marți, 11 februarie 2014


Scriitorul zilei: Pericle Martinescu, n. 11 februarie 1911 - d. 24 decembrie 2005


Dintr-o familie de ţărani, îşi face liceul la Mircea cel Bătrân din Constanţa, Literele şi Filosofia la Bucureşti, cu licenţa în filosofie. Debut încă din liceu, colaborări la mari reviste de cultură din ţară, a scris mai ales jurnale de călătorie, amintiri, evocări. S-a strecurat cu greu în perioada proletcultistă, când a făcut traduceri. După debutul în volum, Sunt frate cu un fir de iarbă- prozopoeme, 1941, a editat o monografie Costache Negri, 1966, apoi Retroproiecţii literare, 1973, Umbre pe pânza vremii, 1985, iar după Decembrie 89 mai multe volume de memorialistică, ultimele fiind Confesiune patetică şi 7 ani cât 70, apărut la editura Vitruviu a lui Mircea Ciobanu, texte de mare sensibilitate şi cu preţioase referiri nu doar la vremurile maştere din comunism, ci şi la mari personalităţi pe care le-a cunoscut, înclusiv din Grecia, unde a făcut o călătorie specială spre a-l întâlni pe Nikos Kazantzakis, în insuliţa unde se însingurase.
Alte titluri: Excursie în Ciclade, 1996; Visul cavalerului, 1998; Figuri în filigran, 1999; Odiseea editării Poeziilor lui Eminescu, 2000; Jurnal intermitent, 2001; Uraganul istoriei, 1941-1945, etc.
L-am cunoscut tot prin prietenul poet şi medic Pan Izverna. Om cu deosebire urban, însă marcat de o gravă infirmitate din naştere: cutia toracică comprimată, practic un bust de pitic pe picioare de om normal. Păşind demn, ca o atenţionare: Viaţa e mai mult decât nişte biete aparenţe! Ajuns ca prin minune nonagenar...

Din Ion Lazu -  Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:
17 aprilie 2007: Merg în Bucureştii Noi, dincolo de Înfrăţirea între popoare, dincolo de parcul Bazilescu, dau de blocul cu multe scări unde a locuit Pericle Martinescu. Un bloc de 4 etaje, plasat nu de-a lungul bulevardului, ci perpendicular pe el. Adminsitrator o dna profesoară la pensie, S. Aneta. Va obţine aprobarea, pentru o cauză ca aceasta s-ar lupta cu toată lumea. Era un domn de treabă şi chiar distins, dar cam retras din cauza handicapului. În schimb soţia scriitorului era arţăgoasă, îi vorbea scrâşnit. El o admonesta: De ce, Neli, doamna profesoară a educat mii de elevi...
aprilie 2007:
 24 august 2007: (...) Pe Griviţa şi apoi pe Bucureştii Noi până la colţul cu Parcul Bazilescu, dar pierdem intrarea pe aleea lui Pericle Martinescu, aşa că revenim. O sunasem pe dna Aneta Stelea, ne aşteaptă la intrarea scării lor, după o scurtă deliberare convenim să punem placa nu la intrarea pe scară, ci la capătul blocului, spre bulevard. Se vede mai bine când trece lumea spre biserică, concede doamna cea amabilă. Locul ţintit fiind cam sus, ne aduce o scară, cineva ne dă curent de la etajul I, punem placa rapid şi, cu bune vorbe, plecăm spre blocul lui Marcel  Gafton, în Piaţa Chibrit.... 

Alţi scriitori:
Paul Al. Georgescu, n. 1914
Traian Filip, n. 1929



Poezia zilei

Lidia Lazu. Cântece în aer liber, la Cambria, California, mai, 2008:


http://youtu.be/GKUROlsRI1k

acropole 2:


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1997
ianuarie 1997: Tanti M. -  isterie, îşi joacă sentimentele de faţă cu inşi deveniţi spectatori-victime, nevoiţi să-i înghită laudele, măririle; a scrie nu este tot o isterie, însă în contumacie?
Ştim că nu e bine, că altfel ar trebui să stea lucrurile şi să se desfăşoare viaţa noastră, a fiecăruia. Religia ne promite izbăvirea, însă Dincolo! Politicienii ne promit o schimbare importantă, de azi pe mîine. Dar care ar fi mijloacele? Munca? Cine poate trăi înlesnit doar din munca braţelor sale? A produce azi în agricultură înseamnă a te ruina cu bună ştiinţă. Nu mai e timpul, nu mai e cazul să nădăjduim în acel mai bine dorit-promis-programat! Căci s-ar părea că viaţa, prin însuşi cifrul ei secret de constituire, nu îngăduie ca indivizii să trăiască bine, relaxat, toţi deodată. Capitalismul e al fiarelor în libertate, comunismul al fiarelor în cuşcă, dar tot fiare… Dictatura unei personae, a unui system, ori dictatura concurenţei, deosebiri există, însă neesenţiale; oricum viaţa individului trece în frustrări şi amăgiri de duzină…
Un jurnal din ce s-ar compune, pînă la urmă? Din lucruri pe care le-ai spune duhovnicului, eventual, unui prieten, de-ai avea timp, iubitei, de-ai avea curaj. Ţie însuţi, seara, de nu ţi-ar fi somn; lucruri pe care are curajul să ţi le spună visul-coşmarul, noaptea, ascunse în subconştient şi care îţi determină, obscur, comportamentul; unui psihanalist, dacă l-ai considera destul de subtil, atent şi neocupat; e şi o cronică a faptelor, întîlnirilor, planurilor în desfăşurare; e cel mai complet mod de a scrie, integrînd cît mai mult şi aruncînd cît mai puţin din tot ce trăieşti. Ce rămâne pe hârtie? Un pospai numai bun de ignorat. E totuşi maximum ce se poate reţine, în spulberul nemilos al vremii…
.Avangardistul? Un şcolar dezordonat, asuprit de matematici, veleitar într-ale literaturii, unde i se pare că se pricepe, că are chemare, că se poate accede lesnicios la glorie, la faimă.  Numai că el a citit versuri ca acesta: Stam singur în cavou şi era vînt Şi scîrţîiau sicriele de plumb. Versuri de o nemaipomenită simplitate, geniale, pe care orice om doreşte să le ştie pe dinafară. Avangardistul vrea şi el să reţină atenţia generală, se trudeşte să scornească lucruri trăsnite, însă aşa cum le înşiră el, fără har, nu se găseşte nimeni să le reţină pe dinafară; atrunci avangardistul devine industrios, el dă mereu la iveală alte şi alte trăsnăi, tot mai abracadabrante, pe care tot mai puţinii cititori le parcurg cu lehamite,  sătui de lucruri nesărate. Parapon pe toată lumea, fără motiv real, din inaderenţă la realitate. A renunţat şi la melodie, care pînă acum funcţionase şi ca anestezic. E vorba totuşi de schizofrenie care nu poate să nu se legene.

 Va urma


Fotografii cu scriitori...


Răzvan Voncu, Eugen Negrici, Bogdan Creţu, Aura Christi, la premiile Contemporanul, nov. 2011












Lansarea romanului Ruptura, nov. 2004. Georgeta Dimisianu, Teodora Stanciu, Radu Voinescu, Ion Lazu, Ion Murgeanu...