24 noiembrie: Ionel Pop, n. 24 nov. 1889 - d. 27 ian.
1985
Strănepot al lui Simion Bărnuţiu şi nepot
de soră al lui Iuliu Maniu, acest celebru vânător, pescar şi iubitor al
naturii, care a şi reuşit să-şi mărturisească în scris pasiunile şi bucuriile
cinegetice - cu menţionerea faptului că aceste iubiri şi îndeletniciri îl vor
fi ajutat să trăiască până la 95 de ani! - pare lucru de mirare că nu a
publicat nimic înainte de anii 50. Ar fi putut-o face prea bine în Interbelic.
Să-şi fi descoperit harul scrisului atât de târziu, când modelele de
vânători-scriitori, faimoase în mentalul intelectualului român nu-i erau
străine? Cunoştinţa sa cu Sadoveanu, pe care se spune că multe l-a învăţat
într-ale preumblărilor prin "inima pădurii", inclusiv despre
vânătoare şi pescuit, să-i fi indus ideea de a se mărturisi pe hârtie - sau
anume marele Sadoveanu îl va fi îndemnat şi încurajat, poate că-l va fi şi
sprijinit în a-şi publica poveştile de vânătoare - când rudenia sa cu marele
ostracizat Iuliu Maniu, mort în închisorile comuniste, ar fi fost net împotriva
promovării unui descendent din faimoşi "duşmani ai poporului"? Tot
felul de supoziţii, pe care le poţi face după consultarea Istoriei lui
Călinescu, adusă până la 1941, unde I.P. nu apare măcar la indicele de nume;
nu-l afli nici în Dicţionarul Marian Popa, nici în Istoria critică a lui
Manolescu; un paragraf din Istoria în 2 volume a lui M. P. ni-l prezintă ca
ardelean falnic, cu studii la Budapesta, Berlin şi Munchen, cu doctorat la
1911, lucrând în magistratură. Om de încredere al unchiului său Iuliu Maniu,
după arestarea acestuia, dezertează din PNŢ, trece la Frontul plugarilor. Pare
să fi fost şi arestat, lucru ce s-ar deduce şi din Caietul albastru,
memoriile lui Nicolae Balotă, scos din închisoare de prietenul Mihail
Sadoveanu, însă devenit unealtă a regimului ca propagandist la revista pentru
străinătate Pentru patrie.
Şi s-ar mai deduce din Caietul albastru că anume fermecătorul om şi
povestitor I.P. ar fi putut să deconspire autorităţilor faptul că nepoţii
acestuia, fraţii Boilă, plănuiau un document-Memorandum adresat Occidentului,
despre situaţia disperată a bisericii greco-catolice din Transilvania,
suprimată de regim... Cei doi fraţi şi sora lor au ajuns la închisoare, ca de
altfel şi Nicolae Balotă. Ar fi de glosat pe această temă prea dureroasă... Ce
se va fi petrecut în conştiinţa lui I.P. sub anchete şi torturi? Atât de
grav încât să se dea cu duşmanul, ba să-i sacrifice şi pe copiii surorii
sale?! Alţii au rezistat, au riscat să moară cu Nu în gură. Te gândeşti:
omul sensibil, îndurerat de soarta unei căprioare, de chinurile unui jder prins
în capcană...
Opera literară: După focul de armă, Bucureşti,
1956; Capra neagră, Bucureşti, 1957; Vulpea, Bucureşti, 1957; Din fauna noastră, Bucureşti, 1959; Întâlniri cu animale, prefaţă de Demostene Botez,
Bucureşti, 1960; Hoinăreli
prin natură (în colaborare cu
Demostene Botez), Bucureşti, 1961; Instantanee
din viaţa animalelor, Bucureşti,
1964; Paşi prin lumea
păsărilor, Bucureşti,
1965; Vânătorul şi natura, Bucureşti, 1969; Întâlniri neaşteptate, Bucureşti, 1970; Mamifere din România (în colaborare cu Vasile Homei),
I-II, Bucureşti, 1971; De la
urs la pănţăruş, Bucureşti,
1972; Îmi aduc aminte, Cluj, 1972; Vânători - oameni şi câini, prefaţă de Şerban Cioculescu,
Bucureşti, 1972; Poieniţa
ielelor, Bucureşti,
1974; O palmă de râu şi nişte
istorii vânătoreşti, Bucureşti,
1978; Un ochi râde, altul plânge, Bucureşti, 1981; Priviri în atelierul naturii, Bucureşti, 1982; Văpaia, Bucureşti, 1984; Povestiri vânătoreşti, Bucureşti, 1986; Inima pădurii, Bucureşti, 1986.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ionel_Pop
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ionel_Pop
Ion Sofia Manolescu, n.
24 nov. 1909 - d. 1993
Opera: Odihna neagră, 1936 (cu un portret de M.H. Maxy); Soare scufundat, 1966; Până unde pot muri, 1969; Involucru, 1970; Între mine omul şi voi cartofii, 1975; Aşa i-a fost dat Romei, 1976; Colivia cu lacrimi, 1979; Ultima pălărie, 1984.
Un poet născut iar nu făcut, mai ales o
fire de poet şi un om dezinteresat de orice altceva în afară de poezie. Inginer
agronom de meserie, mă gândesc prin câte va fi trecut ca să-şi facă loc spre
studiile superioare. L-am cunoscut la masa actorului Ludovic Antal şi a
lui Ben Corlaciu. Jurnalul meu este plin de însemnări despre blajinul
moldovean, provenit dinspre Roman, din ce-am înţeles, copil de pripas, care în
copilărie şi adolescenţă a făcut cele mai umile munci, dar şi cele mai
insolite: actor de circ! În Scene
din viaţa literară sunt
pagini şi pagini cu şi despre I.S.M. Dar şi în Himera literaturii, 2007, Ed.
Curtea Veche (am văzut aseară câteva exemplare la standul editurii...). Căci
s-a întâmplat acest lucru incredibil: La o cantină publică aflându-mă în
Alexandria, geolog în campanie, am fost invitat la masa poetului I.S.M., venit
şi el acolo la un cenaclu literar - şi acolo m-am cunoscut cu Lidia... Ar
părea o iscusită aducere din condei, de n-ar fi totuşi adevărul strict... (vezi
paginile 141-143):
..."Mai poposea uneori la masa
noastră, unde, cu complicitatea chelnerilor, mai mult se discuta decît se
consuma, (cu un platou de varză murată la mijloc) un om mai în vîrstă, trecut
de 50 de ani, dar nu cu certitudine, poetul Ion Sofia Manolescu. Îi citisem
poemele în Luceafărul, rezervat cu precădere tinerilor, şi-mi făcusem părerea
că ar fi un june condeier stăpîn pe mijloacele sale şi foarte productiv. Cînd
colo…. Puţintel la trup, cu un chip lucrat parcă din ce mai rămăsese de la alte
statui. Oricum, în contrast izbitor cu amfitrionul meu, exemplar de elită. O
primă explicaţie a prezenţei sale insolite s-ar fi găsit în faptul că era din
părţile Romanului, deci o afinitate intra-moldovenească. Altă explicaţie, poate
mai întemeiată fiind aceea că mai vîrstnicul nostru comesean era de-o
cumsecădeie care descuraja orgoliile. Povestea lui era în sine înduioşătoare:
“copil din flori şi de pripas”, la propriu, avusese o adolesceţă şi o tinereţe
chinuite, făcînd cele mai umile munci, brutar, fierar, pînă şi acrobat de circ.
Cam greu de crezut, cînd priveai spre convivul scăzut în sine, însă pe de altă
parte simţeai că asta nu e decît o mică parte, vizibilă, din şirul avatarurilor
pe care le traversase. Iar cînd aflai că este de profesie agronom, îţi era şi
mai greu să-ţi imaginezi cum de a putut să-şi conserve candoarea, bonomia,
într-o meserie de-o viaţă pe drumuri desfundate, printre abrutizaţii lucrători
de pe tarlalele agriculturii socialiste. Împotriva tuturor estimărilor, bunul
moldovean reuşea să scrie versuri ca acestea: “Şi atunci s-a început o ciudată
devoţiune / între mine omul şi voi, cartofii…” Singură poezia poate gira astfel
de ciudăţenii.
(...) Dar dacă de prietenia benefică pe
care mi-o arăta inegalabilul recitator se leagă deschiderea spre lumea
culturală a Capitalei anilor ‘60, (ca actor l-am văzut mai puţin jucînd, însă
impecabil, în rolul doctorului Astrov din Unchiul Vania), de cunoştinţa cu
blajinul poet agronom se leagă, oricît ar suna de strident, un eveniment
crucial din viaţa mea. Pe scurt, după aproape un deceniu de la cunoştinţa
noastră, l-am revăzut pe poetul agronom la cantina primăriei din Alexandria.
Făceam nişte studii pentru materiale de construcţie în Teleorman. M-a văzut şi
dl I.S.Manolescu, am trecut la masa lor. A reieşit că poetul, care se
pensionase după ce lucrase în zonă, fusese chemat la o şedinţă de cenaclu de
prietenii lui din oraş. Un alt domn, tot Ion Manolescu !, ceea ce pare excesiv,
localnic şi făcînd el însuşi zîmbre muzei, susţinea discuţia, în rol de
amfitrion. La acea masă se mai afla o tînără, probabil cu preocupări
de acelaşi fel, însă cu care n-am apucat să schimb măcar o frază. Nici să o privesc
cu atenţia cuvenită, prins în schimbul de replici dintre cei doi pensionari. În
ziua următoare sau într-una din următoarele zile, m-am întîlnit pe stradă cu
domnişoara de la cantină, care se grăbea spre gară şi m-a întrebat cît e
ceasul. A pierdut acel tren spre Smîrdioasa, unde locuia cu părinţii. A devenit
soţia mea, Lidia. Abia de curînd mi-a mărturisit că mă văzuse mai de mult,
stînd singur la o masă şi citind dintr-o carte, în aşteptarea mîncării. Că
văzîndu-mă zile la rînd, i-a încolţit în suflet dorinţa de a avea un soţ ca
mine. Practic ea deja mă alesese. Venirea mea la masa unde discutau chestiuni
de cenaclu cu poetul agronom nu a făcut decît să aducă lucrurile pe făgaşul
dorit. Sincer să fiu, nu era prima dată cînd m-am lăsat ales. Îndeobşte
bărbaţii, dintr-o prejudecată stupidă, din ipocrizie, sar în sus la o astfel de
afirmaţie. Bărbatul este cel care… Să fim serioşi! Poţi să alegi zeci de femei,
chiar într-un timp destul de scurt; trebuie pînă la urmă să te aleagă ea. Dar
susţină fiecare ce-i convine, creadă fiecare ce-o vrea! “Cum i-i vrerea, despre
fete fiecare samă dei-şi”, vorba Poetului. Poate că problema nici nu se pune
aşa decît din lipsă de imaginaţie. În cazul dat, vreau să cred că anume soarta
a decis. Soarta de data asta fiind pasiunea noastră comună pentru poezie.
Altfel nu l-aş fi cunoscut pe Antal, nu l-aş fi cunoscut pe Ion Sofia
Manolescu, nu aş fi citit o carte captivantă, nu m-aş fi dus la masa celor doi
venerabili poeţi şi pînă la urmă nici Lidia n-ar fi avut ce căuta acolo, dacă
nu s-ar fi lăsat pradă aceleiaşi pasiuni pentru literatură. Aici stă esenţa
întîlnirii noastre norocoase, restul nu sunt decît detalii. Şi o incitantă
întrebare pentru Andrei, după modelul pe care l-aţi schiţat: - Mamă, cum l-ai
cunoscut pe tata?
(Ion Lazu, Ion Murgeanu: Himera literaturii, Curtea Veche, 2007)
*
Am pus o placă memorială pentru Ion Sofia Manolescu la
scara 3 a unui bloc de 4 etaje din aleea Bacău, nr. 11, Bloc B-1, zona
Ferentari.
Alţi scriitori:
N. Crevedia, n. 1902
N. Tăutu, n. 1919
Al. Macedonski, m. 1920
I. E. Toronţiu, m. 1953
G. C. Nicolescu, m. 1967
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu