16 august: Virgil Ierunca, n. 16 aug. 1920 - d. 28 sept. 2006

 

           

 

Vâlcean din comuna Lădeşti, dintr-o familie de ţărani, Virgil Ierunca (nume la naştere Virgil Untaru) a făcut liceul Al. Lahovary din Rm. Vâlcea, apoi studii de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi concomitent a debutat în gazetărie, 1939, publicând intens la Timpul, 1940-1944, ţinând o rubrică permanentă la Vremea ("Caiete franceze"), dar şi la Ecoul, Fapta, Meridian, Kalende; în 1942 propria revistă  Albatros  este suprimată de cenzură, iar  Agora, revistă iniţiată cu Ion Caraion este şi ea suprimată de la primul număr. După 1945, ca om de stânga, va scrie la România liberă, la Scânteia, va fi în redacţia Editurii de Stat. Înţelegând cam ce avea să urmeze sub dominaţia bolşevică, pleacă în 1947 cu o bursă a statului francez. Urmează o perioadă destul de lungă şi cu deosebire dificilă, trăind din expediente, în dezbinare cu exilul românesc şi primit cu mefienţă de intelectualitatea parisiană, pro-comunistă. Aceste aspecte reies din fragmentele de jurnal publicate, restul manuscrisului fiind distrus chiar de autor.

Va colabora la Radiodifuziunea franceză (1951-1974), la emisiunile în limba română şi de asemenea la Europa liberă, emisiunile binecunoscute, bine-ascultate de milioane de conaţionali: Actualitatea românescă  şi Povestea vorbei  (pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate); a colaborat la revistele exilului, înfiinţate de N. Rădescu, Gr. Gafencu, C. Vişoianu, de asemenea la Luceafărul, Caiete de dor, iniţiind el însuşi revista Ethos, unde a susţinut rubrica Antologia ruşinii, despre scriitorii din ţară, aserviţi regimului comunist. Figurează cu poezii în antologia lui Vintilă Horia.

Este foarte interesant de citit în paralel prezentarea pe care i-o fac, în Istoriile lor, N. Manolescu şi Marian Popa: N.M. îl tratează în chiar ultimul capitol, printre "memorialişti de ieri şi de azi", alături de Steinhardt, Acterian, Pandrea, Ioanid, Comarnescu, Lena Constante, I. D. Sârbu şi alţii; aminteşte despre dificultăţile începutului, "într-un Paris dominat de o stângă prosovietică, pe cât de naivă ideologic, pe atât de agresivă verbal" (în ce mă priveşte, cred mai curând că nu era naivă, ci ticăloasă, adică bine plătită de sovietici...), consideră că partea valabilă rămâne jurnalul din anii 49-60, "unul dintre cele mai bune jurnale intime din câte avem"..., dar şi cartea despre experimentul Piteşti; în privinţa criticului literar, textele acestuia îi par "mai degrabă inflamate stilistic decât expresive", autorul este "deseori emfatic", având "aerul de cenzor moral"..." pe care autorul şi-l arogă fără nicio ezitare." (p. 1434-1435).

La rându-i, Marian Popa, abordându-l oarecum de la celălalt pol al vieţii literare din comunism, deci dinspre tabăra lui Eugen Barbu (menţionând chiar faptul că acesta "e continuu atacat"), îl plasează pe Ierunca între "criticii de front", aserviţi ideologic: unii regimului comunist - I. D. Bălan, Al. Oprea, Mihai Ungheanu, A. Silvestri, Dan Zamfirescu, C. Sorescu, lăudători până la capăt ai literaturii proletcultiste, apoi ai celei naţionalist-comuniste; alţii, printre care şi V. I., înregimentaţi pe frontul "inamicului"; din această perspectivă aproape tot ce produce V. I. este privit cu suspiciune: omul, plasat la Paris, rupt de realitatea la care se referă obstinat, scrie numai şi numai despre situaţia din ţară şi cu deosebire despre literatura de acolo, pe care nu o poate cunoaşte decât incomplet; aserţiunile sale sunt totdeauna maniheiste (scriitori lăudabili sau criticabili), autorul în discuţie este ori aservit regimului - şi atunci nimic din ce scrie acesta nu are valoare literară, sau dimpotrivă, când autorul încearcă să-şi păstreze independenţa politică, prin acest simplu fapt valoarea textelor este asigurată, indiscutabilă, proclamată ca atare. Stilul criticului literar "n-a depăşit nivelul gazetăriei politizate de comandă"; stil tarat de "grandilocvenţă şi vanitate"; la adăpostul imposibilităţii de a i se replica, de a se verifica referirile la opere ce nu au fost traduse la noi. Etc.

Iar până la urmă, niciunul dintre cei doi autori de Istorii ale literaturii nu îl discută pe V. I. decât ca un caz aparţinător Europei libere şi perioadei războiului rece dintre cele două lagăre.

 

Opera literară: Fenomenul Piteşti (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990; reeditat în 2007); Româneşte (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991; reeditat în 2005); Subiect şi predicat (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993); Dimpotrivă (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994); Semnul mirării (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995); Trecut-au anii (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000); Poeme de exil (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001).

 

 

Poezia zilei, Lidia Lazu: 

 

***

             lui Mircea Ciobanu

 

Ardea un capăt de lumânare

Rămasă de la botez

Pe masa împinsă de-o parte

În încăperea nemobilată

 

Ea singură lumina dansul nostru

Şi arunca pe pereţii cubişti

Frânturi de trupuri în căutare frenetică

De parcă n-am fi fost

Demult îmbrăţişaţi

 

Şi-ntreaga noapte era

Sub stăpânirea noastră

Cu tot cu stele şi ger

Cu tot cu crengile pe care mugurii

Stăteau la pândă ca în tranşee

Să nu piardă cumva

Clipa asaltului de primăvară

5 oct. 1996

 

 (din volumul Balansoarul umbrei, ed. Vinea, 1999)

 

 

Alţi scriitori:

Pan M. Vizirescu, n. 16 aug. 1903 - d. 26 ianuarie 2000.

Ov. S. Crohmălniceanu, n. 16 august 1921 - d. 28 aprilie 2000 

Ioan Adam, n. 1946

 

Poezia zilei: Ion Gheorghe, n. 1935

La matcă

Zac ţărăncile, pe grămezi de porumb;

încovrigate pe sacii de grâu şi-acoperite

Cu sămânţa de floarea-soarelui:

Nu ptţura să le ia nici-un grăunte: mușcând,

Rupând cu ghearele şi-au apărat

Hrana copiilor;

Le-au bătut cu cizmele-n burtă: pe

Grămezile de porumb; cu sacii de grâu la piept; îngropate-n sămânţa le-au dat boală.

 

Şi noi, pe când eram copii, trăiam la arie; prin

Poloagele de paie ne trânteam; în recile

Grămezi de grâu ne scufundam; în movile

De sămânţa de porumb şi floarea-soarelui;

Ne scăldam cu boabe, ca păsările-n pulberea

Drumului;

Ca puii de castor înotam prin grămezile

De grăunțe:

Intram dinspre apus, cu capul între umeri,

Şi ieşeam la răsărit: ne-am născut, ne-am fătat, ziceam abia

Trăgându-ne sufletul şi căzând în brânci -Din pântecele seminţelor izvorându-ne

De mai multe ori pe zi -Noi, în sămânţă ca peştele-n apă, noi în grăunțe

Ca apă-n matcă, la teapa noastră;

Prin căpiţele de iarbă proaspătă treceam -

Ieşind din malul de paie, ca izvoarele

Din stâncă, rârâș; dând cu capul de piatra

De moară, a soarelui -M-am născut, m-a fătat, era piuitul

Şi mugetul nostru!

Iar toamna, când mama spală grâul de sămânţa,

Cu sfială nemărturisită plecăm de-acasă.

De parcă se născuse sora-mea -

Trist că-mi uzurpase locul la sân;

Toamnă fiind, pe când sângele nostru

îşi începu coacerea,

În strugurele inimii; când dădu-n fiertul său

Zvâcnind pe căile de alambic,

Ale fiinţei noastre-ntortocheate -

Când auzirăm multe despre lucrul bărbatului

Cu femeia; târziu, când păzeam caii, cădeam

Cu faţa-n jos, pe grămezile de iarbă:

Se voiniceau organele noastre; bărbatule

Ne dădeau durerea bărbatului;

Scheuna tânărul animal cu botul în capcană -

Suspinam nebuni - cu faţa-ngropată-n zolul

 

Movilelor de boabe reci, pe arii.

Zeiţă însăşi ne stingea boala; adormindu-ne:

în grămezile de grăunțe rămâneau gropi mari.

Cuiburi de pe care zburaseră lebedele -

Scobituri din care se vedea că ieşise

Cineva - născându-se din noi şi din movilele

De grâu: scurmătură de orbeţi în seminţe:

Cineva se izvodise din îmbrăţişarea

De-o noapte a grămezii de grâu - cu noi,

Ce nu cunoscuserăm femeia.

Pe căpiţele de iarbă, pe grămezile de porumb.

Şi pe movilele de grâu - ca pe pântece

Gigantice -

Au fost bătute ţărăncile cu cizma; în matcă a lovit zdrobitorul -

în ulciorul burţii - pân-a dat apă din el;

Au ieşit copii ca peştii risipiţi,

Zbătându-se sub labă; în amorfa pântecului de femelă a ţăranului

A dat cizma - pe grămezile de seminţe.

Eu, dormind încă-n pântecul clasei

Materne; eu, ca peştele-n matca răului,

Eu ca fetusul în lichidul primordial,

Eu, ca puiul de pasăre-n matricea oului,

Eu, ca mielul în casa naşterii -

Am fost scăpat pe lume, din durerea

Loviturilor în burţile ţărăncilor

Bătute pe grămezile de porumb, încovrigate

Pe sacii de grâu, şi-acoperite cu sămânţă

De floarea-soarelui - de-şi apără şi-acuma

Pâinea şi laptele pentru copii.

Ci eu în templu,

Mă-nfrunt cu înţelepţii mincinoşi.

(preluare de pe Internet)