sâmbătă, 21 septembrie 2024

 PRIETENIA ÎN BERNĂ: Ne-a părăsit Caius Traian Dragomir.


Cu câteva minute în urmă am aflat o veste cum nu se poate mai tristă, de fapt tragică: aseară s-a stins din viață, după o lungă suferință, prietenul meu cel mai bun, încă din anii liceului slătinean Radu Greceanu - au trecut de atunci exact șapte decenii! - ne-a părăsit CAIUS TRAIAN DRAGOMIR, personalitate marcantă, de primă linie, a vieții noastre culturale și politice. Caius a terminat în 1963 facultatea de Medicină din București, și-a făcut stagiul la Spitalul Filantropia, apoi ca discipol al acad. Ion Moraru a avut o carieră de vârf la Spitalul al cărui director a fost, până la pensionare. Cu remarcabile performanțe științifice în domeniul medicinei, a întreprins cercetări de mare subtilitate în domeniul medicinei celulare; rezultatele sale excepționale l-au ridicat până la postura de Președinte al Academiei de Științe Medicale. A ieșit în Cetate și a făcut o carieră politică la superlativ, dovadă însuși faptul că a candidat la președinția țării în anul 1992. A fost ambasador al României la Paris, apoi la Atena, pe vremea Jocurilor Olimpice din anul 2000. Condeier de mare subtilitate, membru titular al Uniunii Scriitorilor, s-a remarcat ca poet și eseist, editând mai multe volume care s-au bucurat de aprecierea generală. 

În toți acești ani, ca un răsfăț al vieții mele de geolog și condeier, am păstrat legături de caldă prietenie, ne-am întâlnit cât s-a putut de des, inclusiv la Ambasadele din Paris și din Atena... În Jurnalele mele, am scris cu vie emoție despre aceste întâmplări ieșite din comun ale vieții mele.

Om de o inteligență mult-mult ieșită din comun, a fost unanim apreciat de toți cei care au avut privilegiul să-l cunoască și să se bucure de apropierea lui prietenească și de firea lui generoasă. Se întâmplă că am cunoscut-o bine și pe mama lui Caius, doamna Paula, ea însăși o personalitate întrecând așteptările cele mai optimiste. Având prilejul să o cunosc îndeaproape, am scris cu mare entuziasm despre prestațiile Domniei sale în societate. La un moment dat Doamna Paula i-a spus lui Caius, cu toată convingerea: Tu ai să trăiești mai mult decât mine! (Și a trăit ea însăși 94 de ani bătuți pe muchie). Iată că această predicție nu se împlinește. Prietenul meu fără egal Caius Traian Dragomir ne părăsește la 85 de ani, după o viață performantă pe toate laturile ei.... Odihnească-se în pace sufletul lui ales, animat de mari inspirații umaniste.

Ion LAZU

P.S. Înmormântarea va avea loc mâine, 22.09.2024, la orele 11:00, la Cimitirul din Domnești, în Prelungirea Ghencea, unde odihnește de ani buni soția sa Rodica.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu