sâmbătă, 19 august 2017

Scriitorul zilei: Dumitru Radu Popescu , n. 19 august 1935


         
      
Dintr-o familie de învăţători mehedinţeni, s-a născut în satul Păuşa-Bihor, a făcut clasele primare la Dănceu-Mehedinţi (multe dintre prozele cu ţărani, ca şi subiectele de film sunt plasate în zona respectivă), a terminat liceul la Oradea şi s-a înscris la Medicină, dar după 3 ani a abandonat şi a terminat Filologia clujeană. Debutase cu poezii la Oradea şi a continuat cu proze scurte, trecând corector la Steaua, apoi redactor la Tribuna, iar din 1970 redactor-şef. A descins la Bucureşti în 1980 şi a devenit redactor şef la Contemporanul, iar din 1981 preşedinte al Uniunii Scriitorilor, detronat de mişcarea din Decembrie 1989. Ascensiunea fără viraje primejdioase i-a fost asigurată de faptul că în 1968 devenise membru supleant al CC PCR, iar din 1975 deputat în Marea Adunare Naţională. Evenimentele din '89 l-au obligat să facă pasul strict necesap înapoi, dar nu mai mult de-atât, căci în timp devine directorul Editurii Academiei, iar din 1997 membru corespondent al Academiei.

Cel mai prolific scriitor de după 1944, şi în orice caz, dacă Nicolae Braban s-ar putea apropia cantitativ, D.R.P este în mod sigur scriitorul care s-a manifestat în absolut toate domeniile literaturii, de la poezie, la proza scurtă şi la roman, de la eseu la publicistică, de la teatru la scenarii de film, D.R.P s-ar putea să fie o personalitate prea vastă pentru o literatură modest dimensionată, precum cea românească, în mare parte provincială; nu are relevanţă să ne întrebăm cum ar fi evoluat D.R.P. într-o literatură curat şi pe deplin europeană. Excedat de titluri, nici un comentator nu uită să menţioneze prolificitatea autorului, cum nici faptul că totuşi textele sale sunt inegale, iar ca stil nu doar acroşante, ci şi deconcertante. De la debutul tatonând toleranţa realismului socialist, în limite mereu schimbătoare de vigilenţă a cenzurii, pe cât de drastică-sălbatică, tot pe atât de ezitantă când problemele se complicau peste posibilităţile dogmaticilor din cultură, D.R.P. a părut să se alinieze grupării de tineri scriitori precum Fănuş Neagu, Sorin Titel, Nicolae Breban, Nicolae Velea şi alţii ce nu s-au impus, dar în curînd, cu platforma deja asigurată de cele câteva volume apărute/premiate, şi-a căutat drumul propriu, în primul rând prin aprofundarea chiar a unor găselniţe ale epocii, cum ar fi "dumiriţii" şi "suciţii", însă pe când ceilalţi tineri autori au continuat pe linia limpezirii mijloacelor, a liricizării etc., dimpotrivă, D.R.P. s-a adâncit în a descrie, cu mijloacele realismului magic, fără frontiere etc., o realitate altfel dezamăgitoare şi constrângătoare, descurajantă în sine, găsindu-i laturile ascunse la prima vedere: ciudăţenia, diformul, violenţa, iraţionalul, precum şi abominabile deficienţe de caracter ale personajelor aduse în pagină: minciuna, carierismul, trădarea, cruzimea, crima fratricidă - ce altceva ar fi putut să reprezinte la modul propriu tot ce se întâmpla în relaţiile interumane ale colectivizării, ale şantierelor naţionale?! D.R.P. nu a obosit niciodată să regândească această realitate dezastruoasă şi să o prezinte, apăsând pe bizar, pe ciudat, pe stranietatea acțiunilor. Nici o altă secţiune a viaţii socialiste nu s-ar fi pretat mai bine acestui mod de abordare ca aceea a satului în transformare /în disoluţie, de fapt... Cenzorii n-aveau decât să se minuneze, să fie derutaţi, în necunoştinţă de cauză propriu-zisă, să-şi spună: la sat asta e posibil, mai ales că autorul prezintă o ieşire din acest marasm. S-ar putea susţine că D.R.P. s-a folosit de directivele partidului într-un mod pervers, dejucând formulele oficiale, dând impresia că slujeşte cauza dar de fapt, cu viclenie ţărănească, în manieră esopică, arătând limitele, falsul și precaritatea alcătuirilor vremii. A mers şi mai departe, spre comic, spre liric, dar şi spre mit, împingând discutarea chestiunii "la zi" până la temele din antichitatea greacă şi din textele biblice. Da, înţelegem, lucrurile stau aşa de când lumea, vremurile noi nu au adus nici o noutate într-ale răului din firea umană. (Când tocmai asta ne promisese ideologia comunistă, nu?). Or, DRP demască, nu-i așa? și critică de pe poziții principiale aceste tare ce persistă pe ici, pe colo, în mersul triumfal spre comunism.
Şi, cum remercase un comentator, unele piese ale lui D.R.P. s-au putut juca şi după dispariţia de pe scenă a comunismului.
Prolificitatea lui D.R.P. nu este doar un loc comun al comentatorilor, căci am numărat nu mai puţin de 20 titluri de volume cu proze scurte, dintre care 10 apărute înainte de 1989 şi 11 după aceea; cam la fel stăm cu romanele: 11 înainte de Decembrie şi 8 după aceea; am spus că şi piesele i s-au rejucat; mai trebuie doar să adaug că după 1989 i s-au făcut încă 3 filme.
Impresionantă rămâne şi bogăţia de mijloace puse la lucru în proză precum şi în teatru: dilatarea realului până la paroxism, la grotesc, stupid, ilogic, excentric, la diform şi halucinaţie, la sublim şi la tragic; proiecţii vizionare, coexistenţa bizarului şi a carnavalescului cu realitatea strictă din contemporaneitate, folosirea alegoricului, a parodicului şi parabolicului. Mai rămâne doar să medităm asupra destinului unei personalităţi plurimorfe precum D.R.P., strânsă în chingile comunismului naţional,  dar ieşind mereu la bătaie, sub imperativul nevoii de autoexprimare, încercând să împace şi capra şi varza, jucând rol dublu, de fapt jucând la două capete, mereu cîştigător. În ideea că vremelniciile trec iar literatura cată să supravieţuiască...

Opera literară: Fuga, Bucureşti, 1958; Zilele săptămânii, 1959; Umbrela de soare, 1962; Fata de la miazăzi, 1964; Vara oltenilor, 1964; Somnul pământului, 1965; Dor, 1966; Duios Anastasia trecea, 1967; F, 1969; Prea mic pentru un război aşa de mare, 1969; Aceşti îngeri trişti,  1970; Ploaia albă, 1971; Cei doi din dreptul Ţebei, 1973; Piticul din grădina de vară,  1973; Vânătoarea regală, 1973; Căruţa cu mere,  1974; O bere pentru calul meu,1974; Teatru, 1974; Aceşti îngeri trişti, 1976; Împăratul norilor, 1976; Ploile de dincolo de vreme,  1976; Virgule, 1978; Viaţa şi opera lui Tiron B., vol. I: Iepurele şchiop, 1980, vol. II: Podul de gheaţă, 1982; Leul albastru, prefaţă de Cornel Ungureanu,1981; Câinele de fosfor, 1982; 9, postfaţă de Val Condurache, 1982; Rezervaţia de pelicani, 1983; Galaxia Grama,  1984; Oraşul îngerilor,1985; Teatru, I-II, ediţie îngrijită de Valentin Silvestru, 1985-1987; Moara de pulbere,1989; Dragostea e ca şi-o râie,  1994; Dumnezeu în bucătărie, 1994; Mireasa cu gene false, 1994; Truman Capote şi Nicolae Ţie, 1995; Paolo şi Francesca şi al treisprezecelea apostol, 1995; Complexul Ofeliei,  1998; B. Stoker şi contele Dracula,  1998; Actori la Curtea prinţului Hamlet, 1999; Săptămâna de miere, 1999; Dudul lui Shakespeare,  2000; Falca lui Cain, 2001; Călugărul Filippo Lippi şi călugăriţa Lucrezia Buti, 2001; Puşca lui Caragiale, 2002.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Radu_Popescu
 http://www.jurnalul.ro/arte-vizuale/sa-ne-cunoastem-scriitorii-dumitru-radu-popescu-albul-contine-fluor-negrul-nu-143650.htm
 http://melidoniumm.wordpress.com/2012/04/20/dumitru-radu-popescu-frana-in-cautarea-adevarului-este-iubirea-interviu-cu-pusa-roth/


Poezia zilei, Ion Lazu:  

Suflet extatic

Când printre lacrimi eu mă mir
Că mai exist şi că mi-e bine,
Lingoare sfântă-i pe coline
Şi iarbă grasă-n cimitir

Lumină trează e pe cruci
Şi peste tufe de patlagini,
Miresme-nşiră merii dulci
Eternizând şi-aceste pagini.

Poetul ce-ar mai fi să spună?
Sau să exalte ca o fiară
Când simte un talant de ceară
Către pământ venind din lună

Decât că iar e-n lume toamnă
Cu un cuvânt neînţeles,
Că tot nu ştie ce înseamnă
Ăst văz robit de-un har ales,

Că e lingoare pe coline
Şi iarbă-adâncă-n cimitire
Când printre lacrimi de uimire
El mai există – şi-i e bine...

Ioneşti-Vâlcea, 25 sept. 1978




Marin Ifrim

Omul cu un singur locuitor

Omul cu un singur locuitor
Învelit în aer
Jumătate-n lumină
Cealaltă jumătate în întuneric
Omul cu o singură față jupuită de adevăruri
Scufundat în propriul sânge 
Din cap până-n creștet
Retras în extremitățile casei
În legitimă apărare
Deschizând nasturii retinei și
Privind cum printre aceste două puncte:
Se strecoară toată viața lui orbitoare
Neantul burdușit cu el însuși!



Cărturarul

                                         Lui Petru Ursache

Nici acum nu știu pe unde intra în bibliotecă.
Apărea așa, dintr-o dată, ca un sfânt anonim,
El însuși fiind o bibliotecă.
Vorbeam cu duhul său,
Îi simțeam tâmplele dogoritoare, pașnice pulsații
De gânduri subțiri, ca sângele de îngeri.
Citeam în el ca-n Biblie și eram tare fericit
Că-l pot vedea chiar și când nu exista
Decât în cărțile sale.
Pe stradă, părea o copertă de carte stelară
Bătută de vânt
De neclintit, numai plumb transparent,
cu mersul acela de fermitate blândă
De cărturar timpuriu,
Odată cu începutul.

(din volumul  În sângele ploii,  ed. Teocora, 2016)



Alţi scriitori:

Tamara Gane, n. 1909



vineri, 18 august 2017

Scriitorul zilei: Sorin Alexandrescu, la 80 de ani ! (n.. 18 august 1937)


     
Născut la Bucureşti, este fiul Cristinei Eliade, deci nepotul de soră al scriitorului şi istoricului religiilor Mircea Eliade. A urmat Filologia la Bucureşti, 1969, a publicat o monografie William Faulkner iar în 1974 a emigrat în Olanda, făcând o prestigioasă carieră universitară la Universitatea din Amsterdam. A revenit în ţară după 1990 şi s-a implicat în reabilitarea Bibliotecii universitare, cu ajutorul financiar olandez. A continuat să publice lucrări de filosofia culturii, de semiotică. Paradoxul românesc, Identitate şi ruptură, Privind înapoi modernismul, Eliade între oglinzi paralele sunt doar câteva titluri incitante cu privire la Interbelicul românesc în context european.

Opera publicată: Dickens in Rumania. A Bibliography for the 150th Anniversary (with Alexandru Duţu) 1962; William Faulkner, 1969; revised edition in French, Paris, 1971; The Logic of Personages, 1973; Logique du personnage: reflexions sur l'univers faulknerien, (1974); Dimitrie Cantemir: Roemeens historicus en politicus 1673-1723, Bussum 1975; Dichters uit Roemenië, (Poeţi din România), 1976; Transformational grammar and the Rumanian language 1977; Roemenië. Verhalen van deze tijd, (Proza din România), 1988; Hemel en Aarde. Werelden van verbeelding, (Rai şi pământ), 1991, Rumänien im Umbruch: Chancen und Probleme der europäischen Integration, (eds. Ilina Gregori und Angelika Schaser) (1993); Richard Rorty, 1995; Figurative of the Art. Beginning and End. 20th Century in Romania, 1998; Paradoxul român, 1998; Identitate în ruptură. Mentalitati româneşti postbelice, 2000; La modernité a l'Est. 13 aperçus sur la litterature roumaine, 2000

Citeşte mai mult:  http://www.romlit.ro/paradoxul_paradoxului_romn, http://www.romlit.ro/identitate_i_ruptur 


Poezia zilei: Eugenia Țarălungă - la 50 de ani !
Imagini pentru eugenia țarălungă imagini
până devii publicul însuşi

golisem inocenţa de etichete
şi cântam ceea ce am găsit deja
sedimentul pe care îl lasă evanescenţa fiinţei
fiinţa care nu mai poate fiinţa
trecător & constant

este esenţial a te observa
până devii publicul însuşi
iar actorul se narcotizează spre neant
într-un receptacul în plină implozie
când iubirea este ceea ce suntem

de ce suntem noi aici
Jupiter
şi care este temeiul nostru
separaţi de academicieni
cât ar fi ei de vulnerabili
ei mediocrii cu intuiţia cât Universul
care a trecut prin faţa mea
decupat


(siaj – câteva însemne ale feminităţii
dau o notă gravă acestei seri)


pentru cele două femei aflate la jumătatea drumului
şi pentru copiii lor, cei cinci, oriunde se vor afla

ele nu sunt deloc colţuroase
ci înmiit filiforme
(era să zic şi mlădioase)
glorie celor supuşi
singura lor nesupunere este drumul ales
mai mult sau mai puţin orbeşte

ghicitul în stele nu ajută la nimic
noi vedem prea târziu stelele patinând
în siaj
hăăăt, mult după ce ele au fost pictate pe cer

luna în erecţie ca un iatagan
spintecă drumul pe ape
(nu, nu era lună plină)
cineva întinde grabnic mâna
era întinsă de câteva mii de ani
toate cărţile spun asta
o veste răs-spusă pe care nu am băgat-o deloc în seamă
da!, seama noastră rudimentară

cei care evadează sunt arătaţi cu degetul
prinşi
închişi în cuşti
tu crezi că mai există ipostaze dezirabile
să fii trimis în balamucul de dincolo, hopa sus!
am citit asta într-o carte
ce dacă ţi s-au tăiat picioarele
aici e marea greutate
să mergi înainte şi dacă ţi s-au tăiat picioarele
abia aşa ţi se întind toate mâinile
capete de pod ce suntem
nu ne abţinem să ne împotrivim

puteai avea o aură polizată ca un nimb
exact la dimensiunile corespunzătoare
un prototip remarcabil
un genotip în devenire
urmaşii tăi izomorfi
ţi-ar fi mulţumit
proslăvirea venea dup-aia
ar fi fost o consecinţă firească
şi întru totul dezirabilă

poate că te gândeşti în altă parte
în partea asta
luna îşi ascute iataganul
în dauna celor supuşi şi glorioşi
dar am lăsat asta la urmă
oricum supunerea sau constrângerea sunt aproape egale
dacă le priveşti dintr-un anumit punct
acolo unde tăişul străluceşte mai tare

câteva însemne ale feminităţii dau o notă gravă acestei seri
ce n-aş fi dat eu să se întâmple cu ceva timp în urmă
tu vezi aceste brazde calcaroase această armătură
acest schelet
şi îţi imaginezi că asta e totul
osatura unei întâmplări fericite
rotunde ca un pepene
sau ca o rotulă
chiar dacă o golgotă în devenire
un paradis al înăspririlor intenţionate
îndemnuri pe cale
către un capăt de drum
o cameră
în care ţi se împlinesc toate dorinţele
asta dacă mai ai cumva vreo dorinţă de pripas
poţi să îţi pui câte o dorinţă pe fiecare perete
câte o icoană pe fiecare perete
câte un imn pe fiecare perete

toate relele din lume
vor schimba cu totul terasamentul
şi asta se vede deja pe porţiuni

răutatea de femeie era istovită
ca timp sau ca distanţă era exact la jumătatea drumului


mărgăritare şi măcriniş

racordaj la cer
acu trebuia să fii doar un fuior de lumină
ocolind în pantă vreun vistiernic de vieţi

ştii, Luna îmi surâde câteodată
când merg la Kaufland

terapiile complementare sau substitutive
n-au de-a face cu vreun templu al cumpărăturilor

tu ai vrut doar un teren de aterizare forţată
nu vreo spirală cu unghi zbârnâitor spre cer

violenţa martorilor întrecea orice închipuire
măcar ei îşi strigau nedumerirea cu glas mare
voisem să îmi fii mire
voisem să îmi fii mine
îţi cumpărasem şi papion
făcusem loc în genealogii seminţiilor emergente
cum altfel te-aş fi putut avea
decât pentru totdeauna?!

Unu-Multiplu decade şi se răsfiră
lasă în urmă mărgăritare şi măcriniş
şi tot alte familii de sfinţi
macrina cea mare, macrina cea mică

nu poţi intra cu forţa mai sus
chiar dacă mă săruţi pe îndelete şi cu mare precizie
exact când efectivitatea ritualului lăsa cel mai mult de dorit

(preluare din Luceafărul de dimineață)



 Sînziana Batişte (Maria Felicia Moşneang)  
Astăzi

Astăzi am încălţat ghetele călduroase ale mamei
Şi-am păşit uşor, atent pe pământ
Ieri voiam să te cert şi chiar te-am certat
Astăzi am devenit mai înţeleaptă
Spunându-mi: Întâi să mă privesc mai bine
Întâi să ştiu cine sânt
Şi-am privit în oglindă cu ochi de vietate ciudată
Şi-am văzut masca plânsului
Pe care am descoperit-o mirată
Era plânsul mamei mele
Era plânsul fetiţei care a fost
De-acum trebuie s-o ocrotesc - mi-am zis
Trebuie să-i dau adăpost -
Să se întoarcă în mine mereu
Trebuie să fiu tare
Să o învăţ ceea ce ştiu eu
Din marea ei depărtare

Am plâns cu plânsul amândurora
Cu fruntea pe zidul
Care de ea mă desparte
Şi-acum te-aştept liniştită să-mi vii
În fila aceasta de carte 


Edicte... 7

Ceva ca o plasmă de imagini
Un câmp magnetic răscolitor
Un nimb de flacără şi răcoare
O speranţă
Un zâmbet
Un nor

Ceva ca o oază ameţitoare
Ceva ca o mare de vis
Ceva neimaginat
Lumii nedat
Ceva de nedescris

Fără nume să te-nfăşoare
Fără ştiinţă
Şi nemilos
Să mi te ţină aproape
Aproape
În lumea asta
Cu mituri pe dos

(din Odaie sub cer, 2007)


Alţi scriitori:
Paul Anghel, n. 1931
G. Tutoveanu, m. 1957
Eugenia Țarălungă, n. 1967
Mircea Sântimbreanu n. 7 ianuarie 1927 - d.10 august 1999 


NOTĂ: Pe facebook Ion Lazu și pe Google+:
Ion Lazu, comentarii la Sesiunea ARA-41, Sinaia 2017, după prezentarea filmului Chuck Norris vs. Communism, despre traducerile simultane ale Irinei Nistor la mii de filme străine, difuzate clandestin în ultimul deceniu ceaușist...




ion lazu - rămășițele zilei...



Boierii zilei...spre amiază

O pasăre necunoscută în Lacul IOR




joi, 17 august 2017


Scriitorul zilei: George Magheru, n. 17 dec. 1892 - d. 17 aug. 1952


     
     

Născut la Craiova, ca fiu al lui Romulus Magheru, colonel, (fratele generalului paşoptist Gheorghe Magheru) şi al Anei, fiica lui Ion Ghica, a rămas orfan de mic şi a trăit la moşia părintească din Ghergani, rudele dinspre mamă asigurându-i o educaţie excelentă - ceea ce îi va înlesni cândva prieteniile cu Enescu, Pallady, Steriadi, Catargi, Iser, Ghiaţă... Şcoala primară la Sf. Gheorghe din Bucureşti, 1899-1902, liceul Gh. Lazăr, 1903-1911, după care se înscrie la Medicină, dar la declanşarea războiului devine medic militar, terminându-şi apoi studiile în 1920 şi devenind cercetător la Institutul de seruri şi vaccinuri al lui Ioan Cantacuzino. Cu sănătatea mereu şubredă, dar nu lipsit de mijloace, s-a retras la Sinaia, însă a călătorit în Grecia, Italia, Austria, Franţa, Anglia.
S-a remacat ca poet şi dramaturg, colaborând la revistele literare Ramuri şi Viaţa Românească.  A scris drame, tragedii dar şi comedii, feerii-basme, preocupat de probleme etice şi de idealism. Poeziile dovedesc un ludic şi un grav: Capricii, Coarde vechi şi noi, Poeme balkanice, Poeme antipoetice, socotit de aceea poet bizar, căci a combinat antonpannismul balcanic cu jocul secund barbian, folclorul şi mitul cu sofisticării cărturăreşti, într-un dozaj foarte personal. Poemul Europa decadentă, între suprarealism şi onirism, prezintă o defilare de situaţii şi personaje de bâlci-bazar, de zei şi nimfe. Vezi şi Însemnările lui Balkaneus. Poezia ca destindere, ca agrement înalt, probabil spre a se desprinde de ideea morţii.

Opera literară:   Tudor Ardeleanu, Bucureşti, 1926; O legendă, Bucureşti, 1927; Capricii, Bucureşti, 1929; Poezii antipoetice, Bucureşti, 1933; Coarde vechi şi noi, Bucureşti, 1936; Poeme în limba păsărească, Bucureşti, 1936; Poeme balcanice, Bucureşti, 1936; Piele de cerb, Bucureşti, 1937; Domnul Decan, Bucureşti, 1939; Egoistul, Bucureşti, 1939; Oglinda fermecată sau Divina re-creaţiune, Craiova, 1944; Poezii antipoetice, ediţie îngrijită de Romulus Vulpescu, prefaţă de Perspessicius, Bucureşti, 1966; Teatru, prefaţă de B. Elvin, Bucureşti, 1972; Cântece la marginea nopţii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Marin Sorescu, Craiova, 1982.

Citiţi mai mult:  http://www.crispedia.ro/George_Magheru
 https://sites.google.com/site/avangardaromana/george-magheru


Poezia zilei, George Magheru: 

Balada viteazului

E acest viteaz, monarc
În vânătorii cu arc;
Lancea-i fără milă printre
Scorpi, balauri - până-n vintre...

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Pentru cumpăna dreptăţii
Rade el zimţii cetăţii
şi petrece-n foc şi sabie
Orice ne'nchinată tabie.

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Trece printr-un câmp de leasă
Fata: geana-i e sumeasă
şi pe dedesubtul scufii
I se încreţesc zulufii.
Sună clopotele înalte
Glasul lumii celeilalte...
Pe când îi sărută gura,
În inimă-i muşcătura,
şi mustaţa sulicioară
Gâdilă în subţioară.

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...
Un vătaf pizmătăreţ
L-a legat în somn, isteţ;
Lunecă printre ferigi
Cercuitul în verigi.

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Spre un ţărm de iezure
Unde-i domn un viezure,
Pe un mal râpos de ţigă
Unde lupul este rigă;

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Cu al morţii semn l-a uns
Preotul de treflă, tuns,
Putrezeşte neagra tigvă
Necitită de molitvă;

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte.  




Alţi scriitori:
Ion Păun, n. 1868
Ioan Slavici, m. 1925
G. Corbu, n. 1940
Ruxandra Cesereanu, n. 1963
Mihai Ralea, n. 1 mai 1896 - d. 17 august 1964.



Ion Lazu - Grădina Sculptorului Șerban Crețoiu

(lucrări aflate în custodia soției, arh. Ioana Crețoiu-Cassasovici)