11 iunie: Ion Andreiţă, n. 11 iunie 1939
Din comuna Perieţi, judeţul Olt, fiu al
unui notar Marin Andreiţă şi al Floricăi, din neam preoţesc, a făcut şcoala
primară în comuna natală, liceul Radu Greceanu la Slatina, 1953-1956, când am fost colegi de clasă, apoi
facultatea de Filologie din Bucureşti 1958-1963, după care a devenit jurnalist
la Scânteia tineretului, 1963-1983, apoi la România liberă, până
la pensionarea din 1997. Continuă să publice în revistele literare ale
momentului.
A debutat cu poezii în 1960 în Luceafărul şi a publicat volume de poeme: Minunea de a trăi, 1970, Măsurând cu lacrima fiinţa ta,
1993; Dimineţile albe...,1999; Între două bătăi de aripă, 2003; 101 poeme, colecţia Ideal,
2010; volume de reportaje literare: Colegi
de generaţie, 1979; Drumuri
esenţiale, 1982; Secante
la omenie, 1985, memoriale de călătorie: Misterul
Fluviului Galben, 1993 (o călătorie în China), Scrisori pariziene, 2000; Călător la un capăt de lume,
2001; Scrisori italiene,
2004; şi câteva volume de proze scurte: O
zi de toamnă, 1997; Natură vie cu barcă, 1983; Viaţă, drumuri, litere, 2010.
Vigoare de temperament, precizie
scripturală, metafore sensibile, o caldă şi omenească înţelegere pentru
destinul românilor sub vremuri, scene din vremea foametei, dar mai ales
atmosfera din Perieţii copilăriei sale, impregnând paginile sale de proză - acestea
sunt permanenţele textelor lui Ion Andreiţă, care s-a salvat din ziaristica
angajată tocmai printr-un angajament mai profund, cel faţă de semenii săi
condamnaţi la anonimat, ducându-şi viaţa în modestie şi bună credinţă.
P.S. Cu Toamnă
târzie, antologia de proză scurtă apărută la TipoMoldova, 2012 am
sentimentul că Ion Andreiţă restabileşte adevărul cu privire la adevărata sa
vocaţie: aceea de observator co-participativ al vieţii omului simplu,
nesofisticat, în datele sale primordiale şi în context rural ancestral, de
povestitor plin de har al unor întâmplări de la marginea lumii, într-o frazare
curgătoare, iluminată de omenească înţelegere a sensului vieţii. Poezia
fugoasă, publicistica plină de nerv şi culoare, sunt laturi ale temperamentului
său nedomolit, însă povestirea este harul dat lui de la Dumnezeu.
Citeşte mai mult:
http://www.ghimpele.ro/2012/06/se-naste-scriitorul-ion-andreita-vezi-ce-alti-mari-artisti-marcheaza-semnificatia-zilei-de-11-iunie/
http://www.crispedia.ro/Ion_Andreita
http://www.zf.ro/autori/ion-andreita-3941229/
http://www.pro-saeculum.ro/arhiva/73/articolul16.html
***
Unul dintre foştii mei colegi de liceu (la
Radu Greceanu din Slatina, alături de Caius Traian Dragomir şi Anton
Vătăşescu), cu care mă mândresc şi pe care-mi doresc să-l văd mai des. Se
şi întâmplă, în ultima vreme, mai des decât la tinereţe, căci amândoi suntem în
sfârşit degrevaţi de servituţile meseriilor noastre "pe picior": el
reporter, eu geolog terenist; ne revedem la întruniri culturale-scriitoriceşti,
în Bucureşti sau prin ţară, schimbăm impresii, cărţi cu autograf... Însă s-ar spune
că vremea prieteniilor s-a cam dus. Ne gestionăm fiecare cum poate: energiile,
timpul, aspiraţiile...
Poezia zilei, Ion Lazu
Pe deal,
II
Lui Jean Andreiţă
Viaţa se trage în scocul văii
Care se umple cu seară.
Eu stărui pe deal. Dulăii
Îşi încearcă glasul prin uluci.
Cerul a îmbătrânind ca o oglindă
Dintr-un conac părăsit. Nu ştiu ce aştept
Cu spinarea rezemată de prun
Cu genunchii în piept.
O femeie pândindu-mă pe după tufe
Rupe din livada veche crengi uscate
Şi, când pleacă, legătura ei
Pierde o mătreaţă ca de noapte.
Atunci prin bezna ce-n salcâmi se lasă
Moşul îşi aduce caprele acasă.
Eu stărui încă şi încă
Rezemat de prunul cel cu creastă şuie.
Şi târziu, punând palmele alături
Sting a coalei căţuie.
În cer şi pe pământ se lasă
Noaptea cea mai adâncă.
Alexeşti- Vâlcea, 1981
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu