joi, 13 septembrie 2012

Scriitorul zilei: Sanda Movilă; poezia zilei; consemnări; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Sanda Movilă, n. 15 decembrie 1900- d. 13 septembrie 1973

  
  
 Fiica unui mic negustor argeşean, s-a născut în comuna Cerbu, a urmat Literele şi Filosofia la universitatea din Bucureşti, secţia română-franceză, după care a devenit funcţionară la Ministerul Învăţământului Public, ocupându-se de editura casa Şcoalelor. Soţia lui Felix Aderca, temperament năvalnic, în largă desfăşurare, ceea ce pe parteneră a aruncat-o în umbră.
 A debutat cu poezii şi a frecventat cenaclul Sburătorul, Eugen Lovinescu schimbându-i numele din Maria Ionescu în Sanda Movilă.  Face parte dintre cele 6-7 prozatoare care s-au afirmat în Interbelic, dar dintr-un motiv sau altul nu au avut receptarea cuvenită, excepţie făcând H.P. Bengescu. Fire retractilă, nerăzbătătoare, a scris romane în care dragostea sau mai exact erotismul, sub forme neobişnuite, ciudate dacă nu de-a dreptul morbide, este tema centrală, determinând desfăşurarea epică, îndeobşte cu finaluri crâncene: sinucideri, omoruri, nebunie, declasare etc.  Adolescente care iubesc simultan doi băieţi, iubiţi morţi pe front, răzbunări din dragoste, adultere, mutilări sufleteşti şi automutilări, toate pe fondul ravagiilor pe care le-a pricinuit Primul război, dar şi neînţelegerea, lipsa de comunicare, neîncrederea în sine şi în partener, toate acestea analizate credibil, însă fără anvergura care să le facă interesante pentru publicul cititor din generaţiile succesive.
Opera literarăCrinii roşii, 1925; Desfiguraţii, 1935; Nălucile,  1945; Călătorii,  1946; Marele ospăţ, 1947; ediţia (Viaţa în oglinzi), 1970; Fruct nou, prefaţă de Octav Şuluţiu, 1948; Pe văile Argeşului,  1950; O vară la Şipotul Fântânilor, 1957; Neuitatele călătorii, 1958; Câte se petrec pe mare, 1962; Versuri, prefaţă de D. Micu, 1966; Desfiguraţii. Nălucile. Viaţa în oglinzi, ediţie îngrijită şi prefaţă de Eugenia Tudor-Anton, 1990.
Citiţi mai mult:  http://www.crispedia.ro/Sanda_Movila
 http://agonia.ro/index.php/author/0033105/index.html
 http://www.observatorcultural.ro/Povestea-prozatoarelor-din-interbelic*articleID_26144-articles_details.html


Poezia zilei
ion lazu: Sonetele verii 



Flori Lidiei!



Flori pentru Lidia! Doar atâta zic

Atunci când mă opresc la florărese.

Şi ele-ntind buchete pe alese

Din toate eu luând pe cel mai şic!

Nu-s vorbe căutate, să le-adun,
Din glasu-mi florăreasa înţelege
Că Lidia-i o floare. Şi-mi alege
Flori minunate pentru ea, duium.

Ce tare s-ar mira dacă i-aş spune
Că Lidia iubeşte flori de-a rândul:
De spin, de boz, ce-ţi amărăsc şi gândul
Da-i amintesc de-a satului minune...

Că nu-i mireasmă mai îmbătătoare
Decât copilăria, sfântă floare.
29 august 2011.


Ce-i e sonetului...     

Pe-un sfert de coală, ba pe o optime
Îmi scriu sonetul. Şi ce bine-ncape!
Am doar un pic de grijă – să nu scape
Peste răscol chiar Rima printre rime...

Cam asta fac. Prin casă-s o mulţime
De coli rămase din mai vechi etape.
Le-mpăturesc, le tai, le pun în mape –
Într-asta sunt deja la înălţime.

Ce-i e sonetului să-şi toarne forma
Lui genuină-n ăst chenar selectus,
Scornit de omenescul intelectus
Spre-a împăca informul şi cu norma...

Că azi, când ştiu la rime cum stă treaba,
Sunt numai bun de-ntors pe arii pleava...
29 august 2011.


Vorbe, vorbe...

Tot ce spun alţii mă irită groaznic!
Când trec la fapte şi mai rău mă-nfurii,
De-mi par că-s rânduieli contra naturii.
Aş pune gurii lor năpraznic paznic!

Nimic nu spun, care să mă uimească,
Pe toate astea le-am fumat la şcoală...
Să le repete-i nebunie goală –
Zădărnicie tristă, omenească...

O, dacă-ar fi ca ei să mă asculte!
Idei sublime când forjez la roşu,
Filosofia, Arta şi Frumosul
Le-ar da scântei în minţile inculte...

Trăind în colb, în negură şi ceaţă -,
Şi-n suflete cu-n mare gol de viaţă.
29 august 2011.


Tăcerea

Să fie-o admiraţie subită
Motiv pentru tăcerea-ţi obstinată,
Faţă cu avalanşa declanşată
De poezii sclipind ca-ntr-o pepită?

Să fie au respectul ce-l implică
Ăst autore, muşchii când şi-arată
Şi dând sonet după sonet pe dată,
Un soclu de-azi pe mâine de-şi ridică?

Sau e perplexitatea: Cum adică,
Un ins ce tace zece ani pe-o rimă,
De-odată dă la spate, anodină
Tăcerea lui, şi-n scări grozav s-ardică?

Sau totuşi e invidia robustă,
Mereu aceeaşi: rece, justă, frustă...
29 august 2011.

ion lazu, fotografii...

Vedeţi ce văd şi eu?