Scriitorul zilei : Al. Rosetti, n. 20. oct. 1895 - 27 februarie 1990

Fiul unui avocat moşier şi al unei dive de epocă, pentru care Ion Heliade Rădulescu a scris poema Sburătorul, Al. Rosetti pare predestinat din start unui destin de excepţie. Termină în 1914 liceul Gh. Lazăr din Bucureşti şi se înscrie la Litere şi Filosofie, dar survine prima conflagraţie mondială şi tânărul merge pe frunt (1916-1918), fiind rănit şi decorat la Mărăşeşti. Din 1919 reia studiile universitare,  devenind discipolul unor Ovid Densusianu, Ion Bianu, Dim. Onciul. Cu o bursă pleacă în 1920 în Franţa, unde audiază cursuri universitare, obţinând licenţe şi un doctorat la Sorbona, 1926. Din 1928 conferenţiar iar din 1938 profesor plin la Universitatea din Bucureşti, apoi şi decan, chiar rector. Înlăturat din toate funcţiile în perioada antonesciană. Din 1948 academician.

Cărturar inveterat, se specializase în lingvistică, fonetică şi dialectologie, scriind studii aplicate în domeniu, publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, unele înfiinţate de dânsul, altele devenite prestigioase prin colaborarea sa. Afiliat la numeroase foruri lingvistice internaţionale. Autor al unei monumentale Istorii a limbii române în 6 volume, 1938-1966. De mare preţ sunt studiile despre Colindele religioase la români şi despre Limba descântecelor la români. S-a remarcat şi ca literat, scriind impresii de călătorie, mai întâi în Grecia, publicate în volum abia în 1938. Însă bucuria călătoriilor, odată descoperită, vor urma peregrinări prin România, Israel, India, Statele Unite, Brazilia, Africa.

S-a mai remarcat şi prin memorialistică şi portretistică, publicând Cartea albă, 1968, cu evocări ale marilor scriitori  contemporani pe care îi cunoscuse şi îi editase la Editura Fundaţiilor Regale şi în Revista Fundaţiilor: Arghezi, Sadoveanu, Călinescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, G. Bacovia, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, alţii. A consacrat scriitori în plină afirmare, a făcut ordine în ierarhia valorilor literare contemporane, iar pe de altă parte a încurajat tinerele talente, lansându-le în literatură, înfiinţând premii pentru debut şi chiar premii pentru volume în manuscris. Până nu publicai la Editura Fundaţiilor nu te puteai considera scriitor consacrat. La editura devenită faimoasă a iniţiat o colecţie de Ediţii definitive, dar şi  colecţiile Scriitori români vechi şi moderni, dar şi Scriitori români uitaţi.

 S-a ocupat de Cronicarii români, precum şi de ediţii critice din Caragiale, Ion Barbu, Camil Petrescu.

***

Acest cărturar “mai bătrân ca veacul", (căci născut în 1895!), trăitor printre noi până de curând - şi nu oricum, ci în chiar centrul Bucureştiului, poate tocmai pentru a-şi păstra aerul de legendă, mi-a rămas necunoscut ca persoană. Îl voi fi văzut sau nu, oricum intangibil; însă de cea mai mare importanţă era imaginea sa idealizată. Mă gândeam la norocul unei literaturi fragile precum cea a noastră de a avea un om de decizie precum Al. Rosetti. La modul magistral în care l-a susţinut pe Călinescu la apariţia Istoriei… sale, în vremuri de restrişte. Iar pe de altă parte, îmi acreditase impresia unui om al faptelor de cultură, iar nu al bătăilor cu pumnul în piept. Discreţie, competenţă, eficienţă. Astfel de modele pot direcţiona viaţa unui biet literat marginal, precum subsemnatul. În vacanţele mele la părinţi, citeam la nesfârşit din studiile sale lingvistice. În Bucureşti, îmi făceam drum anume pe strada Dionisie Lupu şi mă plasam pe celălalt trotuar ca să–mi fac o imagine mai exactă despre imobilul în care locuise, la nr. 56. Sau treceam strada, ca să citesc textul de pe placa memorială. Am făcut numeroase fotografii, dintre care una a apărut în Albumul Literaturile Bucureştiului. Ca  de curând, într-o singură noapte de noiembrie, să dispară casa lui Al. Rosetti. Rasă de la pământ, în vederea construirii cine ştie cărui bilding. Imediat am dat alarma, am scris nişte texte de revoltă. Cine ia seama?!

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alexandru_Rosetti

  

Alţi scriitori:

Al. Marcu, m. 1955

Mihail Drumeş, m. 1982

                                                                              

Poezia zilei : Ion Horea 

Menire

Dacă floarea unui prun te-a
Luminat, să nu te mire,
Lasă-acum să-ţi cadă fruntea
Peste foi în troienire.

Este-o lege mai presusă,
Ieşi în poarta ei şi-ascultă
Vorba nimănuia spusă
De-un pământ cu jale multă.

Cine-ar fi să fie altul
Să o ducă mai departe
Şi mai sus decât înaltul
Şi mai mult decât în moarte?

Cine-ar fi să treacă puntea
Dinspre ei, să dea de ştire?
Lasă-acum să-ţi cadă fruntea
Peste foi în troienire!


Uneori

Stau aşa, uneori,
Şi îmi spun numai mie:
Într-o zi ai să mori!
O, dar asta se ştie.

Stau aşa şi îmi spun
Uneori, numai mie:
Eşti nebun, eşti nebun!
O, dar asta se ştie.

Şi mă-ntreb, uneori,
Tot ce sunt, ce-o să fie?
Numai vânt, numai nori!
O, dar asta se ştie.

Uneori mă-nspăimânt
Şi îmi spun numai mie:
Eşti pământ, eşti pământ!
O, dar asta se ştie.

(din Căderea pe gânduri, Casa de editură Ardealul, 1996)


Ion Lazu - Cărți și reviste din Basarabia

Poeta Margareta Curtescu