi-n Pateric: a sta locului, sau într-un singur loc, zice Avva Antonie, mi se pare;  pentru ca rugăciunea şi meditaţia să odrăslească, iar îngerii Domnului să se obişnuiască mai bine cu locul, cu adresa ta,  în schimnicia ta, fie şi laică. Nu-mi place nestatornicia şi nu ador schimbările de decor şi nici călătoriile fără a fi bine puse la punct şi având un rost precis. Deşi incomodat de ea, nu am alungat nicodată cu bice din viaţa mea singurătatea. Şi nu am forţat lucrurile să aibă loc altfel decât au fost să fie. Comoditatea mea e o fereastră lângă cer şi în fereastră   un plop undeva mai departe de ea şi din când în cînd zborul unei păsări, mişcarea metafizică a unui nor pe cerul care, astfel, îmi încoronează fruntea tot timpul. Da, sunt cu acestea de până acum răsăritean, sau chiar “estic”, deci  tot mai caut încă un dialog Est/Est, după toată hârjoana acesta de-a Vestul numit Occident. M-am înşelat poate găsind la Dvs. o predispoziţie  “răsăriteană” , într-un rafinament de subtext al unei naraţiuni răsfrânte-n oglinzi şi decupaje colorate-n vitralii de asfinţit, dintr-un Răsărit perpetuu rodind din substraturi “atavice”?…

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

4 sept. Cu prietenii mei sunt mai bun decît îndeobşte, atent cu deosebire – ca să nu-i dezamăgesc, să nu-i contrariez, iar pînă la urmă, ca să fiu aşa cum îşi doresc ei. Dar care  sunt și unde sunt prietenii mei, acum?

La orele 17, soarele dă mii de luciri pe frunzele copacilor din faţa sufrageriei noastre. De unde vine acest lucru minunat? Din faptul că de-abia acum, după îndelungi şi neştiute străduinţe, coroanele copacilor de lîngă blocul nostru, ridicându-se de la un an la altul, au ajuns la înălţimea etajului IV, ca să ne livreze aceste spectaculoase reflexe de după amiază.

Diavolul? Un subterfugiu, ca să ne declinăm răspunderea directă, nemijlocită. Nu e lesne să ajungi la fericirea personală pentru bunul motiv că exemplul reușitei celor din preajmă n-are nici o relevanţă. Nici calea de a accede la fericire nu poate semăna cu a altora, dar nici chipul fericirii tale nu seamănă cu cel al megieșilor. Se poate risca afirmaţia că fiecare are o fericire mică sau mare,  suplă, bondoacă etc..., după cum îi e firea.

La ora 13 merg la Viaţa Românească, acolo doar Marian Drăghici, care se simte jenat că-mi ia locul. Nu a vorbit decît cu Chifu, prin februarie, cînd i s-a promis. La Manolescu n-a fost. Îi spun că nu mă afectează, fiind vorba de el. Apoi mă văd cu Cârstea, care şi el se va fi simţind jenat că eu plec şi el rămîne – de unde la început fusese vorba că MD vine pe post de secretar de redacţie, acum vine în locul meu, iar postul lui Cârstea se reactivează.

5 sept. Documentare pentru Bucuria privirii: Viena, Paris, Luxemburg – hărţile.

Seara, la TV apare Gunther Grass care se justifică pentru a fi făcut parte din Waffen SS în 1944-1945, pe cînd avea doar 17 ani. Din păcate nu am văzut tot spiciul. Dar pare foarte agresiv, revendicativ, ca un autentic fost nazist. Mai avea puţin şi bătea cu pumnul în masă, înfuriat pe cei care îl critică pentru a nu fi mărturisit la timp. Şi mă întreb cum ar reacţiona dacă poimâine s-ar descoperi faptul că a fost și colaborator Stasi.

 (din Gândirea înceată, jurnal 2001-2006, în manuscris)

 Va urma

Fotografii din Toscana - Italia, II (la Colle Alto)

Adăugaţi o legendă