luni, 2 iulie 2012

Scriitorul zilei: Octavian Paler; consemnări; poezia zilei; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Octavian Paler, n. 2 iulie 1926 - d. 7 mai 2007

   

Una dintre personalităţile carismatice ale vieţii culturale de după 1989, Octavian Paler s-a născut dintr-o familie de ţărani transilvăneni, în satul Lisa de lângă Făgăraş. A făcut şcoala primară în satul natal, apoi cu o bursă a venit la liceul Spiru Haret din capitală, însă înaintede ultima clasă a intrat în conflict cu directorul liceului, (fratele tatei) şi a făcut clasa a VIII la Făgăraş, luându-şi bacalaureatul la Sibiu, 1945. S-a remarcat la disciplinele umaniste: filosofie, latină, elină, dar şi ca tânăr ciudat, orgolios, imprevizibil, prezumţios.. Urmează cursurile la Litere şi Filosofie dar şi pe cele de Drept.
A făcut o carieră la vârf  în politică şi în publicistică; între 1965-1970 a fost vicepreşedintele Radiodifuziunii şi Televiziunii, apoi redactor-şef la România liberă (1970-1983), cel mai citit cotidian din România socialistă; în paralel, a fost membru supleant în CC-PCR (1974-1979), iar în continuare deputat în Marea Adunare naţională (1980-1985), după care este înlăturat din funcţii, pentru critici aduse politicii  regimului. 
Dotat din plin cu  strălucite valenţe intelectuale: inteligenţă, memorie, cultură, spirit disociativ etc, inclusiv cu dorinţa puternică de realizare personală,  nu s-a dedicat unui domeniu ştiinţific, de cercetare, filosofiei etc, ci s-a propulsat la vârful ierarhiei intelectuale aservite, a timpului. 
Aşa se explică de ce, ajuns mult mai târziu la literatura propriu-zisă (a debutat editorial abia în 1970, cu poezii), deşi s-a instalat cu aplomb între scriitorii foarte productivi şi de mare succes, totuşi confraţii, poate şi fără să-l citească atent, l-au considerat la acea vreme un autsider, desigur de talent şi pe merit poziţionat, dar totuşi, venit din afară, iar mai corect spus: dintre potentaţii vremii.. Abia după Decembrie 1989, continuând să scrie în acelaşi ritm de mare forţă, a fost pe deplin acceptat ca unul dintre principalii actanţi ai vieţii culturale româneşti. De fapt este unul dintre iniţiatorii GDS, împreună cu Ana Blandiana. A devenit cel mai reputat interlocutor şi comentator  la posturile TV, pe teme de politică, morală, viaţă socială. Mereu sagace, pătrunzător, nemilos cu greşelile altora.  S-a remarcat de la debut printr-un stil foarte strâns,  pe cât de fluent, de mare mobilitate şi cuprindere, în prima etapă militând pentru principiile democraţiei, dar în curând, părăsind opţiunile de partid, desolidarizându-se de comilitoni, a devenit un virulent critic al stărilor din România.  De altfel chiar titlurile cărţilor sale sunt elocvente din acest punct de vedere: deşertul.. solitar, oglinda spartă, coridă, labirint... sunt sintagme din perioada  a doua, criticistă, a exegetului. Mizantropia sa, în forme devenite patetice, bine racordată la nemulţumirea generalizată, i-a asigurat maximă audienţă TV; mai trebuie adăugat, în spiritul adevărului, că la Târgurile de carte anuale era singurul scriitor asaltat efectiv de cititori, pentru autografe. 
Se făcuse cunoscut prin jurnale de călătorie, oarecum în stilul lui Montaigne, pe care l-a ţinut la mare preţ, cărţile lui de călătorii sunt comentarii dezinhibate privind aspecte culturale şi de istorie, fie că se referă la Grecia, Egipt, Italia, Franţa sau Mexic. Un stil fluent, dens ideatic, care atrage pe cititorul dornic să-şi reamintească lucruri despre care ştie câte ceva şi să-şi precizeze unele chestiuni de filosofie a culturii şi istoriei.  Nici o pagină din Paler nu e stagnantă, ideea nu bălteşte, ci se mişcă, pluriform, căutându-şi conexiunile, rezonanţele, contraargumentele.  Orice aserţiune, emisă peremptoriu, se dovedeşte chiar emitentului discutabilă - o va întoarce pe toate feţele, într-un spectacol intelectual cu surprize şi lovituri ca de teatru. Nu este greu să conchidem că Octavian paler a intuit o formulă optimă pentru a-şi ţine în priză cititorii, pe parcursul cărţii şi de la un volum la altul. Punerea în abis a problemei aduce formulări memorabile, paradoxul se urmează insolitului ca atare, cugetarea capătă înflerxiuni lirice, emfaza se ascunde în spatele mărturisirii abrupte. Personalitae puternică, contradictorie, neobosită în a-şi prezenta opiniile cu privire la tot şi la toate, în varianta lor mefientă,  instalat fără ezitare în postura unui Socrate ce le vorbeşte semenilor de la înălţimea înţelepciunii sale infailibile, Octavian Paler este cazul omului ieşit din rând şi care nu ezită să valorifice la maxim calităţile  sale native şi câştigurilor dobândite prin frecvantarea marilor repere ale istoriei. Un redutabil erou al vremurilor noastre, cu tot ce incumbă unui astfel de personaj, fatalmente mediatiyat la maxim...
În a sa Istorie... de azi pe mâine, vol.II, Marian Popa îi consacră 3 coloane (p. 982-983), neuitând să prezinte în detaliu aspectele carierei politice şi dând a se înţelege că în memorialele de călătorie "prelucrarea miturilor nu depăşeşte banalul...", că autorul este "un maestru al bunelor intenţii", însă "incapabil să pornească ceva de la sine, chibiţ mitologic, etic şi cultural-artistic"; dl N.Manolescu, părând a-i reproşa  criticului de la Koln inaderenţa, şi considerând verdictul său "negativ şi pe alocuri sarcastic", nu se află totuşi foarte departe de reţinerea aceluia cu privire la scrisul lui Paler, ale cărui eseuri de călătorie, "impregnate de livresc, împănate de citate şi referinţe, calofile", sunt în fond o concesie făcută cititorilor relaxaţi, cărora le induce "satisfacţia de a recunoaşte în citatele abundente şi comode câte ceva din ceea ce au învăţat ei înşişi în şcoală". Ar fi de văzut şi opinia lui E. Simion din Dicţionarul Scriitorilor Români, apreciată de dl N.M. ca "foarte favorabilă, dar cumpănită". p. 1175.

Opera literară: Umbra cuvintelor; Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia); Drumuri prin memorie II (Italia); Viața pe un peron; Scrisori imaginare; Apărarea lui Galilei; Aventuri solitare; Deșertul pentru totdeauna; Un om norocos; Mitologii subiective; Caminante, (1980)(Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania); Autoportret într-o oglindă spartă, (2004); Caminante. Jurnal și contrajurnal mexican, (2005), ediția a doua, adăugită; Viața ca o coridă; Un muzeu în labirint; Eul detestabil; Vremea intrebărilor; Rugați-vă să nu vă crească aripi; Don Quijote în est; Polemici cordiale; Calomnii mitologice, editura Historia (2007); Convorbiri cu Octavian Paler (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), editura Corint, 2007; Poeme, editura Semne-Artemis, 2008;

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Paler

Poezia zilei

Octavian Paler: 

Definiţia lacrimei

Texte de acelaşi autor




Traduceri ale acestui text



 Comentariile membrilor



print e-mail
Vizionări: 13273 .




Lacătele de piatră
Se deschid cu râuri
Lacătele de apă
Se deschid cu stele
Lacătele din noi
Se deschid cu o lacrimă. 

Definiţia pasului absent


Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent. 




Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris) 
 
3 iunie 2007, duminică, dar am eu zi de tihnă?! Spre gară, pentru Octavian Paler, vorbesc cu locatarul din fundul curţii: înainte a stat aici dna Paler, în corpul din spate, a murit şi ea. OP mi-a fost ca un tată, îmi spunea Nicuşor, era om foarte bun, ne-am aciuat aici eu şi cei doi fraţi ai mei, fără chirie, mi se ridică părul când mă gândesc că a murit, în doar 10 minute. Lucra până la 3 din noapte. Foarte bun om. Îl tot aştept să vină. Noi l-am mutat de la Leu, apoi de la Cişmigiu. Primea pe-aici, pe uşa din faţă, pe cealaltă intra el, acolo e bucătărioara. Din păcate, căsuţa fiind destul de departe de stradă şi gardul înalt, faţada nu se vede. Să ne sfătuim unde punem placa. 
 (...)
16 august 2007:  La  casa Muşatescu nu răspunde nimeni, deci mergem prin Griviţa în Buzeşti şi Al.I. Cuza, să punem placa lui Octavian Paler, pe gardul de fier, în stânga porţii, singurul loc cât de cât convenabil. Dl Nicu, tolerat în acareturile din fundul curţii, ne ajută, îl regretă pe O.P., oftează, repetă că i-a fost ca un tată. Ultima dată dna Geta a plâns. Apoi n-a mai venit...
Şase plăci în 8 ore... La 22,15 Marian îmi dă telefon pentru mâine dimineaţă, inclusiv cu placa lui Eugen Barbu refăcută. Revenit acasă, Lidia foarte deprimată, a fost prea puţină lume la înmormântare, nici măcar salariaţii MLR, dar nici atâţia alţii pe care Alexandru Dan Condeescu i-a ajutat. S-a citit o scrisoare penibilă de la un fiu din America, precum că n-a putut veni la înmomântare...Numai tată (mort) să nu fii !



Ion Lazu: consemnări:  Vinul de aur. Cotnarii în diplome şi medalii...
O descindere în mijlocul scriitorimii, la Rotonda MNLR, a podgorenilor din legendarul Cotnari, astăzi, luni, la orele 17:00. În sala de la etaj, suntem primiţi în acordurile vivaldiene ale trioului Scherzzo, pe care de curând îl ascultasem, tot în aceeaşi sală. Scriitori, asigurând fundalul întâlnirii şi un prestigiu de necontestat, care reuneşte destule alte feţe simandicoase: academicieni, ambasadori, miniştri... şi pe Mitzura Arghezi, chiar în primul rând de scaune.  Directorul MNLR, dl prof. univ. Lucian Chişu face oficiile de gazdă, prezentându-i pe actanţii sosiţi dinspre dealurile Hârlăului, unde spre beneficiul nostru şi al urmaşilor noştri, cum spune slova, s-a conservat din străvechime una dintre cele mai importante podgorii ale României. Directorul vinurilor de la Cotnari, dl Constantin Deleanu, chiar despre legendele podgoriei dsale ne vorbeşte, cu referiri la isprăvile de arme ale lui Ştefan Vodă Domn cel Mare / Seamăn pe lume nu are..., care Voievod îşi făcuse un bărbătesc obicei de a sărbători fiecare victorie asupra otomanilor, tatarilor, leşilor şi altor lifte străine prin  istorice libaţii la pivniţele din Cotnari. Între timp, împăcând în largu-i suflet viforos pornirile omeneşti cu recunoştinţa către pronia cerească, trimitea meşteri mari, calfe şi zidari să mai ridice o mânăstire, loc de pomenire, printre ele prenumărându-se şi Cotnarii, unde se păstrează una dintre ctitorile Voievodului. S-au păstrat până astăzi, prin iubirea şi osârdia localnicilor, podgoriile străvechi, însumând 1700 ha de coastă expusă soarelui, proprietate a nu mai puţin de 70 acţionari. Ideea a fost ca această moştenire strămoşească să nu ajungă pe mâini străine, cum s-a tot întâmplat... Soiurile au fost conservate, selecţionate, au rezultat vinuri de înaltă calitate, premiate la cele mai mari concursuri din toată lumea. Diplome, medalii, trofee - o recunoaştere a destoiniciei podgorenilor moldoveni -  şi consecutiv, o distribuire a vinurilor de Cotnari pe toate pieţele lumii. Poetul Valentin Talpalaru, care a cercetat vechile arhive, relatează că într-un site arheologic din preajmă, cu vestigii din neolotic, într-o cupă au fost identificaţi sâmburi de struguri autohtoni cu o vechime de cel puţin 5000 de ani. O tradiţie care impresionează, impune şi totodată obligă. Dl academician Eugen Simion, invitat să spună câteva cuvinte, provenind el însuşi dintr-o prea-cunoscută regiune viticolă buzoiană, Ceptura, porneşte de la legătura trainică, indestructibilă dintre virtuţile euforizante ale vinului şi truda pe pagină a scriitorului din totdeauna - depsre care nu se sfieşte a face vorbire - în cazul nostru concret, despre podgoriile cotnărene aflăm referiri din slova lui Dimitrie Cantemir. Şi nu se va putea vreodată trece peste somptuoasele pagini datorate lui Mihail Sadoveanu. Vinul, cântat de poeţii lumii încă din zorii civilizaţiei. Se rânduieşte la cuvânt dl Sergiu Nedelea, recomandându-ni-se Sommelier, un termen pe care aveam să-l descifrez acasă, consultând Larousse de la langue francaise, Lexis, 1979: cel care prepară vinurile; cel care le serveşte, la restaurant. Ce-i drept, ni le-a descris cu maximă precizie, pe cât de protocolar era înveşmântat... Stârnind în sufletele noastre vinovate o sete mai mult decât politicoasă...Iar la urmă, actorul Eusebiu Ştefănescu ne-a propus un incitant excurs prin lumea poeţilor iubitori şi connaisseurs de vinuri de soi ales, citindu-ne / recitându-ne epigrame de Păstorel, iar apoi o poemă de Mihai Eminescu, plină de fantezie şi de haz, despre bătrânul voievod Istrate Dabija, care se scoală din mormânt şi cere de băut, ca pe vremuri...
La descinderea în Rotondă (dar de unde senzaţia înşelătoare că am coborî  într-o cramă domnească, voievodală?!), ne întâmpina o impresionantă expoziţie cu vitrine înţesate de medalii, de diplome, de trofee, de premii şi premii. Şi pe mese albe-ntinse, cupe pline din cele mai vestite soiuri ale podgoriilor de la Cotnari... 




ion lazu: fotografii - Pe Dig, XXIV...