15 august: Ion Chinezu, n. 15 aug. 1894 - d. 10 dec. 1966

    
                            

Dintr-o familie de ţărani, s-a născut în localitatea Sântana de Mureş, şi-a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Tg. Mureş, după care a studiat Teologia la Blaj. A renunţat şi a urmat Filologia la Budapesta şi la Bucureşti, cu licenţa în 1920, devenind profesor de liceu, mai întîi la Tg. Mureş, 1920-1925, apoi la Cluj, 1925-1940, când vine la Bucureşti; va fi trimis consul român la Cluj, în perioada Diktatului de la Viena; În 1944 este luat prizonier în Germania, de unde revine după un an.

În 1930 îşi luase doctoratul în filologie cu tema Literatura maghiară din Transilvania. Remarcat de N. Iorga, va beneficia de o bursă la Paris, 1930-1932.

În interbelic a desfăşurat o intensă activitate de publicist şi critic literar, colaborând la revistele lui Victor Papilian şi fondând revista Gând românesc, 1933-1940.

După război, a trăit retras, în mare discreţie, traducând intens din literatura maghiară clasică şi contemporană, dar şi din germană (Th. Mann) şi franceză (Seghers), dar semnând de cele mai multe ori cu pseudonim. Retragerea sa se explică prin rigorile comunismului care se instala dar şi prin faptul că Ion Chinezu aderase la mişcarea legionară. Încă din perioada budapestană, anii 1918-1919, existase o puternică polarizare a tineretului, nu numai în fostul imperiu! - unii spre dreapta, alţii spre extrema stângă comunistă. Mai ales fiind vorba de transilvăneni, Ion Chinezu a alunecat spre extrema dreaptă. Este un simplu noroc că nu a fost trimis la Canal, ca atâţi alţii.  În schimb este de neînţeles faptul că, în 1940, veniţi amândoi în Bucureşti ca urmare a Diktatului, Ion Chinezu l-a denunţat pe fostul lui elev şi devenit între timp prieten Raoul Şorban ca element neromânesc, duşmănos... Doar intervenţia lui Emil Haţieganu a făcut să fie eliberat...

Însă despre acest prea trist episod nu s-a vorbit decât în ultima vreme. Literat emblematic pentru perioada interbelică, militant pentru corecta abordare a literaturii naţionalităţilor conlocuitoare, eminentul traducător din maghiară, franceză şi germanană s-a stins bolnav, aproape orb. Plin de regrete pentru fapta sa niciodată recunoscută, scuzată... O greşeală, în ceasul cel rău, de laşitate şi trădare, care îl va fi ros pe dinăuntrul sufletului...

În mod remarcabil, N. Manolescu îl plasează pe I.C. în "A treia generaţie maioresciană de critici şi istorici literari”, alături de alţi 8 critici interbelici de primă mână; consideră revista Gând românesc drept "cea mai serioasă publicaţie interbelică de la Cluj", iar pe I.C. "întâiul critic ardelean interesat de estetic şi nerefractar la poezia modernă"" (p. 801). S-a ocupat nu doar de scriitorii ardeleni, precum alţi coregionali, ci şi de mari scriitori din Regat, percepându-i just pe Cezar Petrescu, Gib Mihăescu, Arghezi, Zarifopol, Pillat şi avansând în ce-i priveşte "formulări nu numai memorabile dar şi valabile în timp", unul dintre motivele care îl vor fi determinat pe Ion Negoiţescu să-i editeze prima antologie de critică literară, 1969.

Numele Ion Chinezu îmi era prea cunoscut din scrierile admirative ale tuturor ardelenilor, mai ales ale cerchiştilor. Mi-a fost însă imposibil să-i aflu adresa ca să-i pun o placă memorială. Cornel Regman, care i-a fost elev şi apropiat în toată perioada posbelică, nu se mai afla în viaţă. Dna Zorina nu ştia decât în mod vag că Profesorul locuia pe undeva, dincolo de parcul Kiseleff, unde fostul discipol se ducea să-l viziteze...

 

Citeşte mai mult: despre alunecarea legionară a lui Ion Chinezu... http://www.ziaruldemures.ro/index.php?id=25&tx_ttnews[tt_news]=3814

Opera critică:   Aspecte din literatura maghiară ardeleană. 1919-1929, Cluj, 1930; Pagini de critică, îngrijită şi prefaţă de Ion Negoiţescu, Bucureşti, 1969.

 

Poezia zilei, Marcel Mihalaş (n. 15 aug. 1937 - d. 1987)

Vorbeşte-mi de dragoste

Vorbeşte-mi de dragoste, 
cerul să se legene peste plopii înalţi
Muşchii să mi se magnetizeze, ca pe arbori
Mugurii să ardă, cu explozii în lanţ.

Vorbeşte-mi de dragoste, 
pământul şi iarba la picioare
vor bate valuri, vor trece în mare
cu pulsul din vinele inimii tale solare.
Si flux, si reflux, şi vânt si furtună
Vor bate în mine cu muchii de lună, 
Ca finite-orizonturi, ce-n creste răsună.
Si, când pe vreun mal, lăsati-mă-vor poate
Am să simt spuma mării cum faţa îmi bate.
Vorbeşte-mi, vorbeşte-mi de dragoste.

 

 

Chanson de geste

 

Ai în iubire o statură gravă

Şi-o platoşă a peştelui tăcut,

De parcă spada asta, pisc de slavă,

În vârful mâinii tale-a început.

 

Viteazule Roland! Ce fără pată

Sub braţul aprig zarea rămânea!

În timp ce vulpea aia blestemată

Sub platoşă muşca ironic şi râdea.

 

 

Aerul vorbelor

 

Aerul vorbelor noastre

face răni în aerul mare.

Strălucesc consoane albastre

prin unde de limpezi vocale.

 

Din consoane facem zid de casă

şi din fier bătut, din lemnării.

Un baraj de trepte luminoase

Pentru-a merge, pentru-a ne opri.

 

Cu vocalele cântăm şi-ţi mângâi părul

liniştit, într-un târziu.

Cu vocale legănăm copiii noaptea

când se scoală şi se tem

de aerul pustiu.

 

 

 

Ia mai lăsaţi poporul!

 

Ia mai lăsaţi poporul!

Poporul a obosit

să se tot adune

cu prilejul

unor vorbe.

 

Lăsaţi copacii

să putrezească în linişte

nu-i mai chinuiţi

cu cuvinte

 

Şi aşa

ei au o vedere largă

spre cer

şi nu clipesc niciodată

până la

concluzia finală.

 

 

Noapte...

 

Mersul lunii îmi netezeşte respiraţia

încât pot scrie pe ea. Descifrează

copacii

îngropaţi în întuneric

până-n cărbuni.

 

Noaptea o fi vreun reziduu al zilei.

Un culcuş de oameni, de plante, de vânt

Un ţărm al pupilei.

Un ajun de pământ.

 

 

Alţi scriitori:

Gh. Bejancu, n.1926

Adrian Munţiu, n. 1936

Ctin Novac, n. 1937

Lucian Avramescu, n. 1948

Ion Lazu - Păunii din I O R.