15 septembrie: Marian Popa; n. 15 sept. 1938

    

Conform prezentării pe care singur şi-o face în Dicţionar de literatură română contemporană, M. P. este copilul din flori al unei spălătorese bucureştence de origină austriacă, Maria Rapolti. Strâmtorat, adolescentul începe o şcoală medie tehnică mecanică pe care o abandonează, făcând diferite munci, de manipulant, macaragiu, frezor şi rabotor; între timp termină liceul seral şi va urma Filologia bucureşteană, absolvită în 1966, fiind reţinut ca asistent la Catedra de literatură universală şi comparată. Un doctorat în 1971, o bursă Humboldt, de studii la Stuttgart, RFG, 1973. În 1983-1984 devine lector la Universitatea din Koln, la sfârşit refuzând întoarcerea în ţară.

Debutase încă în 1965, în Viaţa studenţească şi publică lucrări de critică şi istorie literară, dar şi ficţiuni, oarecum în manieră onirică. S-a făcut remarcat în deceniul 7 prin publicarea deja amintitului Dicţionar...,  în 1971, augmentat (revizuit şi adăugit) într-o ediţie din 1977.  Editarea în 2001 a unei Istorii a literaturii române de azi pe mâine (titlu care a scos din sărite pe destui comentatori), în 2 volume, de Marius Tupan la Ed. Fundaţia Luceafărul, reeditată (revizuită şi augmentată) la Ed. Semne, 2009, considerată pe drept cuvânt  de G. Pruteanu  drept "cel mai important eveniment editorial de după 1989", a stârnit nu numai un enorm interes şi admiraţia scriitorimii noastre, ci şi atacuri la baionetă, desigur mai întâi din partea criticilor literari care se văzuseră surclasaţi de un ins răzleţit la Koln, aparent fără a fi păstrat legături organice cu viaţa literară autohtonă şi care, totuşi, a "înghiţit" pe de-antregul fenomenul scriptural românesc.  În primul grup de asalt, N. Manolescu, Alex. Ştefănescu, alţi  actanţi care supervizează ierarhiile literare la noi, dar până la urmă şi diversi autori ce s-au considerat ignoraţi, nedreptăţiţi, frustraţi sub pana mefientă a istoricului răzleţit. Nu au lipsit atacurile directe privind o demonstrabilă colaborare cu securitatea. Chiar colaborarea la Săptămâna, dar şi faptul în sine că autorul Dicţionarului făcuse uz de date îndeobşte secrete, din dosarele de cadre ale scriitorilor, a încurajat astfel de atacuri. 

Este totuşi incontestabilă şi poate în sine deranjantă tendinţa autorului de a prezenta totul exhaustiv, fără a omite de pe nesfârşitele-i liste toate semnăturile din presa literară şi nu numai, scoţând din anonimat inşi complet lipsiţi de vreo valoare literară.  Tabloul mişcării de trupe din comunism i se va fi părut istoricului literar incomplet, el năzuind să dea o imagine a tuturor punctelor de lumină şi de întuneric ale tabloului, spre a obţine o imagine panoramică în relief, din mii şi mii de tonuri şi contraste. I s-a mai reproşat indiscreţia privind viaţa intimă a autorilor, apartenenţa etnică, înregimentarea, până şi opţiunile politice, dar şi tonul ironic, mefient, frigiditatea cu care îşi pune în pagină opiniile critice despre operele discutate.  Un amestec incongruent, li s-a spus acestor portrete şi schiţe de grup. O insaţiabilă dorinţă de a acumula pagini şi pagini despre autori de tot insignifianţi. Lipsa de căldură, chiar de plăcere la lectura textelor, care s-ar cuveni să fie indusă şi celui ce consultă Istoria lui MP. Dar ce acuze nu i se pun în seamă acestui adevărat titan al cercetării istoriografice! , inclusiv faptul că a reluat informaţii din al său Dicţionar - dar s-ar putea altfel, mai ales despre scriitori care au ieşit din scenă la sfârşitul anilor 70, nemaiproducând ceva nou? S-a sustras măcar unul dintre aceşti acuzatori de la practica preluării unor fragmente din scrierile lor anterioare, când e vorba despre o materie proteică, în ebuliţie, "de azi pe mâine", ca să dăm un sens sintagmei în general dezavuate?... Nu li s-au adus şi celorlalţi autori de Istorii literare - cele 5-6 cazuri demne a fi luate în consideraţie? (E prea lesne să încropeşti un text de rubrică săptămânală din formulări exclusiv negativiste, incriminatorii. Din păcate, la asta se cam rezumă activitatea celor mai mulți dintre criticii noștri literari. Prea puțin, pentru un exeget al literaturii-culturii. Mai rămâne întrebarea: de ce atunci când se fac evaluări privind creatorii literari ai României, mai mult de o treime din numele scoase pe tapet sunt de critici literari?)

Şi i se mai impută lui M.P. faptul că Istoria sa nu cuprinde decât prea puţin material ilustrativ - ar fi vorba în principal de portretele autorilor; da, sunt destul de puţine, însă mă întreb care ar fi fost soluţia tipografică, atâta vreme cât textul propriu-zis, "publicat pe format mare, pe două coloane, cu o literă foarte mică, aproape ilizibilă", ocupă şi aşa peste 2500 pagini - oricum, pentru  un tronson de doar 45 de ani, un text de cca 3 ori mai voluminos decât pentru 500 de ani de istorie literară...

În ce mă priveşte, Istoria lui Marian Popa îmi este reperul de bază în însăilările mele de pe blogul personal, la rubrica Scriitorul zilei. Care se bazează în principal pe informaţiile din Marian Popa, de pe Google, din Dicţionarele ce le posed, nu toate. De regulă neaduse la zi, cu informaţii îndoielnice, neconcordante, mai ales cu goluri când vine vorba de scriitori închişi, persecutaţi politic, plecaţi în exil. Completez informaţiile culese din sursele amintite, de fiecare dată indicându-le la Citeşte mai mult şi le garnisesc cu impresii de lecturi personale, cu fragmente de Jurnal, transcriind întersectările mele cu actanţi ai vieţii literare-culturale; cu citate din Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris), cu fotografii ale caselor unde au locuit; cu autografe etc, cu poezii, la rubrica Poezia zilei - aşa cum despre scriitorii în viaţă postez imagini de la lansări, târguri de carte etc.

 

Opera literară: Homo fictus, 1968; Dicţionar de literatură română contemporană, 1971, ed. 2, 1977; Modele şi exemple, 1971; Camil Petrescu, 1972; Călătoriile epocii romantice, 1972; Comicologia, 1975; Forma ca deformare, 1975; Doina Doicescu şi Nelu Georgescu, 1977; Călătorie sprâncenată, 1980; Geschichte der rumänischen Literatur, tr. Thomas Kleininger, 1980; Viscolul şi carnavalul, 1980; Podul aerian, 1981; Competenţă şi performanţă, 1982; Istoria literaturii române de azi pe mâine, I – II, 2001. Ediţia a doua, 2009;  Avocatul diavolului. Marian Popa în dialog cu Marius Tupan,  2003.

Citeşte mai mult:  http://arhivaluceafarulromanesc.wordpress.com/2008/07/14/un-mare-scriitor-roman-ignorat-si-dusmanitmarian-popa/

 http://www.romlit.ro/marian_popa_-_istoria_literaturii_romne_de_azi_pe_mine_literatur_i_politic

http://www.observatorcultural.ro/Cazul-Marian-Popa-in-literatura-romana-de-azi-pe-miine*articleID_10284-articles_details.html

 http://www.semneartemis.ro/librarie-online-carti/marian-popa-istoria-literaturii-romane-de-azi-pe-maine/product_reviews.php/products_id/57

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Marian_Popa

 

 

Adrian Dinu Rachieru, n. 15 sept.1949

 

Bucovinean din com. Soloneț, face liceul la Suceava, urmează facultatea de Filosofie din București, secția sociologie, absolvită în 1971, luându-și doctoratul cu o teză despre Postmodernismul românesc; își desfășoară activitatea în Timișoara, mai întâi ca sociolog, apoi ca inspector județean la Cultură, devenind  asistent universitar și urcând în cariera didactică până la rangul de profesor și de prorector al Univ. Tibiscum din Timișoara. A început prin a publica lucrări de sociologie, iar debutul literar are loc în 1983 cu Orizontul lecturii. Alternativ cu studiile de sociologia culturii și cu volume de critică și eseistică, succedate în ritm alert, autorul  scrie câteva romane bine primite de exegeți. Foarte prezent în critica ultimului deceniu, în cele mai importante reviste literare ale vremii, cu rubrici de sinteză critică despre marii prozatori români din a doua jumătate a secolului XX, ADR a devenit o instanță în domeniu.

Citește mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Dinu_Rachieru

 

 

Alţi scriitori:

H. Sanielevici, n. 1875

Emil Botta, n. 15 sept. 1912 – d. 24 iulie 1977

Ioan Lăcustă, n. 1948

Paul Sterian, m. 1984 

Festivalul George Enescu - Aseară, la Biblioteca universitară Carol I...Concert de FADO, Cristina  Dăscălescu, Ricardo  Caria,  Paul Edeleni, prezentați de scriitorul Dinu Flămând. O oră și jumătate de vis și de extaz, fiecare piesă a fost ascultată cu totală implicare, au urmat ovații și aplauze entuziaste, strigăte de Bravo, Bis etc.  Cântăreața, un trupșor să-l ții pe palme, însă o voce ca din adâncurile începutului de cântec, profundă, vibrantă, clocotitoare;  Ricardo, bărbosul, un chitarist care de douăzeci de ani concertează în România, a doua lui patrie; și paul, cu chitara lui specială, mai aproape de cobză, dar scoțând sunete mirabile...  Cine a pierdut acest concert, nici măcar nu bănuiește ce a pierdut și poate e mai bine să nu știe ce-a ratat; iar noi, norocoșii, am cunoscut extazul, cum spuneam. Și la urmă, nu ne venea să ne desprindem din vrajă și să plecăm pe la casele noastre... Marea cântăreață Amalia Rodriguez, mereu prezentă pe ecranul din spatele scenei, prezență tutelară într-o asemenea ocazie. Cântăreața intrată pentru totdeauna în fibra noastră sufletească...