joi, 14 decembrie 2017

Scriitorul zilei, 14 decembrie: I. Al. Brătescu - Voineşti, n. 1 ian. 1868  - d. 14 dec. 1946


              
Provine dintr-o familie de boiernaşi târgovişteni, mama este nepoata lui Ioan Voinescu II. Face şcoala primară la Târgovişte, apoi un pension Cocorăscu la Bucureşti, iar din 1882 până în 1887 face Liceul Sf. Sava, continuând un an la medicină, după care se transferă la Drept, cu licenţa în 1892.  Colaborări la revista liceului, la asociaţii studenţeşti, la România, la Fântâna Blanduziei; invitat de Titu Maiorescu să citească la Junimea: Cea din urmă scisoare. Magistrat între 1892-1896 la Bucureşti, Piteşti, Craiova, se stabileşte la Tîrgovişte. Rău impresionat de duritatea meseriei de judecător, se înscrie ca avocat în baroul Tîrgovişte. Va fi mereu un om hipersensibil, retractil, admirând trecutul, simţind ameninţarea actualului agresiv. Spre sfârşitul vieţii va ajunge să se ocupe anume de aceste aspecte negative, fire cârcotaşă. De fapt ajunge la excese de dreapta, naţionaliste, antisemite.
Din 1897 devenise redactor la Convorbiri literare, unde publică mai tot ce scria pe-atunci. În 1903 îi apăruseră Nuvele şi schiţe; se îndepărtează de junimişti, de Maiorescu, îşi dă demisia de la Convorbiri ,  se raliază liberalilor, va fi deputat de Dâmboviţa între 1907-1911; în curând va trece la Viaţa românească, admirat de Ibrăileanu, care lucrează intens la impunerea scriitorului său preferat. În 1907 îi apare volumul În lumea dreptăţii. Cunoaşte un succes eclatant. În 1912 apare volumul Întuneric şi lumină, texte ce fuseseră publicate în Viaţa românească. Devine secretar al SSR, secretar general al direcţiei Parlamentului, unde va funcţiona până la pensionarea din 1939. În preajma războiului pledase pentru intrarea alături de Antanta. Pe timpul ostilităţilor, îl găsim căpitan, şeful garnizoanei de la Târgu Frumos. În 1918 este ales membru al Academiei, din 1923 va  deveni preşedintele secţiei literare. În 1925 primeşte marele premiu naţional pentru proză. Adorat de marele public cititor şi desigur, contestat de Tudor Arghezi.
În 1928 SSR ia hotărârea fără precedent a sărbătoririi la nivel naţional a scriitorului, la împlinirea vârstei de 60 de ani.  Îi apar încă trei volume de preze scurte. Dar alunecă pe panta şovinismului, colaborând furibund la Porunca vremii, la Sfarmă Piatră, publicând Huliganism?. Îmediat în 1944 noul regim îl destituie de la Academie, idem din SSR, supus de data asta oprobiului public. După un succes fără egal, cufundarea în moarte, dar şi în totala uitare. reabilitat totuşi, începând cu 1957.
Un clasic în toată puterea cuvântului. Un povestitor de mare vocaţie, un stilist fără egal, o frază săpată în piatră, o epică impecabil condusă, observaţie psihologică de mare profunzime - realmente un mare câştig pentru evoluţia prozei scurte din România.  Povestirile sale, mai ales cele adresate copiilor - şi nouă de fapt -, vor fi citite şi peste sute de ani.
Am intenţionat să-i punem o placă memorială la adresa din Bdul N. Bălcescu nr. 24. Imposibil, căci aflat în reparaţii de vreun deceniu... (vezi şi Odiseea plăcilor memoriale, 2012).

Opera literară:   Nuvele şi schiţe, prefaţă de Nerva Hodoş,  1903;• În lumea dreptăţii, 1907;• Pe marginea cărţilor, 1911;• Întuneric şi lumină,, 1912;• Sorana (în colaborare cu A. de Herz), 1915;• În slujba păcei,  1919;• Rătăcire,  1923;• Firimituri, 1929;• Cu undiţa, 1932;• Din pragul apusului,  1935;• Huliganism?, 1938;• Originea neamului românesc şi a limbei noastre, 1942;• Întuneric şi lumină. În lumea dreptăţii, îngrijită şi prefaţă de Mihai Gafiţa,1957;• Întuneric şi lumină, ediţie îngrijită de Andrei Rusu, prefaţă de Mihai Gafiţa, 1963;• Opere, I, ediţie îngrijită de Teodor Vârgolici, prefaţă de Al. Pini, 1994. Traduceri:  • Emile Augier, Guerin notarul,1909.

Citeşte mai mult
: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_Br%C4%83tescu-Voine%C8%99ti
*
Nu am reușit să pun placa memorială pentru Brătescu-Voinești la adresa din Bdul N. Bălcescu, nr. 24, blocul fiind în renovare…


Gaby Michailescu, n. 14 dec. 1910 - d. 4 sept. 2008

Fiu al unui intelectual cu doctorat la Paris, craiovean la origine, absolvent în 1928 al liceului militar A.D. Sturdza, acest împătimit al scenei româneşti, beneficiar al unei longevităţi absolut incredibile (fără doi ani ar fi întregit suta!) este indubitabil unul dintre cei mai importanţi memorialişti ai mişcării teatrale româneşti din interbelic. Animator al unor trupe de teatru, manager cum i s-ar spune astăzi, după instalarea regimului roşu a trebuit să se ascundă cât se putea de bine - a găsit locul din cuşca sufleurului, de unde a continuat să soarbă arta actoricească şi toate amănuntele vieţii de culise. Deja în  1935 dăduse o primă carte ilustrativă în privinţa pasiunii sale arzătoare pentru Thalia: volumul Culise şi reflectoare. În 1939 a editat Ion Brezianu. Amintiri. Au trebuit să treacă 25 de ani ca să re-debuteze cu Iancu Brezianu. O mie de ani într-o birjă, 1984. În acelaşi an: Leonard, soldatul de ciocolată; în 1986: 1: Cu şi fără machiaj. În 2003: Maria cea fără de moarte. Iniţiază o vastă lucra Vagonul de turneu. Însemnările unui impresar; în 1990, Cuşca suflerului, iar în 2000 o mare lucrare monografică priivind pe marii interpreţi ai scenei: Giganţii teatrului românesc, vol. 1. Oricare dintre aceste cărţi, scrise cu o irezistibilă forţă evocatoare, l-ar fi făcut celebru, în condiţii cât de cât normale. Oricum, se vindeau ca pâinea caldă.
*
L-am cunoscut tot după „evenimente”, când ţinea nişte lecturi cu public la Casa memorială Constantin Nottara, invitat de dl Mircea Petrovici şi însoţit de Lidia şi de Pan Izverna. Aproape nonagenar, acest om cu deosebire înalt şi neverosimil de slab, mişcându-se ca în secvenţele cu încetinitorul, ne citea  de pe coli minuscule, pe care scrisul său expandat, ca pentru alt soi de priviri, reuşea să "înghesuie" cam un sfert de frază...Evocarea? Un protocol ca de pe alte lumi, care totuşi te prindea în laţ şi te trăgea în lumea vrăjită a scenei, pe care evoluau, sub privirile tale hipnotizate, chiar "titanii" scenei româneşti, din vremurile de aur ale teatrului nostru. Apărut dintr-o cămăruţă adiacentă, după lungu-i recitativ, memorialistul se retrăgea în acelaşi mod, funambulesc, lăsându-ne în transă. Numărul de 10-15 ascultători , în semiobscuritatea săliţei de muzeu, nu chiar diferită de a Castelului Iulia Hasdeu de la Câmpina, ampliifica în modul cel mai eficient senzaţia unei şedinţe de spiritism. Dedicaţia pe una din cărţile Domniei sale, o propoziţie ceva mai dezvoltată, în condiţiile date nu a încăput pe cele două pagini de gardă ale Cuştii...
Am avut plăcerea să participăm la lansarea la Târgul Gaudeamus din 2009, sub egida editurii clujene Eikon, a ediţiei a II-a, bilingvă, franceză-română, a volumului Leonard, soldatul de ciocolată. În faţa unui public ce nu-şi dezminte interesul pentru memorialistica de excepţie a lui Gaby Michailescu. Nevoit să se retragă pentru o mai lungă reculegere în cuşca sulferului, magistrul Gaby Michailescu nu şi-a trădat o singură clipă muza căreia i se dedicase pe viaţă.

Alţi scriitori:
D. Solomon, n. 1932
Iulian Neacşu, n. 1941
Simion Mehedinţi, n. 19 oct. 1869 - m. 1962



Desene... pe tot gardul Gropii Văcărești

(deSenaturul Baciu)

I. Ctitori. ctotorii...













miercuri, 13 decembrie 2017

13 decembrieMitropolitul Dosoftei, n. 26 oct. 1624 - d. 13 dec. 1693

   
  
Acest mare întemeietor de limbă românească literară, de felul lui din părţile Sucevei, a lăsat culturii noastre lucrări de temelie, a tradus cărţi de cult, introducând limba română în slujba religioasă, a înfiinţat tipografii etc - n-a avut însă ideea postmodernă să-şi întocmească un Curriculum Vitae atotcuprinzător, aşa încât până în ziua de astăzi, când interesul general a slăbit nepermis, dar şi al cercetătorilor de istorie literară, ei nu au putut recompune decât aproximativ şi lacunar datele principale ale vieţii lui Dosoftei, pe numele său mirean Dimitrie Barilă.
Dintr-o familie de vechi răzeşi, dacă nu cumva prin mama sa Misira şi cu ascendenţe aromâne, a dovedit înclinaţii cărturăreşti şi se pare că a urmat Şcoala Domnească de la Trei Ierarhi, pe acea vreme de şcoală fiind şi ieromonah la Mitropolie, deci în legătură cu mitropolitul Varlaam. Învaţă la Iaşi: latina, elena, dar şi limbi slavoneşti: polona, ucraineana, rusa, chiar şi neogreaca, de unde se presupune că şi-ar fi continuat învăţătura la Lvov. În 1649 este ieromonah la mânăstirea Probota. De aici începe o carieră ecleziastică mereu ascendentă: în 1650 episcop de Huşi, în 1659 episcop de Roman, urbe unde se pare că s-a împrietenit cu Miron Costin...Prieten şi cu Dositei Notară, viitor patriarh la Ierusalim şi care avea să-l susţină în momente de cumpănă, nu puţine, la schimbarea domnilor, a alianţelor....
Din 1665 începe versificarea Psaltirii, ce va fi tipărită apoi la Uniev, 1673. Devine mitropolit al Moldovei în 1671, susţine politica antiotomană a lui Ştefan Petriceicu, iar după lupta de la Hotin, 1673 se retrage în Polonia, revenind în Moldova în 1675, iar după o scurtă detenţie, recapătă scaunul de mitropolit, prin înţelegerea dintre Dumitraşcu Cantacuzino şi Dositei. Începe traducerea şi tipărirea cărţilor de cult în limba română, convins că numai astfel se va edifica o conştiinţă naţională: creştinul trebuie să înţeleagă slujba.... Probabil în ideea că versificarea făcea mai lesne de reţinut slujbele. Reînfiinţează tipografia de la Trei Ierarhi, în 1679. Obţine sprijinul lui Milescu Spătarul, de la Moscova pentru o nouă tipografie; instalează şi o tipografie grecească şi traduce intens, după izvoare greceşti, slavoneşti şi bizantine: Psaltirea, Preasfîntul Acatist, Dumnezeiasca liturghie, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru tomuri, 1682-1686...
Pornit spre Moscova, pentru pertractări şi sprijin, este reţinut la Kiev, nimereşte în acţiunile militare ale momentului, în fine reuşeşte să se retragă în Polonia, unde, semicaptiv, câştigă bunăvoinţa mai marilor traducînd din greacă în ruseşte diferite lucrări de cult. În timp, cercetătorii au recurs la multe atribuiri de lucrări, după maniera traducerilor. Hronograful împăraţilor..., Istoriile lui Herodot, etc.
S-a stins fără vreme, în acel semiexil polon... Unul dintre principalii umanişti de tip renascentist, din stirpea lui Miron Costin. Eminescu s-a nevoit pentru achiziţionarea Psaltirii în versuri pentru Biblioteca Centrală din Iaşi.
Nu-mi închipui o mai adevărată glorie cărturărească pentru Dosoftei decât ca slovele ticluite de dânsul să fie citite la slujbele din fiece zi, în orice loc unde există românime.

Opera:   Stihuri la luminatul herb a Tărâi Moldovei, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679, în Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681, reeditat (Stihuri pre herghia Moldovei) în Viaţa şi petrecerea svinţilor, Iaşi, 1682, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Epigrama la psalmul 132, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Apostrof, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Domnii Ţării Moldovei, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681, reeditat în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, reeditat în Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, III, publicat de M. Kogălniceanu, Bucureşti, 1874, reeditat în CPV; ediţia (publicitate Ion-Radu Mircea), în MS, VII, 1976, 1; • Epigramă omagială către Ionaşcu Bilevici, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681;• Epigramă omagială către Ioachim, patriarhul Moscovei, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683;• Opere, I, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, introducere de Al. Andriescu, Bucureşti, Minerva, 1978;• Poezie veche românească, îngrijită şi postfaţă de Mircea Scarlat, Bucureşti, 1985;• Opere poetice, îngrijită şi postfaţă de Pavel Balmuş, Chişinău, 1989;• Versuri albe, îngrijită şi prefaţă de N.A. Ursu, Iaşi, 1994. Traduceri:  Psaltire a svântului proroc David, prefaţa traducătorului, Uniev, 1673; ediţia II (Psaltirea în versuri), îngrijită şi introducere de I. Bianu, Bucureşti, 1887; ediţia III (Psaltirea în versuri), ediţie îngrijită de N.A. Ursu, prefaţă de I.P.S. Iustin Moisescu, Iaşi, 1974, reeditat în Opere, I, Bucureşti, 1978;• Preacinstitul Acatist şi Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Uniev, 1673;• Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679; ediţia II, Iaşi, 1683; ediţie îngrijită de N.A. Ursu, introducere de I.P.S. Teoctist, Iaşi, 1980;• Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680;• Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681;• Viaţa şi petrecerea svinţilor, I-IV,Iaşi, 1682-1686, reeditat fragmente, Bucureşti, 1895 şi 1903;• Parimiile preste an, Iaşi, 1683;• Gheorghios Chortatzis, Erofili (Prolog), publicat de N.A. Ursu, în Opere, I, Bucureşti, 1978.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Dosoftei
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dosoftei_Baril%C4%83


Poezia zilei:  Nichita Stănescum. 13 dec. 1983            

Îngerul cu o carte în mână

Trecea un înger, 
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.

Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.

Primeşte-mi un cuvânt, strigai, 
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.

Dar îngerul tacea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legatura-i de argint, şi grea.

Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină, 
abstras, divin.  



Alţi scriitori:
Mihai Cruceanu, n. 1887 – d. 7 iunie 1988
Gr. Băjenaru, n. 1907
Zaharia Bârsan, m. 1948
Nichita Stănescu, m. 1983
Marcel Mihalaş, n. 15 aug. 1937 - m. 1987


Ion Lazu - Filă de jurnal, 13 dec. 2017

Mai acum câteva zile, întorcându-ne pe seară de la niște prieteni cu casă pe pământ, undeva între blocurile de 10 etaje din zona Șura Mare, am luat, de nevoie, un alt tramvai decât cele pe care le așteptasem în stație vreun sfert de oră; ni se spusese că și acesta ne duce în Dristor - nu e chiar cea mai bună variantă, căci până în Rm. Sărat mai mergi vreo 10 minute pe jos; plecând din stație, tramvaiul cu pricina face un ocol în semicerc strâns și se lansează pe... Olteniței. Fie ce-o fi! Traseele tramvaielor se schimbă de la o zi la alta, dacă nu și mai des... Ajungem la Big-Berceni și de acolo, cu altă cotitură viguroasă, ”babaiul”, vorba lui Andreiu-Mic, se înscrie pe Văcărești. la vale. Și ce-mi văd ochii, privind mereu spre locul unde știu că se situează iubita mea groapă Văcărești? Văd în lungul trotuarului un gard nesfârșit, cu panouri desenate. Din goana tramvaiului, lansat la vale, zăresc niște caricaturi, chipurile unor actori prea-cunoscuți: Birlic, Toma Caragiu, alte chipuri, alte desene. Incitat, i-am spus Lidiei: Trebuie să vin să văd îndeaproape despre ce e vorba. Cum de n-am aflat de panourile astea nostime?! Nimeni să nu dea veste despre ele?
Și ieri, înainte de prânz. pe vreme bună cu soare, fofilându-mă de la îndatoriri zilnice presante, am luat tramvaiul în sens invers, am coborât la Big-Berceni și de acolo, pe jos, înapoi până spre cheiul Dâmboviței - privind caricaturile, amuzându-mă uneori, făcând fotografii, în ideea de a posta aici măcar câteva dintre ele. Panou lângă panou, un gard ca atare, cu desene pe diferite teme, și care se repetă de la un moment dat. Toate realizate de un singur autor, care se și semnează, la modul autoironic: deSenatorul Baciu. O poantă în plus, nu? Desenele sunt pentru toată lumea, au caracter informativ-educativ-hazliu, cum se și cuvine în astfel de cazuri și pot fi grupate pe câteva teme: istoria orașului București, ilustrată prin personaje și edificii: biserici, palate etc.;  personalitățile unor primari ai urbei și marile lor fapte edilitare, personalități științifice ilustre, scriitori celebri, actori și cântăreți renumiți (m-am mirat că nu figurează și Maria Tănase, despre care mi-am amintit că s-a născut și a copilărit chiar în mahalaua asta, acum demolată, cu Groapa Văcărești în spate și cu acest gard de panouri, ca un meterez ce desparte civilizația douămiistă cea mai agresivă de incredibila - pe cât de adevărata! Rezervație naturală - ”Delta Văcărești”...); în fine, sigla repetată a Primăriei sector 4 și câteva panouri mai neutre acestea, cu panseuri pline de miez sau doar hazlii, aparținând unor celebrități din lume....
De mâine, cu voia Dvs., voi posta câteva desene de pe gardul nordic al Gropii Văcărești...
I.L. 

marți, 12 decembrie 2017

Pictures for advice Ne-a părăsit marele poet și traducător Radu Cârneci

Scriitorul zilei, 12 decembrie: Marin Bucur, n. 12 dec. 1929 - d. 5 febr. 1994

       

Dâmboviţean din comuna Podul Rizii, a făcut liceul Ienăchiţă Văcărescu din Târgovişte, apoi Filologia de la Universitatea din Bucureşti, fiind reţinut încă din ultimul an 1952-1953 ca asistent de G. Călinescu, acesta angajându-l şi la Institutul de istorie Literară şi Folclor, unde a desfăşurat o largă activitate, ajungând şef de sector şi de unde a  pornit în eternitate. Un interimat 1962-1966 de redactor la Luceafărul, în echipa Eugen Barbu. Trece un doctorat cu C. A. Rosetti. Perfecţionări de studii la Moscova, Paris, Berlin. Participări la sesiuni ştiinţifice la nivel european. Va iniţia şi conduce seria de Caiete critice Mihai Eminescu, între 1972-1985, şase volume.
Debutase publicistic în 1950, în Viaţa românească, iar editorial în 1966, însă nu cu studii de istorie literară, ci cu un roman: Zi de vară până-n seară.  A mai publicat şi alte lucrări de imaginaţie, printre care La apa Vavilonului. A colaborat la nenumărate reviste literare din ţară şi din străinătate, a îngrijit şi prefaţat ediţii: din Camil Petrescu, Magda Isanos, Dinicu Golescu, Ion Ghica, Anton Bacalbaşa, Liviu Rebreanu. A scris studii de biblioteconomie românească şi franceză: Documente din arhivele franceze privitoare la români. A publicat monografii: Ovid Densusianu, C. A. Rosetti, aceasta completată cu publicarea Jurnalului, apoi a Corespondenţei cu Maria Rosetti. La fel a procedat în cazul lui I. L. Caragiale (ca de altfel şi în cazul Blaga), reluând cercetarea documentelor, întocmind o biografie, urmărind destinul textelor şi acreditând ideea că viaţa lui I. L. Caragiale este o altă operă a marelui dramaturg. A coordanat câteva lucrări de sinteză ale Institutului, a publicat lucrarea de siteză Istoriografia literară românească de la origini până la G. Călinescu. Nu numai de aici, dar din tot ce a publicat se degajă ideea abordării istoriei literaturii după modelul călinescian; a cultivat de asemenea eseul critic, studiul comparatist. A mai îngrijit ediţii din Tocilescu, Artur Gorovei, Ovid Densisianu. Un cercetător cu mare deschidere, unul dintre istorici literari de primă linie. În 1998 biblioteca din Sălcioara, Podul Rizii a primit numele lui Marin Bucur. (Un coleg de institut, istoricul literar Ioan Scurtu, m-a abordat cândva, doritor să-i punem o placă memorială lui M.B., la o adresă din Piaţa Gării de Nord, unde locuia la bloc - Cu acea ocazie am aflat că era soţul poetei Victoria Ana Tăuşan, supravieţuitoare. -. Dar deja venise criza, am fost nevoiţi să sistăm proiectul plăcilor memoriale. ..)
Opera:   Zi de vară până-n seară, Bucureşti, 1966;• Ovid Densusianu, Bucureşti, 1967;• C.A. Rosetti. Mesianism şi donquijotism revoluţionar, Bucureşti, 1970;• Lucian Blaga. Dor şi eternitate, Bucureşti, 1971;• La apa Vavilonului, Bucureşti, 1971;• Istoriografia literară românească de la origini până la G. Călinescu, Bucureşti, 1973;• Poezie. Destin, dramă, Bucureşti, 1982;• B. Fundoianu (Benjamin Fondane). Priveliştile poeziei, Bucureşti, 1985;• Opera vieţii. O biografie a lui I.L. Caragiale, vol. I-II, Bucureşti, 1989-1994, vol. III: I.L. Caragiale. Lumea operei, ediţie îngrijită de Ştefan Ion Ghilimescu, Piteşti, 2001.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Marin_Bucur



FERPAR
Cu mare și de neiertat întârziere aflu trista veste că sâmbăta 9 decembrie a.c. ne-a părăsit marele poet și traducător Radu Cârneci, când mai erau 2 luni ca să împlinească vârsta de 90 ani! Ne vedeam mai rar în ultima vreme, căci fusese în toți acești ani un fervent participant și animator al vieții literare, nu numai din București dar și din multe localități ale țării. Dar vorbeam la telefon, mereu atent și plin de solicitudine. Ne revedeam cu mare drag, maestrul Cârneci fiind scriitorul care m-a debutat la revista Ateneu, în decembrie 1964, și a continuat să mă publice în toți anii următori. I-am fost mereu îndatorat, căci din postura de geolog terenist mai greu îmi era să țin legătura cu revistele literare ale vremii. 
L-am admirat ca poet și ca neobosit traducător din marea poezie a lumii, din Shakespeare, din Baudelaire, din Khalil Gibran și Omar Khaiamm, din Leopold Sedar Senghor, dar și în postura de iscusit alcătuitor al unor antologii prea-necesare, din poezia de dragoste, din lumea sonetului, din poezia pădurii, inițiative care l-au singularizat printre literații vremii. Am avut surpriza și bucuria să mă văd antologat în două din volumele de sonet dar și  în Poezia pădurii, precum și în cea cu poezii de dragoste. Păstrez cu drag, pe raftul de onoare al bibliotecii aceste volume de neprețuit. Ne revedeam cu bucurie, la diferite manifestații literare dar și la Biblioteca Academiei, unde se dovedea a fi un neobosit truditor pe paginile marilor scriitori din toată lumea. A avut amabilitatea să vorbească la dezvelirea unor plăci memoriale pe care le pusesem în Capitală. Am primit, în timp, numeroase autografe meșteșugite fără egal pe volumele ce-i apăreau. Admirator al prestațiilor artistice ale Lidiei Lazu, a binevoit să o prezinte cu neasemuită generozitate, în câteva interpretări, la MNLR, la Tinerimea Română, la sala Calderon, în alte locuri din București ori din țară. L-am vizitat la locuința sa din coasta Cișmigiului, unde avea o casă de artist, cu tablouri, sculpturi, cărți și lucruri de artă africană... De neuitat sunt preumblările în doi prin grădina Cișmigiu, încărcată ea însăși de poezia naturii pe care amândoi am cercetat-o ”cu sufletul mărit”, ca silvicultor și respectiv geolog ce fusesem la junețe și încă erau, în fibra noastră intimă. Jurnalele mele sunt înțesate de referiri la întâlnirile noastre, arhiva mea de fotografii  e plină de imagini cu poetul radu Cârneci...
Odihnească-se în pace sufletul său îndrăgostit de frumusețea lumii!
Lidia și Ion Lazu



Poezia zilei: Radu Cârneci, n. 14 februarie 1928- d. 9 decembrie 2017

Limba Domnitoare
... asemeni ierbii, pururea stăpână
mereu înţelepţindu-se, fântână
învăluind în sunete celeste
adâncul de putere şi aceste
lumini care-n lumina-i se adună
asemeni ierbii pururea stăpână...

...izvor de cer şi de pământ izvoare
noi am învins prin Limba Domnitoare
păstrând iubiri, rostindu-le-n iubire;
Cap-Voievod sfinţind în mânăstire
şi un cioban zidindu-se-n odoare:
izvor de cer şi de pământ izvoare...

...cale lactee stirpea mea latină
spirală împlinindu-se-n regină                                                   
mari frumuseţi în vârf cu nestemate
iar între ele imnele carpate
rotindu-se-n culoarea lor divină:
cale lactee stirpea mea latină...
1 decembrie 1987
 (din Biblioteca de sentimente, Ed. Anamarol, 2013)

Aproape elegie


Amiezile ne vor pătrunde răbdătoare,
ca o putere ce vine şi pleacă,
şi va fi o linişte ce doare,
o durere care se-neacă.
 
Apoi soarele va fi tot mai frumos
şi-i va grăbi pe toţi spre seară,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roagă o făclie de ceară.
 
Numai eu voi rămâne-n lumină
cu cântecul, pasăre ţipând între dinţi –
şi-mi va curge din tâmple răşină:
două pâraie fierbinţi. 
 
Din volumul Orgă şi iarbă, 1966

Gând înapoi


Va veni primăvara, desigur,
ne vom întoarce în copilărie,
copaci fiind, ne-om inunda cu muguri,
ne vom preface-n iarbă pe câmpie,
 
Sau, dacă vrei, vom fi o ploaie-n ropot,
de soare ploaie, curcubeu răsfrânt,
iar în amurg vom fi de bronz în clopot,
topindu-ne în zări, la ceasul sfânt.
 
Şi vom rodi cu stelele curate,
un gând înalt, făclie de priveghi –
voi fi în toţi, iar tu vei fi în toate,
medalie cu două chipuri vechi
 
Şi, ca o ceaţă din nimic ivită,
uşori vom fi, călătorind în jos,
cer legănat în lacrima-ispită
şi răsturnat în noi cu preafrumos...
 
Din volumul Iarba verde, acasă, 1968



Aproape Sonet
(împotriva corbilor din literatura română)
Se dedică maestrului Radu Cârneci
Motto: “Iubito, ah, corbii poetului Tradem!”                                     
George Bacovia
Câmpia literară priveam cu încântare,
Simţind cu-nduioşare că inima-mi tresaltă
La dalbe poetese care prin iarba-naltă
Îşi împleteau cununa din flori mirositoare:
 Ah! iată o Rodică, ce draghincesc îşi saltă
Rochiţa chiar când trece prin pâlcul de băieţi
Şi-o noră ce se-ndeasă în fragezii poeţi
Şi-angela marinească privind discret în altă
 Parte, pe când Cocoşul dispare-n tăietură…
Câtă pudoare, Doamne, ivit-ai în natură!
(Dar şi mai multă încă prăsi-n Literatură…) 
Dar ce-i acea năvală ce-mi dă frisoane reci,
Când pajiştea-nflorită în volburi s-o agite
Vin umbre-nvălmăşite ce-o rup în ciocuri seci –
Maleficele paseri din Allan Poe stârnite – 
Sunt corbii, da, Ah,  corbii poetului Cârneci!
15 august 2009 , Rm. Sărat             Ion Lazu
Alţi scriitori:
Tudor Octavian, n. 1939
Felix Aderca, n. 26 martie 1891 - d. 12 decembrie 1962.