Singurul băiat din familia cu încă şase
fete a unui ceferist, nevoit mereu să-şi schimbe ...gara, viitorul scriitor
şi-a făcut şcoala în diferite localităţi (cu staţie CFR) precum: Murfatlar,
Buhuşi, Dărmăneşti, Bîrlad (unde, în casa unchiului său, poetul G. Tutoveanu,
i-a cunoscut pe Al. Vlahuţă, V. Voiculescu, I. M. Raşcu şi alţii); ajutat de-al
său unchi poet, a făcut liceul la Sf. Sava şi a urmat Literele la Bucureşti.
Debutase cu poezii încă elev fiind, apoi înteţeşte colaborarea cu articole la Rampa şi alte reviste ale vremii,
remarcându-se prin interviurile luate unor personalităţi ale culturii
româneşti. Cu Sergiu Dan scrie în colaborare o Viaţă a lui Anton Pann.
Va scrie articole de critică literară,
muzicală şi teatrală; absorbit de publicistică nu dă toată importanţa
înzestrării sale literare propriu-zise. Romanele Adorata, 1930, Nopţi la Ada-Kaleh, 1932, Târg de fete, 1933 sunt
urmate de alte încercări romaneşti neduse la capăt. Între timp îşi câştigase un
loc fruntaş în publicistică, redactor la Curentul,
fapt ce-i aduce un post în structura administraţiei antonesciene.
La sfârşitul războiului, cu cel de
"al doilea lot al criminalilor de război", este arestat, judecat,
condamnat la 20 de ani temniţă grea. Îi va face într-o mină de plumb, apoi la
Poarta Albă, la Gherla. (Va fi contat şi faptul că timp de 10 ani fusese
secretarul lui Nicolae Titulescu; că fusese prieten cu Ion Vinea, cu Panfil
Şeicaru...). Eliberat în 1956, va fi nevoit să-şi câştige din greu existenţa:
salahor, tăietor de lemne, vânzător ambulant de cărţi, meditator. Colaborează
prin constrângere la revista pentru străinătate Glasul patriei, din 1962. Dar abia din 1968 poate
colabora din nou la revistele literare precum România
literară, Viaţa românească, Ramuri, unde
publică unele fragmente din romanele aflate în lucru. L-a întâlnit Ion
Caraion vânzând cărţi pe stradă şi l-a dus la Zaharia Stancu, a devenit astfel
pensionar al Uniunii. În 1970 i se reeditează Nopţi
la Ada-Kaleh, text revăzut. În 1971 scoate o culegere de proze scurte: Trandafiri de octombrie şi alte
surâsuri, iar între 1972-1975
apar cele două volume din Fauna
bufonă. Pseudozoologicon.
Despre ciudăţenii din viaţa unor animale, cu trimitere la comportamentul
uman.
În
1940, la 35 de ani, la jumătatea vieţii, era un nume în viaţa literară; după
încă 35 de ani, a murit ca şi necunoscut. Încă un destin tras pe roată..., pe
roata istoriei comuniste. Postum îi apar ediţii revăzute din Adorata, 1984, Esthera (Fata de la Suza),
1982. Şi iată: Marian P. îl confundă pe Romulus Dianu cu Viorel Dianu; Nicolae
M. îl indică la Scriitori de dicţionar...
Opera literară Adorata, Bucureşti,
1930; ediţia Craiova, 1984; ediţia Bucureşti, 1992; Nopţi la Ada-Kaleh, Bucureşti, 1932; ediţia
Bucureşti, 1970; ediţia Bucureşti, 1990; Târgul de fete, Bucureşti, 1933; Trandafiri de octombrie şi alte
surâsuri, Bucureşti,
1971; Fauna bufonă.
Pseudozoologicon, I-II,
Bucureşti, 1972-1975; Fata
de la Suza, Bucureşti,
1982; ediţia (Esthera), ediţie
îngrijită de Corneliu Popescu, postfaţă de Paul Dugneanu, Bucureşti, 1995.
Muzicologie: Cu dl. George Enescu despre el şi
despre alţii, în
„Rampa” nr. 3.148, Bucureşti,
23 iulie 1928; Cu dl. Sabin V. Drăgoi despre el şi despre
alţii, în „Rampa”, Bucureşti, 29 iulie 1929; Viaţa minunată a lui Anton Pann (în colaborare cu Sergiu Dan),
Bucureşti, 1929; ediţia II (Nastratin şi timpul său), Bucureşti, 1934.
Citeşte mai mult:
http://www.crispedia.ro/Romulus_Dianu
Poezia zilei: Romulus Dianu
(poeme înmânate lui Emil Manu cu o
săptămână înainte de moarte)
Grazioso, lerui Doamne...
Lied -
Ceasul nostru de la Universitate,
Hei, Doamne, Lerui, Lerui,
e candela nimănui,
Sfântu-Aşteaptă-din-Cetate,
Fulgi de nebunie ning din lună,
alergăm, Lerui Doamne,
cu primăveri şi cu toamne,
aşteptăm, la ceas, o zână bună.
Poate nu-ţi mai aminteşti de mine...
Frumuseţile de jos în sus,
au urcat, Lerui, golgote şi ţi-au dus
florile grădinii de suspine.
Pe trifoiştea iubirii cade bruma
Doamne, cum să te mai las?
Cât te-am aşteptat la ceas,
Mulţi te mai aşteaptă şi acuma...
Patrie imago doloris
De la centurionul caligans roman,
pân' la sutaşul cel miţos şi stogoman,
aicea a trăit Tei-Legănat,
prin munţi, sub toana timpului
vărgat.
în liniştea care mereu s-a adâncit,
din noaptea veacului, tăcerea i-a
vorbit
şi-n bizantin cobalt văzu smălţaţi,
sub coviltire, îngeri şi soldaţi.
Pe bolta ce-au pictat-o meşteri ucenici,
privim arcaşi, printre bordeie mici;
aşa au vrut; prin faptă, prin cuvânt,
să ne-nrudim cu brazda de pământ.
Din ţeava puştii, neagră de omor,
păstorul şi-a făcut caval de dor;
iar la altar, pe scut îngenunchiat,
se roagă, pentru oşti, Tei - Legănat.
(Din ,,Carmen Miserabile")
Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale:
17 iulie 2008, joi. Pe jos până în Calea Plevnei, colţ cu Berzei, intru prin
spatele unui bloc ce are la parter cabinete medicale. În renovare. Vorbesc cu
4-5 locatari foarte vârstnici, nimeni nu-şi aminteşte de Romulus
Dianu, scriitor, fost deţinut politic; nu prea cred ei că a putut locui
aici, unde au stat sportivi de performanţă, tenismeni, dinamovişti etc. O
vârstnică îşi aminteşte să fi stat un Romulus Vulcănescu, om scund, care purta
paltonul soţiei. Un domn amabil mă însoţeşte la blocul de pe celălalt colţ, dau
de placa memorială a lui George Coşbuc,
copiez textul; placa are un basorelief şi e pusă în 1968, la centenarul
naşterii. Deci născut în 1868? Păi înseamnă că O scrisoare de la Muselim Selo a scris-o referindu-se la războiul de
independenţă, pe când el avea doar 9 ani? Sau cumva face referire la războiul
balcanic? Confuzie totală. În gangul de alături dau de familii de ţigani, vreo
două ţigănci spălau covoare, preşuri. Se cam sperie de noi, nu a stat pe-aici
nici un scriitor.
Revenim în spatele blocului, aici e o
curte interioară comună cu un alt bloc, plasat mai în spate. Coboară alţi
bătrâni, nu-şi amintesc, le spun că probabil nu a fost locatar cu acte în
regulă, chiriaş sau subchiriaş, fiind vorba de un om sărman, închis ani mulţi,
apoi fără servici, fără mijloace de trai, lipit pe lângă vreun suflet milostiv.
Insist, pentru că mi-a spus cineva că l-a vizitat într-un apartament de la
etajul I, cu fereastra spre Plevnei. Poţi să nu dai crezare unei astfel de
informaţii, în absenţa unei adrese ferme, de la Uniune? Cel cu cartea de
imobil, spune că a desfiinţat-o, a aruncat-o după ce i-a transcris pe cei
prezenţi la data respectivă. Să fie acesta un fel eminamente românesc de a te
rupe de trecut, rupând actele, documentele, atestările? Să caut la Arhivele
statului, mă sfătuieşte tot el.
Plec pe jos spre Ştirbei Vodă, văd un
indicator: spre biserica Sf. Ştefan (Cuibul cu barză), intru printre blocuri
noi, de 8-9 etaje, de-acum ştiu că aşa trebuia să arate şirul de blocuri de la
o stradă principală (iar în spatele blocurilor, vechile case de târg
dâmboviţean...); un spaţiu triunghiular în spatele acestor blocuri în unghi şi
biserica pe care o mai văzusem cândva; acolo un domn stilat, la 40 de ani, ochi
albaştri, perciuni înspicaţi. E ultima biserică translată. Îmi arată fostul loc
al altarului, însemnat cu o cruce, chiar la îmbinarea blocurilor care
înconjoară din toate părţile biserica. Au mutat-o cu 5-8 m, cum să apară
altarul unei biserici tocmai la o intersecţie mare a urbei socialiste?! S-o
ascundem vederilor! Au făcut de curând un deviz, biserica se va renova, e din
1760, dar poate fi şi mai veche; s-a constatat că prin curăţirea picturii se va
obţine o adevărată bijuterie. Se lucrează la o monografie a parohiei. Îi spun
domnului amabil: Alături a fost vila lui C.C. Giurescu, am făcut o vizită aici,
prin anii 72-74, un ditamai imobilul cu etaj în mijlocul unei grădini vaste. Au
demolat-o...
Merg la USR, urc la Nicolae Florescu,
ocupat cu redactarea revistei, nu ştie adrese de scriitori, totuşi îmi confirmă
că Romulus Dianu a stat acolo unde am fost azi şi că
l-a vizitat în apartamentul de la etajul I. Dar avea un fiu inginer, din altă
căsătorie.
29 aug., 1 sept. 2008. (...)
Din Primăverii ajung, schimbând metroul, tocmai la Podul Grant („în mahalaua
Grant”, cum sună poezia...), abordez strada Nicolae Filimon dinspre staţia
Crângaşi, sun la 27, cum mi se spusese, iese o babă şchioapă, nu ştie, fam.
Strâmbeanu, au acte de casă din 1880. Telefon la Corneliu L., nu ştie precis
numărul, dar locaţia era aproape de pod, pe partea fără blocuri. Are
informaţiile de la prof. Maiorescu, fost cândva ministru al sănătăţii.
Încercări, întrebări, revin la nr. 33: să întreb alături. La 31 iese o doamnă
la 70 de ani, e din familia de 8 copii a lui Dianu,
tatăl venit dinspre Vaslui, ceferist; Romulus fiind primul copil, din doi
băieţi, restul fete. Da, în Plevnei colţ cu Berzei a stat la viitoarea soţie,
acum ea e în Canada, cu fiul dintr-o altă căsătorie. Deci tot ce mi se spusese
de diverşi scriitori era adevărat, dar colocatarii dinamovişti m-au sabotat.
Cei din familie au vrut să deschidă aici o casă memorială pentru scriitor, nu
s-a putut, păcat că nu s-a păstrat nicio fotografie a casei acum demolată. O
nepoată de soră i-a despăgubit pe ceilalţi moştenitori şi acum ridică pe acel
loc o casă; noii proprietari nu stau în Bucureşti.
În drum spre casă mă sună prof. Maiorescu,
cu amănunte. Cineva o să scrie o monografie. Îmi amintesc a fi auzit prima oară
de Romulus Dianu pe când lucram la Horezu şi la Băbeni-Vâlcea, în anii 70 deci;
Romulus Dianu fusese bun prieten cu Dragoş Vrânceanu, veniseră pe la
Băbeni etc. Şi persoana care îmi vorbea despre Dianu mi-a strecurat că era mai
talentat decât Vrânceanu. Iar eu citisem ceva de D. V., dar nu se editase nimic
de R.D. Am rămas cu această curiozitate, mai ales că era vorba despre un romancier,
cu aceştia e mai simplu să depistezi talentul.
Alţi scriitori:
Camil Baltazar, n. 7 septembrie 1902 - 27 aprilie 1987;
B. P. Hasdeu, m. 1907
Mihail Sabin, n. 1935 – d. 10 septembrie 1978.
Mihai Pelin, n. 1940
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu