consemnări, poezii, eseuri

duminică, 7 mai 2023

7 mai: George Ciprian, n. 7 iunie 1883 - m. 8 mai 1968

Încă un buzoian, acesta născut dintr-un tată grec - de meserie brutar în cartierul Biserica Greci (originar din insula Cipru! - Ciprian...), a făcut şcoala primară în cartierul buzoian deja amintit, apoi s-a mutat cu mama sa la Bucureşti, urmând liceul la Gh. Lazăr, coleg cu Vasile Voiculescu şi Dem. Demetrescu-Urmuz, cu care pe-atunci făcea diverse farse adolescentine, reamintite în scrierile sale memorialistice. Urmează Literele, cu licenţa în 1907, după care se înscrie la Conservator, devenind emulul lui C. Nottara. Actor şi publicist, a jucat cu mare succes în piesele de bază ale vremii: Răzvan şi Vidra, Vlaicu Vodă şi în alte piese din repertoriul autohton, dar şi în piese din dramatzurgia universală, adesea în rolul principal. S-a exersat încă de la început în film, jucând în Războiul independenţei, 1912, dar şi în O noapte furtunoasă, 1942, până şi în 2-3 filme de după război. Va rămâne însă ca unul dintre cei mai talentaţi dramaturgi interbelici.

Prima sa piesă, Omul cu mârţoaga, 1927, va avea un succes fără egal, ca urmare a fost jucată la Paris, Berlin, Praga şi Berna, fapt fără egal la acea dată pentru dramaturgia românească.

Piesa sa Capul de răţoi, 1938, reluată după a doua conflagraţie mondială, a dat de gândit exegeţilor, datorită mijloacelor avangardiste şi absurde, fiind de aceea considerată ca prefigurând teatrul lui Eugen Ionescu. (Mai reticent, G. Călinescu îl numeşte pe autor "un mic Calderon al nostru"). Nici n-ar fi de mirare, din moment ce bunul său prieten Urmuz a fost considerat unul dintre iniţiatorul absurdului în literatură - un Jarry al României.

Prea puţin jucat şi citit şi cu atât mai puţin cercetat exegetic, George Ciprian este fără dubiu una dintre piesele de rezistenţă ale dramaturgiei noastre. Din păcate, comunismul a căutat să eludeze tocmai aspectele de absurd indicate în operele acestor mari precursori, strecuraţi parcimonios, cu diverse stratageme şi deturnări ale atenţiei de la "direcţia loviturii principale", cum se spune în termeni militari, către, se înţelege, satirizarea lumii burgheze. Mai greu de explicat este faptul că în noile împrejurări, ale absurdului generalizat, este în continuare neglijat unul dintre clasicii dramaturgiei ce cultivă absurdul, grotescul, oniricul, fantasticul etc, ca mijloace de distanţare şi de indexare a metehnelor vremii. La Buzău a fost înfiinţat un Teatru ce-i poartă numele, inaugurat în aprilie 1996 cu piesa Capul de răţoi, cum se şi cuvenea.

Sunt de neuitat serile în care au fost transmise piese de George Ciprian la emisiunea Teatru la microfon.

Teatru: Omul cu mârţoaga (1927); Nae Niculae (1928); Capul de răţoi (1938); Ioachim - prietenul poporului (1947); Un lup mâncat de oaie (1947), la care se adaugă volumele de memorialistică: Cutia cu maimuţe; Măscărici şi Mâzgălici

Citeşte mai mult: http://www.teatrulgeorgeciprian.ro/pagini/george-ciprian.php

http://yorick.ro/george-ciprian/

http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Ciprian

ro.wikipedia.org/wiki/George_Ciprian‎

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale.

5 iunie 2007, duminică: (...) De acolo, ajung pe fosta Ştefan Furtună, acum Mircea Vulcănescu, la nr. 65-B, pentru George Ciprian. Apare un domn în vârstă, Buzatu, îmi dă telefonul său, să-l sun seara; aflu că a fost director la editura Litera, care scotea pe vremuri cărţi în regie proprie. Dl Buzatu l-a cunoscut bine pe G. Ciprian, dramaturgul a stat în apartamentul de la parter. Da, convenim, casa e cam retrasă de la stradă şi fără bună vizibilitate, să vedem cum facem cu fixarea plăcii. Într-o curte vecină, mi se spune, a existat o statuie de zeu grec, a dispărut, nimeni nu ştie cum... Iar în curticica asta văd cu mirare şi încântare o imensă geodă, înaltă de vreo 60 cm, cu frumoase cristale de cuarţ-ametist. De mare efect, însă locul fiind strâmt, practic doar o cărăruie de acces şi lumina precară, între clădiri, nu e lesne s-o identifici, s-o admiri... Îmi rămâne gândul la surprinzătoarea geodă.

Poezia zilei, Lucian Blaga (n. 6 mai 1895):

Din recitalul Lidiei Lazu ”Izvor sonor”

Trăim sub greul văzduhului:

http://www.youtube.com/vatch?v=phxL-tOAtIQ

Dacă lumina ar putea cânta:

http://youtu.be/-K-g5N7wrg8

Poezia zilei: G. Topârceanu, m. 1937

De profundis

Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an si jumatate
De când ati declarat ca-s mort
În unanimitate.

Toti prostii câti m-au cunoscut
Ziceau:, , Mi-era un fel de ruda —
Saracul! Cine-ar fi crezut?..."
Îmi vine sa-nviez de ciuda!

Profane mâini mi-au rasfoit,
La Iasi, arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.

Ma pipai, stau nedumerit.
Ma trag de par, simt ca ma doare...
Nu, n-am murit!
Va dau cuvântul de onoare.

Scriu versuri proaste, deci exist!
Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fata.
Traiesc, de vreme ce sunt trist
Si râd ca altadata.

Dar astazi, negru si zburlit
De cum m-a prins dusmanul, —
Va dau de veste c-am sosit
Întreg, si eu, si geamantanul!