marți, 24 iulie 2012

Scriitorul zilei: Emil Botta; poezii; consemnări; fotografii...

Scriitorul zilei: Emil Botta, n. septembrie - d. 24 iulie 1977



Adjudean prin naştere, dintr-o familie provenind de peste munţi (din Maramureş, familie nobiliară atestată) dar cu ascendenţe corsicane, a fost fiul unui medic şi, frate mai mic al viitorului eseist Dan Botta. Tatăl pierind prea curând, a avut un adevărat cult pentru mama sa Aglaia. Face şcoala în urbea natală, dar la vârsta de 15 ani fuge de acasă şi va trăi o vreme din expediente. Între 1929-1932 urmează Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, după care va fi actor în diferite teatre de provincie, apoi actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a făcut roluri excepţionale în piese precum Werther, Macbeth, Unchiul Vanea, Năpasta, cu o prezenţă scenică inconfundabilă, mizând pe vocea neobişnuită, pe abordarea în genul tragediei antice. A jucat de asemenea în numeroase filme, încă înainte de război, dar sunt de neuitat rolurile din Dacii, Columna, Pădurea spânzuraţilor, Paşi spre lună, Reconstituirea...
A debutat cu poezia Strofa ultimă, 1929, în Bilete de papagal şi a devenit în curând cel mai apreciat poet al generaţiei de la Criterion. S-a numărat printre membrii grupului "Corabia rataţilor", împreună cu Emil Cioran şi Eugen Ionescu. În 1937 volumul său de debut Întunecatul april a apărut la Editura Fundaţiile regale şi a fost premiat. Al doilea volum de poeme: Pe-o gură de rai, 1943 s-a bucurat de asemenea de unanime aprecieri ale criticii. Cu venirea comuniştilor, actorul a fost asimilat, în schimb despre poet nu s-a mai putut vorbi până în 1966, fiind în cauză o lirică fără vreo legătură cu "linia", ba dimpotrivă! Acestor poeme interbelice autorul le-a adăugat în timp alte 2-3 cicluri, în volumele de după 1966: Versuri; Poezii, Un dor fără saţiu.
 La retipărirea poeziilor lui Emil Botta, toţi criticii literari care contau la acel moment, au făcut un cor de elogii unanime. Poate Alex Ştefănescu are dreptate să afirme că era un fel de a le da cu tifla culturnicilor intratabili. Marian Popa reţine magia versurilor lui Emil Botta, acordându-i în Istoria sa nu mai puţin de 6 coloane - la paritate cu Ştefan Augustin Doinaş. N. Manolescu sesizează în lirica de după război o desprindere de fascinanta poezie a măştilor, a "tragicei paiaţe", a "arlechinului cu obraz de cretă", a "histrionului romantic" etc (p. 762); în general, se constată "scăderea funambulescului", îmblânzirea sa într-un fel de "recviem la moartea fratelui iubit".
Îşi recita poemele ca nimeni altul. Ileana Mălăncioiu, Ioana Diaconescu, Doina Uricariu sunt poetese ce s-au îngrijit apoi de Scrierile poetului damnat. O sinteză lirică originală, preluând ceva din invocaţia doinelor şi baladelor, din melancolia lui Eminescu, din neliniştea şi nervii lui Bacovia - şi totuşi o viziune inconfundabilă. Răzleţit de confraţi, şi-a migălit versurile în "semeţia singurătăţii", de fapt evoluând în paralel cu grupările de la Albatros şi de la Cercul literar sibian. Volumul său de proze Trântorul, 1938, este considerat o capodoperă a literaturii noastre din totdeauna. Nu şi de N. Manolescu, care îl crede "ilizibil prin artificialitate şi un spirit halucinatoriu îndelung elaborat"(p. 764).

Opera literară: Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări la revista Vremea); Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul unei colaborări cu Universul literar); Poezii, 1966; Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971; Poeme, 1974; Un dor fără spațiu, 1976
Proză: Trântorul, 1938 (ediția a II-a, 1967)

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Botta
 http://www.romlit.ro/emil_botta
 http://www.revista22.ro/scriitorii-romani-si-narcoticele-3brde-la-emil-botta-la-ion-barbu-4553.html


Poezia zilei

Emil Botta - Anotimp

Nici viori, nici fluiere,
nici ploaia prin plete să-ti şuiere ;
in tăcuta noapte adâncă
glasul tău nu se aude, nu incă …

Din himericele bolţi se anină
armele nopţii, stelele-n ruină;
până la noi incă n-a pătruns
al codrului clopot ascuns.

Cereştile drumuri,
toate-s doar aburi şi fumuri …
Plimbă-te, pală, prin auroră,
frunte a lucrurilor, luna mea, proră !

Dar vor veni ! O, ce siguri,
oaspeţii in vestminte de friguri !
Dar vor veni ! O lumină subţire,
şi naiuri şi harfe şi lire !



Fantasmagoria

Stele ascunse in telescop
intorceţi-vă-n cer.
Douăzeci de ani astronomul miop
o să vă caute ca pe mioare un oier.

Priviri, la matcă vă-nturnaţi
ca ploaia, ca izvoarele.
Orbul care v-a pierdut, cere să-i redaţi
luna şi soarele.

Melci, reintrati in cocioabe,
cenuşă, revino in focuri şi-n vetre,
copaci, intorceţi-vă in muguri, in boabe,
şi voi, oameni, in pietre.



 
Consemnare: La Muzeul Minulescu-Rebreanu-Pillat, Recital de poezie Mickael Waters, USA.
Astăzi, la convocarea amabilului director şi confrate întru suferinţă literară Corneliu Lupeş, un grup de scriitori şi de iubitori ai liricii yankee, au venit să-l asculte pe poetul Mickael Waters citind/recitând din poezia sa. Am ascultat poeziile: Partenopi, Pasărea colibri cu gâtul de rubin, Prima lecţie.Copaci în iarnă, toate trei traduceri în lectura poetei Liliana Ursu, poeziile Rochia de mireasă şi Irakienii mor, în traducerea şi lectura Mihaelei Waters, soţia poetului american, ea însăşi profesoară la Universitatea din New Jersey, dar de obârşie bucovineană (pe un fotoliu din sală ne-a fost semnalat fiul acestora, un băieţel ca la 5 ani, blondiu, pletos, degajat, însă cu lăudabil respect pentru muzeu, pentru poezie...) şi în final o poezie în traducerea lui Mihai Ursachi: Lacul uitat... Fiecare poezie aplaudată în lectura autorului, din nou aplaudată la lectura traducerilor.
Un regal de poezie, cum am apucat să-i declar (spre sfârşitul întrunirii; cu sau fără traducător), poetului american. După ce o felicitasem călduros pe poeta Liliana Ursu pentru prea-frumoasele traduceri dar şi pentru citirea emoţionantă a textelor.
Dar  în fapt nu prea mai erau multe lucruri de spus după ce, în scurtul său cuvânt de la sfârşitul recitalului propriu-zis, dl Barbu Cioculescu a reuşit ca prin minune să cuprindă în doar câteva fraze, meşteşugit aduse, toate aspectele mai pregnante ale recitalului. Domnia sa a spus (aproximativ) următoarele:
Ne-am bucurat de o dimineaţă în care am avut privilegiul să intrăm în lumea acestei poezii prin excelenţă comunicative, de o marcată directeţe, constituindu-se într-o cântare a lumii, pe linia marii poezii americane care slăveşte viaţa şi voinţa; o lirică pozitivă, în fuziune cu elementele, transmiţând dorinţa de a înţelege viaţa în ceea ce are ea mai divers. Este o poezie americană prin spirit dar şi europeană, printr-o extindere fericită a celei americane, remarcabilă prin forţa regenerării din sine, cu mult optimism vital, inducând curajul de a aborda existenţa; totodată la lectură simţim că sunt pe lume frumuseţi pe care numai poetul le vede. Citind sau ascultînd o astfel de poezie, lectorul/ascultătorul devine şi el poet. Este de observat un subtil joc între masculin şi feminin, dozat cu un anume umor. Poetul e altul în fiecare poezie, de la un capăt la altul al recitalului. O dimineaţă generoasă, nutritoare pentru suflet...
Doamna Monica Pillat s-a mărturisit bucuroasă a avea de-aface cu nişte adevăraţi artişti în persoana celor care au asigurat traducerile din engleză în română. Nu e vorba doar de traduceri ale unor texte, ci de echivalări pline de talent, de opere de artă apropiate de textele originale. Poeta Liliana Ursu a mai adus o poetesă americană, acum ni-l prezintă pe dl Mickael Waters, care ne-a impresionat printr-o poezie a detaliului ce se transfigurează, ca într-o epifanie.  În prima poezie, Partenopi, o fecioară elenă, preparând o foarte banală salată, de fapt oficiază într-un ritual sacru.  Poetul la rându-i cântă nu doar iubirea dintre cei doi amanţi, dar şi iubirea pentru toate formele de viaţă, pentru culori, mişcare, sunet - o poezie ce ne propune să trăim viaţa la modul sărbătoresc. În colecţia Pillat din cadrul muzeului unde ne aflăm se poate vedea cum bunicul dnei Monica Pillat, poetul Ion Pillat, unul dintre marii traducători în româneşte a numeroşi lirici americani, a intitulat una dintre antologiile de traduceri Sufletul altora, tocmai pentru a atrage atenţia că prin traducerea adecvată a poeziei altor naţiuni ne putem apropia de sufletul acestora, pentru a le înţelege specificul, cifrul sensibilităţii lor.
În acest context, dl Mircea Coloşenco, înarmat cu cele 2 volume ale unei Antologii de lirică americană editate în colecţia BPT în anul 1978, a pledat pentru noi traduceri din lirica americană actuală.
Printre participanţi, le-am remarcat pe doamnele: Simona Cioculescu, Lidia Lazu, Victoria Milescu, Lactanţia Constantinescu, Zoe Zverca, pe sculptorul Vlad Ciobanu, pe muzicianul Neculai Nistor...alte persoane ce mi-au rămas necunoscute.