sâmbătă, 1 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Miron Costin; poezia zilei; fotografii...

Scriitorul zilei: Miron Costin, n. 1 dec.  /  d. 25 decembrie 1691

    


Născut pe pământ polonez, ca fiu al unui boier bogat moldovean, ce se aflase în slujba Movileştilor şi acum  se ferea de noul domnitor Vasile Lupu, are parte la Bar, în Podolia, de bună şcoală a iezuiţilor, învăţând latineşte, dar şi istorie, filosofie, retorică; tânăr deschis la minte, interesat de mersul lumii, preocupat de artă, poezie, etnografie; revine în ţară pentru prima oară în 1653, căsătorindu-se cu o nepoată a Movilescului, deci consolidându-şi averea, iar din 1660 urcă toate rangurile dregătoreşti: pârcălab, vel-comis, vel-vornic, logofăt. Cunoscător de limbi străine, bun vorbitor, este folosit de Domn în soliile către turci, unguri, polonezi, italieni. Pe propriii copii îi dă la învăţătură latinească, la iezuiţii care controlau comunităţile catolice din zonă, inclusiv din Transilvania. 
Începuse să scrie în limba polonă, probabil pentru a-i desluşi regelui polonez, dar şi sie însuşi originile şi devenirea populaţiei româneşti din Principatele dunărene. Scrie despre Descălecatul dintâi, poeme tipărite pentru prima dată în Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, 1673; traduce din latineşte Istoria Ardealului, 1672-1674, elaborează poemul Viaţa lumii, punând la încercare posibilităţile literare ale limbii române, rimele, prozodia etc, - un pariu câştigat pentru urmaşii întru ale scrisului, iar până în 1675 lucrează la cronica ţării Moldovei "din locul unde o părăsise Grigore Ureche", deci "de la Aron Vodă încoace". În 1677 dă în poloneză Cronica Ţărilor Moldovei şi Munteniei (cronica polonă). După asediul Vienei, 1683, în care moldovenii combătuseră de partea turcilor, se retrage cu Duca Vodă pentru a doua oară în Polonia, la castelul lui Ion Sobieski, căruia îi dedică o Istorie în versuri tot pe tema Ţărilor Moldova şi Muntenia (poema polonă). Este rechemat în ţară de domnitorul Constantin Cantemir, în 1685, când lucrează la manuscrisul De neamul moldovenilor..., până în decembrie 1691 când este decapitat, împreună cu fratele său Velicico, Vodă fiind îndemnat întru aceasta de boieri răuvoitori; în urmă Domnitorul a plâns şi s-a căit de fapta pripită. La execuţie, la Roman, asistase şi tânărul Dimitrie Cantemir, ce tocmai sosise de la Constantinopol. 
Umanist, preocupat de marea rămânere în urmă a culturii din principatele noastre faţă de ţările europene, avea o înaltă conştiinţă a răspunderii cărturarului pentru consemnarea faptelor istorice: "Eu voi da seamă de ale mele, câte scriu". Ca istoric, s-a bazat pe documente, pe mărturiile mai vârstnicilor martori la evenimente, pe ceea ce aflase de la tatăl său, iar în continuare, pe relatarea înfruntărilor nenumărate la care luase parte el însuşi. Aduna material pentru a duce mai departe scrierea sa de cronicar, oprită intempestiv la 1661. Fire de artist şi de filosof, cronica sa de istoric, filosof, lingvist şi etnograf (direcţii dezvoltate mai apoi în scrierile lui Dimitrie Cantemir, ceea ce le-a făcut perene), pune în lumină o înţelegere adâncă a sensului faptelor relatate. Viaţa lumii face dovada unor temeinice asimilări a clasicilor latini, a textelor Bibliei, a folclorului autohton, dar se remarcă şi printr-o abordare gravă a lucrurilor, fără nimic din tonul festivist, laudativ, conjunctural, ori oportunist, spre lauda actanţilor de pe scena istorică, ci dimpotrivă, păstrează un ton rezervat, cu o undă meditativă, melancolică. Nu fără vreun rost îşi pusese scrierea sub mottoul "Deşertăciune a deşertăciunilor... ", deci a omului aflat sub vremi. Sorţii omului sunt schimbători, pe scena lumii actanţii se perindă, ridicaţi de împrejurări, spulberaţi apoi, fără motive temeinice.. Implicat pe deplin în viaţa politică a Domnitorilor Moldovei, era un patriot din convingere, atent la mişcările domniei, nemulţumit de înscăunarea cu sprijinul armatelor străine. Lui C. Cantemir îi reproşa excesele, reaua gospodărire a ţării. Toate acestea s-au adunat împotriva lui, cu urmarea ştiută. 
A scris două lucrări excelente în polonă, iar literatura şi istoriografia poloneză, antologiile, dicţionarele poloneze, şi-l revendică  Pentru literatura română, este realmente un întemeietor, deşi întârziat, cu atât mai temerar şi necesar, căci a dat direcţiile principale de dezvoltare perenă ale culturii române.
Aşa cum se prezentau lucrurile la sfârşitul secolului XVII în Ţările Româneşti, scrierile lui Miron Costin nu au avut circulaţia meritată, nu au fost măcar cunoscute şi traduse în limbi europene, la timpul lor. Primele valorificări, tipăriri aparţin paşoptiştilor, lui Mihail Kogălniceanum în speţă. Alt editor şi traducător de mare prestigiu fiind B.P. Hasdeu, după care mai sunt de menţionat: V.A. Urechia, P.V. Haneş, D.D. Perpessicius.

Opera: De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor, publicată de M. Kogălniceanu (Cartea pentru descălecatul dintâi a Ţării Moldovii şi neamului moldovinesc), în Letopisiţile Ţării Moldovii, I, Iaşi, 1845, 1-32, în Cronicile României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, I, Bucureşti, 1872, 1-30; ediţie îngrijită de Const. Giurescu, Bucureşti, 1914; ediţie îngrijită şi prefaţă de P.V. Haneş, Bucureşti, 1936; Letopiseţul Ţării Moldovii de la Aaron Vodă de unde este părăsit de Urechi vornicul de Ţeara de Gios, în Letopisiţile Ţării Moldovii, I, Iaşi, 1845, în Cronicele României sau Letopisiţile Moldovei şi Valahiei, I, Bucureşti, 1872; ediţie îngrijită şi prefaţă de I. Şt. Petre, Bucureşti, 1943; ediţia (Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron Vodă încoace) îngrijită şi prefaţă de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1944; Descrierea Moldovei şi a Ţărei Româneşti în trei cânturi, în versuri polone (traducere şi publicată de B.P. Hasdeu), „Arhiva istorică a României", I, 1865, partea I, 20-22; Viaţa lumii şi Stihuri împotriva Zavistiei (publicată de B.P. Hasdeu), „Satyrul", 1866, 10; Despre poporul Moldovei şi al Ţerei Româneşti (traducere de B.P. Hasdeu, publ. M. Kogălniceanu), în Cronicile României sau Letopisiţele Moldovei şi Valahiei, III, Bucureşti, 1874; Opere complete, I-II, ediţie îngrijită de V.A. Urechia, glosar L. Şăineanu, Bucureşti, 1886-1888; Cronica Ţării Moldovei şi a Munteniei - Cronica polonă, traducere şi îngrijire de Ioan Bogdan, în Cronice inedite atingătoare de istoria românilor, Bucureşti, 1895; Chronicon Terrae Moldavicae ah Arone principe, ediţie îngrijită de E. Barwinski, Bucureşti, 1912; Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească, traducere şi îngrijire de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1929; Cartea despre descălecatul dintâi - Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţie îngrijită de I. Pillat, Bucureşti, 1933; Cartea despre descălecatul dentâiu a Ţărei Moldovei şi neamului moldovenesc. Letopiseţul Ţărei Moldovei de la Aron Vodă, de unde este părăsit de Urechie, vornicul de Ţara de Jos, Bucureşti, 1943; Opere, I-II, îngrijită şi prefaţă de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1965; Opere alese, îngrijită şi prefaţă de Liviu Onu, Bucureşti, 1967; Letopiseţul Ţării Moldovei. De neamul moldovenilor, Iaşi, 1984; Viaţa lumii, ediţie îngrijită de Sanda Vârjoghe, prefaţă de Dan Horia Mazilu, Galaţi, 1991.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Miron_Costin
http://www.faxmedia.ro/personalitatea-zilei/miron-costin/180.htmlâ

Poezia zilei
Miron Costin

Viaţa lumii




A lumii cântu cu jale cumplită viiaţa,
Cu griji şi primejdii cum iaste şi aţa:
Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înşelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,
Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată.
Fug vremile ca umbra şi nici o poartă
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite
Lucrurile lumii, şi mai mult cumplite.
Şi ca apa în cursul său cum nu să opreşte.
Aşa cursul al lumii nu să conteneşte.
Fum şi umbră sântu toate, visuri şi părere.
Ce nu petrece lumea şi în ce nu-i cădere?
Spuma mării şi nor suptu cer trecătoriu,
Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu?
Zice David prorocul: "Viaţa iaste floara,
Nu trăiaşte, ce îndată iaste trecătoarea".
"Viiarme sântu eu şi nu om", tot acela strigă
O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă
Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaşte
Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaşte
Spre cădere de tine? Tu cu vreme toate
Primeneşti şi nimica să stea în veci nu poate,
Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere mare,
Minunată zidire, şi el fârşit are.
Şi voi, lumini de aur, soarilă şi luna,
Întuneca-veţi lumini, veţi da gios cununa.
Voi stele iscusite, ceriului podoba.
Vă aşteaptă groaznică trâmbiţă şi doba.
În foc te vei schimosi, peminte, cu apa
O, pre cine amar nu aşteaptă sapa
Nu-i nimica să stea în veci, toate trece lumea,
Toate-s nestătătoare, toate-s nişte spume.
Tu, părinte al tuturor, doamne şi împărate,
Singur numai covârşeşti vremi nemăsurate.
Celelalte cu vreme toate să să treacă.
Singur ai dat vremilor toate să petreacă.
Suptu vreme stăm, cu vreme ne mutăm viiaţa,
Umblăm după a lumii înşelătoare faţa
Vremea lumii soţie şi norocul alta,
El a sui, el a surpa, iarăşi gata.
Norocului zicem noi ce-s lucruri pre voi
Sau primejdii cându ne vin, sau câte o nevoe.
Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume;
Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume.
El sus, el coboară, el viiaţa rumpe,
Cu soţiia sa, vremea, toate le surpe.
Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul.
Anii nu potu aduce ceasul.
Numai mâini şi cu aripi, şi picioare n-are
Să nu poată sta într-un loc nici-odinioare.
Vremea începe ţările, vremea le sfârşeşte.
Îndelungate împărăţii vremea primeneşte.
Vremea petrece toate; nici o împărăţie
Să stea în veci nu o lasă, nici o avuţie
A trăi mult nu poate. Unde-s cei din lume
Mari împăraţi şi vestiţi? Acu de-abiia nume
Le-au rămas de poveste. Ei sântu cu primejdii
Trecuţi. Cine ai lumii să lasă nădejdii?
Unde-s ai lumii împăraţi, unde iaste Xerxes,
Alixandru Machidon, unde-i Artaxerses,
Avgust, Pompeiu şi Chesar? Ei au luat lume,
Pre toţi stinsu-i-au cu vreme, ca pre nişte spume.
Fost-au Tiros împărat, vestit cu războae,
Cu avare preste toţi. Şi multă nevoe
Au tras hândii şi tătarii şi Asiia toată.
Caută la ce l-au adus înşelătoarea roată:
Prinsu-l-au o fămee, i-au pus capul în sânge.
"Satură-te de moarte, Tiros, şi te stinge
De vărsarea sângelui, o, oame înfocate,
Că de vrăjmăşiia ta nici Ganghes poate
Cursul său să-l păzească". Aşa jocureşte
Împărăţiile, lumea, aşa le prăvăleşte.
Nici voi, lumii înţelepţii, cu filosofia
Hălăduiţi ce lume, nici theologhia
V-au scutit de primejdii, sfinţi părinţi ai lumii,
Ce v-au adus la moarte amară pre unii.
Nime lucruri pre voe de tot să nu crează
Nime-n grele, nădejdea de tot să nu piarză,
Că Dumnezeu au vârstat toate cu sorocul,
Au poruncitu la un loc să nu stea norocul.
Cursul lumii aţi cercatu, lumea cursul vostru
Au tăiat. Aşa iaste acum vacul nostru.
Niminea nu-i bun la lume, tuturor cu moarte
Plăteşte osteneala, nedireaptă foarte
Pre toţi, ci nevinovaţi, ea le tae vacul.
O, vrăjmaşă, hicleană, tu vinezi cu sacul.
Pre toţi îi duci la moarte, pre mulţi fără deală,
Pre mulţi şi fără vreme duci la aceasta cale.
Orice faci, fă, şi caută fârşitul cum vine.
Cine nu-l socoteşte, nu petrece bine.
Fârşitul ori laudă, ori face ocară;
Multe începături dulci, fârşituri amară.
Fârşitul cine caută, vine la mărire;
Fapta nesocotită aduce perire.
Moartea, vrăjmaşa, într-un chip calcă toate casă,
Domneşti şi-mpărăteşti, pre mine nu lasă:
Pre bogaţi şi săraci, cei frumoşi şi tare.
O, vrăjmaşă, priiatin ea pre nimeni n-are,
Naştem, murim, odată cu cei ce să trece,
Cum n-ar fi fostu în veci daca să petrece.
Paimâini suntu anii şi zilile noastre.
Sfinţii ingeri, ferice de viiaţa voastră.
Vieţuim şi viiaţa iaste neştiută,
Şi până la ce vreme iasta giuruită,
Aşa ne poartă lumea, aşa amăgeşte.
Aşa înşală, surpă şi batjocoreşte.
Fericită viiaţa făr de valuri multe,
Cu griji şi neticneală avuţiia pute.
Vieţuiţi în ferice, carii mai puţine
Griji purtaţi de-a lumii; voi lăcuiţi bine.
Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie.
Ceriul de gândurile noastre bate jocurie.