luni, 17 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Felicia Marinca; poezia zilei; fotografii...

Scriitorul zilei: Felicia Marinca, n. 17 dec. 1928 - d. 6 februarie 2012


   
Fiica unui inginer topograf, s-a născut la Bicazul Ardelean, a făcut şcoala primară la Vânători-neamţ, liceul la Piatra Neamţ, Câmpulung şi Vatra Dornei, apoi a urmat Facultatea de Ziaristică, în urmă pe cea de Filologie. A fost profesoară la liceul Elena Cuza din Craiova, redactoră la Editura pentru Literatură, apoi la Editura Albatros. Dintr-o familie moldovenească dăruită cu mulţi copii, este una dintre surorile criticului literar Constantin Crişan. Poetă discretă, a scris şi proză, literatură pentru copii şi a tradus din literatura franceză.

Opera literarăFreamăt, prefaţă de Al. A. Philippide, Bucureşti, 1967;• Povestea neauzită, Bucureşti, 1968;• Fiica lui Janus, Bucureşti, 1975;• Bună ziua, istorie, Bucureşti, 1978;• O fată imposibilă, Bucureşti, 1985;• Lacrima incaşului, Bucureşti, 1993;• Jurnal absurd, Bucureşti, 2001. Traduceri:  • Eva Curie, O viaţă închinată ştiinţei, umanismului şi păcii - Marie Curie, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1987.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Felicia_Marinca
http://feliciamarinca.blogspot.ro/

Poezia zilei
Pan Izverna
Peştera

Atât de departe iubito în peştera mea
îţi pierd glasul printre amăgitoare gheţuri
Eu te-am chemat şi acum nefiresc mă aud
printre dense hipnotice muzici
Îndelung aplecându-mi mâna
fără nici o chemare
geniului tău îi este ger şi teamă
şi de la un timp umbrit e de moarte
Sunt numai gheţuri şi umbre
şi alte umbre şi iarăşi gheţuri
mult semănând...
Fără vreun reazem aştepţi
pe îngusta galerie
şi somnul tău e noapte îngheţată
şi visul tău e umbră în prăpastie.  
 
(din Cuaternar,  ed. Cartea românească, 1972)




Din urmă...Consemnare: Joi, 13 decembrie, la orele 19:00, la librăria Humanitas din Bdul Regina Elisabeta, lansarea: Mo Yan, laureatul din 2012 al Premiului Nobel, cu romanele sale Scoruşul roşu şi Obosit de viaţă, obosit de moarte, Ed. Humanitas; au vorbit: Denisa Comănescu, Alex Ştefănescu, Luminiţa Bălan şi Elisabeta Lăsconi...

(Am pierdut textul consemnării mele din seara respectivă, buchisit în ore şi ore, căci mi s-a părut important să transmit mesajele celor patru distinşi literaţi... Reiau, foarte pe scurt:)
Editura Humanitas, care printr-o bună inspiraţie publicase deja traducerea romanului Scoruşul roşu, a reuşit să apară la Gaudeamus cu cea de a doua traducere, cea pentru care scriitorul chinez a primit Nobelul; însă francezii, ne spune Denisa Comănescu, reuşiseră să apară la ultimul târg european cu integrala Mo Yan. În Suedia, înainte de premii, după alte 4-5 titluri, a avut un eclatant succes ultima carte a sa. Scriitorul, născut în 1953 în partea de Nord Est a Chinei, face parte dintr-o familie ţărănească mai înstărită, trecută la "chiaburi" , drept care a avut greu de suferit, copilul se obişnuise să nu mănânce zile întregi. În schimb mama sa, îndrăgindu-l, şi-a vândut ultimele bijuterii ca să-i cumpere Istoria Chinei în 4 volume. Dat afară din şcoală, abia în armată a avut ocazia să citească intens, a trecut la Academia Militară pentru Literatură (?!), a început să publice... A avut ocazia să citească literatură din toată lumea, s-a simţit atras de Faulkner, de G.G. Marquez.  În timp şi-a dat seama că trebuie să-şi găsească propria cale.
Fusese un copil dificil, slăbănog, urât cu deosebire, însă teribil de vorbăreţ, încât părinţii, temători, îl somau mereu: Să nu vorbeşti! În Chineză: Mo Yan, pseudonimul pe care apoi şi l-a însuşit. Însă, spune laureatul, în discursul său la Oslo (de găsit pe site-ul Humanitas), o altă semnificaţie a pseudonimului adoptat este: nu vorbi, ci scrie!  După primele două romane, 1982, 1984, a devenit unui dintre scriitorii care au luptat pentru lichidarea maoismului în literatură. Scoruşul roşu, menţionează Alex Ştefănescu, este o relatare pe vreme de război nesfârşit, însă interesant e faptul că oamenii găsesc timp pentru dragoste, duioşie, voioşie, pentru viaţa sub toate aspectele ei nebelicoase, inconturnabile. Până la lecturile din Mo Yan, spune criticul, nu înţelesese nimic din viaţa Chinei, chit că făcuse parte dintr-o delegaţie de scriitori care a străbătut China, asistând nu doar la ceea ce le pregătiseră chinezii, oficial, ci şi la scene din viaţa de zi cu zi, inclusiv la o nuntă, la   poveşti despre scriitori întemniţaţi etc.  Aflăm de la prof. univ. Luminiţa Bălan că scriitorul a terminat marele sau roman, cca 700 pagini!, în doar 48 de zile de lucru - şi nu oricum, ci scriind cu pensula şi cu tuş. Asta ca să nu fie obligat să aleagă între semnele oferite de tastatură, care s-ar fi dovedin constrângătoare.  De fapt, cunoscând foarte bine viaţa sătenilor din provincia natală, spune autorul, toate poveştile acestor oameni erau pregătite, în mintea sa, nu a făcut decât să le transpună. În rest, se consideră un om prea simplu, îi place să se piardă în mulţimea anonimă, să nu fie identificat ca atare.  Romanul este povestea lumii chinezeşti începând cu 1950 şi adusă până în anul 2000, deci 50 de ani de viaţă din istoria recentă a Chinei! La sfârşitul romanului, se naşte un băieţel dificil, un drăcuşor trăgând după sine o imensă pensulă - aţi înţeles trimiterea autoreferenţială...  El îngrijorează pe toţi din familie. La un moment dat spune: "Povestea mea începe în anul 1950." Sunt de fapt cuvintele cu care începe romanul Obosit de viaţă, obosit de moarte.  De ce obosit şi de moarte? Personajul principal, în epoca maoistă, este arestat de autorităţi, este judecat, găsit vinovat şi condamnat la moarte, executat fără drept de apel. Ajuns în Cer, acolo are loc o a doua judecată, care contrar aşteptărilor, nu este reparatorie, ci la fel de nedreaptă şi abuzivă precum şi cea de pe pământ. Personajul cere o ultimă favoare: să se prezinte în faţa regelui. Îi spune că nici judecata din cer nu a fost dreaptă. Ca reparaţie, i se dă voie să se întoarcă pe pământ, să se reîncarneze. Va fi pe rând măgar, taur, porc, câine, şi, lucru foarte ingenios din partea autorului: va trăi din nou în gospodăria familiei sale, va avea ocazia să asiste la toate întâmplările prin care trec membrii familiei, cele mai multe foarte dureroase, frustrante, va putea să trăiască din nou sentimentele de tandreţe, iubire, comuniune, nefericire etc.
Cu Obosit de viaţă, obosit de moarte, subliniază Elisabeta Lăsconi, Mo Yan se racordează la marea literatură universală, romanul său poate fi pus fără ezitare alături de Un veac de singurătate.
Cele două traduceri în limba română aparţin lui Dinu Luca, profesor universitar, specializat în limba chineză, cu stagii la New York, iar acum profesor la Tai Pe. Vorbitorii se întrec în a lăuda traducerile, într-o limbă extraordinar de bogată, limba unui scriitor, nu a unui simplu traducător. Traduceri excelente, performante, mirobolante...
     La prezentare-lansare stătusem lângă italienistul Nicolae Luca, fost coleg de cămin studenţesc la Doamnei, 1960; nevoit să plece înaintea încheierii lansării, care în ideea Denisai Comănescu "s-a extins nepermis de lung". De altfel plecase şi Alex Ştefănescu, chemat de alte îndatoriri... 
(În prezentarea sa, criticul începuse prin a mărturisi că a pierdut în alegerile parlamentare, că a avut nişte întâmplări kafkiene, că s-a hotărât să se întoarcă la literatură. Drept care, la plecare, trecând prin faţa mea, i-am pus în braţe două cărţi recent apărute: cea de versuri a Lidiei Lazu: Soarta firului de nisip, şi Odiseea plăcilor memoriale, cu aceste cuvinte: "Aşa vă trebuie! Dacă pierdeţi alegerile parlamentare, musai să citiţi din nou cărţile noastre!" Om cu umor, a zâmbit, a resemnare...) 
Plecând eu însumi printre primii, am aruncat prin largile ferestre o ultimă privire spre librăria unde studenţii celor două profesoare se strângeau în jurul mentorilor lor. În faţa standului unde se vindeau cele două roamne abia prezentate ale laureatului Nobel 2012, nici un singur solicitant...


ion lazu: fotografii de iarnă...