marți, 30 octombrie 2012

Scriitorul zilei: Barbu Solacolu;Defilarea şcolarilor, de Ziua naţională a Greciei

Scriitorul zilei: Barbu Solacolu, n. 5 martie 1897 - d. 30 oct. 1976

    
Bucureştean, fiul unui magistrat, a făcut clasele primare la o şcoală din crtietul Antim, liceul început la Gh. Lazăr şi terminat la Sf. Sava, unde s-a împrietenit cu Al. Protopopescu şi Ion Vinea, iar prin aceştia cu Tudor Vianu şi Ion Barbu; a particiapt la campania din 1917-1918 şi abia după aceea şi-a luat bacalaureatul, înscriindu-se la Drept şi la Litere şi Filosofie. A participat la Cenaclul Viaţa Nouă, împreietenindu-se  cu Ovid Densusianu, de care se va îndepărta ulterior, dintr-o neînţelegere minoră. În 1920 pleacă la perfecţionare în Germania, aprofundând filosofia, economia, geografia; luându-şi doctoratul la Berlin şi revenit în ţară, va ocupa funcţii înalte la Ministerul Finanţelor, la Ministerul de Externe, la Camera de comerţ, fiind prin pregătire unul dintre tehnocraţii vremii. Începuse cu poezii şi cronici literare încă din liceu, debutând în Flacăra, 1912, cu versuri simboliste-moderniste, care l-au situat în filiaţia Iosif-Pillat; alţi exegeţi l-au apropiat de Bacovia. A continuat să publice inclusiv traduceri din Maeterlinck şi din marea poezie a lumii, a scris un studiu despre Dostoievschi, a tradus piese de Shakespeare,  a scris o comedie Coţofana, ce s-a aflat în repertoriul Naţionalului, însă după 1925 s-a concentrat asupra unor scrieri de economie şi finanţe. Abia în 1968 îi apar poeziile, volumul Umbre pe drumuri, iar în 1974 memorialistica: Evocări. Confesiuni. Portrete, cu un cuvânt înainte de Al. Marghiloman şi o postfaţă de Mihai Gafiţa. Nu se putea ca un "fost" să nu suporte interdicţiile regimului comunist. Faptul că a trăit până spre 80 de ani şi a "prins" destingerea ideologică de la începutul ceauşismului l-a ajutat să-şi vadă publicate scrierile din Interbelic.

 Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Barbu_Solacolu


Poezia zilei, Aurel M. Buricea, n.30 oct. 1943

NUMÃR IMPAR



Retras în vis ca broasca-n carapace

De lumea plinã de patimi exilat

Am trudit pânã la moarte într-un sat

Ascetul din mine nu-mi mai dã pace



Şi-ar vrea sã colinde peste mãri şi ţãri

În trupul meu sã creascã câmpuri de maci

Sã fiu tras în verbe de cârduri de raci

Sã nu mai cânt în sonet triste-nserãri



Vin zeii sã-mi cearã autografe

Pe-o carte scrisã de-un sihastru bãtrân

Cu pagini prinse cu sacre agrafe



N-a fost sã fiu în lume ce-am vrut sã par

N-am reuşit sã fiu propriul meu stãpân

Şi-am sã mor iarna într-un numãr impar



EXOD



Gata sunt de marea cãlãtorie

Lumea de aici vorbeşte douã limbi

Ziua şi noaptea, în zadar vrei s-o schimbi

Visul se desfrunzeşte-n poezie



Patru anotimpuri bat în trupul meu

Zãpezi eterne se-aştern peste sonet

Mi-a fost aceasta viaţã târziu regret

Gândul soarbe lumina din Dumnezeu



O noua naştere cântã luna mai

Natura vede-n mine drum de searã

Respire florile miresme de rai



Umbra toamnei îmi cere sã-i dau vamã

Uimirea din vers a-nceput sã piarã

Se-aud în cuvânt clopote de-aramã



CALEA DE ULMI



Dupã nimic faptul de-a fi în lume

În piatra magicã a esenţei cat

Semnul ce-a pus taina în gând şi pãcat

Hãrãzit de nu ştiu cine anume



În şiruri de numere pare se pierd

Cu mâna lui Adam rup mãrul din pom

Drumuri nevãzute se-nchid în atom

Copilul ce-am fost îl caut sã-l dezmierd



Plânge-un bãtrân singur în calea de ulmi

Rãpus de vise şi rãnit de vreme

Ninsori de-amurg se cern pe albastre culmi



Vine noaptea vine apocalipsa

Litera din vers de moarte se teme

Şi-n acest sonet, mama, iţi simt lipsa



MEMORIA APEI



Peste deal strugurii iubirii s-au copt

Şapte îngeri arvunesc nunta de-argint

Depãrtarea bea din cuvinte absint

Infinitul danseazã-n cifra opt



Memoria apei creste-n univers

În orice fiinţã Duh Sfânt se-ascunde

Energia unui vis stã pe unde

Oricâtã luminã degajã un vers



Lumi de patimi duc sorii în cristale

Prin semne divine vorbeşte cerul

Cu apa din mine pe alta cale



De-o vârstã cu arborii din livada

În cercuri de cuarţ vegheazã misterul

În nori de zori stã sufletu-mi sã cadã



LUMINA VERDE



Al apei duh de veghe-n lumea de-apoi

Sufletul meu va pluti pe mãri de vis

E sfârşitul lumii în sfere închis

Se clãtinã cerul în flori de trifoi



Zorii urcã seva divinã în pomi

Vârsta apei sta-n cercuri concentrice

Cum creşte gustul în fructe citrice

Puterea din univers zace-n atomi



Dulce somn sub ploi de stele apuse

Pe valea plângerii dorm anii mei

Visez între douã plane deduse



Tot ce se naşte nimic nu se pierde

Din toate visele mi-am fãcut temei

Natura cântã cu lumina verde




OGLINZI VERZI



Umbra toamnei din vers tainic mã soarbe

Au miros de sânge literele-n cer

Stau în sonet ca-ntr-o cetate de fier

Natura scrie-n lucruri semne oarbe



Litere roase de nori de lãcuste

Aripa nopţii se-ntinde sub pleoape

Îi simt bãtaia atât de aproape

Cãile verii sunt tot mai înguste



Orb intre imagini şi-atât de stingher

Alfabetul apei învaţã viaţa

Mã va trece moarte prin nãprasnic ger



În oglinzi galbene chipul mi-l pierde

Prin lanuri de maci plânge dimineaţa

mi-e sufletul aprins în câmpul verde

Poezii preluate din Revista Nouă, octombrie, 2008



ion lazu, fotografii: Defilarea şcolarilor, de Ziua Naţională a Greciei


La paradă, cu familia reunită, cu mic cu mare...




Un veteran de război, medaliat, aplaudat, venerat...