11 septembrie: Ion Frunzetti, n. 7 ian. 1918 - d. 11 sept. 1985

 

 

Fiu al unui ofiţer de carieră, s-a născut la Bacău, a făcut şcoala primară la Tg. Ocna, 1924-1927, luând lecţii de pictură de la Stavru Tarasov, apoi şi de la Nicolae Tonitza; liceul început la Galaţi, printre profesori Anton Holban, apoi tatăl se mută cu garnizoana la Oradea (unde liceanul publică nişte epigrame dar şi un sonet), alte peregrinări pe la Timişoara, Focşani, din nou Timişoara, cu bacalaureatul în 1936. Dar deja colaborase la reviste din oraşele prin care peregrinase şi în cele bucureştene. Se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti, dar şi la Drept, renunţând după primul an. Licenţa în 1940, pe o temă de estetică, cu Tudor Vianu, calificativ Magna cum Laude. Vianu i-l recomandă lui G. Oprescu, acesta angajându-l la Institutul de istoria artei; îi urmează lui Francisc Şirato la cronica plastică a revistei Vremea. Între 1946-1946 este asistentul lui Tudor Vianu, la nou creata catedră de estetică. În 1945 îi apare volumul Marea. Îl urmează ca ataşat cultural pe Vianu la Belgrad, în cei doi ani cât a fost ambasador al noii puteri. Revenit în ţară, în 1951 este destituit de la catedră din motive politice, - simpatia sa pro-legionară de până în 1941. Lucrează la Institutul de Istoria Artei, iar în 1954 revine în publicistică; în 1956 va avea catedră la Institutul N. Grigorescu. Între 1971-1972 este directorul editurii nou înfiinţate Meridiane. Până în 1975 va fi şi directorul Institutului de istoria Artei al Academiei; ales vicepreşedinte al UAP în doul legislaturi succesive 1977, 1981. 

Unul dintre principalii cronicari plastici, autor de studii, prefeţe, cataloage, organizator al participării româneşti la Bienalele de la Veneţia etc., etc. Cu un fler fără greş în depistarea talentelor, în indicarea imposturilor, mereu prezent şi polemic.

Dar ceea ce va face nemurirea lui I.F este faptul că a îmbogăţit cultura română cu strălucite traduceri din scriitori geniali, începând cu Rimbaud, continuând cu  Cervantes, cu al său Don Quijote, două variante, în 1949, apoi în 1957, ambele în colaborare; a tradus cu perseverenţă marile piese ale lui W. Shakespeare, dar şi Boris Gorbatov, L.N. Tolstoi, cu Război şi Pace, 1949-1955; a tradus din Henrik Mann, din Victor Hugo, din Thackeray, din Tirso de Molina, din Gladkov.

 

Opera literară: Risipă avară, cu un portret de G. Tomaziu, Buc., 1941; Greul pământului, cu o vinietă de A. Diaconescu, Buc., 1943; Maree, cu un portret de G. Tomaziu, Ed. Forum, Buc., 1945; Ostrovul meu, ESPLA, Buc., 1957; Dragostele aceleaşi inimi, Buc., 1967; Ţărmurile clipei, Buc., 1983; Pegas între Meduza şi Perseu, Buc., 1985; Scrieri, I-II, îngr. Florica Cruceru, pref. Amelia Pavel, Constanţa, 1997; În căutarea tradiţiei, îngr. Florica Cruceru, pref. Dan Grigorescu, Buc., 1998; Disparate, îngr. Florica Cruceru, pref. Ruxandra Demetrescu, Buc., 2002.

 

Citeşte mai mult:  http://agonia.ro/index.php/author/0035659/index.html

 http://autori.citatepedia.ro/traduceri.php?a=Ion+Frunzetti

 http://www.observatorcultural.ro/Studii-critice*articleID_171-articles_details.html

 http://www.romlit.ro/deceniul_prbuirilor_1940-1950

 

*

Am pus o placă memorială pentru Ion Frunzetti în str. Tunari, nr. 22, S.II.

(detalii în Odiseea plăcilor memoriale). Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009

 

 

 

Poezia zilei, Mihai Gălăţanu, n. 11 sept. 1963

 

 

***

Cînd am să mor, am să intru din nou
în burta mamii mele. În tumul. Şi mama, ca pe-o mumie, 

o să mă înfaşe. Voi fi o mumie peruană, pelviană, înfăşată cu lacrimile 

şi cu balele ei, cu limfa ei cea dintru început,
monstruoasă.
Acolo va fi un mausoleu. Burta ei va fi o maşină de mare viteză, 

o chiulasă. Io voi fi monstrul dinăuntru
Răcnind către lumea asta urîcioasă.
Mama o să mă înfăşeze iar prunc
şi o să mă legene
şi o să mă aducă acasă.

Voi fi mortul copil

Cîntec de leagăn îmi va cînta
şi din nou mă va iubi, mă va săruta.
Voi fi mortul-copil,
Mortul-prunc, gungurind cu degetele în gură.
Mortul-alăptat, surîzînd.
Mortul nou-născut, făr de dinţi şi păr
Născut din morţii mei părinţi.
Din spută. Din iubire. Şi din ură.

***

O, fericit voi fi
Să fiu înmormîntat
în lacrimile mamii mele.
Mortul sugînd la sînul ei
şi împletindu-i, în jurul degeţelelor ei, părul ei numai inele.

La sînul ei moartea va însemna pe jumătate fericire,
Cel puţin pe jumătate fericire.
Voi uita ştiinţa vorbitului
şi chiar mersul de-a buşilea îl voi uita.
Voi intra iarăşi în burtă,
voi trage,
voi suge
lichidul amniotic înapoi cu o seringă
şi voi pecetlui burta sa.
Şi voi uita.

***

Iată un bun motiv pentru a fi fericit: mereu mama ta te aşteaptă,
cînd n-ai să mai poţi, o, doamne dumnezeule, cînd vei fi atît de bătrîn şi n-ai să poţi
să mai mergi pe faţa pamîntului, cînd vei fi obosit, cînd nu mai ai 

nimic altceva de făcut decît să baţi la poarta burţii mamei tale.
Şi ea cu siguranţă te va primi şi te va cocoloşi
te va mîngîia
şi te va săruta cu sărutările gurii ei
şi, încet-încet, fără să-ţi dai seama,
cu forcepsul înapoi te va băga.
Chiar dacă tu nu o să mai încapi
Sau, mă rog, tare greu vei încăpea,
Ea se va dilata, ca la început se va dilata,
Ca la începutul începutului 
şi va creşte şi se va urieşi
şi va creşte şi se va urieşi
şi chiar dacă tu vei fi rigid ca un mort,
ei nu-i va păsa,
nu-i va păsa deloc
şi-napoi tot te va primi.
Şi, hei, hai, zi-mi şi mie: care-i copilul
care n-ar mai zăbovi o clipă-n maica sa?

Care nu s-ar întoarce, măcar fie şi numai pentru o clipă,
în mama sa?

Şi va creşte - şi se va urieşi. 

Alţi scriitori:

Ion Rotaru, n. 1924

Barbu Al. Emandi, m. 1983