miercuri, 12 septembrie 2012

Scriitorul zilei: Ion Agârbiceanu; poezia zilei; fotografii de autor

Scriitorul zilei: Ion Agârbiceanu, n12 septembrie 1882 - d.28 mai 1963

       

Din comuna Cenade, nu departe de Blaj, al doilea copil din opt ai unui pădurar cu drag de carte, a făcut gimnaziul la Blaj, apoi liceul, terminat în 1900; face teologia la Budapesta, 1900-1904.  În liceu fiind, scrisese poezii şi schiţe satirice, sub diverse pseudonime. Încă din 1901 colabora la Tribuna, Gazeta Transilvaniei, Familia, apoi şi la Sămănătorul. În 1905 se înscrie la Litere în Budapesta, dar renunţă, după primul an, revenind la Blaj, unde se angajează la Mitropolie. La Luceafărul îi apare primul volum de schiţe: De la ţară. Hirotonisit imediat după cuvenita căsătorie, între 1906-1910 va fi preot la Bucium-Alba, apoi la Orlat, până în 1916, când se refugiază ân Moldova din cauza războiului, fiind preot militar până în 1918. După Unire, vine la Cluj ca director al zirului Patria, de unde va trece la Tribuna clujeană. Din 1919 devine parlamentar, din partea PNŢ. apoi senator şi chiar vicepreşedinte al Senatului. Protopop de Cluj din 1930. Făcuse parte din conducerea Astra, din 1912; din 1919 va fi membru corespondent al Academiei, titular din 1955, cooperant cu noul regim, răsplătit cu ordine şi medalii, sărbătorit oficial la împlinirea a 80 de ani. A murit un an mai târziu. Încă din 1962 şi până în 2002, vreme de 40 de ani, Mircea Zaciu s-a îngrijit de Operele complete, în 18 volume, ale lui Ion Agârbiceanu. Este de văzut cât de adânc a fost forfecată partea din această ediţie, apărută sub comunişti şi în ce măsură trunchierile au putut fi remediate după 1990.
Un mare scriitor, în unele privinţe premergător al lui Rebreanu; s-a preocupat de viaţa la ţară, de problemele sătenilor, îndeaproape cunoscute ca paroh şi duhovnic; de aceea unele scrieri au tentă moralizatoare.  Faţă cu satul arhaic, descris uneori în tonuri naturaliste, lumea oraşului este privită cu mefienţă. A scris inclusiv despre viaţa minerilor din munţii Apuseni, nuvele precum Fefeleaga, romanul Arhanghelii; Duhul Băilor dar şi alte scrieri cu acest subiect sunt dovada marelui talent al povestitorului, pe linia Slavici-Pavel Dan. S-a remarcat şi prin consistente scrieri memorialistice, evocând copilăria, lumea satului tradiţional.  În perioada clujeană postbelică, locuind pe aceeaşi stradă cu Lucian Blaga, căruia i-a supravieţuit 2 ani, cei doi mari scriitori, atent filaţi de poliţia politică, erau vizitaţi cu veneraţie de aspiranţii la literatură.

Opera literară:De la țară, Budapesta,1905; În clasa cultă, Vălenii de Munte,1909; Două iubiri , Vălenii de Munte,1909; În întuneric, București 1910; Arhanghelii. Roman din viața românilor ardeleni, Sibiu, 1914 (apărut în foileton în 1913 în revista „Luceafărul”); Luncușoara în Păresemi, București, 1920; Popa Man. Povestire după o legendă, București, 1920; Ceasuri de seară, București, 1921; Trăsurica verde, București, 1921; Chipuri de ceară, București, 1921; Spaima, Craiova, 1922; Dezamăgire, București, 1924; Legea trupului. Povestea unei vieți, București, 1926; Legea minții. Povestea altei vieți, București, 1927; Stana, Cluj, 1929;Biruința, București, 1930; Dolor. Zbuciumul lui Ilarie Bogdan, Craiova, 1930; Răbojul lui Sfântu Petru, București, 1934; Sectarii, București, 1938; Licean...odinioară, București, 1939; Amintirile, București, 1940; Jandarmul. O mare dramă în Maramureș, București, 1941; Domnișoara Ana, București, 1942; În pragul vieții, București, 1942;Vremuri și oameni. Lumea nouă, București, 1943; Vâltoarea, Sibiu, 1944; Din copilărie. Chipuri și povestiri, București, 1956; Din munți și din câmpii, București, 1957; File din cartea naturii, București, 1959; Faraonii, București, 1961; Strigoiul, București, 1968 (postum); Din pragul marei treceri, Cluj, 1978 (postum); Fața de lumină a creștinismului, Cluj-Napoca, Eikon, 2006;

Citeşte mai mult:  http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/06/09/ion-agarbiceanu-viata-si-opera-i/

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ag%C3%A2rbiceanu

 http://agonia.ro/index.php/author/0014365/index.html

 

 

 Poezia zilei

ion lazu: Sonetele verii

 

Vechi trucuri   

Că n-am mai scris sonete până-acuma
E-un adevăr doar pân-la jumătate –
Sunt trucuri vechi, cu grijă ocultate,
Dar le divulg, căci se îngroaşă gluma...

Admir sonetul, dar al lor rămână!
Căci am urât mecanica lui strânsă
Cum un tambur cu paişpe gloanţe. Însă
Se mai descarcă-n cel de-l ţine-n mână...

De când mă ştiu am dăltuit sonetul
Fără cusur – şi cu veninu-n coadă,
Ca fără greş pe adversar să-l radă –
Ci cu sfinţenie-am păstrat secretul.

Armei letale abia azi dau drumul.
Iar de duşman se va alege scrumul...
29 august 2011.


Somnul de la amiază        

Dacă te miri că mi-s aşa prolific
La scris sonete, de nu-mi stă condeiul,
Am să-ţi destăinui care e temeiul
Pe care noua operă-mi edific.

Da, recunosc, nu-mi e deloc specific
Să-nşir sonete unul după altul,
Dar ca să ştii de unde vine saltul
Fără ca totuşi tihna să-mi sacrific,

Îţi spun: mă-abat de la programul zilnic
Al celor care scriu de dimineaţă,
Eu fac un tur prin parc, unul la piaţă
Iar după masă pic în somnul scitic.

Cu-n somn la mijloc, ziua se dublează:
Şi-n miezul nopţii am încă-o amiază.
29 august 2011


Apostu    

Ştiu şi statui dosite prin boschete,
Iar omul care trece le ignoră.
Cum sunt prin vechi sertare mari sonete
Ce-aşteaptă-n darn citirea lor sonoră.

Cum sunt statui ce nu le afli rostul
Şi dai să pleci, spunându-ţi că nu-i artă,
Sau doar o marmoră cu faţa spartă
Deşi poate-i lucrarea lui Apostu.

Şi trece lumea, care se petrece,
Şi-ascultă znoave, când sonetul tace,
Însă nimic din astea n-are-a face
Cu veşnicia limpede şi rece.

Trec oamenii... Ci marmora durează.
Şi-n moarte foi, sonetul viu viază.
29 august 2011.