miercuri, 25 septembrie 2024

 25 septembrie: Octav Botez, n. 15 mai 1884 - d. 25 sept. 1943

 

   


Frate mai mare al lui Jean Bart (Eugeniu P. Botez), deci fiul generalului Panait Botez şi al unei descendente de căminar. Face liceul Naţional din Iaşi, 1894-1901, se înscrie la Litere şi Filosofie din urbea natală, cu licenţa în 1906, după care este profesor la Iaşi, la Bârlad, iarăşi la Iaşi, apoi conferenţiar la catedra lui Garabet Ibrăileanu, mentorul său, pe care îl va înlocui din 1930. Făcuse studii de specializare la Berlin, Geneva şi Grenoble, cu un doctorat în 1925 şi docenţa în 1930. Cardiac de la un timp, persoană retrasă, prezent doar prin semnătură în viaţa literară a vremii;  insaţiabil cititor, cunoscător în detaliu al problemelor de filosofie, estetică, evoluţia ideilor literare, de la antichitate la moderni, din România dar şi din Europa, informat cu privire la sociolgie, economie, politică; a debutat în revista Arhiva, 1904 şi a fost unul dintre membrii fondatori ai revistei Viaţa romînească.  G. Călinescu, într-un prea scurt articol din Istoria sa,  p. 667, (text ocupând un spaţiu mai redus decât fotografia autorului), îi recunoaşte "păreri judicioase" în articolele de critică literară şi respingerea poeziei moderniste. Calm, comprehensiv, fără partizanate şi parti-priuri, exact, cu câteva excepţii privindu-i pe Topârceanu şi Otilia Cazimir, supraevaluaţi), s-a exprimat clar, sobru, s-a dovedit comprehensiv, perspicace în depistarea valorilor, în rezumat un critic integru şi creditabil. A scris temeinic despre perceperea ideilor istorice de către A. D. Xenopol, despre opera unor B. Şt. Delavrancea, Titu Maiorescu, Calistrat Hogaş, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu, Gib I. Mihăescu, însă nu i-a "prizat" pe Ion Minulescu, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, nici "falsa psihologie" la H. P. Bengescu, nici estetismul la extrem al lui Eugen Lovinescu. Dispărut prea curând, i s-a editat postum o culegere de portrete şi note critice, iar în 1977 o ediţie de Scrieri.

 

Opera critică:   Pe marginea cărţilor,  1923; Alexandru Xenopol, gânditor,  1925; Alexandru Xenopol, teoretician şi filosof al istoriei, 1928; În jurul teoriei genurilor literare, 1930; Naturalismul în opera lui Delavrancea, 1936; Titu Maiorescu şi locul lui în cultura românească, 1940;  Figuri şi note istorico-literare, 1944; Scrieri, ediţie îngrijită de Ilie Dan, prefaţă de Zaharia Sângeorzan, Iaşi, 1977.

 

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Octav_Botez

 http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr35g.html

 

 

Poezia zilei, Ion Th. Ilea, 

(n. 17 iunie 1908 - d. 25 sept. 1983)

 

     Lentile

 

Nu se poate acoperi cu palma

farmecul cotidian.

Mulţumiri omeneşti strălucesc în amploare.

Cu palma nu se poate acoperi

nici gura de vulcani

şi lucrurile mari

vibrează într-o supremă chemare.


Nu se poate acoperi

cu palma veşnicia.

Iar soarele cu luna

tânjesc în rară euritmie.

Au apus coşmaruri.

Demnitatea îşi arată pe deplin măreţia.

Pe palme muncite

se întrupează adevărata omenie.


Nu se poate acoperi

cu palma un străvechi oraş,

oraşul creşte cu ziua deodată.

În podul palmei se naşte

şi creşte adevărul mândru nesinguraş,

iar ziua creşte mereu în intensitate -

creşte cu ţara toată. 

 

(din Eflorescenţă, 1972)

 

 

Alţi scriitori:

Henri Jacquier, n. 1900

D. Vatamaniuc, n. 1920

Mihai Stoian, n. 1927

Mihai Giugariu, n. 1929 





Ion Lazu - Seară de seară în IOR...la jocurile de apă.



 


 













 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu