Născut la Constanţa, la scurt timp familia se mută în
Bucureşti, iar tatăl va ocupa o funcţie înaltă la Ministerul Comunicaţiilor. În
1952 survine o mare nenorocire: tatăl este arestat, torturat şi se va sinicide,
aruncându-se pe fereastră. Imaginea tatălui zdrobit îl şochează pe copil, care
cu greu îşi va reveni.... Începe liceul M. Sadoveanu în 1956. Cercetează
anticariatele, citeşte la Biblioteca Academiei. În 1960 intră la Filologie, dar
va fi exmatriculat în 1961, din motive ideologice. Zilier, paznic de noapte la
o Şcoală de surzi; se apropie de scriitori margiali: Alice Botez, Virgil Mazilescu,
Cezar Ivănescu, Mircea Cojocaru; în 1965 din nou admis la Filologie. În
1969 îi apar Pedepsele. În 1970 Omul fără voie, iar în 1971 Sărbătorile absenţei. Titluri care
incomodează, sunt respinse, însă autorul rămâne inflexibil, nu acceptă nici o
intervenţie pe textele sale. În conflict cu cenzura, urmărit de securitate. Sărbătorile absenţei este retrasă de pe piaţă. Abia în
1978 reapare cu Îndreptările
doctorului Faustus sau Calea cea lungă. În 1980 va fi inclus în Colecţia Hiperion,
reprezentativă pentru poezia acelor ani. Mereu susţinut de Mircea Ciobanu,
practic unicul său editor, care în antologia Omul
fără voie reintroduce poemele din Sărbătorile absenţei. Sprijinit
şi de Al. Ivasiuc, de Ion Caraion, care îl prefaţează, de însuşi Marin
Preda. Acelaşi Mircea Ciobanu îl va reedita la Ed. Eminescu, în colecţia
Poeţi români contemporani, în 1993, iar peste alţi zece ani Cezar Ivănescu îi
va scoate antologia Poeme, 2003 la editura Junimea din Iaşi.
Un poet cu stil inconfundabil, de unii
critici foarte apreciat, de alţii eludat. A publicat cele câteva titluri, după
care s-a reîntors la muţenie. Caz rar întâlnit în literatura noastră, unde
poeţii nu abandonează nici scrisul, dar mai ales nu părăsesc lupta pentru un
loc în ierarhie, în privilegii. Prezent în Dicţionarul Marian Popa 1977, Istoria dsale nu-l mai reţine. Aceeaşi
atitudine şi la criticul N.M., care nici măcar n-a scris despre poetul V.V.,
neamintindu-l nici în Istoria sa
critică. Între poezia lui Vasile Vlad, din care nu poate fi schimbată o literă
şi Istoriile care schimbă mereu fişele, când nu le rătăcesc iremediabil, poetul
român, chiar excepţional - este cazul lui Vasile Vlad - se trezeşte împins de-o
parte, în cea mai nedreaptă ignorare. Barbaria care se reinstalează...
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Vlad
Poezia zilei, Vasile Vlad
Cântec pentru apropierea maternităţii
Poate murdară
de pamânt încă din naştere,
dar poate tot de atunci colcăind de lumină.
Tu nu ai apărut în lume ca o mână întinsă,
nici ca o taină trecută dintr-o palmă în alta
nici ca un sturz trecut prin roțile soarelui.
Albă şi teafără
tu reprezinţi o excepţie şovăitoare.
Tu eşti un pumn de apă.
Tu eşti o continuă aşteptare,
Aşteptarea: suflet cu cocorii pe drum.
Aşteptarea: suflet cu o margine
suspendată.
Nu se poate plăti cu o groapă
nimic
din adevărul frumuseţii tale,
și nici-un cuvânt nu are îndestule trepte
ca să te poată sălta în adevărat aerul tău.
Tu eşti o simplă pauză în veşnicie
Şi eu, care cunosc disciplina silabelor,
de asemenea.
Stau însă cu urechea pe pântecul tău
Şi aştept o zvâcnire,
cum aştepţi zborul unei păsări gureşe
pe deasupra unei şosele cu sticle goale
pe margine.
Stau însă cu urechea pe pântecul tău
și aştept un ţipăt
cum îl aştepţi în marginea scoicăriilor.
În aburul secundei
vocea mea deviată
stă ca o iluzie de staniol.
Dar mâine cerul se va desface
dând ploaie,
în tablouri vor apărea ciupercile.
Şi nimeni nu va şti
că în noaptea aceasta
cântarele minţii au fost obosite.
Și nimeni nu va şti că în noaptea aceasta
în vârful degetelor am simţit
crescând plămânii aburoşi ai unui miel.
Albă şi teafără
tu reprezinţi o excepţie şovăitoare.
Dar nici tu nu vei şti
sufletul meu,
strâns ca pe îndoitura genunchilor,
aşa cum tresari
cu un fluture adormit pe umar.
Theodor Răpan, n. 4 iunie 1954
Sonetul
CVII
Mereu
iubit-am, ah, peste măsură
Și
voi iubi pân-la căderea ceții
Ochiul
suav, senin, al dimineții,
Lacrima-n
somn, cereasca ta făptură.
Iubit-am
câmpul, mantia tristeții,
Parfumul
gurii tale – cositură,
Troscotul
viu, crescut în bătătură,
Caii
furați la umbra frumuseții.
Un
singur lucru nu-l pot înțelege,
Deși
trăit-am cataclisme sute:
De
ce infama Clipă mă răsfață?
Tâlhar
am fost și om fără de lege,
Pierdut-am
aur, dorul pe redute:
Învingător
învins, mă iartă, Viață!
(din
Testament în Alfabetul Tăcerii, Opera
omnia, 2013, TipoMoldova)
Alţi scriitori:
Alice Voinescu, m. 1961
Ion Lazu - Aspecte de la Bookfest 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu