29 august: George Mărgărit, n. 27 ian. 1923 - d. 29 aug. 1961

 

 Fiu al unui învăţător din comuna Tomeşti, jud. Iaşi, face Liceul Internat ieşean, apoi Literele, cu licenţa în 1945, după care, pentru scurt timp este asistentul lui G. Călinescu şi colaboratorul său la Jurnalul literar, divinul critic apreciindu-i producţia lirică şi în textele critice "intuiţia fantastică şi expresia amănunţit plastică". A devenit profesor la Liceul Naţional din Iaşi, s-a strămutat la liceul din Botoşani, până în 1950. Din 1953 este redactor şef-adjunct la Iaşul literar şi profesor la Cornul Caprei. A practicat o intensă publicistică, la mai toate revistele literare moldoveneşti ale vremii, dar şi la cele din capitală. Minat de alcoolism, de tare psihiatrice, de TBC, a sfârşit prin a avea cancer la limbă.

La un moment dat a descins în capitală şi s-a amestecat în boema acelor vremi, împreună cu Pâcă, Ahoe, alţi marginalizaţi ai epocii.

O lirică învălmăşită, fantasmatică, mâloasă-neguroasă, atestând o neagră stare spirituală.  Destin zdrobit de firea nestăpânită, stihinică, reuşitele sale lirice s-au redus drastic prin încercarea de a împrumuta din tonul festivist al realismului socialist al anilor 50.

Opera literară. Vulturii amiezii, poeme, 1971

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/George_Margarit

 

 

Poezia zilei, George Mărgărit: 

Crepuscul

 

Pescari de larg cu bărci smolite şi sitelci

Se rânduiesc arar şi greu la vâslă,

Aduc nisetri graşi în suc de melci,

În seara asta cu tăceri de pâslă.

Le suflă briza bărbile de-aramă,

Pescarii-s osteniţi şi trag tabac,

Iar valurile blânde clipocesc sub ramă

Şi marea toată-i poartă în hamac…

Ca să vestească ţărmului ale sale comori,

Comori cu purpură de raci, cu peşte străveziu

Peste bulboane ei au fost păstori

Cu ochiul adumbrit şi ager şi târziu.

 

         

Natura

Natura e-un perete de sticlă şi cristaluri

Şi cupe cu polen îi sunt coroane şi portaluri,

Cimitir sub oglinzi de unde crinii ies din sere

Roduri ale pământului, mărgele şi coliere.

Oceanele clistire ce fierb esenţe şi fiinţe moarte,

Iarbă verde, bumbac presat-n file de carte,

Pădurea templu cu pilaştri şi boltă cerească

Licuricii candelabre aprinse de răşini şi iască.

Azur ca mantii-albastre cu bumbii de metal

Deşertul scoicii japoneze, a smalţului astral,

Sufletul zboară prin florile de gheaţă

Ehee! Ehee! Azur sidefat de corali şi ceaţă.

         

Rugăciune

Părinte, sunt marele fiu rătăcit

Care venind la tine boema nu şi-a pocăit,

Părinte, sunt fiul beat de infinit!

Nu mă-ntorc, pasul meu nu calcă drum

Ci scârţâie prin paradisul lui de fum,

Părinte, am o naştere, sunt eu

Rătăcitul, dementul ateu

Ce ia cărbune să se-ncălzească de foc

Eu, tată, am seva măduvii de soc.

Trăiesc apă mută ce nu curge

Din ea nimic nu se scurge;

În urmă păşeşte groaznicul afet:

Se stinse lunatecul poet.

         

Mister

Lângă tine fecioară lume de ceară,

Tăcerea ochi de căprioară

Clipeşte lumină rară 

De brăţară -

Pe fildeşul mâinii de cridă

Ca diamant-n umbre de firidă

Uitat cu scoici japoneze

Şi grăuntele de faleze,

Părul în vânt

N-a sărutat pământ.

Vine amurg pătat de buze

Şi contempli meduze

Cu suavitate de pisică,

Pe sân mugure: mărgică

Se topeşte ciubuc de gheaţă

În primăvară şi dimineaţă.

Nu sunt agavă ori coloare

Să-ţi mângâie fruntea boare

Ireală. Am picioare.

M-am atins de genele de-ametist

Fecioară şi Crist.

         

 

Dumitru Augustin Doman, n. 29 august 1953

 
 

    sâmbătă, 30 august 2014

 Vineri, o zi... (filă de jurnal)

Răcoarea zorilor şi iarba înrourată care plăcut mă înviorează. * Ştiind ea că sunt matinal, mama mă firitiseşte înainte de 7,00. Îmi aminteşte că m-a născut vinerea, ca acum. Se pregătea să plece la nedeie la Izvorul Bârzii, fiind hramul Mănăstirii Topolniţa. * Scriu o cronică despre romanul Damele din pălărie de InimăRea. * Ion Lazu îmi pune poza de om deştept pe blogul său, la născuţii scriitori ai zilei. E un domn. * Mesaje de mulţi ani pe mail de la Fleure de Marroniere, Ioan Viştea, Vasile Spiridon, Lucia Negoiţă şi SMS de la poetul Dan Rotaru şi...ORANGE, care-mi oferă 10 minute de ziua mea. Să fie primite! * Cu Va şi Vi la Călimăneşti, la fosta vilă a USR, acum pensiune a nu ştiu cui. Baie în bazinul de apă cu clor, sulf, iod, magneziu şi alte elemente din Tabelul lui Mendeleev, apă la 39 de grade Celsius. Pe terasa vilei mâncăm mititei eu, sandviş de acasă Va şi cartofi prăjiţi vegetarianul Vi. Şi bem bere. * Poem cam nefiresc pentru Nichita Danilov cel neoexpresionist, cel neoromantic târziu, "crud" adesea, de data asta găsesc în volumul lui pe care-l citesc pe şezlong un poem luminos, Lumină de primăvară: "Frumoasa doamnă educatoare/duce la plimbare/ţinând de mână/o întreagă ceată de copii/ca şi cum ar duce/ţinând de aripi/un întreg stup de albine.//Şi pretutindeni e pace/şi pretutindeni e/o dulce lumină de primăvară". * Mai de dimineaţă, când ieşi din bazinul cu apă la 39 de grade Celsius, cerul este senin-senin între cei doi versanţi de pe Valea Oltului. Apoi, apar pe cer nişte nori alburii, unul mai mare chiar deasupra noastră. Îl provoc pe Vi la un joc gen Hamlet-Polonius: "Uite norul ăsta, e ca o cămilă!" "Hm!" mârîie Vi. Parcă ar fi totuşi o nevăstuică!" "Ce nevăstuică, domnule?!" "Sau pare o balenă" "Fugi de-aci!". Nu-mi merge... * Ne oprim la Mînăstirea Cozia. Lume multă. Ne închinăm, punem lumânări, la morţi, la vii... Mircea cel Bătrân e în mormânt cuminte. "Tu eşti Mircea?" întreb în şoaptă. "Care Mircea? vine un vag răspuns. Eu sunt Umbra lui Mircea. De la Cozia". Ieşim pe malul Oltului murdar, dar liniştit, liştinit...La ieşire, pe o bancă doi ierarhi, unul bătrân cu o barbă albă, ca a lui Dumnezeu, altul tânăr şi fălos, cred că e noul arhiepiscop al Vâlcii.* Reprize de somn de după-amiază cu telefoane de firitisire: Tavi Doclin, Vasile Mandric, Viorel Teodorescu, Elvira St., Marian Popescu, Radu Cange, Gică Petricu, Radu Gârjoabă...* Seara, cu paharul de vin în mână, mereu plin, dar şi mereu gol (au!), văd înfrângerea Simonei Halep la US Open: 6-7, 2-6 la nr. 121 mondial Mirjana Lucic. Mai beau un pahar de vin şi mi se pare că nu e o tragedie. E nevoie din când în când de revenirea cu picioarele pe pământ! meditez eu ca un înţelept. E bine să mă gândesc la asta în timp ce plutesc spre patul conjugal... Nu înainte de a-mi recita acest Autoportret încrustat pe o lacrimă al lui Nichita Danilov: "Orice/lacrimă/e un mormânt/în care zac/Eu/mortul!"

(preluare de pe blogul scriitorului Dumitru Augustin Domaan)

 

Alţi scriitori:

N. Dunăreanu, n. 1881

Th. Constant, m. 1975

 

Ion Lazu - Locuri ale supliciului colectiv pe

 vremea lui Ceașcă...

 

Erau astfel de platforme în spatele magazinelor alimentare din cartier.  Cu o ușiță, prin care marfa adusă de la marile depozite era băgată în magazin... Pe vremea terorii comuniste, cu lipsă de lumină, de încălzire și de toate cele necesare unei vieți omenești; s-a ajuns ca pe aceste platforme de nici un metru lățime să se adune sute și chiar mii de cetățeni care așteptau ore și ore, uneori o zi întreagă, ca să li se vândă, de la un ghișeu plasat în ușă, kilogramul de carte, de ulei, de brânză, de..., dacă nu doar cele două tacâmuri de picioare de porc, temeinic legate, să nu se piardă. Se gândiseră bine.  de la un singur porc, ajungeau tacâmuri pentru doi solicitanți.  Trebuia să te mulțumești cu atât. dacă aveai familie mai mare, te re-așezai la coadă. Dacă nu cumva era mai bine să-i chemi și pe ei la coadă...  Și mă gândesc. Câte tacâmuri! Și imediat cealaltă întrebare: dar unde se ducea carnea atâtor porci?!...

Iar în tot acest timp, al cozii nesfârșite pentru cele două tacâmuri, de fapt magazinul alimentar rămânea gol-goluț, o vânzătoare ne livra tacâmurile, alta o aproviziona și probabil mai erau vreo două-trei vânzătoare în magazin, ca să asigure paza și ordinea, nu? Sinistre vremuri am apucat! Spune toate astea conaționalilor noștri care nu au apucat acele triste vremuri - și n-au să te creadă; sau au să ridice din umăr. Ghinionul vostru ! ( O țară în care, se afirma de la tribună, fiecare cetățean avea sigurat un loc de muncă și un salariu aferent.  În cea mai bună dintre lumile posibile!  Iar dacă totuși, având gărgăuni la cap, ai fi vrut să treci fraudulos granița, te împușcau fără avertisment...

Destul de3 des, în drumurile mele spre Groapa Văăcărești, altă măreață realizare ceaușistă, ca să evit traficul sufocant de pe Bulevard, camioanele, sirenelepompierii, jandarmeria etc., o iua prin spatele blocurilor; văd iar și iar aceste sinistre vestigii  ale epocii de aur. . Iar pe cealată parte, albe, luminoase, crucile de marmoră ale cimitirului fostei comune Dudești-Cioplea.