Personalitate de primă linie a lumii
universitare, academice şi filosofice a anilor de dinainte de 1944, unul dintre
marii români ai veacului trecut, Ion Petrovici s-a născut la Tecuci, a urmat
colegiul Sf. Sava din Bucureşti, apoi facultatea de Litere şi Filosofie, unde a
devenit discipolul unor Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga. Îşi ia licenţa în
1904, apoi obţine doctoratul în filosofie şi face două trimestre de
perfecţionare la Leipzig şi Berlin. La revenirea în ţară, devine conferenţiar
la catedra de Logică şi filosofie a Universităţii din Iaşi, 1906, titularizat
ca profesor în 1912; între 1923-1926 este decanul facultăţii iaşiote; din 1940
se transferă la catedra corespunzătoare a Universităţii din Bucureşti.
În 1900, student fiind, scrisese o piesă
în versuri O sărutare,
recomandată de I. L. Caragiale şi jucată pe scenă. Autor de manuale
universitare, strălucit orator, conferenţiar în străinătate, la universităţile
din Viena, Paris, Geneva, Alger, Praga, Bruxelles, colaborator la reviste de
mare prestigiu, în corespondenţă cu ilustre figuri ale filosofiei europene,
cooptat în organisme de profil filosofic. A adus contribuţii notabile în
filosofie, prin Teoria noţiunilor, prin teoria cunoaşterii, prin punerea în
valoare, pe urmele lui Kant, a metafizicii - a elaborat o monografie Kant, o
alta despre Schopenhauer. Membru corespondent al Academiei din 1927 şi titular
din 1934. Ministru în diferite guverne, în 1921, 1926, 1937-39, apoi în
guvernul Antonescu, la Ministerul Culturii, din 5 decembrie 1941 până la 23
august 1944. În 1938 i-a creat la Universitatea din Cluj o catedră de
filosofie lui Lucian Blaga. Este iniţiatorul Rotondei
Scriitorilor din Parcul
Cişmigiu (Bustul lui Octavian Goga a fost spart, înlocuit, vremurile se
întorseseră pe dos...)
Imediat după căderea guvernului Antonescu,
va suporta prigonirile împreună cu toţi intelectualii care colaboraseră la
Administraţia Antonescu. Arestări peste arestări, privarea de orice mijloace de
subzistenţă. Condamnat în 1949 pentru crimă de război, va fi eliberat abia în
1958 din penitenciarul de la Rm. Sărat şi, deşi împlinise vârsta de 75 de ani,
va suporta încă 3 ani de domiciliu obligatoriu, la Olanu-Călăraşi; se
îmbolnăveşte în lagărul de muncă şi obţine aprobarea să revină în Bucureşti,
tot în domiciliu obligatoriu. Fără pensie, fără vreun mijloc de subsistenţă.
Supravegheat îndeaproape de securitate, care semnalează faptul că reluase
legăturile cu indivizi din fosta administraţie antonesciană... Ajutat tacit de
preşedintele de pe atunci al U.S., Zaharia Stancu. Va fi contat şi faptul că,
deşi naţionalist, Ion Petrovici nu se raliase mişcării legionare, fapt pentru
care şi fusese cooptat în guvernul Antonescu (un guvern de tehnocraţi, lucru pe
care astăzi nu-l mai percepem corect...). Iar în fapt, pe vremea
ministeriatului său îi sprijinise din răsputeri pe Tudor Vianu, pe Eugen
Lovinescu, pe care l-a susţinut cu premii ale Academiei (pentru monografia Titu
Maiorescu), cu conferinţe la radio. Omenia caldă, recunoştinţa pentru cei ce-l
ajutaseră să se ridice, corectitudinea şi un profesionalism excepţional i-au
fost trăsături definitorii ale caracterului. A pledat curajos pentru dreapta
percepţie a iniţiativelor lui Nicolae Titulescu, în momente total defavorabile
(1941), cînd România era aliatul militar al Germaniei hitleriste.
A murit nonagenar, ca printr-o minune,
însă fără să mai poată da cărţile ce i-ar fi nemurit numele.
Reconsiderarea lui Ion Petrovici in
integrum era absolut necesară. La Iaşi, la Tecuci, unde există o statuie, o
stradă, o sală de spectacole, un liceu; există un premiu al Academiei, ce-i
poartă numele; studii şi monografii ale filosofului şi omului de cultură, toate
sunt în desfăşurare, pe mâinile unor exegeţi de maximă probitate - şi vor da
roade, chiar împotriva cursului dezastruos al vieţii culturale.
Evocarea memorialistică din 1966, De-a lungul unei vieţi, scrisă "sub vremi", cu
gândul la cenzură, a fost reeditată la Ideea Europeană, 2007, am avut
privilegiul de a fi lectorul manuscrisului.
Opera literară: Un colţ de viaţă, Bucureşti, (1902); Văzute şi trăite,
Ed. "Adeverul", Bucureşti, f.a.; Amintiri universitare,
Alcalay, [Bucureşti], (1920); Simţiri rostite. Discursuri şi însemnări,
Alcalay Calafeteanu, (1922); Raite prin ţară (1926); Momente solemne,
Bucureşti, (1927); Felurite
probleme şi oameni. Evenimente. Note de drum, Bucureşti, (1928); Impresii din Italia,
vol. I, II, Bucureşti, (1930-1938); Peste hotare, Editura Casei Şcoalelor,
București, (1931); Rotocoale
de lumină. Bucureţti, (1934); Alexandru Philippide în evoluţie culturii
româneşti, Discurs, Bucureşti, (1935); Figuri dispărute,
Bucureşti, (1937); Amintirile
unui băiat de familie, Bucureşti, (1938); O sărutare. Poem
dramatic într-un act, Bucureşti, (1942); Momente solemne,
Ediţie întregită, Bucureşti, (1943); Raite prin ţară, Ediţie (a II-a) întregită,
Bucureşti, (1944); De-a
lungul unei vieţi, Amintiri, Editura pentru literatură, Bucureşti, (1966).
Apariţii postume: Prin meandrele trecutului.
Evocări inedite - Pagini memorialistice, Cartea Românească, (1979); Însemnări de drum,
Editura Sport-Turism, Bucureşti, (1983); Fulguraţii
literare. Alecsandri, Eminescu, Iorga, Goga, Ed. Ramida, Bucureşti, (1997); Curs de logică; Corespondenţă Pamfil Șeicaru-Ion Petrovici; Recurenţe;
Prejudecată şi adevăr; etc...
Citeşte mai mult:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Petrovici
http://www.romlit.ro/ion_petrovici_-_la_reeducare
http://www.romlit.ro/ion_petrovici_-_probe_la_un_dosar_neglijat
Poezia zilei: Vasile Alecsandri, n. 14 iunie 1818
Oaspeţii primăverii
În fund, pe cer albastru, în zarea
depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punct
s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.
El vine, se înalță, în cercuri line
zboară
Şi, repede ca gândul, la cuibu-i se
coboară;
Iar copilaşii veseli, cu pieptul
dezgolit,
Aleargă, sar în cale şi-i zic: Bine-ai
sosit!
În aer ciocârlia, pe casă rândunele,
Pe crengile pădurii un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare
se-ncălzesc
Şi pe deasupra bălţii nagâţii
se-nvârtesc.
Ah! iată primăvară cu sânu-i de
verdeaţă!
În lume-i veselie, amor, sperare,
viaţă,
Şi cerul şi pământul preschimbă
sărutări
Prin raze aurite şi vesele cântări!
Alţi scriitori:
Ion Dragoslav, n. 1878
George Ciprian, n. 7 iunie 1883 - m. 8 mai 1968
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu