Fiica unui mic negustor argeşean, s-a născut în comuna Cerbu, a urmat Literele şi Filosofia la universitatea din Bucureşti, secţia română-franceză, după care a devenit funcţionară la Ministerul Învăţământului Public, ocupându-se de editura casa Şcoalelor. Soţia lui Felix Aderca, temperament năvalnic, în largă desfăşurare, ceea ce pe parteneră a aruncat-o în umbră.
A debutat cu poezii şi a frecventat cenaclul Sburătorul, Eugen Lovinescu schimbându-i numele din Maria Ionescu în Sanda Movilă. Face parte dintre cele 6-7 prozatoare care s-au afirmat în Interbelic, dar dintr-un motiv sau altul nu au avut receptarea cuvenită, excepţie făcând H.P. Bengescu. Fire retractilă, nerăzbătătoare, a scris romane în care dragostea sau mai exact erotismul, sub forme neobişnuite, ciudate dacă nu de-a dreptul morbide, este tema centrală, determinând desfăşurarea epică, îndeobşte cu finaluri crâncene: sinucideri, omoruri, nebunie, declasare etc. Adolescente care iubesc simultan doi băieţi, iubiţi morţi pe front, răzbunări din dragoste, adultere, mutilări sufleteşti şi automutilări, toate pe fondul ravagiilor pe care le-a pricinuit Primul război, dar şi neînţelegerea, lipsa de comunicare, neîncrederea în sine şi în partener, toate acestea analizate credibil, însă fără anvergura care să le facă interesante pentru publicul cititor din generaţiile succesive.
Opera literară: Crinii roşii, 1925; Desfiguraţii, 1935; Nălucile, 1945; Călătorii, 1946; Marele ospăţ, 1947; ediţia (Viaţa în oglinzi), 1970; Fruct nou, prefaţă de Octav Şuluţiu, 1948; Pe văile Argeşului, 1950; O vară la Şipotul Fântânilor, 1957; Neuitatele călătorii, 1958; Câte se petrec pe mare, 1962; Versuri, prefaţă de D. Micu, 1966; Desfiguraţii. Nălucile. Viaţa în oglinzi, ediţie îngrijită şi prefaţă de Eugenia Tudor-Anton, 1990.Citiţi mai mult: http://www.crispedia.ro/Sanda_Movila
http://agonia.ro/index.php/author/0033105/index.html
http://www.observatorcultural.ro/Povestea-prozatoarelor-din-interbelic*articleID_26144-articles_details.html
Poezia zilei
ion lazu: Sonetele verii
Flori Lidiei!
Flori pentru
Lidia! Doar atâta zic
Atunci când
mă opresc la florărese.
Şi ele-ntind
buchete pe alese
Din toate eu
luând pe cel mai şic!
Nu-s vorbe
căutate, să le-adun,
Din glasu-mi
florăreasa înţelege
Că Lidia-i o
floare. Şi-mi alege
Flori
minunate pentru ea, duium.
Ce tare s-ar
mira dacă i-aş spune
Că Lidia
iubeşte flori de-a rândul:
De spin, de
boz, ce-ţi amărăsc şi gândul
Da-i
amintesc de-a satului minune...
Că nu-i
mireasmă mai îmbătătoare
Decât
copilăria, sfântă floare.
29 august 2011.
Ce-i e sonetului...
Pe-un sfert
de coală, ba pe o optime
Îmi scriu
sonetul. Şi ce bine-ncape!
Am doar un
pic de grijă – să nu scape
Peste răscol
chiar Rima printre rime...
Cam asta
fac. Prin casă-s o mulţime
De coli
rămase din mai vechi etape.
Le-mpăturesc,
le tai, le pun în mape –
Într-asta
sunt deja la înălţime.
Ce-i e
sonetului să-şi toarne forma
Lui
genuină-n ăst chenar selectus,
Scornit de
omenescul intelectus
Spre-a
împăca informul şi cu norma...
Că azi, când
ştiu la rime cum stă treaba,
Sunt numai
bun de-ntors pe arii pleava...
29 august
2011.
Vorbe, vorbe...
Tot ce spun
alţii mă irită groaznic!
Când trec la
fapte şi mai rău mă-nfurii,
De-mi par
că-s rânduieli contra naturii.
Aş pune
gurii lor năpraznic paznic!
Nimic nu
spun, care să mă uimească,
Pe toate
astea le-am fumat la şcoală...
Să le
repete-i nebunie goală –
Zădărnicie
tristă, omenească...
O, dacă-ar
fi ca ei să mă asculte!
Idei sublime
când forjez la roşu,
Filosofia,
Arta şi Frumosul
Le-ar da
scântei în minţile inculte...
Trăind în
colb, în negură şi ceaţă -,
Şi-n suflete
cu-n mare gol de viaţă.
29 august
2011.
Tăcerea
Să fie-o
admiraţie subită
Motiv pentru
tăcerea-ţi obstinată,
Faţă cu
avalanşa declanşată
De poezii
sclipind ca-ntr-o pepită?
Să fie au
respectul ce-l implică
Ăst autore,
muşchii când şi-arată
Şi dând
sonet după sonet pe dată,
Un soclu
de-azi pe mâine de-şi ridică?
Sau e
perplexitatea: Cum adică,
Un ins ce
tace zece ani pe-o rimă,
De-odată dă
la spate, anodină
Tăcerea lui,
şi-n scări grozav s-ardică?
Sau totuşi e
invidia robustă,
Mereu
aceeaşi: rece, justă, frustă...
29 august
2011.
ion lazu, fotografii...
 |
| Vedeţi ce văd şi eu? |
Iată o altă autoare, despre a cărei existenţă nu am auzit... Am zis odată eu, că veţi încropi un dicţionar al scriitorilor pe măsură, dar şi interesant şi practic. Laud acest prim sonet adresat Lidiei... Superb! (Nu-s vorbe căutate, să le-adun,/Din glasu-mi florăreasa înţelege...)Îmi reaminteşte că am cam uitat o vreme să-i aduc flori soţiei... şi de! Scăpăm cam des la o bere, dar uităm de anii tineri, când abia aşteptam să ajung acasă cu buchetul de flori.
RăspundețiȘtergereVă iubesc, mai mult n-am a spune!
RăspundețiȘtergerePăcat, că atît de puţini, tot mai puţini, vă sunt pereche!...
Ca într-o fostă, imensă Masă Rotundă a Cavalerilor făr'de prihană... ajunsă gheridon de samovar, de cafeluţe, de dulceţ din cireşî-amari (2-3 la porţie), plus un pahar de apă din sticla pusă le rece, în găleata cu gheaţă... Nu, mersi, nu sifon, că "balonează"!...
Doamne, fie-ţi milă de Români!
Ehei, dragii Ionului (era să mă ia tastat(g)ura pe dinainte şi să scriu: dragii Moşului- ceea ce de altfel e tare adevărat!), ehei! oare ce m-aş face eu, aici, în adâncul întunecos al calei corabiei-blog, de n-ar fi nişte suflete simţitoare, care să-mi dea curaj la greu?!. Mulţam de vorbele bune, oxigenul scribului din toate timpurile...
RăspundețiȘtergereDa, am scris despre Sanda Movilă, cum a numit-o, nu chiar inspirat de data asta, magistrul Eugen Lovinescu pe Maria Ionescu, devenită Aderca.... Şi să ştiţi, dragilor cobreslaşi, că nici de data asta nu mi-a fost uşor să mă decid, avem de ales între Edgar Papu, n. 1908, Eugen Schileru, n. 1916, Ioanichie Olteanu, n. 1923, toţi născuţi deci pe 13 septambrie şi Sanda Movilă, decedată în astă zi. Singura pe care nu cred s-o fi văzut la faţă, în cunoştinţă de cauză. Pe ceilalţi trei i-am prins în viaţa literară, am schimbat impresii, cu Schileru am stat de câteva ori la masă la Turist, el fiind om de cafenea (desăvârşit conviv, însă cam fără cărţi...) Lui Papu şi lui Ioanichie le-am pus plăci memoriale, i-aş fi pus şi lui Ninel (E.S), de-i ştiam adresa, de se mai găseau bani la USR...
Or, pe Sanda Movilă n-o ştiu decât din scris. O menţionează şi Nicolae Balotă în Caietul albastru, I, două volume pe care le-am lecturat pentru Ideea europeană: S.M. fiind dintre cei 4-5 care s-au prezentat pe treptele Capelei de la Bellu. Scena este prea tristă, scriitoarea moartă practic de foame, în cumplită sărăcie... iar de la Uniune au venit doi culturnici (diaristul le dă numele), cu o coroană, au rezemat-o de catafalc, dar instantaneu au părăsit biserica, nu care cumva să se creadă despre ei că au vreo legătură cu creştinismul, cu biserica. Să-şi facă ei o cruce pravoslavnică? Să strecoare o lacrimă?... Şi astfel, rămaşi singuri, Nicolae Balotă, Ion Negoiţescu şi încă un literat, aceşti ardeleni de-abia aciuaţi în Capitală (în anul următor îi aştepta închisoarea, pe toţi trei...), văzând totala nesimţire a breslei, şi-au pierdut paşii pe aleile cimitirului Bellu, în acea mohorâtă amiază de la începutul lui martie 1955...
Ei, da! printre cele 2-3 doamne ce s-au prezentat la catafalc, era şi Sanda Movilă. Probabil legată sufleteşte de HPB încă de pe vremea cenaclului Sburătorul...
Un gând bun, Lazu