vineri, 14 februarie 2014


Scriitorul zilei: : Mihai Cantuniari, n. 14 februarie 1945.

S-a născut în Bucureşti, ca fiu al Mariei Zamfirescu (familie faimoasă în România, de boieri civilizatori, un unchi a fost Duiliu Zamfirescu, bunică i-a fost prima ingineră chimist cu doctorat la Sorbona) şi al unui inginer. Copilărie mirifică, la moşiile din Vrancea şi de la Buşteni-Valea Prahovei, evocată magistral în Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, 2007, primul volum memorialistic dintr-un ciclu Omul ca iarba, din care anul trecut a apărut al doilea volum: Ocarina de lut, 2011, Ed. Humanitas. 
A făcut liceul la Matei Basarab, absolvit în 1962, coleg cu Petru Popescu. Facultatea de Limbi romanice, clasice şi orientale, secţia spaniolă, terminată în 1967. Pentru început, cercetător la Institutul de lingvistică, apoi bibliotecar la Academie, o carieră cu  vicisitudini, din care s-a salvat excelentul traducător al unor mari scriitori de limbă spaniolă: Cesar Vallejo, Mario Vargas Llosa, Fernando Pessoa, dar şi scriitori români stabiliţi în Spania: Al. Ciorănescu, Vintilă Horia, dar şi Omar Lara, poetul cilian refugiat politic în România şi care, după câţiva ani a plecat înapoi, în America de Sud.
A debutat cu poezii în Luceafărul, 1972 şi a publicat volume de versuri clasicizante, de influenţă hispanică, însă beneficiind de amprenta foarte personală a poetului traducător, estetizantă, spiritualizată, îndeaproape strunită lingvistic şi stilizată la maxim.Un orgolios "asfinţit de lume", o iscusită punere în scenă a unei  nobleţi de stirpe, căzută "din scări". Titluri: Poezii, 1977; Ultramar, 1978; Plante carnivore, 1980; Nova, 1980; Amadeus, 1983; Cavalerul cu mîna  pe piept, 1984.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/mihai_cantuniari

http://www.crispedia.ro/Mihai_Cantuniari

Cum e şi firesc, pe scriitor îl recomandă cel mai bine propriile texte:

Premiul Milan Kundera
„Eu îmi amintesc. Amintindu-mi, suspend timpul cu o putere de mag.
Mi-a murit tinereţea şi stau s-o priveghez. De altfel, ce altceva sunt paginile mele de jurnal din ultimii cinci ani, dacă nu un priveghi tăcut şi resemnat la catafalcul tinereţii, adică al veşniciei mele? Ca un bondar zănatec îmbătat de corole, m-am căptuşit cu polenul răpit tuturor florilor, lucernelor, miriştilor parfumate de pe parcursul vieţii mele şi îl deşert aici pe paginile albe. Aşa se face că tot mai dese imagini din copilăria-mi îndepărtată, dar şi din adolescenţa zvăpăiată mă împresoară, deşertându-mi la picioare al lor corn al abundenţei, plin de isprăvi, şolticării, hazlii situaţii irepetabile.
Ce rămâne din noi? Ce rămâne dintr-un om minunat ca Mama, femeia plină de viaţă, de dârzenie, de caracter, de demnitate şi simţul onoarei, de grijă şi devotament? Rămâne un nume necitit pe o lespede sfărâmicioasă cu pisanie, nume drept şi cinstit deasupra căruia veneraţia mea a aşternut, cizelată în piatră, o floare; rămân amintirile vreme de cel mult o generaţie şi, iată, câte o poză pe care se depune praful. Atât. Generaţia următoare nu mai ştie ce-i cu fotografia aceea şi – stingherită, confuză – o strecoară întâi într-un sertar uitat, apoi într-o valiză cu vechituri pe care o suie în pod, dacă mai are aşa ceva. Aşa se va întâmpla şi cu mine, şi cu tine, aşa se va întâmpla cu noi toţi.“ (Mihai CANTUNIARI)
(Preluare de pe site-ul ed. Humanitas.
***
 Ion Lazu: Scene din viaţa literară, Ed. Ideea europeană, 2007: 
7-8 mai 1980.(...) Am ieşit cu aparatul fotografic şi cu teleobiectivul în zona Brezoianu-Universitate şi am făcut poze pe stradă; apoi spre Cartea Romînească şi în uşă îi întîlnesc pe Mircea Ciobanu, Ion Iovan, M. Cantuniari şi încă o persoană. Le-am făcut cîteva poze chiar pe scări, “ca la nuntă”, cum a zis Damian Necula, care s-a băgat şi el în cadru, cu tot cu pipă. Ne-am suit apoi în maşina lui Nelu I., pornind către Casa Scriitorilor; cînd ne dăm jos, unul dintre amicii lui M.C. mă întreabă cine e Iovan, îi spun şi-l întreb la rîndu-mi: Nu sunteţi bucureştean? Atunci aflu că e din Chile şi pe loc realizez că este Omar Lara; mă prezint şi-i spun că am citit poezii de-ale lui şi frumoase traduceri. În grădină la Casa Monteoru, lume multă şi nu găsim decît cîte un loc, pe ici pe colo, deci nu puteam sta împreună; nervoşi, indispuşi, M. Cantuniari se roşise la nas într-un mod foarte expresiv.
La o masă, Ion Sofia Manolescu şi Dan Laurenţiu, acesta anesteziat şi cu deosebire binevoitor. Alături de Mihai Ursachi, foarte blond, de fapt chiar roşcat şi urîţel, însă tocmai aceşti oameni sunt fotogenici (îmi spuneam, pipăindu-mi teleobiectivul…). Eugen Suciu, numai umeri şi plete, Tudor George înconjurat de-o gaşcă, Gh. Pituţ cu amicii de la Luceafărul; la o masă Ileana Mălăncioiu, la alta Nicolae Breban şi aşa mai departe; iar în clădirea Uniunii, în semiobscuritatea barului, se întrezăreau doi lungani în balonzaide largi, ca pe vremuri: Pucă şi Hagiu; prin spaţiul rămas liber evolua Dorin Tudoran – dar fapt este că nu se găseau locuri pentru grupul nostru, deşi pe Mircea îl strigau de pe la mese. A reapărut, mai anevoie, iar în poartă a schimbat cîteva fraze cu N. Manolescu, suplu şi grăbit.
Am căutat un alt restaurant, spre Piaţa Victoriei., colţ cu Lemnea, într-o fostă farmacie. Comesenii s-au jucat pe rînd cu aparatele mele fotografice şi ne-am făcut unii altora poze. Omar Lara mi-a şoptit că ar vrea să se reîntoarcă în Chile, dar nu ştie dacă va fi posibil. Cantuniari are doi copii, unuia îi trimite pensie alimentară, o fată a lui e în Italia. Şi sunt cel mai tînăr dintre voi, dar mă simt bătrîn, zice. Mircea se uită pe rînd la mîinile noastre şi decide că el şi Cantuniari au mîini de tineri, iar noi ceilalţi, de bătrîni. Iovan are 42 de ani, iar Lara 29. Despre mizerabilele reviste literare. Despre traducerea prea anemică a literaturii romîne în alte limbi. Se afirmă că de-alde J. Updike la noi sunt pe puţin 20 de prozatori; încă mai bine stau lucrurile cu poeţii…


Alţi scriitori:
Ion Călugăru, n. 1902
Dragoş Vrânceanu, n. 1907
Radu Cârneci, n. 1928
Grigore Vieru, n. 1935
Doina Sălăjan, n. 1936


Poezia zilei, Mihai Cantuniari

Lecţia întâi


Iei inima stângă în mâna dreaptă .
O ascuți cu tot ce poate fi mai tăios pe lume:
bunăoară cu căutarea semenului.
O storci încet în pumn până apare
primul strat carat de sânge, în care înmoi vârful.
Îi strigi femeii tale să se pună la adăpost.
Acum ești pregătit.
Cu oglinda înainte
îți dai foc din toate părțile odată,
apoi, cuprins de pălălăi, încerci să scrii ce vezi.
Nu, nu ce simți. Ce vezi.


Poezia zilei: Radu Carneci, n. 14 februarie 1928

Aproape elegie


Amiezile ne vor pătrunde răbdătoare,
ca o putere ce vine şi pleacă,
şi va fi o linişte ce doare,
o durere care se-neacă.

Apoi soarele va fi tot mai frumos
şi-i va grăbi pe toţi spre seară,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roagă o făclie de ceară.

Numai eu voi rămâne-n lumină
cu cântecul, pasăre ţipând între dinţi –
şi-mi va curge din tâmple răşină:
două pâraie fierbinţi. 

Din volumul Orgă şi iarbă, 1966

Gând înapoi

Va veni primăvara, desigur,
ne vom întoarce în copilărie,
copaci fiind, ne-om inunda cu muguri,
ne vom preface-n iarbă pe câmpie,

Sau, dacă vrei, vom fi o ploaie-n ropot,
de soare ploaie, curcubeu răsfrânt,
iar în amurg vom fi de bronz în clopot,
topindu-ne în zări, la ceasul sfânt.

Şi vom rodi cu stelele curate,
un gând înalt, făclie de priveghi –
voi fi în toţi, iar tu vei fi în toate,
medalie cu două chipuri vechi

Şi, ca o ceaţă din nimic ivită,
uşori vom fi, călătorind în jos,
cer legănat în lacrima-ispită
şi răsturnat în noi cu preafrumos...

Din volumul Iarba verde, acasă, 1968



Lidia Lazu - Cântece în aer liber

Florile galbene din Tolo



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1997
25 martie. Bunavestire.  Frig, doar două grade cu plus. O visez pe Rodica T.: înaltă, slabă, în negru, vine lîngă mine, îmi şopteşte de aproape, la urechea dreaptă: Te iubesc. Şi o podidesc lacrimile. Eu, tulburat: Fii cuminte! Fii cuminte... Şi treptat şi-a revenit.
Apoi îl visez pe Pan I. intrînd în holul blocului său, îl vedeam mai de sus, din spate, eram cu cineva, i-am spus: Uite-l pe PI. Unde? Care e? Nu-l văd… Cel cu un copil în braţe. Şi îi arătam capul albit de tot al lui PI care avea în braţe un copil de cinci-şase ani şi intra odată cu mai mulţi în hol, dispărînd din atenţia noastră, înainte ca amicul meu să reuşască să-l identifice.
Altă secvenţă din noaptea asta: eram pe malul unui rîu, gata să mă prăbuşesc, deodată cu copacii de pe malul înalt, subminat, drept în apele înspumate ale rîului. Strigam mereu, dar prea încet: Ajutor, ajutor! şi înţelegeam că ai mei, de departe, nu mă pot auzi. Mă trăgeam înapoi, înspăimîntat, o parte din pămîntul de sub picioare deja alunecase în hău, deodată cu rădăcinile copacilor dislocaţi... 
Poezii recitate de Lidia la radio, după apariţia volumului ei, realizatoare Maria Urbanovici: Călăuza cuvintelor s-a rătăcit, Steaua noastră mereu căzătoare, A rămas alături caietul, Azi am trecut pe lîngă crucea ta, De Paştele Blajinilor.
Cu redactorul Nicolae Breb-Popescu: Uneori, în palmele întinse, Cu un gest în zadar, Mersul brazilor se continuă, Printre paşii mei, Mormînt poate nu vom avea, Un nume dorit, o lumină... 
27 martie 97. Ziua Basarabiei. Nici un semn special. Aranjez cu Barus să-i dau un fragment din Veneticii. Mă văd în autobuzul 300 cu Andrei Ionescu, îl sfătuiesc să ducă traducerile din Valle-Inclan pe la teatre, la teatrul Tv, la Radio…
Seara, Maria urbanovici dă telefon că s-a aprobat emisiunea ei din poezia de dragoste din toate timpurile, inclusiv Lidia ca recitatoare, împreună cu Dragoş Pîslaru.  Ăsta da succes! 
29 martie 97. Sîmbătă, foarte închis şi ploaie rară, însă în Cişmigiu au apărut viorelele iar mierlele ţopăie cu gîndăcei în ciocul galben-plastic. La radio, spectacol cu public, transmis direct  O rugăciune de prisos, de G.Astaloş, cu Irina Movilă, căreia la urmă îi iau un scurt interviu: un pariu cîştigat doar în parte. Vreo 30-40 de spectatori, nici un cunoscut. Textul – un monolog bine condus şi care scoate ce se putea din subiectul global, maica Flavia fiind chiar Mme Bovary. Irina Movilă, o prezenţă electrizantă, emoţională: blondă, suplă, ochi verzi. Săcîită la urmă de cele vreo două bîlbîieli. Mie impresie bună, nu şi Lidiei sau Mariei U.

Va urma


Fotografii cu scriitori, X  (la Rm. Sărat, 17 aug. 2011)...


 Simona Grazia Dima, Victoria Milescu, Valeria Manta Tăicuţu


Victoria Milescu,  Simona Grazia Dima, Mioara Bahna 


Victoria Milescu, Simona Grazia Dima, Florentin Popescu, Mioara Bahna, Iuliana Paloda

Victoria Milescu, Simona Grazia Dima, Ion Lazu, Mioara Bahna, Iuliana Paloda