7 noiembrie: (n. 1915)
Născut la 7 noiembrie 1916, marele nostru
contemporan Mihai Şora împlineşte astăzi venerabila vârstă de 96 de ani!
O longevitate minunată, invidiabilă şi o tinereţe spirituală salutară.
Chiar în acest an l-am ascultat la Rotonda MNLR într-o evocare a lui Eugen
Ionescu la Centenarul naşterii scriitorului francez de origine română, într-un
context din care nu lipseau Radu Beligan, Eugen Simion, Barbu Cioculescu,
Nicolae Breban.
Bănăţean ca origine, fiu al preotului
ortodox Melentie Şora şi al Anei născută Bogdan, şi-a făcut clasele primare în
comuna Izvin, a continuat la Timişoara, terminând liceul la Constantin
Diaconovici-Loga, după care a urmat Filosofia la Bucureşti, unde i-a avut
profesori pe Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, iar asistent pe Mircea Eliade.
În 1939 merge la Paris cu bursă a statului francez, lucrând la o teză
despre Pascal. În 1940, cu invazia hitleristă, se alătură mişcării de
rezistenţă. După peregrinările războiului, ajunge la Grenoble, dar în 1948,
estimând greşit realităţile din România ocupată de sovietici, revine în ţară şi
nu o mai poate părăsi. Va lucra ca referent la Ministerul de externe, ca
redactor la Editura pentru limbi străine, iar din 1954 până în 1969 va fi
redactor şef la ESPLA, reuşind să relanseze colecţia Biblioteca pentru toţi.
Unul dintre fondatorii Grupului de Dialog
Social. După 1990, a fost Ministrul Învăţământului în guvernul Petre Roman.
Am la îndemână o carte cu autograf de
la dl Mihai Şora, am asistat la lansare, împreună cu Lidia, la un târg de
carte, ţinut pe-atunci la ultimul etaj al Teatrului Naţional. Am şi
fotografii - dar pe unde-or fi ele? Da, ne cunoaştem de foarte mult timp,
în primul rînd de la Restaurantul Uniunii scriitorilor. Aşa se face că jurnalul
meu din perioada 1979-1989 este înţesat cu însemnări despre întâlnirile
noastre. (Între timp a apărut Vreme
închisă, jurnalul perioadei menţionate) Unele fragmente au apărut în Scene din viaţa literară, Ideea
europeană, 2007. Îmi e uşor să ilustrez.
Dar mai întâi autograful de pe Firul ierbii, Scrisul românesc,
1998: "Doamnei şi domnului Lidia & Ion Lazu, cu vechi şi minunate
amintiri comune şi cu întreaga mea admiraţie pentru amândoi, ca oameni întregi
şi ca scriitori. Mihai Şora, 6 iunie 1999".
Cartea are 525 pagini şi este o culegere
de articole, conferinţe, interviuri, eseuri, publicate în principal în Secolul
20, în Viaţa românească, în Revista 22, începând din 1980 şi până la data
editării cărţii. Iată o frază, îmi e uşor să transcriu, pentru că am citit cu
creionul în mână şi sunt nenumărate sublinieri: "De altfel,
filosofia nu vehiculează informaţii, ea este o continuă confruntare, mereu
luată de la început, a omului cu sine însuşi şi cu lumea, efectuată în
interiorul şi cu mijloacele culturii, adică cu tot ce ştii după ce ai uitat ce
aflaseşi". (p. 38)
Nu am avut ocazia să cunosc mulţi filosofi
în viaţa mea, dar din ce-am citit ar fi vorba despre persoane însingurate,
dificile, greu abordabile, mai ales nu lesne de înţeles şi de suportat de omul
obişnuit. Ei sunt cei ce ne văd foarte în adânc, se presupune, dar şi
foarte de sus, nu? Elitismul pare "natural" la ei. Or, dl Mihai Şora
este un mare domn, un om de societate, de o politeţe fabuloasă (pentru că îi
este organică!), cu absolut toată lumea. De parcă i-ar da insului comun şansa
să se ridice acolo unde poate ar trebui să aspire a fi mereu, nu doar acum, de
faţă cu dl. Şora. L-am observat în cele mai diverse situaţii şi împrejurări...
La masă cu ai săi sau în societate, pe stradă cu prieteni dar şi cu oameni abia
cunoscuţi, la prezidiu, conferenţiind, intrând în dialog, aşteptând să i se dea
cuvântul. L-am văzut la Învârtita Dorului, serbarea oierilor vâlceni de la
Vaideeni, vizitând târgul, amestecându-se în mulţime, privind cu implicare
dansatorii şi imitându-le tactul, mişcările. Mi-am amintit că acest domn, pe
atunci spre 70 de ani, provenit din Apuseni, are în sânge ereditate moţească, o
vână ţărănească. Şi nu este uimitor? Domnia sa are, la cei 95 de ani pe
care ieri i-a împlinit, are tinereţea unei gândiri treze, sănătoase, lucide, pe
cât de cuprinzătoare. Un om tânăr precum ziua de astăzi, care este totdeauna
nouă, începătoare - şi musai să le cuprindă pe toate şi să le
rezolve... În 1938 pleca la Paris cu o bursă de stat. Războiul l-a prins acolo,
Rezistenţa. Dar a revenit în Ţară. A pus umărul la întemeierea Editurii pentru
literatură, al cărei redactor-şef a fost ani în şir. Eu însă l-am cunoscut când
revenise printre muritorii de rând şi Mircea Ciobanu îi era redactor de carte.
Acum fac legătura: Prietenii ne aduc prieteni. Am fost împreună la Rm. Vâlcea,
apoi la Horezu şi Vaideeni. Cu Radu Cârneci, cu Ioana Postelnicu şi Amita
Bhose. A venit la lansările mele, la recitalurile Lidiei, din simpatie
omenească, din iubire pentru artă, din solidarizare
intelectuală. Ne-am bucurat să fim împreună, de dragul discuţiei
sincere, niciodată urmărind să obţinem ceva, să punem ceva la cale. Şi se
întâmplă acest lucru pe drept: când în sala unde îţi lansezi o nouă carte se
află Mihai Şora, dintr-o dată lucrurile devin importante, ţi se pare că eforturile
nu au fost zadarnice, că strădaniile tale se adresează cui trebuie. Lidia cântă
şi recită pentru că asta îi este menirea, dar îmi vine să cred că prezenţa în
sală a unei personalităţi precum Mihai Şora, adaugă o vibraţie în plus glasului
ei. I-a dedicat o poezie, scrisă într-un moment privilegiat, în sătucul moţesc
Gârda de Sus, unde ne-am oprit în excursie spre peştera Scărişoara. În
împrejurări deosebite, în locuri miraculoase, sufletul se înfiripă, treaz de-a
binelea - el vrea să împartă clipa cu cei dragi sufletului: îi cheamă în
preajmă pe cei cu care a împărtaşit înalte emoţii spirituale...
Opera: Du dialogue interieur, 1947, Paris,
Editions Gallimard; Sarea pămîntului,
1978, Bucureşti; A fi, a face, a avea,
1985; Eu &; tu &; el &; ea
sau dialog generalizat, 1990; Despre
dialogul interior, 1995; Firul ierbii,
1998; Câteva crochiuri şi evocări,
2000; Mai avem un viitor? România la
început de mileniu, interviuri, 2001; Locuri
comune, 2004; Clipa şi timpul,
2005; Despre toate şi ceva în plus.
De vorba cu Leonid Dragomir, 2005; Despre
toate şi ceva în plus. De vorba cu Leonid Dragomir, 2006; ediţia a II-a
revizuită şi adăugită.
Citeşte mai mult: ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Șora
Poezia zilei; Lidia Lazu
Bisericuţa
de lemn
se dedică filosofului Mihai Şora
Bisericuţa de lemn se vaietă la fiece pas
Dacă nu ştii să-i fereşti încheieturile
bătrâne
Pe pereţi sunt zugrăviţi câţiva meşteri
Cu priviri curate şi o maică
neadormită
Care veghează
Enoriaşii cântă slujba de-odată cu preotul
-
O doină care ţi se prinfe de inimă
Să ai mai mult spor la drum
Şi bucată aleasă pe masă
Fum albăstrui şi lame de soare
printre brazi
Bisericuţa de lemn este înconjurată de
cruci
Ale căror suflete adastă prin preajmă
Şi se bucură de orice pălărie sau traistă
Atârnată direct de braţul de piatră
Aşteptând ca însuţi să mulţumeşti
Fiecărei clipe trecute aici
Fiecărui zbor pe care îl vezi sau îl
presimţi
Bisericuţa de lemn ce nu putrezeşte vreodată
Este mai mândră la mine în gând
Dacât o catedrală bogată.
(vara lui 1991, Gârda de Sus, în Munţii
Apuseni)
Paul
Georgescu. n. 7 nov. 1923 -
m. 15 oct. 1989.
Dar iată cum ni-l prezintă Florin Mugur
chiar pe prima pagină a cărţii: "... aprecierile iuţi şi răutăcioase pe
care, într-un limbaj surprinzător de liber şi de simpatic, le-a făcut despre
câţiva scriitori cunoscuţi...", "cel atât de sigur de sine...",
"omul acesta cu ochii nebuni de-atâta luciditate,... "de o ironie
rece, fără iluzii..."", "spunea răutăţi pe seama cuiva, făcea
jocuri de cuvinte..."
A fost o adevărată odisee să-i identific
imobilul din str. Sf. Constantin nr. 24, pentru bunul/răul motiv că în tabel
adresa fusese trecută greşit: 23. Nu era defel unicul caz, căci ne aflăm
printre visători, nu? Or, nimeni nu-şi amintea de profesorul şi
romancierul "trăgând a lui picior". Am bântuit apartamentele de la
ditamai imobilul cu nr. 23, parcurgând momente gogoliene. Şi nimic! Am început
să întreb din poartă în poartă, doar-doar... În final, am apelat la George
B., care mi-a dat o întâlnire la fosta benzinărie de pe Schitu Măgureanu şi
împreună am făcut drumul până la locuinţa acestui corifeu, pe care şi G.B. îl
cultivase, cândva. Într-o etapă ulterioară am pus o placă memorială, pe cealată
parte a intrării, de data asta colectivă: pentru Cella Serghi, Dragoş Morărescu
şi Magdalena Rădulescu, pictoriţă de prestigiu, necunoscută mie decât din
lucrări, dar de ce să nu-i facem loc pe placa de marmoră, dacă tot se nimerise
la aceeaşi adresă?! Îmi amintesc uşoara mirare a lui G.B. că îi dau girul Cellei
S. cu al său roman Pânza de
păianjen , cu Cad zidurile etc. I-am răspuns: da, e un scriitor
adevărat, chiar dacă nu de primul raft; şi apoi, astfel de romancieri precum
C.S. ne-au adus spre literatură mai mulţi cititori decât alţii, pe care noi îi
ţinem foarte sus... Dădeam de înţeles că nu agreez elitismul, în nici un
domeniu al culturii. Indiferent de ierarhiile şi canoanele impuse de
"agenţii de influenţă" literară, cititorii sunt cei ce decid care le
sunt scriitorii români preferaţi. Ca să nu spun că în ultima vremeei se
orientează spre ceea ce ne vine din străinătate...
*
Am pus placă memorială pentru Pul
Georgescu la intrarea imobilului din str. Sf. Constantin, nr. 24, S. V.
Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009
Alţi scriitori:
Peter Neagoe, n. 1881
D. Ciurezu, n. 7 noiembrie 1897 - d. 5 ianuarie 1978
Ion Bănuţă, n. 7
nov. 1914 – d. 30 dec. 1986
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu