10 septembrie: Mihail Sabin, n. 25 aug. 1935 - d. 10 sept. 1978
Bucovinean din Cernăuţi, probabil
refugiat împreună cu familia în timpul războiului, pe adevăratul său nume Mişu
Sachter, fiu al unor funcţionari evrei, viitorul poet şi dramaturg a făcut
liceul de mecanică la Giurgiu, absolvit în 1953, Filologia la Bucureşti,
secţia română-germană, licenţa în 1957, devenind profesor la liceul G. Bacovia
din Bacău, între anii 1957-1962; metodist la Casa de Cultură până în
1964, redactor la revista nou înfiinţată Ateneu, 1964-1974 după care a trecut
ca director adjunct la Teatrul Dramatic George Bacovia.
A debutat cu poezii într-o culegere de
versuri a Casei de Cultură, a scris cronică dramatică în Ateneu, uneori sub
diverse pseudonine, a publicat câteva volume de poezii şi a scris piese de
teatru, dintre care doar două i-au fost puse în scenă, la Bacău, ambele postum: Totul într-o noapte şi Arena
cu paiaţe, 1977/1978.
Cardiac, a murit prematur. Colegii de la Ateneu i-au editat la Iaşi o selecţie Despre apusul soarelui, ediţie
îngrijită de Sergiu Adam, prefaţa de G. Bălăiţă.
A început cu poezii frenetice, a continuat
cântând melancolia anilor tineri şi plini de idealuri care au dezamăgit, în
ultima fază a îmbinat tonul elegiac cu sarcasmul, cu jocul de măşti, o ironie
şi o teatralitate care îndreptăţeşte caracterizarea criticului Gh. Grigurcu: o
îmbinare a teatralităţii lui Emil Botta, a protocolului lui Radu Stanca şi a
ironiei lui Emil Brumaru.
Opera literară: Întreţinerea
focului, Bucureşti,
1968; Îngerul şi măscăriciul, Iaşi, 1970; Arena cu paiaţe, Bucureşti, 1972; Pasărea medievală, Iaşi, 1973; Despre apusul soarelui, ediţie îngrijită de Sergiu
Adam, postfaţă de George Bălăiţă, Iaşi, 1977
Citeşte mai mult: Mihail Sabin - Melancolia unui vizionar
http://www.crispedia.ro/Mihail_Sabin
Poezia zilei, Mihail Sabin
Inima
Multă lume a trecut prin inima mea,
sprijinindu-şi umerii de pereţii ei.
Bărbaţi cu profilul sever care se simt ca acasă
pe şantier şi pe mare, melancolici
pentru fiecare iubire arsă, gânditori
pentru fiecare aramă a toamnei.
Femei frumoase odihnindu-se simplu
în culoarea acestor bărbaţi.
Astfel eu am devenit un oraş de inimi,
o ritmică încrucişare de drumuri.
Seară de seară, după retragerea aăeşpr.
oamenii vin către inima mea.
Trece astrul furtunii prin
mahala
Trece
astrul furtunii prin mahala
răsturnând podurile
de peste apa amară
pocnesc din
încheieturi păpuşile de seară
şi din trenul
speranţei cade cineva.
Risipă şi
umilinţă într-un târg de gips
Bacovia
martorul urlă la lună
ca Paganini cîntând
pe o singură strună
în zodia întâiului
apocalips.
Apoi o pauză cât un
tratat de istorie şi vechile nume dispar
de sub nuci e vremea prietene să speli şi să-i usuci
toate
rufele
infectate de glorie.
Plouă
cu sfinţi bizantini în oraşul de toamnă
Plouă cu sfinţi bizantini în oraşul de
toamnă
ziua de ieri se strecoară sub nori
străvezii
trec funcţionari
apretaţi şi salută o doamnă
ridicând înspre
cer respectuoasele lor
pălării.
Juriştii
aleargă-n instanţă către orele
când certitudinea umple cu zâmbet făpturile lor
inspectorii curg
pe teren în căutare de fapte
tranzistoare de toate
mărimile intră în decor.
Numai poetul
provinciilor imploră destinul
care se ştie nu vrea să se lase
mituit
în sufletul său impermeabil se
scutură crinul
iar pe ecrane
apare cuvîntul de graţie: Sfârşit.
Alţi scriitori:
Antioh Cantemir, n. 1709
Liviu Călin, n. 1930
Eugen Evu, n. 1944
Ion Lazu - Flori de la Vila Luminiș - George Enescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu