20 august: Zoe Dumitrescu-Buşulenga, n. 20 august 1920 - d. 5 mai 2006

 

    Fiica unui jurist bucureştean, a făcut Şcoala Centrală, s-a înscris la Conservator şi din motive medicale a trebuit să opteze pentru Litere şi Drept, devenind licenţiată în filologie engleză şi germană; în 1970 îşi va trece doctoratul cu Renaşterea - Umanismul. Dialogul artelor. Din 1948 îşi începuse cariera universitară, în 1971 devenind profesoară, apoi şefa catedrei de Literatură comparată şi Universală. Până în 1957 fusese redactor la Editura pentru Literatură, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară, unde devine director în 1973. Un an mai târziu va fi membru corespondent al Academiei Române, titular din 1990 şi vicepreşedinte al Academiei, între 1990-1994. Din 1991 până în 1997, director la Accademia di Romania din Roma.

A scris nenumărate cronici literare, studii, prefeţe din domeniul literaturii comparate, critică şi istorie literară, filosofia culturii, prezentări ale scriitorilor români şi străini, contemporani sau clasici, antici etc.

În ultimul deceniu de viaţă s-a retras la Văratic, apoi s-a şi călugărit, sub numele Benedicta (nu Benedictina, cum scrie Alex. Ştefănescu, într-o rememorare unde îşi face mea culpa pentru a nu o fi apărat cu destulă hotărâre pe Z.D.B., distinsa profesoară a sa şi a multora dintre literaţii încă în viaţă, de învinuirile nedrepte şi nedemne ale unor sicofanţi - învinuiri ce se referă îndeosebi la "curtarea" de către prof. acad. a cuplului prezidenţial de tristă amintire. Oricum, astăzi astfel de acuze nu-şi mai au rostul, după ce la timpul cuvenit gestul de pocăinţă nu a avut rezultatele scontate. Căci, ce-i drept, ZDB nu a ieșit în Agora, să-și facă mea culpa, așa cum s-ar fi așteptat mulți dintre admiratorii ei, însă călugărirea în sine poate fi luată drept o recunoaștere publică a greșelii, a căinței.)

În ale lor Istorii privind literatura română - bucoavne în taină râvnite de orice condeier, şi în ale căror râvnite coloane și Indexuri biet scriitorul român ajunge ori prea târziu ori mai degrabă deloc - Marian Popa şi N. Manolescu nu-i acordă o atenţie anume  profesoarei domniilor lor, primul considerând că universitara nu a evitat "platitudinile" şi a dovedit "neglijenţe ştiinţifice", iar al doilea, pe aceeaşi direcţie, o prezintă ca fiind foarte informată, însă "fără contribuţie personală".

 

Opera critică: Ion Creangă,  Ed. pentru Literatură, 1963; Eminescu, Ed. Tineretului, col. "Oameni de seama", 1964; Surorile Brontë, 1967; Sofocle şi condiţia umană, Ed. Albatros, col. "Contemporanul nostru", 1974; Eminescu - cultură şi creaţie,  Ed. Eminescu, 1976; Renaşterea, umanismul şi destinul artelor,  Ed. Univers, 1975; Eminescu şi romantismul german, Ed. Eminescu, 1986 ed. a II-a,  Ed. Universal Dalsi, 1999); Eminescu. Viaţă - Creaţie - Cultură, Ed. Eminescu, 1989; Ştefan Luchian, 1993 (în colaborare); Muzică şi literatură, (în colaborare cu Iosif Sava), Ed. Cartea Românească, 1986 (vol. II, 1987; vol. III, 1994). 

Studii de comparatistică: Renaşterea, umanismul, şi dialogul artelor, 1971; ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, 1975; Valori şi echivalenţe umanistice, excurs critic şi comparatist,  Ed. Eminescu, col. "Sinteze", 1973; Itinerarii prin cultură, (culegere de articole grupate în patru capitole: I. Portrete pentru o istorie a culturii române, II. Literaturi străine, III. Miscellanea, IV. Gânduri de umanist),  Ed. Eminescu, 1982. 

Impresii de călătorie: Periplu umanistic, 1980,  Ed. Sport-Turism, 1980 (însemnări eseistice despre  Grecia,  Italia,  Anglia, Suedia, Olanda, Franţa). 

Memorialistică: Caietul de la Văratec. Convorbiri şi cuvinte de folos, Ed. Lumea Credinţei,  2007

Citeşte mai mult:

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Zoe_Dumitrescu_Bu%C8%99ulenga

 http://www.romlit.ro/ce_urt_ne-am_purtat_cu_zoe_dumitrescu-buulenga

 http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/busulenga.htm

 

 

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 

3 iunie 2007 (...)  De acolo revin pe Griviţei, mă abat pe Buzeşti, să revăd placa memorială a lui Eminescu pe când locuia „împreună cu Veronica Micle, în primăvara anului 1882”, trec apoi pe la nr. 74, unde a fost sediul întreprinderii la care am lucrat în primii zece ani de geologie - ca să ajung pe Semicercului 1, pentru Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Spre Calea Griviţei sunt nişte magazine, iar intrarea pentru locatari e prin spate. Cumva intru în imobil, cumva dau la etajul II peste Flori, administratoare, la cam 40 de ani, alegră, amabilă,voind să pară măcar cu zece mai tânără (o prea înţeleg: am zărit un domn mişcându-se în cadrul uşii spre cealaltă cameră), îmi dă telefonul unei Sorina, care stă aici mai de mult şi lucrează la Academia Română. Flori îmi spune că dânsa e cea mai veche de pe scara asta, de prin 94 şi nu-şi aminteşte de dna academician Z.D.B., cu atât mai puţin ceilalţi locatari, mutaţi toţi de curând. Dar dacă avem adresa de la Uniune... Obţin cele două telefoane de contact.

 

 

Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.

 

 

Poezia zilei: Valeriu Ciobanu

 

 

 

Solie

Gâște sălbatice, zburând spre sud,

Spuneți acelor lunci, acelor ape line, pline

De mâl,

De gemetele ce aici se aud.

 

Că n-a fost uitată jungla nici pustia barbară

Nici de acele dintre noi căzute flamuri

Doborâte de armă amară,

Nici de canarii lovind ciocul în geamuri.

 

Aici, undeva la circ, între gratii, tigri și lei

Au îmbătrânit ursuzi și grei.

Și eu am îmbătrânit, nu revin

Stând înfipt într-un spin.

 

Gâște sălbatice plecând convoi

Spre locuri încă mai pustii, încă mai bune,

Să ne aduceți înapoi

Mireasmă de mare, stepă și dune. 

 

(din Haina de brumă, ed. Minerva, 1984, antologie de Ion Lazu) 

 vezi și:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Valeriu_Ciobanu

  Adrian Munteanu, n. 1948

 

 

~Adrian Munteanu: „Cinci sonete de dragoste“

ÎNEACĂ-MĂ-N SĂRUTUL CE UCIDE
Îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide. 

În pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

 
Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă 
Ce ne azvârle clipa în abis.

O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.
18 ianuarie 2005

 
SPUNE-MI, IUBITO, UNDE-ŢI E POPASUL ?         
Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul ?
În cuib zănatec, în amurg de ceară ?
Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul ?

Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-au despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchii, să-mi fac masul
La umbra coapsei tale de fecioară ?

Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Şi din căuş de patimi apă vie,

Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,

Aceeaşi Ană, pe un nou altar.
30 iulie 2004 

 
CĂLCAM PE IARBA DE SĂRUT NEBUNĂ
Călcam pe iarba de sărut nebună.
Sclipea zăpada-n suflete, uşoară.
Ploua tihnit şi grav în câte-o vară,
Cânta un greier tainic pe o strună. 

Mă scuturam de frunza ce-o să moară.
Se pregătea lumina să apună.
Un soare crud ardea pe câte-o dună
Şi-n trup uitarea începea să doară. 

Din struguri mustul se scurgea pe dale
Şi floarea-n glastră născocea poveşti.
Scâncea o ciută în păduri de jale, 
Tânjea mirarea stinsă în fereşti,

Dansau pe jarul clipelor vestale,
Dar tu, iubito-n toate nu mai eşti.
27 ianuarie 2005

GÂNDESC LA  TINE CA LA O FÂNTÂNĂ
Gândesc la tine ca la o fântână,
Sfinţind lumina ce ţi-a fost sortită,
Ispititoare ciutură peţită
De apa vie scursă prin ţărână.

 
Coapsa ascunde pasărea rănită
De glonţul clipei ce m-a strâns de mână
Şi mă aruncă-n răzvrătire până
Te voi visa nu zână, ci iubită.

 
Sânii înfig uimiri în trup păstrate
În timp ce gongul serii cade mut.
Cu gura mea de patimi şi păcate 
Îţi sorb fiinţa-n pustiit sărut.

Pătrund aprins, desferecând lăcate
Şi-n noi se frâng aripile de lut.
20 august 2004 

 
UMPLE, IUBITO, CU VIN VECHI POTIRUL 
Umple, iubito, cu vin vechi potirul,
Fructul luminii, limpezit de muze,
Alintă apa dulce din havuze
Ce-a adormit cu trudă trandafirul.

Aşterne masa cu-n surâs pe buze,
Aşează pâinea şi veghează mirul
Ademenind spre trupul blând zefirul

Aromitor al zorilor lăuze.

Aprinde focul, nu-l lăsa să piară,
Aruncă lemne pe altar. Apoi
Miresme dulci ne vor zidi. Spre seară

Vom dezbrăca veşminte. Drepţi şi goi

Ne vom topi ca un palat de ceară
În flacăra dintru adânc de noi.
14 iulie 2004

ADRIAN MUNTEANU

(preluare din presa literară)

 

 

Alţi scriitori:

Nichifor Crainic, 22 dec. 1889 - m. 1972

Dimitrie Bolintineanu, m. 1872

N. Balotă, n. 26 I. 1025 - m. 2014

Al. I. Ştefănescu, m. 1984