4 septembrie: George Bacovia, n. 4 sept. 1881 - d. 22 mai 1957

Marele poet s-a născut în familia unui comerciant băcăuan; a mai avut un frate, Eugen. A început şcoala la pension, a continuat la şcoala orăşenească din urbea natală, apoi s-a înscris la Liceu, pe care cu mare chin l-a terminat în 1903, la 24 de ani. Încercase la o Şcoală militară din Iaşi, a abandonat după primul semestru; va încerca la Drept, întâi la Bucureşti, apoi la Iaşi, reuşind să-şi ia licenţa în 1911, după care a cotizat la baroul din Bacău un deceniu, fără să practice avocatura.

Scria poezie încă din vremea liceului. Dar a dovedit un talent remarcabil şi la desen, adjudecându-şi un premiu pe ţară pentru "desen de pe natură", 1899; avea talent şi la muzică, interpret la vioară, la alte instrumente, devenit dirijorul orchestrei liceului. (A pus pe muzică poeme de-ale sale, de-ale lui Eminescu şi Ştefan Petică. Mare şi subtil cunoscător al simboliştilor francezi, a căror tehnică a adoptat-o magistral.) Ceea ce nu l-a ajutat să termine mai repede: "Liceu, cimitir al tinereţii mele...". Debutase în Literatorul lui Al. Macedonski, cu Şi toate; va citi mai apoi în cenaclul macedonskian, cu mare succes, Nervi de toamnă. În timp, prietenia cu celălalt mare simbolist se va consolida.

Cu multe schimbări de adresă - la Bacău, Iaşi, Bucureşti şi iar la Bacău, a ocupat cu intermitenţă, din cauza problemelor de sănătate, dar şi din lipsa motivaţiei, diverse posturi, fie de suplinitor în învăţământ (la Bacău, la Călugăra-Luizi, în preajma oraşului) sau de copist, de ajutor contabil etc. În 1914 definitivează Plumb şi îl trimite la tipar. Va apărea în iulie 1916. Vreme de război, poetul se evacuase cu arhiva Ministerului Muncii la Iaşi... Doi ani 1917-1919 funcţionar la Bucureşti. Bolnav, se retrage la Bacău. În 1924 apare ediţia a doua Plumb. În 1925 ia Premiul pentru poezie al SSR, împreună cu Lucian Blaga. În 1926, apare volumul Scântei galbene, la Bacău şi tot atunci Bucăţi de noapte, la Bucureşti, în îngrijirea Agathei Grigorescu. În 1930, un nou volum: Cu voi. Anul următor va primi o pensie de la SSR. În 1933 va lua Premiul naţional de poezie, de data asta cu Tudor Arghezi. Într-un sistem autentic al valorilor, era mereu în rândul celor mai importanţi poeţi ai naţiei. Deşi considerat încă, de critica vremii, un poet minor. (Prin anii 70, Mircea Eliade, urmărind evoluţiile din ţară, era foarte mirat de înalta preţuire ce şi-o câştigase poezia bacoviană.)

Se căsătorise în 1928 cu Agatha Grigorescu, profesoară la Bucureşti, unde se stabileşte cu familia. Urmează în 1936 volumul Comedii în fond, iar în 1944 ediţia de Opere, integrala scrierilor poetului şi prozatorului. Imediat după Război, reapariţia Stanţelor burgheze este rău primită de proaspeţii culturnici. Poetul Plumbului este trecut pe linia moartă; reabilitat prin 53-54, de-odată cu Arghezi. Moarte în 22 mai 1957, la vîrsta incredibilă de 76 ani! Dar gloria sa va fi postumă, mereu în creştere de cotă, pe seama unei opere unice prin rafinament artistic. Nici Arghezi, nici Barbu, nici chiar Blaga nu au făcut şcoală, ci după Eminescu, numai Bacovia a avut continuatori de mare clasă.

Opera literară: Volume antume; Plumb, Bucureşti, 1916; Scîntei galbene, Bacău, 1926; Bucăţi de noapte, Bucureşti, 1926; Poezii, Bucureşti, 1929; Cu voi..., Bucureşti, 1930; Poezii, prefaţă de Adrian Maniu, Bucureşti, 1934; Comedii în fond, Bucureşti, 1936; Opere, Bucureşti, 1944; Stanțe burgheze, Bucureşti, 1946; Poezii, Bucureşti, 1956 (ediţie revăzută şi adăugită de autor, 1957)

Citeşte mai mult. Ascultă. Priveşte...(din Recitalul Lidiei Lazu. Amurg violet).

BACOVIA: Pansele negre...:

http://www.youtube.com/vatch?v=-bQEYKn9Cww

CARBONIZATE FLORI, NOIAN DE NEGRU:

http://www.youtube.com/vatch?v=Ri-WUOShcqA

Muzica sonoriza orice ecou:

http://www.youtube.com/vatch?v=43vDBXXQC7E

Acorduri, arpegii, armonii:

http://youtu.be/poBpN8oapvE

Poezia zilei, George Bacovia

Nervi de toamnă

E toamna, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, si burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, si mă-ntorc,
Si-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, si burează.

Pastel

- Adio, pică frunza

Şi-i galbenă ca tine, -

Rămâi, şi nu mai plânge,

Şi uită-mă pe mine.

Şi s-a pornit iubita

Şi s-a pierdut în zare –

Iar eu în golul toamnei

Chemam în aiurare...

- Mai stai de mă alintă

Cu mâna ta cea mică,

Şi spune-mi de ce-i toamnă

Şi frunza de ce pică...

Cuptor

Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,

Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;

Pe catafalc, de căldura-n oraş,

Încet, cadavrele se descompun.

Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,

Cu lutul de căldura asudat;

E miros de cadavre, iubito,

Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.

Toarnă pe covoare parfume tari,

Adu roze pe tine să le pun;

Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,

Şi-ncet, cadavrele se descompun...

Ego

Tot mai tăcut şi singur

În lumea mea pustie -

Şi tot mai mult m-apasă

O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,

Reiese-atât de bine -

Aceeaşi nepăsare

De oameni, şi de tine.

Largo

Muzica sonoriza orice atom...

Dor de tine, şi de altă lume,

Dor...

Plana:

Durere fără nume

Pe om...

Toţi se gândeau la viaţa lor,

La dispariţia lor.

Muzica sentimentaliza

Obositor, -

Dor de tine, şi de altă lume,

Dor...

Muzica sonoriza orice atom.

Singur

Potop, cad stele albe de cristal

Şi ninge-n noaptea plină de păcate;

La vatră-n para ce abia mai bate,

Azi, a murit chiar visul meu final.

Şi ninge-n miezul nopţii glacial...

Şi tu iar tremuri, suflet singuratic,

Pe vatră-n para slabă, în jăratec, -

Încet, cad lacrimi roze, de cristal.

Lacustră

De-atâtea nopţi aud plouând,

Aud materia plângând...

Sunt singur, şi mă duce un gând

Spre locuinţele lacustre.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,

În spate mă izbeşte-un val -

Tresar prin somn şi mi se pare

Că n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,

Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...

Şi simt cum de atâta ploaie

Piloţii grei se prăbuşesc.

De-atâtea nopţi aud plouând,

Tot tresărind, tot aşteptând...

Sunt singur, şi mă duce-un gând

Spre locuinţele lacustre.

Cornelia Maria Savu, n. 4 septembrie 1954 - d. 2014

Cam atît

cam atît

şi liniştea noastră a tuturor

un roşu covor (şi adînc

ca să-ţi poţi lua cîmpii

în voie)

pe care ni-l tot întind la picioare

şi treceţi batalioane prin

liniştea care-i roşu covor

ca-n ultimul capitol

din memoriile unui călău

şi memoria e un cîine

care se tolăneşte pe unde-i

vineri

şi tolănite-n memorie

mitteleuropa şi coana liberty pot

în voie de-acum

să-l jupoaie pînă la os

pe Stilist

(oh, cum se-ncăpăţînează el

să producă libri valachici)

chiar aşa

tot mai mult în poemele mele

sînt sindicul străduţei întortocheate

dintr-un oraş cuprins de ciumă

fac numărătoarea morţilor

îi somez pe cei vii să

răsară-n ferestre văruite

încui uşile pun în jgheaburi

pîinea şi vinul

doaor ştii că pînă la urmă

fiecăruia i se fixează locul

între contaminare şi pedeapsă

(şi mai susţinem noi că

poezia sporeşte cînd

frica şi moartea şterg interdicţiile?)

Alţi scriitori:

Dan Deşliu, m. 1992

Anda Boldur, m. 1996

5 septembrie: Adrian Marino, n. 5 sept. 1921 - d. 17 martie 2005

Ieşean prin naştere, va face şcoala primară, apoi va intra la Liceul militar, schimbând cu Liceul Internat şi cu Seminarul pedagogic. Va intra la Literele din Iaşi, în 1941, dar în 1943 se va transfera la Bucureşti, cu licenţa în 1945. Va fi timp de 2 ani reţinut de G. Călinescu la catedră, ca asistent, împreună cu Dinu Pillat. Un doctorat, în 1946. În fapt, Călinescu îl debutase încă în 1939, pe când mai era licean, în Iaşul literar. În această perioadă, similar lui Călinescu în ce-l priveşte pe Eminescu, lucrează la două monografii: Viaţa lui Al. Macedonski şi Opera lui A. Macedonski. Similitudinea se reduce la titluri, iar în fapt îşi alesese ca subiect pe adversarul literar al lui Eminescu - abordarea fiind foarte personală, într-un fel de opoziţie cu mentorul său. Marele critic îl defineşte: "un eseist curios şi malign... mare scotocitor de cărţi...". Însă, cum de la apreciere la adversitate nu e decât un pas pentru unele firi, A. M. se va distanţa şi delimita net de G. C., la care dezavuează oportunismul cu care s-a raliat la comunişti, în formele cele mai groteşti. Simpatizant ţărănist, este surprins multiplicând nişte materiale propagandistice P.N.Ţ. şi, arestat în 1949; va trece prin calvarul carceral dejist - mereu distant, semeţ, de unde denumirea de Seniorul - şi va fi eliberat abia în 1957, dar trimis în domiciliu obligatoriu la Lăteşti, în Bărăgan, până în 1963. Abia în 1965 reprimeşte drept de semnătură şi va izbuti să-şi publice monografiile despre Macedonski.

Debut editorial la 44 de ani. O păţiseră şi alţii, pentru mult mai puţin -, neîncarceraţi, doar marginalizaţi social-politic. În 1971-72 beneficiază de o specializare în Elveţia. Din 1973 este editorul apreciatelor Cahiers roumains d' etudes literaires, care au apărut până în 1980. În 1980 îi apare Hermeneutica lui Mircea Eliade, tradusă anul următor în franceză. În 1985 primeşte premiul Herder. Între 1987 şi 2003 scoate 7 volume din Biografia ideii de literatură şi iniţiază o serie de volume ale Dicţionarului de idei literare, eseuri pe fiecare titlu, în ordine alfabetică - nedus la capăt.

În 1993 scrie un text memorialistic pe care îl va rescrie în 1999, şi care va apărea abia în 2010, la fix 5 ani după dipariţia, la 83 de ani, a hermeneutului. Cartea va declanşa un adevărat scandal la scară naţională, datorită prezentării în acvaforte a unor persoane din prim-planul vieţii literare: Dinescu, Simion, Liiceanu, Pleşu, mulţi alţii, dar şi Cioran, Eliade, Monica Lovinescu. Riposta imediată a fost acuza de colaborare cu securitatea şi DIE/SIE, fapt ce a polarizat viaţa literară a ţării. Unii contestând, întorcând acuzaţiile (de manipulare) împotriva celor vituperaţi de Marino şi care, la rigoare au fabricat un dosar de informator, de spion european etc.; alţii luându-i apărarea, pe motive de balcanism. Rimează cu atitudinea de o viaţă a acestui însingurat şi om distant, inaderent la bisericuţe şi interese de grup, altfel spirit iluminist, pledant cu obstinaţie pentru europenism.

Desigur, pentru intelectualul care în comunism a stat cu capul la cutie, neîndrăznind să ceară o plecare în străinătate, convins că nu o merită şi că până la urmă nici nu e bine, temător să nu fie luat în colimator, interzis, chiar închis, oameni de idei şi formatori ai opiniei publice, s-ar zice, a putut să pară mai mult decât suspect faptul că Marino se preumbla fără păs prin Europa şi America, liber să ia contact cu toate marile personalităţi ale exilului românesc şi nu numai, beneficiar de burse internaţionale, mai cunoscut în anii 70-80 în vest decît în ţară şi care, spun aceşti denigratori, la înapoierea în ţară era aşteptat cu premii şi distincţii... Mai grav, Marino a scris el însuşi undeva că, fost deţinut politic, musai să le răspundă securiştilor la unele întrebări... Or, a răspunde la "nişte întrebări", cum de exemplu ce face Eliade, vrea să-l publicăm? vrea să vină în ţară? îl va susţine pe Ceauşescu la Premiul Nobel? ce face Monica Lovinescu etc, la care întrebări, ştiindu-se urmărit, nu avea cum să nu răspundă, înseamnă a furniza informaţii. Cât de grave? Cât de compromiţătoare? Numai Dumnezeu ştie... Iar CNSAS ştie chiar mai mult, sau fabrică pe loc, cu profesionalism, probele la comandă. Cât e adevăr şi cât supralicitare în faptul că a încercat să-l convingă pe Eliade să facă o vizită oficială în ţară? Că a descris mişcările celor din exil? Poate că aceste lucruri despre posibila colaborare cu DIE n-ar fi luat amploare dacă în memoriile sale Marino n-ar fi turnat gaz peste foc cu nemiloasele încondeieri ale fruntaşilor vieţii literare de până în 1999, desfiinţând pe capete, dispreţuind fără limită...

Problema este însă alta: Vom şti să ne nutrim din marea lucrare hermeneutică a lui Marino, care considera hotărâtoare pentru cultura noastră desprinderea din impresionism, mit, simbolistică şi prin consecinţă, accederea la idei, la sistem, la filosofie... Un strigăt în deşert, o dată în plus?

L-am văzut o singură dată pe hermeneut, la un târg de carte, vorbind unui număr nu prea mare de auditori: foarte sigur de sine, foarte tranşant, răspicat. Din publicistica lui A.M. m-a impresionat neplăcut şi mi s-a părut scandaloasă declaraţia că nu a mai citit niciun roman în ultimii 30 de ani. O aroganţă vecină cu nebunia. Vrei să fii luat în seamă de scriitorii pe care îi sfidezi incorpore, pe care nu-i citeşti dar cărora le dai note de repetenţie...

Opera literară. Critică şi istorie literară. Teoria literaturii şi comparatistică: Viaţa lui Alexandru Macedonski, 1965; Opera lui Alexandru Macedonski, 1967; Introducere în critica literară, 1968, ediţia a II-a revăzută, 2007; Modern, modernism, modernitate, 1969; Dicţionar de idei literare, I, 1973; Hermeneutica lui Mircea Eliade, 1980; L'hermeneutique de Mircea Eliade, Paris, 1980; Etiemble ou le comparatisme militant, Paris, 1982; Comparatisme et théorie de la littérature, Paris, 1988; Biografia ideii de literatură, vol. I-VII, 1992-2003. Eseuri. Publicistică. Memorialistică: Evadări în lumea liberă, 1993; Pentru Europa, 1995, ediţia a II-a, revăzută şi întregită, 2005; Cenzura în România, 2000; În dialog cu Sorin Antohi, 2001; Libertate şi cenzură în România. Începuturi, 2005; Viaţa unui om singur, 2010