duminică, 23 februarie 2014

O invitaţie pentru iubitorii de literatură şi artă. Vă aşteptăm cu mare drag.
Se afișează afis ilinca dumitrescu.jpg

Scriitorul zilei: Eta Boieriu, n. 23 februarie 1923 - d. 13 noiembrie 1984


 Acuma sau pe urmă
Acuma sau pe urmă

Va fi mai greu sau mai usor pe urmă, 
cînd reci vom îngheta în chihlimbare
cuprinsi de umbra, sa ne dam de urma
decît acum cît înca ne mai doare
surîsul înghetat pe buze, gerul, 
zapada celuilalt strivita-n mînă
sau cît la sîn ne-atîrna giuvaierul
acestei inimi calda ca o lînă, 
acum cît suntem doi si unul
mereu, si istovim aceeasi ceară
de bucurii sau prelungim ajunul
iubirii ca să-i prindem gustul iară, 
acum, cînd încoltiti de zile încă
în noi ne adunam ca într-o urnă
si ne-ncalzim în spuza noastra-adîncă
si ne iubim: acuma sau pe urmă?

Risipă de iubire

Nu răsuceste nimeni amintirea
doar eu ca un cutit în carne vie
si curge sînge cald. E doar iubirea
din care-am smuls fîsie de fîsie
ca rănile sa ti le leg, cînd nedurută
si fara griji mă ofilea deodată
durerea ta - si-n noi cum se sarută
simteam atunci si-ncet cum se dilată
aceeasi spaima, singura nespusă
aceleasi si mereu neadormită, 
a treia noastră soră nesupusă, 
si totusi eu, o, eu nesăbuită, 
mă sfîsiam în zilnică risipă
de dragoste si nu puneam de-o parte, 
o, nu puneam din cîte-am smuls în pripă, 
o singură fîsie pentru moarte.

 *** 
Sora poetului Nicu Caranica (vezi prezentarea de pe acest blog -, deci mai puţin mă voi referi la familia clujeană de intelectuali cu ascendenţă macedoneană, care a dat academicieni Th. Capidan, pictori, alţi artişti. A urmat liceul la Cluj şi Sibiu, 1941, apoi Filologia 1941-1954, luând parte la şedinţele Cercului literar, care în refugiul său sibian reunea cele mai importante tinere talente ale Transilvaniei, din care tocmai ne fusese smulsă partea sa nordică, prin odiosul Diktat de la Viena.
Poetă sensibilă, purtând  cu discreţie frumuseţea sa enigmatică, botticeliană, a debutat abia în 1971: Ce vânăt crâng, după care, la răstimpuri, a dat încă trei volume de poezie. Dezordine de umbre, 1973; Risipă de iubire,1976; Miere de întuneric, 1980, reunite într-o antologie postumă, la doar un an de la prea repedea stingere a poetei:  La capătul meu de înserare, 1985. O a doua antologie a apărut în 1999. 
S-a făcut remarcată mai cu seamă ca traducătoare de mare forţă a marilor italieni, de la clasici la moderni şi contemporani: Divina Comedie a lui Dante Aligheri, a doua traducere, după tîlmăcirea efectuată de George Coşbuc; Leopardi, Petrarca (Canţonierul), Bocaccio (Decameronul), Michelangelo (Rime), dar şi Verga, Pavese, Moravia, Castiglione, Vittorini. O antologie de teatru italian, o antologie a poeziei italiene, de la clasici la contemporani, o antologie a poeziei siciliene. Răsplătită nu doar cu premii ale Uniunii Scriitorilor, dar şi cu distincţii florentine, siciliene, toate de înalt prestigiu.
Completare. În anii 2007-2008 când am iniţiat punerea de plăci memoriale pentru marii scriitori români dispăruţi, am inscripţionat 5 plăci pentru scriitori din Cluj, printre aceştia figurând şi Eta Boeriu. Însă Filiala a considerat că este peste mână să transporte plăcile memoriale de la Bucureşti, se vor descurca pe plan local. Nu prea cred că au făcut-o. Plăcile memoriale se află şi astăzi în magazia USR , un total de cca 20 plăci...

Citeşte mai mult:
  http://miscarea.net/geek/article.php?story=20090220035110825

Alţi scriitori:
Mihail Săulescu, n. 1888
Tudor Măinescu, n. 1892
Romulus Vulcănescu, n. 1912


Poezia zilei, Ion Lazu: Noi suntem stelele...

De undeva se aud cel mai bine
Oamenii lucrând, de pe deal,
Dintr-alt loc pădurea aşteptând,
Iar de-aici satul în Ardeal.

Împotriva oricărei înţelegeri de sferă,
Pământul desfăşoară numai văi concave
Şi prin focarele străluminate
Simţurile noastre se aţin, suave.

Fie-ne viaţa mai către ecou,
În capătul suflării cerul vibreze.
Pentru păsări, noi suntem stelele
Constelaţiei celei mai treze.

1968, Pocola-Beiuş





Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1997
3 iunie 97. Pentru trecut – amintirea, pentru prezent – bucuria clipei, pentru viitor – speranţa. Sunt cele trei feluri de a trăi în timp, sau de a trăi timpul. Toate trei îşi au punctul de lansare în clipa de faţă, dar pe cînd Amintirea se deschide spre încăperile şi cotloanele memoriei, iar Speranţa zvîcneşte din aripi spre Viitor, în Prezent nu simţi, nu poţi simţi decît plăcerea de a trăi clipa. Aici se pune doar problema intensităţii.
1. La mine, ce “deficienţă” se compensează prin această dorinţă de a mă exprima prin mijlocirea literaturii? La mulţi, precum Ivasiuc, era dorinţa de putere, cum a şi recunoscut. La Păunescu, megalomania. La unii, paranoia, în forme mai ascunse sau notorii. Ce-ar putea fi la mine, până la urmă? Neîncrederea în propriile calităţi? Modestia care doreşte şi ea să fie omologată şi respectată ca atare? Demnitatea personală, care nu vrea să cedeze în faţa avalanşei de impostori? Numai de n-ar fi mediocritatea la capătul căreia nu se află dominarea celorlalţi, ci mulţumirea de sine. La N. B., se vede bine dorinţa de a-şi copleşi cititorii, de a se impune atenţiei lor, de a cuceri noi şi noi teritorii printer contemporani, noi loturi de admiratori, de discipoli. La A.B., dorinţa de a-şi valorifica feminitatea; la C.B., aceea de a-şi răzbuna timiditatea etc etc. 
2. Sunt pur şi simplu descumpănit de paraponul cu care mai toţi scriitorii români îşi incriminează colegii de breaslă (toată intelectualitatea), atît pentru modul cum aceştia s-au comportat în dictatură, dar şi după. Dan Petrescu, în Timpul, spune: Jurnalul lui Sebastian şi al lui Goma adeveresc că la noi ticăloşia scriitoruilor are continuitate. (Diferenţa dintre cei doi ar fi că Goma scrie şi publică pe loc acuze grave despre oameni care sunt încă de faţă şi pot sări în sus, pe când Sebastian a dorit ca Jurnalul lui să apară peste 5 decenii). În altă parte (Adevărul literar şi artistic) Ovidiu Genaru spune că inşii care îl cenzurau pe el sunt şi acum directori de opinie şi dau lecţii de morală şi civism la TV etc. Unde îmi arunc ochii, aceeaşi fervoare a negării, aceeaşi pasiune de a-i zugrăvi pe toţi cobreslaşii ca ticăloşi, abjecţi, imunzi… Totul la polul opus unei abordări echilibrate, pozitive.
La O.G.: am următoarea obiecţie: un autor trebuie să rămînă credincios idealului său moral şi estetic. Pe cînd un gazetar ce să facă? Să se sinucidă cînd se schimbă regimul?

 Va urma


Fotografii cu scriitori.. la Târgul de carte Gaudeamus...


N. Breban, Alex. Ştefănescu, Augustin Buzura


Alex. Ştefănescu trudind la autografe...

Titus Vâjeu şi  dna Eugenia Văcărescu Necula

Nicolae Tzone, Ioana Ieronim, Dan Mircea Cipariu