26 mai: Ovidiu Papadima, n. 23 iunie 1909 - d. 26 mai 1996
Născut la Sinoe - Mihai Viteazu, în
Dobrogea, probabil dintr-o familie de aromâni (tatăl profesor), a făcut şcoala
primară în Moldova, pe vremea refugiului din primul război, liceul la Tg.
Mureş, absolvit în 1928, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, licenţa în
1931, funcţionând ca profesor la Oradea, Câmpulung Muscel şi Olteniţa, iar
între 1937 şi 1940, cu o bursă Humboldt a făcut studii doctorale în Germania,
devenind lector la Universitatea din Viena, 1940-1941.
Debutase la 23 de ani, la Gândirea, unde a susţinut
rubrica de cronică literară, a fost apoi secretar de redacţie la Revista
Fundaţiilor Regale, 1941-1947 şi asistent al lui G. Călinescu, trecând apoi la
Institutul de Lingvistică. În 1952 a fost arestat şi a străbătut calvarul
închisorilor comuniste, inclusiv Canalul, dar şi Jilava, Gherla etc., eliberat
în 1955, epuizat fizic, la doar 44 kg. Fără drapt de semnătură până în 1963,
iar reabilitarea vine abia în 1971, când probabil opţiunile sale naţionaliste
au devenit productive. S-a remarcat ca istoric literar, ca eseist şi ca
folclorist, dând lucrări de referinţă în domeniu. A intuit fondul etnic al
operelor literare şi a analizat din punctul de vedere al românismului operele
lui Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Lucian Blaga, Vasile
Voiculescu, Ion Pillat şi ale altor scriitori contemporani
Opera: O viziune românească asupra lumii, (1941); Neam,
sat, oraş în poezia lui Octavian Goga, 1942); Creatorii şi lumea lor (1943); Poezie şi
cunoaştere etnică (1944); Cu cît cînt, atîta sînt - Antologie
a liricii populare, 1963; Cezar Bolliac (1966); Heinrich von Kleist (1967); Literatura populară
română. Din istoria şi poetica ei, 1968; Scriitorii şi înţelesurile vieţii, 1971; Ion Pillat, 1974; Ipostaze ale iluminismului românesc, 1975; Evocări, 1997
Citeşte mai mult:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Papadima
http://www.autorii.com/scriitori/ovidiu-papadima/
***
Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, 2009.
Poezia zilei, Cezar Baltag (d. 26 mai 1997)
Păsări în amurg
Lui Grigore Hagiu, in
memoriam
Dezgheaţă-te, lume, dezgheaţă,
un clopot de clor ne desparte,
aripile-s tot mai în ceaţă,
inima e tot mai departe.
Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep să dispară.
Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună,
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună.
Parcă ieri mai era dimineaţă,
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor…
Alţi scriitori:
G. C. Nicolescu, n. 1911
Vintilă Corbu, n. 1916
Mariana Şora, n. 1917
Tiberiu Utan, m. 1994
***
Astăzi, la Tîrg, lansare eclatantă: ANA DOBRE - monografia Ștefan Dimitriu, Înfruntarea cu Sfinxul, ed. Epublisher-Coresi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu