4 august: Veronica Micle, n. 22 aprilie 1850 - d. 3 august 1889

      

 

S-a născut la Năsăud, tatăl său murind încă înainte de naşterea Veronicăi. În acelaşi an 1850 mama se mută cu cele două fetiţe la Tg. Neamţ, iar în 1852  se stabileşte cu familia la Iaşi. Veronica face Şcoala centrală de fete, absolvind în 1963 cu calificativul "eminent". Un an mai târziu, în 1864 se căsătoreşte cu Ştefan Micle, cu 30 de ani mai vârstnic, profesor universitar la Iaşi, apoi rector al Universităţii.  Vor avea două fiice, în 1866 şi 1868. În 1872, în timpul unei călătorii la Viena, îi este prezentat Mihai Eminescu. El va veni la Iaşi, în 1874, ca director al Bibliotecii centrale. Iubirea lor platonică, celebrată în lirica poetului şi unanim cunoscută, este concretizată în 1876, dar abia spre sfârşitul lui 1879, după moartea profesorului Ştefan Micle se va pune problema oficializării unei căsătorii. Nepregătit, nehotărât, demisionar într-ale vieţii, Eminescu tergiversează, sub cele mai diferite motive, dar poate foarte îngrijorat cu privire l propria sănătate. După o ruptură de aproape 2 ani, la sfârşitul lui 1881 relaţia este reluată, dar în august următor are loc ruptura definitivă.

În 1886 Veronica Micle donase mănăstirii Văratec casa din Tg. Neamţ, moştenită de la mama sa. În acelaşi an apare un volum din scrierile Veronicăi Micle: Poezii, traduceri din Lamartine şi Gauthier, aforisme.

Unanim considerată muza Poetului naţional, adorată de acesta, Veronica Micle, mamă a două fete de liceu, repetând soarta mamei sale, de asemenea văduvă cu două fiice, nu avea o situaţie materială asigurată, căci pensia de urmaş, aşteptată de pe urma profesorului Micle, nu a fost aprobată la timp. Tergiversarea se poate să se fi datorat şi lui Titu Maiorescu, ce nu i-a trecut cu vederea Veronicăi faptul că la sfârşitul liceului compăruse ca martoră a acuzării într-un proces intentat Mentorului de la Junimea. Vor mai fi fost şi alte motive, fapt este că nedreptatea a precumpănit, strivind-o pe biata femeie, cu comportament discutabil într-o societate conformistă. Eminescu însuşi, care s-ar fi cuvenit să pună piciorul în prag, s-a derobat: obosit, bolnav, strâmtorat, nehotărât, incapabil să-şi asume răspunderea, toată această dramă, deductibilă din corespondenţa celor doi îndrăgostiţi, cunoscută în întregime abia spre anul 2000, oglindeşte falia dintre realitate şi iluzionarea în van.

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Veronica_Micle

 https://melidoniumm.wordpress.com/2012/08/04/un-destin-tragic-veronica-micle/#comment-907

 http://www.veronicamicle.eu/

  

 

Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, 2009.

 

 

Poezia zilei, Veronica Micle

 

Frumoasă, sfântă poezie

 

Frumoasă, sfântă poezie,

Ce-ai fost unicu-mi Dumnezeu

Pe dulcea ta zădărnicie

Cât preţ a pus sufletul meu.

 

Cât îmi părea că sunt de mare

Că idol eu mi te-am ales,

Cu ce avânt şi adorare

Prinos adusu-ţi-am ades.

 

Adânca mea cucernicie

De mitul tău când s-a legat,

Pe dulcea ta zădărnicie,

Sufletu-mi jertfă ţi l-a dat. 

 

 

Am plecat...

 

Am plecat far’ de căinţă

Şi m-am dus fără de dor,

Ca să uit a ta fiinţă,

Ca să uit al tău amor.

 

Şi plecând m-am dus în lume

Numa-n voia întâmplării,

Nici cu gând de zile bune,

Nici cu jalea-nstrăinării.

 

De-am mers mult pe-acea cărare

Nu mai ştiu de-atâta chin

Căci cu dor şi disperare

Îndărăt la ţine vin.

 

Alţi scriitori:

N. Ciobanu, n. 1931

C. Lupeanu, n. 1941

Paul Daian, n. 1954 

Ion Lazu - Imagini din Grecia de vis, 3

                   În prim-plan, eroii zilei; În plan îndepărtat, Acropole, Licapedes...