14 noiembrie: Ion Cocora, n. 14 non. 1938
Bănăţean prin naştere (comuna Greoni – Caraş-Severin), provenit dintr-o familie de ţărani, şi-a schimbat ca poet numele Blagoe, preluând numele de familie al mamei: Cocora, după procedeul pe care îl aplicase şi Marin Preda. A urmat cursurile unei şcoli tehnice sanitare la Timişoara şi Arad, 1954-1958, apoi a fost metodist la Casa creaţiei populare şi inspector teatral la Cluj. Studii la Facultatea de Filologiei din Cluj, întrerupte în 1963. Se afirmase deja ca poet, debutând în Steaua; din 1970 redactor la Tribuna; poezia sa, imaginativă, este considerată de Marian Popa ca fiind a unui "fantezist cu mutaţii spre galanterie", apropiindu-se de suprarealism; însă scriitorul a devenit notoriu prin nenumăratele cronici dramatice, adunate mai apoi în trei volume, Privitor ca la teatru, 1975-1982.
Ediţii: Toma Caragiu, Poeme şi alte confesiuni, prefaţa editorului, Cluj
Napoca, 1979.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Cocora
Poezia zilei, Ion Cocora
Un trandafir roz
Un trandafir roz
priviţi doamna nimfa cum aleargă pe scările de marmoră
un trandafir roz
auziţi doamna nimfa cum nechează în văi
un trandafir roz
doarme doamna nimfa pe încheieturile voastre de
smarald
un trandafir roz
paşte doamna nimfa în iarba până la gleznă
un trandafir roz
înfloreşte doamna nimfa în lacrima galbenă a albinelor
un trandafir roz
vine doamna nimfa în vizuina de iarnă a vulpii
un trandafir roz
nu e amăgire doamna nimfa poate fi paznic de far
un trandafir roz
nu e amăgire doamna nimfa poate da o recoltă de lână
merinos
un trandafir roz
să vorbim doamnă nimfa deschis poate fi o piatră de
moară
un trandafir roz
râvneşte doamna nimfă să ajungă la academia
trandafirilor roz mai mult chiar decât o meduză la academia meduzelor
un trandafir roz
exprimă doamna nimfa condoleanţe rudelor grădinarului
decedat
un trandafir roz
îşi aminteşte doamna nimfa de salamandre în bătaia
vântului
un trandafir roz
totdeauna doamna nimfa poate fi o bună călăuză
un trandafir roz
se salută doamna nimfa cordial
un trandafir roz
dacă vreţi să ştiţi doamna nimfa e un trandafir roz
Zigu Ornea, n. 27. iul. 1930 - d. 14 nov. 2001
Cunoscut critic, istoric literar şi
editor, născut în Frumuşica, jud. Botoşani; a venit la Bucureşti unde a
terminat studii de filosofie, ca să devină redactor la Minerva, cronicar la
Gazeta literară, apoi la România literară, unde a susţinut Cronica ediţiilor
începând din 1982 şi până în anul morţii sale - un adevărat tur de forţă şi
totodată o probă de înalt profesionalism! - , s-a remarcat prin acribie şi
printr-o putere de muncă ieşite din comun, dar şi printr-o perceptibilă (iar cu
timpul tot mai bine disimulată) poziţie de stânga, niciodată absentă în
nenumăratele sale monografii tematice:Junimismul,
Ţărănismul, Sămănătorismul, Poporanismul, Mişcarea culturală de la
Contimporanul etc., având de fiecare dată grijă să se plaseze fără echivoc
pe poziţiile analizei marxiste a societăţii capitaliste, ideologia cu caracter
de clasă a fiecărei mişcări, a oricărei personalităţi analizate fiind relevată
neabătut. În 1996, la apariţia volumului Anii
30. Extrema dreaptă românească, deci
în deplină libertate de exprimare, fără altă cenzură decât cea a
propriei conştiinţe şi a ataşamentelor contractate prin destin, ne putem face o
idee corectă cu privire la "echidistanţa" cercetătorului şi
comentatorului fenomenului ideologic, social, cultural, cu privire la reacţia
sa în problema atât de sensibilă a antisemitismului interbelic de la noi.
Cum spuneam, este impresionantă puterea de cuprindere a cercetătorului, mai
ales în lucrări de tip monografic, precum Viaţa şi Opera
lui Constantin Stere, Viaţa şi Opera lui C. Dobrogeanu Gherea, dar şi
monografia despre Titu Maiorescu. O lucrare precum Viaţa lui Constantin Stere, de
peste 600 pagini format mare (viaţa unui titan, pe drept cuvânt) nu o laşi
din mână. Problemele sunt de acum un secol şi mai bine, dar bogăţia factologică
şi forţa evocării sunt mereu cuceritoare pentru cititor. La sfârşitul
lecturii, cum s-ar spune, am avut intensul regret că astfel de cărţi
monumentale, nu mă sfiesc a le numi astfel, de citit la vârsta formării
intelectuale, mi-au ajuns în mână cu mare întârziere.
Pe Zigu Ornea l-am ştiut din cronicile
sale, mereu aplicate, niciodată plutind în vagul speculaţiilor, dar şi din
vedere, în trecerile mele prin redacţii, oricât de rare, în perioada Meridiane,
când toate editurile erau comasate în imobilul din Ana Ipătescu, dar şi mai
apoi, pe când lucra la Minerva. Doi dintre prietenii mei de tinereţe lucrau în
aceeaşi redacţie cu Z.O. şi mă ţineau la curent cu mişcarea cărţii. Nici o
mirare că aceşti doi amici care ne vizitau insistent, nu m-au ajutat în nici un
fel, când a fost să-mi prezint manuscrisele la edituri. Se vor fi bucurat
sau nu prea de apariţia, oricât de întârziată, a cărţilor mele. În timp ce ei
nu au dat nimic pe cont propriu, deşi redactori până la pensie. Poate chiar
cumva geloşi că un geolog răzleţit prin munţi şi pe coclauri accede la lumina
tiparului, unde ei înşişi vegheau, în tristă sterilitate. Sigur, nu aveam
colaborări nemijlocite cu editura lor; şi totuşi, atunci când a fost să lucrez
antologia poetului uitat Valeriu Ciobanu, amicul P., care şi aşa luase
distanţă, nu s-a arătat dispus să devină redactorul cărţii.
Şi aşa se face că nişte relaţii foarte
intense din perioada anilor 60 şi 70 s-au disipat ca de la sine. E lesne, după
decenii, să pui parafe, chiar la nimereală, mai greu e să admiţi că nişte
oameni cu care ani la rând ai împărtăşit aceleaşi gânduri şi preocupări, se
distanţează, îi înghite indiferenţa, inaderenţa... Mai tresari din când în
când, la o amintire ce-ţi păruse din proximitate... Un fel al amintirilor de
a-şi semnala stingerea definitivă?
Nu mi-a fost uşor să descopăr imobilul
unde urma să-i pun placa memorială lui Zigu Ornea. Undeva la întretăierea
bulevardelor Nicolae Titulescu cu Banu Manta, într-un bloc ceauşist (amplasat
pe locul a cinci clădiri demolate, purtând deci numărul 95-103), cu mai
multe intrări, toate prin spatele edificiului, căci la bulevard erau
instalate mulţime de magazine. Când să obţin aprobarea comitetului de bloc, am
constatat că nu doar Zigu Ornea binemerita a fi nemurit pe o placă de marmoră,
căci acolo trăiseră şi alţi destui scriitori, la aceeaşi scară C, precum:
Andrei Ciurunga, Ştefan Crudu, Mircea Mancaş, Corneliu Popescu şi Victor
Tulbure, acesta din urmă mutat aici, după ce locuise în alt bloc cu mulţi
scriitori şi artişti, cel din Dionisie Lupu 74. Dintre ceilalţi, pe Ştefan
Crudu, traducător şi pe Mircea Mancaş nu i-am cunoscut personal; însă cu Andrei
Ciurunga, poetul din Ismail, fost deţinut politic, m-am nimerit într-o emisiune
Radio a dnei Georgeta Adam, nu chiar imediat după Decembrie, totuşi la începutul
anilor 90, încă în siajul răsturnărilor de situaţii, când formal se acorda o
anume importanţă deţinuţior politici, basarabenilor refugiaţi... Cornel Popescu
îmi era cunoscut tot de la Minerva, unde mi-a respins (cu discreţie, ca să mă
menajeze) un manuscris, apoi de la Cartea românească, unde Mircea Ciobanu mă
luase sub aripa sa protectoare. Pe Victor Tulbure l-am cunoscut în compania
actorului Ludovic Antal şi am rămas în relaţii formale. I-am prezentat nişte
poezii pentru copii, pe când era şef la Luminiţa, nu cred să mi le fi publicat.
Mai degrabă nu... Căci nealiniat.
·
Am pus o placă memorială pentru Zigu
Orneaa și alți șase scriitori care au locuit în blocul din Șos. N. Titulescu,
nr. 95-103, sc. C., S.I. Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în
albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR,
2009.
Alţi scriitori:
Ilarie Chendi, n. 14 nov. 1871 - d. 23 iunie 1913.
B. Fundoianu, n. 1898
Andrei Brezianu, n. 1934
Ernest Bernea, m. 1990
Constantin Chiriţă, n. 12 martie 1925 - d. 14 noiembrie 1991.
Lidia lazu - Toamna în parcul IOR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu