consemnări, poezii, eseuri

18 august: Sorin Alexandrescu, n. 18 august 1937

Născut la Bucureşti, este fiul Cristinei Eliade, deci nepotul de soră al scriitorului şi istoricului religiilor Mircea Eliade. A urmat Filologia la Bucureşti, 1969, a publicat o monografie William Faulkner iar în 1974 a emigrat în Olanda, făcând o prestigioasă carieră universitară la Universitatea din Amsterdam. A revenit în ţară după 1990 şi s-a implicat în reabilitarea Bibliotecii universitare, cu ajutorul financiar olandez. A continuat să publice lucrări de filosofia culturii, de semiotică. Paradoxul românesc, Identitate şi ruptură, Privind înapoi modernismul, Eliade între oglinzi paralele sunt doar câteva titluri incitante cu privire la Interbelicul românesc în context european.

Opera publicată: Dickens in Rumania. A Bibliography for the 150th Anniversary (with Alexandru Duţu) 1962; William Faulkner, 1969; revised edition in French, Paris, 1971; The Logic of Personages, 1973; Logique du personnage: reflexions sur l'univers faulknerien, (1974); Dimitrie Cantemir: Roemeens historicus en politicus 1673-1723, Bussum 1975; Dichters uit Roemenië, (Poeţi din România), 1976; Transformational grammar and the Rumanian language 1977; Roemenië. Verhalen van deze tijd, (Proza din România), 1988; Hemel en Aarde. Werelden van verbeelding, (Rai şi pământ), 1991, Rumänien im Umbruch: Chancen und Probleme der europäischen Integration, (eds. Ilina Gregori und Angelika Schaser) (1993); Richard Rorty, 1995; Figurative of the Art. Beginning and End. 20th Century in Romania, 1998; Paradoxul român, 1998; Identitate în ruptură. Mentalitati româneşti postbelice, 2000; La modernité a l'Est. 13 aperçus sur la litterature roumaine, 2000

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/paradoxul_paradoxului_romn, http://www.romlit.ro/identitate_i_ruptur

Poezia zilei, Virgil Mazilescu: d. 10 aug. 1984

***

Mi-am uitat casa şi numele

Mi-am uitat casă şi numele e obositor

să-ţi ştii mereu numele pe de rost

o grigore dumitru iulian uşa de la intrare

se deschidea înăuntru? şi cîinele negru al vecinului

spuneţi că mușcă? şi n-ar trebui să umblu cînd e ger

cu capul descoperit prin pădurea de aluni? am uitat

am avut destulă vreme să uit din creier pînă în degete

aici lîngă dunăre mă înconjoară păsări de tot felul

vrăbii gîşte sălbatice specii rare de cocostîrci

şi iubirea mea pentru ele se deschide

ca un port ospitalier - poate să vină iarna scitică

voi exista mai departe şi voi călători mai departe: ecou

a doi părinţi oneşti reverie de lebădă

auziţi: viaţă: stele scobind încet cîmpia

Eugenia Țarălungă, n. 1967

registrul năpădirilor

deschide mineiul, sunt pagini întregi!
ce să îţi iau, un suc, o cafea?
m-a întrebat depresivul
dulce sărutând încheietura
şi cele 12 meridiane fine
din gama Re Major

ia-mi viaţa, zise cerul
bărbatul superfrontal apostol
a fost incendiat în limes neştiut
şi torţa aruncată în calea lupilor

registrul năpădirilor se întregea în fiecare zi
negreşit
şi blestemele se upgradau de zor
înnoitor învăluitor
perfector concasor
până în rărunchii ordaliilor
de unde parcă visasem ceva
dar numai ceea ce ţine 10 ani contează

până devii publicul însuşi

golisem inocenţa de etichete
şi cântam ceea ce am găsit deja
sedimentul pe care îl lasă evanescenţa fiinţei
fiinţa care nu mai poate fiinţa
trecător & constant

este esenţial a te observa
până devii publicul însuşi
iar actorul se narcotizează spre neant
într-un receptacul în plină implozie
când iubirea este ceea ce suntem

de ce suntem noi aici
Jupiter
şi care este temeiul nostru
separaţi de academicieni
cât ar fi ei de vulnerabili
ei mediocrii cu intuiţia cât Universul
care a trecut prin faţa mea
decupat

(siaj – câteva însemne ale feminităţii
dau o notă gravă acestei seri)

pentru cele două femei aflate la jumătatea drumului
şi pentru copiii lor, cei cinci, oriunde se vor afla

ele nu sunt deloc colţuroase
ci înmiit filiforme
(era să zic şi mlădioase)
glorie celor supuşi
singura lor nesupunere este drumul ales
mai mult sau mai puţin orbeşte

ghicitul în stele nu ajută la nimic
noi vedem prea târziu stelele patinând
în siaj
hăăăt, mult după ce ele au fost pictate pe cer

luna în erecţie ca un iatagan
spintecă drumul pe ape
(nu, nu era lună plină)
cineva întinde grabnic mâna
era întinsă de câteva mii de ani
toate cărţile spun asta
o veste răs-spusă pe care nu am băgat-o deloc în seamă
da!, seama noastră rudimentară

cei care evadează sunt arătaţi cu degetul
prinşi
închişi în cuşti
tu crezi că mai există ipostaze dezirabile
să fii trimis în balamucul de dincolo, hopa sus!
am citit asta într-o carte
ce dacă ţi s-au tăiat picioarele
aici e marea greutate
să mergi înainte şi dacă ţi s-au tăiat picioarele
abia aşa ţi se întind toate mâinile
capete de pod ce suntem
nu ne abţinem să ne împotrivim

puteai avea o aură polizată ca un nimb
exact la dimensiunile corespunzătoare
un prototip remarcabil
un genotip în devenire
urmaşii tăi izomorfi
ţi-ar fi mulţumit
proslăvirea venea dup-aia
ar fi fost o consecinţă firească
şi întru totul dezirabilă

poate că te gândeşti în altă parte
în partea asta
luna îşi ascute iataganul
în dauna celor supuşi şi glorioşi
dar am lăsat asta la urmă
oricum supunerea sau constrângerea sunt aproape egale
dacă le priveşti dintr-un anumit punct
acolo unde tăişul străluceşte mai tare

câteva însemne ale feminităţii dau o notă gravă acestei seri
ce n-aş fi dat eu să se întâmple cu ceva timp în urmă
tu vezi aceste brazde calcaroase această armătură
acest schelet
şi îţi imaginezi că asta e totul
osatura unei întâmplări fericite
rotunde ca un pepene
sau ca o rotulă
chiar dacă o golgotă în devenire
un paradis al înăspririlor intenţionate
îndemnuri pe cale
către un capăt de drum
o cameră
în care ţi se împlinesc toate dorinţele
asta dacă mai ai cumva vreo dorinţă de pripas
poţi să îţi pui câte o dorinţă pe fiecare perete
câte o icoană pe fiecare perete
câte un imn pe fiecare perete