vineri, 28 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Theodor Damian; poezia zilei; Fotografii de iarnă...

Scriitorul zilei: Theodor Damian, n. 28 decembrie 1951

           
Botoşănean dintr-o familie de români pravoslavnici, simte vocaţia religioasă, face Seminarul teologic de la Mânăstirea Neamţ, apoi Teologia la Bucureşti, absolvită în 1975. Va fi preot la Ibăneşti şi Hăneşti, iar din 1973 paroh la catedrala din Botoşani. În paralel se pregăteşte pentru un doctorat. În 1980 merge în Elveţia pentru continuarea studiilor; la Lausanne edifică o biserică ortodoxă, Sf. Trei Ierarhi şi înfiinţează un cenaclu literar Mihai Eminescu precum şi revista Adusu-mi-am aminte. În 1983 revine la Sibiu, ca secretar la revista Telegraful român şi la Mitropolia Ardealului. Din 1988 îl găsim la New York, pentru continuarea studiilor, pentru un al doilea doctorat. Din 1992 va fi profesor asociat la Colegiul metropolitan N.Y, iar din 1993 va fi titularul catedrei. În tot acest răstimp, a colaborat la importante reviste din ţară dar şi la cele mai renumite reviste româneşti ale diasporei americane
A scris poezie cu substrat religios, de mărturisire a credinţei  umil-râvnitoare, a editat şi a comentat hermeneutic scriitori români precum Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Mihai Crama, a publicat dialoguri cu literaţi români de pretutindeni.

Opera literarăThe Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului, ediţie bilingvă, prefaţă de Leonard Cain, Oregon (Statele Unite), 1989;• The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, Michigan (Statele Unite), 1993; ediţia New York, 2002;• Lumina Cuvântului, prefaţă de Virginia Carianopol, Bucureşti, 1995;• Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, 1998;• Dimineaţa învierii, Botoşani, 1999;• Rugăciuni în infern, prefaţă de Nicolae Manolescu, Botoşani, 2000;• Calea împărăţiei - The Door to the Kingdom, ediţie bilingvă, Iaşi, 2000;• Ispita rănii, Cluj Napoca, 2001;• Pasiunea textului, Bucureşti; 2003; Filosofie şi Literatură; Lăuntrul şi departele. Ediţii:  • Mihai Eminescu, Mai am un singur dor, New York, 1995;• Eminescu 2000. Aniversări newyorkeze, Botoşani, 2000.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Theodor_Damian
http://www.gandaculdecolorado.com/arhiva/3145-poetul-theodor-damian-la-cea-de-a-60-aniversare


Poezia zilei 
Theodor Damian

Aşa gândeam şi visam


Să te duci o dată pe
săptămână la râu şi să-ţi
spui acolo păcatele
cu voce tare
să plece de la tine
mânate de vânt şi de valul mărunt
du-te
ţi-am spus judecând
şi visând la ideea c-aş putea
deveni râu eu însumi
şi tu ai veni la mine
să-ţi strigi în gura mare cântecul înlăcrimat
eu să-ţi primesc spălarea mâinilor
şi să rămân totuşi curat
aşa gândeam şi visam
la ideea că aş putea
ca eu râul să te locuiesc
să-mi fac sălaş în adâncurile tale
cu munţi mari şi mici
şi tu nici să nu te mai deplasezi
la râu
ci să te cobori în tine în mine
la râul lacrimilor mele să strigi
păcatele cu lacrimi
până ce nu te mai întorci pe tărâmul cel vechi
nu tu în pustie
ci pustia în sufletul tău
spre izbăvirea noastră de cel rău.

Ca apele Menecaduzei


Iarăşi mă uit la planeta rotundă
mereu bătătorită de călători
şi mereu proaspătă
ca apele Menecaduzei
ce curge şi stă
şi se agită-n fiori
Planeta rotundă
ispită uriaşă
cresc cu faţa spre ea
în propria mea libertate predestinat
mereu chemat de moarte
şi mereu înviat.

Ca o vrajă a vieţii cerul


Existenţa este o vânătoare de cercuri
cercul este marea metaforă
din cercuri venim
din marile sfere
şi big-bang-ul este un cerc
este cercul redus la esenţa ultimă
Eram mic şi nu ştiam ce fac
când mânam cercul pe stradă
cu o sârmă meşteşugit adaptată
sau cu un băţ
credem că mă joc
ca o vrajă a vieţii cercul
de fapt cercul mă juca pe mine
eu preot păgân
curat la suflet şi la strămoşi
un ritual pe atunci fără sens
nu aveam voie să înţeleg
acum văd dar nu tot
prins la mijloc în labirintul întretăierilor lor
fericit pentru că la mijloc
toate geometriile sfârşesc în cerc
aşa cum ochiul geme rotund
chemat de abis
când cercul trupu-mi frământă
n-ai să crezi
până n-ai să citeşti la vreme de seară
singur
dezmierdarea din lacrima frântă.
Ajunge gândeşti
prea multă lacrimă într-un cerc
ar trebui să nu mai fii unde eşti
dar cercul e infinit
nu se ştie câtă lacrimă-n râs
sau cât râs
în lacrimă-i răsucit.
Priveşte gura mare, frumoasă, flămândă
a cercului
aruncă sclipiri astrale spre sângele tău
ca privit de şarpe aşa stai
statuie de marmoră, de sare,
de lut, de abur mocnit
o, dulce dintele morţii
când te-a pătruns dar n-ai murit
Din când în când o zvâcnire
prelungă, tristă şi grea
mi-e aripa cu care mă apăr de moarte
şi pana cu care arunc după ea.

Cândva voi trece hotarul acestei munci


Apa se prelinge dezmeticită
din scorburi în dezgheţ
Lăcustele au dat iama-n răsărită
vacile Domnului cu aripile roşii
învaţă să zboare
au oare
unde mă voi afla eu atunci
voi visa iar cele două lumi
rotunde şi negre
istorie a celui mai dulce pelerinaj
mâncat ca pâinea cea de toate zilele
dulceaţa aceasta mă va munci
o voi ascunde în scorburile protejate
de soare,
ziua
împotriva tâlharilor nopţii
sub aripile frumos colorate ale
vacilor Domnului
noaptea
contra furilor zilei
cândva voi trece hotarul acestei munci
au oare
unde voi fi eu atunci?

Căutătorii de lut ne vor invada templele


De aici de la mine
se vede cerul
asta pentru că mai am de spus
ceva
până acum am umblat
prin multe ceruri
cărând pământul în urma mea
se mai nasc deci la Sarmisegetusa
statui cu cap de aur
trup de argint
şi picioare de lut
în noua Indie
se mai plânge pe Menecadusa
s-a descoperit că lutul
e la fel de preţios ca aurul
căutătorii de lut ne vor invada
templele
în partea dinspre mine a pământului
pulsul bate de la răsărit
spre apus
pentru că de aici se mai vede cerul
de aceea mai am ceva de spus. 
(poezii preluate din România literară, 2002, nr. 35.) 



ion lazu: fotografii de iarnă... Pe Dig,II