Scriitorul zilei: Constant Tonegaru, n.13 februarie 1919 - d. 10 februarie 1952

 

Februarie mistic

Din umbra învelită cu vată
pomii în larg
au de sticlă câte-o cravată.

Tot mereu gloria, nu stiu cine, 
pe depărtări şi zăpezi vag
se aude că vine.

N-am la îndemâna-un ochian
dar după mersul care cutează treapta
pe claviaturi la dreapta
trebuie sa fie neapărat un pian.

E însă 13 din luna Februarie, 
domnule Vladimir Streinu, 
naşterea mea când m-a salutat

Luna roşie cum e rubinu'
şi de-atunci am rămas
ca vântul prin păduri despuiate
numai glas.

Mult vorbareţ strig, scriu, oricum;
deopotrivă femeia cu pisica înşală, 
durata noastra este o îndoială, 
căci noi suntem cenuşe puţină şi mult fum.

Cu inima de cretă dau îndemn
şi unde bat în locuri părăsite
lasă viitorimii semn.

Pâna totul ajunge o colină, 
cerul cu găuri de site
presară pe dânsa făină.

Deci mâine, mâine dintr-o pâine voi creşte
şi-mi voi asculta trilul prin flora
care astăzi dospeşte.

În scorburi mierea a îngheţat cu cea din urmă rouă, 
mă îndoiesc dacă se-ntoarce ora
când Soarele sclipeşte ca o potcoavă nouă.

Mi-aduc vocea să şterg
numele ce mi l-am scris pe pământ, 
Februarie e numele meu întreg, 
un cântec subţire, un vânt.

***

Născut la Galaţi, fiu al unui căpitan de vas, fapt ce-i prilejuieşte călătorii pe Mediterana, este nevoit să-şi întrerupă liceul din cauza unei drame familiale şi să trăiască din expediente. Frecventează cenaclul Sburătorul, încurajat de Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu. Singurul volum de poezii apare în 1945, Plantaţii, distins cu Premiul Fundaţiei Regale pentru tineri poeţi. Prieten cu Dimitrie Stelaru, dedaţi boemei, dar şi cu Pavel Chihaia, Iordan Chimet, Dinu Pillat, Teohar Mihadaş, Tudorel Popa, face parte dintr-o Asociaţie Mihai Eminescu care îi ajuta pe intelectuali, pe vremea foametei de după Război, distribuind pachete primite prin ambasadele occidentale. În acest context de clandestinitate, este arestat în 1947, împreună cu Teohar Mihadaş; suferă chinuri, traumatisme ce nu s-au mai vindecat, se îmbolnăveşte de plămâni. Eliberat în 1951, din motive de sănătate, decedează tragic, la numai 2 luni de la eliberare.

Prietenul din tinereţe Barbu Cioculescu îngrijeşte un volum antologic Steaua Venerei, publicat în 1969, într-un moment de destindere ideologică. La editura Vinea îi apare în 2003 Plantaţia de cuie (adevăratul titlu al poeziilor), în prestigioasa colecţie Ediţii definitive, îngrijită de N. Ţone, cu prefaţă de acelaşi Barbu Cioculescu.

Citeşte mai mult: http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=984

*** 

      

Alţi scriitori:

Dora D’Istria, n. 1828

Sergiu Filerot, n. 1921

Tudor George, n. 1926

Ionel Teodoreanu, m. 1954

Vasile Gârneţ, n. 1958

Neagu Rădulescu, m. 1972

Ioan Flora, m. 2005

Poezia zilei: Ioan Flora
Colina mişcătoare

Urcam dimineata prin padure si aerul scartaia
sub pasii mei,
ca zapada in februarie.
Ma impresurau o respiratie nemaiincercata,
o rupere de tesuturi, un scancet, o negura deasa;
era cum te-ai prabusi brusc in afara lumii,
cum te-ai rezema de peretii de gheata
ai balenei albe,
de umbra dovleacului urias,
rasarit dintr-un munte de nisip.
Si-atunci, deodata se facu ziua si-n fata
se aratase o lunca si-n mijlocul ei un artar
si-n mijlocul artarului, o bufnita alba,
iar in varful ei, cerul albastru.
Bufnita avea urechi ascutite si ochii rosi si pleoape
si vise rosii.
Daca statea asa, impietrita, raspandea in jurul ei
o noapte de aluat moale si lipicios
si clabuci de lumina.
Daca zbura,
nu atingea aerul si nu rumega razele rosii de luna.
O priveam nauc, asteptand sa latre, sa grohaie
sau cel putin sa vorbeasca.
Ma asteptam sa se tulbure oarecum

aratandu-si limba, toiagul si mantaua de purpura;
sa se metamorfozeze pe loc in lup, in apa curgatoare.
Or ea statea nemiscata in varful cerului albastru,
nici vie, nici moarta,
si-atunci padurea se urni din loc
ca o colina miscatoare.

(preluare de pe Internet)



Ion Lazu - Iarnă bogată, VI