7 noiembrie:  (n. 1915)

 

Născut la 7 noiembrie 1916, marele nostru contemporan Mihai Şora împlineşte astăzi venerabila vârstă de 96 de ani!  O longevitate minunată, invidiabilă şi o tinereţe spirituală  salutară. Chiar în acest an l-am ascultat la Rotonda MNLR într-o evocare a lui Eugen Ionescu la Centenarul naşterii scriitorului francez de origine română, într-un context din care nu lipseau Radu Beligan, Eugen Simion, Barbu Cioculescu, Nicolae Breban.

Bănăţean ca origine, fiu al preotului ortodox Melentie Şora şi al Anei născută Bogdan, şi-a făcut clasele primare în comuna Izvin, a continuat la Timişoara, terminând liceul la Constantin Diaconovici-Loga, după care a urmat Filosofia la Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, iar asistent pe Mircea Eliade. În 1939 merge la Paris cu  bursă a statului francez, lucrând la o teză despre Pascal. În 1940, cu invazia hitleristă, se alătură mişcării de rezistenţă. După peregrinările războiului, ajunge la Grenoble, dar în 1948, estimând greşit realităţile din România ocupată de sovietici, revine în ţară şi nu o mai poate părăsi. Va lucra ca referent la Ministerul de externe, ca redactor la Editura pentru limbi străine, iar din 1954 până în 1969 va fi redactor şef la ESPLA, reuşind să relanseze colecţia Biblioteca pentru toţi.

Unul dintre fondatorii Grupului de Dialog Social. După 1990, a fost Ministrul Învăţământului în guvernul Petre Roman.

Am la îndemână o carte cu autograf de la dl Mihai Şora, am asistat la lansare, împreună cu Lidia, la un târg de carte, ţinut pe-atunci la ultimul etaj al Teatrului Naţional.  Am şi fotografii - dar pe unde-or fi ele?  Da, ne cunoaştem de foarte mult timp, în primul rînd de la Restaurantul Uniunii scriitorilor. Aşa se face că jurnalul meu din perioada 1979-1989 este înţesat cu însemnări despre întâlnirile noastre. (Între timp a apărut Vreme închisă, jurnalul perioadei menţionate) Unele fragmente au apărut în Scene din viaţa literară, Ideea europeană, 2007. Îmi e uşor să ilustrez.

Dar mai întâi autograful de pe Firul ierbii, Scrisul românesc, 1998: "Doamnei şi domnului Lidia & Ion Lazu, cu vechi şi minunate amintiri comune şi cu întreaga mea admiraţie pentru amândoi, ca oameni întregi şi ca scriitori. Mihai Şora, 6 iunie 1999".

Cartea are 525 pagini şi este o culegere de articole, conferinţe, interviuri, eseuri, publicate în principal în Secolul 20, în Viaţa românească, în Revista 22, începând din 1980 şi până la data editării cărţii. Iată o frază, îmi e uşor să transcriu, pentru că am citit cu creionul în mână şi sunt nenumărate sublinieri:  "De altfel, filosofia nu vehiculează informaţii, ea este o continuă confruntare, mereu luată de la început, a omului cu sine însuşi şi cu lumea, efectuată în interiorul şi cu mijloacele culturii, adică cu tot ce ştii după ce ai uitat ce aflaseşi". (p. 38)

Nu am avut ocazia să cunosc mulţi filosofi în viaţa mea, dar din ce-am citit ar fi vorba despre persoane însingurate, dificile, greu abordabile, mai ales nu lesne de înţeles şi de suportat de omul obişnuit. Ei sunt cei ce ne văd foarte în adânc, se presupune, dar şi foarte de sus, nu? Elitismul pare "natural" la ei. Or, dl Mihai Şora este un mare domn, un om de societate, de o politeţe fabuloasă (pentru că îi este organică!), cu absolut toată lumea. De parcă i-ar da insului comun şansa să se ridice acolo unde poate ar trebui să aspire a fi mereu, nu doar acum, de faţă cu dl. Şora. L-am observat în cele mai diverse situaţii şi împrejurări... La masă cu ai săi sau în societate, pe stradă cu prieteni dar şi cu oameni abia cunoscuţi, la prezidiu, conferenţiind, intrând în dialog, aşteptând să i se dea cuvântul. L-am văzut la Învârtita Dorului, serbarea oierilor vâlceni de la Vaideeni, vizitând târgul, amestecându-se în mulţime, privind cu implicare dansatorii şi imitându-le tactul, mişcările. Mi-am amintit că acest domn, pe atunci spre 70 de ani, provenit din Apuseni, are în sânge ereditate moţească, o vână ţărănească.  Şi nu este uimitor? Domnia sa are, la cei 95 de ani pe care ieri i-a împlinit, are tinereţea unei gândiri treze, sănătoase, lucide, pe cât de cuprinzătoare. Un om tânăr precum ziua de astăzi, care este totdeauna nouă, începătoare  - şi musai să le cuprindă pe toate şi să le rezolve... În 1938 pleca la Paris cu o bursă de stat. Războiul l-a prins acolo, Rezistenţa. Dar a revenit în Ţară. A pus umărul la întemeierea Editurii pentru literatură, al cărei redactor-şef a fost ani în şir. Eu însă l-am cunoscut când revenise printre muritorii de rând şi Mircea Ciobanu îi era redactor de carte. Acum fac legătura: Prietenii ne aduc prieteni. Am fost împreună la Rm. Vâlcea, apoi la Horezu şi Vaideeni. Cu Radu Cârneci, cu Ioana Postelnicu şi Amita Bhose. A venit la lansările mele, la recitalurile Lidiei, din simpatie omenească, din iubire pentru artă, din solidarizare intelectuală.  Ne-am bucurat să fim împreună, de dragul discuţiei sincere, niciodată urmărind să obţinem ceva, să punem ceva la cale. Şi se întâmplă acest lucru pe drept: când în sala unde îţi lansezi o nouă carte se află Mihai Şora, dintr-o dată lucrurile devin importante, ţi se pare că eforturile nu au fost zadarnice, că strădaniile tale se adresează cui trebuie. Lidia cântă şi recită pentru că asta îi este menirea, dar îmi vine să cred că prezenţa în sală a unei personalităţi precum Mihai Şora, adaugă o vibraţie în plus glasului ei. I-a dedicat o poezie, scrisă într-un moment privilegiat, în sătucul moţesc Gârda de Sus, unde ne-am oprit în excursie spre peştera Scărişoara. În împrejurări deosebite, în locuri miraculoase, sufletul se înfiripă, treaz de-a binelea - el vrea să împartă clipa cu cei dragi sufletului: îi cheamă în preajmă pe cei cu care a împărtaşit înalte emoţii spirituale...

 

Opera: Du dialogue interieur, 1947, Paris, Editions Gallimard; Sarea pămîntului, 1978, Bucureşti; A fi, a face, a avea, 1985; Eu &; tu &; el &; ea sau dialog generalizat, 1990; Despre dialogul interior, 1995; Firul ierbii, 1998; Câteva crochiuri şi evocări, 2000; Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri, 2001; Locuri comune, 2004; Clipa şi timpul, 2005; Despre toate şi ceva în plus. De vorba cu Leonid Dragomir, 2005; Despre toate şi ceva în plus. De vorba cu Leonid Dragomir, 2006; ediţia a II-a revizuită şi adăugită.

 

Citeşte mai mult: ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Șora‎

  

Poezia zilei;   Lidia Lazu  

 
 

Bisericuţa de lemn

              se dedică filosofului Mihai Şora

 

Bisericuţa de lemn se vaietă la fiece pas

Dacă nu ştii să-i fereşti încheieturile bătrâne

Pe pereţi sunt zugrăviţi câţiva meşteri

Cu priviri curate şi o maică neadormită

Care veghează

 

Enoriaşii cântă slujba de-odată cu preotul -

O doină care ţi se prinfe de inimă

Să ai mai mult spor la drum

Şi bucată aleasă pe masă

Fum albăstrui şi lame de soare

printre brazi

 

Bisericuţa de lemn este înconjurată de cruci

Ale căror suflete adastă prin preajmă

Şi se bucură de orice pălărie sau traistă

Atârnată direct de braţul de piatră

Aşteptând ca însuţi să mulţumeşti

Fiecărei clipe trecute aici

Fiecărui zbor pe care îl vezi sau îl presimţi

 

Bisericuţa de lemn ce nu putrezeşte vreodată

Este mai mândră la mine în gând

Dacât o catedrală bogată.

 

(vara lui 1991, Gârda de Sus, în Munţii Apuseni)

 

 

 Paul Georgescu. n. 7 nov. 1923 - m. 15 oct. 1989.

 
Temutul (uneori la propriu) critic literar de direcţie/ de directive!, devenit spre final un romancier de succes şi un memorialist referind tocmai despre obsedantul deceniu, când el însuşi funcţionase ca unul dintre siluitorii literaturii în patul procustian al proletcultismului, a lăsat impresii de neuitat asupra celor ce l-au cunoscut. Poetul şi editorul Florin Mugur a scris o carte de convorbiri cu P.G., Vârstele raţiunii. Or, acest om cu minte strălucită, pe cât de alunecoasă îi era firea, avea o bucurie sadică să-i compromită/maculkeze pe tinerii talentaţi pe care tot el îi lansase, obligându-i să semneze texte festiviste, în plină perioadă de relaxare ideologică, ori şi mai rău încă, scriindu-le chiar el dar semnându-i pe aceşti ciraci ai săi, aşa consideraţi chiar de el, cum ar fi Nicolae Velea, mereu nevinovat dar urgisit. Cu înţelesul: N-o să mă mai vorbiţi de rău pentru că şi voi aţi făcut/semnat toate măgăriile...

Dar iată cum ni-l prezintă Florin Mugur chiar pe prima pagină a cărţii: "... aprecierile iuţi şi răutăcioase pe care, într-un limbaj surprinzător de liber şi de simpatic, le-a făcut despre câţiva scriitori cunoscuţi...", "cel atât de sigur de sine...", "omul acesta cu ochii nebuni de-atâta luciditate,... "de o ironie rece, fără iluzii..."", "spunea răutăţi pe seama cuiva, făcea jocuri de cuvinte..."

A fost o adevărată odisee să-i identific imobilul din str. Sf. Constantin nr. 24, pentru bunul/răul motiv că în tabel adresa fusese trecută greşit: 23.  Nu era defel unicul caz, căci ne aflăm printre visători, nu?  Or, nimeni nu-şi amintea de profesorul şi romancierul "trăgând a lui picior". Am bântuit apartamentele de la ditamai imobilul cu nr. 23, parcurgând momente gogoliene. Şi nimic! Am început să întreb din poartă în poartă, doar-doar... În final, am apelat la George B., care mi-a dat o întâlnire la fosta benzinărie de pe Schitu Măgureanu şi împreună am făcut drumul până la locuinţa acestui corifeu, pe care şi G.B. îl cultivase, cândva. Într-o etapă ulterioară am pus o placă memorială, pe cealată parte a intrării, de data asta colectivă: pentru Cella Serghi, Dragoş Morărescu şi Magdalena Rădulescu, pictoriţă de prestigiu, necunoscută mie decât din lucrări, dar de ce să nu-i facem loc pe placa de marmoră, dacă tot se nimerise la aceeaşi adresă?! Îmi amintesc uşoara mirare a lui G.B. că îi dau girul Cellei S. cu al său roman Pânza de păianjen , cu  Cad zidurile  etc. I-am răspuns: da, e un scriitor adevărat, chiar dacă nu de primul raft; şi apoi, astfel de romancieri precum C.S. ne-au adus spre literatură mai mulţi cititori decât alţii, pe care noi îi ţinem foarte sus... Dădeam de înţeles că nu agreez elitismul, în nici un domeniu al culturii. Indiferent de ierarhiile şi canoanele impuse de "agenţii de influenţă" literară, cititorii sunt cei ce decid care le sunt scriitorii români preferaţi. Ca să nu spun că în ultima vremeei se orientează spre ceea ce ne vine din străinătate...

*

Am pus placă memorială pentru Pul Georgescu la intrarea imobilului din str. Sf. Constantin, nr. 24, S. V. Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009

     

Alţi scriitori:

Peter Neagoe, n. 1881

D. Ciurezu, n. 7 noiembrie 1897 - d. 5 ianuarie 1978

Ion Bănuţă, n. 7 nov. 1914 – d. 30 dec. 1986 

 

 6 noiembrie: Alex. Ştefănescu, n. 6 noiembrie 1947 - d. 25 febr. 2024

 

Lugojean doar cu numele, căci părinţii săi, bucovineni dinspre Suceava, se mutaseră temporar în Banat (poate că viitorului mare critic literar nu i-a rămas de acolo decât îndemnul cu "Banatu-i fruncea!"), a făcut şcoala primară şi liceul la Suceava, cu bacalaureatul în 1965, după care a urmat Filologia bucureşteană, cu licenţa în 1970. Va fi redactor la revista constănţeană Tomis, apoi la SLAST,  la România liberă, la suplimentul Magazin, iar din 1990 redactor-şef la România literară, până în 2010. Poate să fi scris şi poezii sau proze scurte în perioada debutului scriitoricesc, oricum a publicat cronici literare, reunite în volumul Preludiu, 1977, după care a editat periodic culegeri de cronici literare (a scris nu mai puţin de 5.000 de articole critice!), unele reunite sub titlul Jurnal critic, altele Jurnal secret, etc, cu titluri ironice, dacă nu de-a dreptul comerciale..., dar a scris şi studii de teorie literară, chiar şi proze scurte. Este autorul unei comedii jucată la Constanţa, apoi şi la Arad, al unui serial TV şi mai ales este realizatorul unor emisiuni săptămânale în care discută aspecte ale literaturii române actuale. Dezinhibat, ingenios în a-şi pune în pagină opiniile despre mersul literaturii noastre, nu se limitează doar la prezentarea de cărţi şi de autori, cum o fac alţi câţiva critici literari ai momentului, centraţi pe formula "Vitrina cu cărţi", ci înscenează diverse modalităţi atractive de a prezenta literatura, chiar şi pe cea lipsită de valoare estetică. Se pare că vede mişcarea literară ca pe un spectacol, nu neapărat lipsit de aspecte carnavaleşti, şi nu uită niciodată să se pună pe sine în mijlocul strădaniilor de a ilustra atât realizările de marcă dar şi rebuturile, rateurile, tentativele eşuate ale unor neobosiţi veleitari, aflaţi de când "s-a dat liber la cărţi" mereu în ofensivă împotriva bunului simţ estetic. Ceea ce reuşea pe vremuri din plin cenzura politică, lăsând totuşi drum liber formelor propagandistice, nu reuşeşte nicicum dl. Ştefănescu, mereu copleşit de supraproducţia subliteraturii actuale. E doar un spectacol din care regizorul-actor principal îşi urmează cariera literară, de data asta sub formă publicitară. A scris o importantă Istorie a literaturii române contemporane, acoperind toată perioada rămasă vacantă după 1941, când se încheie Istoria lui Călinescu. Venind după o altă lungă emisiune Un metru cub de cultură, este o realizare performantă, venită în librării cu câţiva ani înaintea Istoriei critice a lui N. Manolescu. Alex. Ştefănescu a avut abilitatea de a-şi prezenta propria istorie a literaturii în cadrul unei emisiuni săptămânale, desfăşurată pe parcursul a trei ani, 2007-2009, făcând un onorabil rating. A continuat cu o emisiune nu la fel de izbutită, Tichia de mărgăritar (care să acopere chelia de talent a veleitarilor, desigur...); din 2011 a continuat cu emisiunea săptămânală Iluminatul public.

Alex Ştefănescu, om al cetăţii, dezinhibat, cu un ascendent indubitabil şi salutar asupra literatului român care mai niciodată nu face bună impresie la TV, nu este defel "un bărbat adormit în fotoliu", ci dimpotrivă, unul care disimulează, iar în fapt un observator atent şi combativ, mereu ingenios şi în mişcare, folosint toate mijloacele de a se pune în pagina... de pe "sticlă"... De altfel s-a implicat şi în lupta politică, mai întâi de partea PNŢCD, apoi  nu se mai ştie dacă n-a trecut la altă formaţiune politică, mai competitivă, în dorinţa unui fotoliu de parlamentar. Va reuşi, nu va reuşi, asta mai puţin contează, cât faptul în sine că un intelectual de mare rafinament şi cuprindere, înzestrat cum mai rar se întâmplă şi cu talent literar, se află mereu pe baricadele competiţiei. Printre altele, însă nu în ultimul rând, trebuie spus că articolele critice ale lui A.Ş. dovedesc o excepţională aplicare la obiect, impresionând prin subtilitatea analizei textului, prin expresivitate, prin formulări memorabile. Nu e nicio surpriză că autorii și editurile decupează din cronicile lui A. Ş. paragrafe care să le promoveze opera.

 

Opera literară: Preludiu, 1977 (critică literară); Jurnal de critic, 1980; Tudor Arghezi interpretat de..., 1981 (antologie); Între da şi nu,  1982 (critică literară); Dialog în bibliotecă, 1984 (teorie literară); Introducere în opera lui Nichita Stănescu, 1986; Prim-plan (35 de profiluri de scriitori români contemporani), 1987; Gheaţa din calorifere şi gheaţa din whisky (jurnal politic, 1990-1995), 1996 – Premiul Uniunii Scriitorilor; Întâmplări, 2000 (proză); Ceva care seamănă cu literatura,  2003 (critică literară) - Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Melania şi ceilalţi, comedie romantică în şapte părţi, 2004; Jurnal secret,  2005; Istoria literaturii române contemporane (1941-2000), concepţia grafică: Mihaela Şchiopu, fotografii de Ion Cucu,  2005 - Premiul Uniunii Scriitorilor[1]; Jurnal secret, noi dezvăluiri (ilustraţii de LINU, 2007); „Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări”, 2010,  „Cum se fabrică o emoţie”, 2011 (teorie literară); „Cum e să fii femeie”, dialog cu Lia Faur, 2012; Ioana Revnic: Convorbiri cu Alex. Ştefănescu, 2013

 

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Alex_%C8%98tef%C4%83nescu

 

 

 

Al. Mitru, n. 6 nov. 1914 - 19 dec. 1989

 

Pe Al Mitru îl legăm nemijlocit de Legendele Opimpului, în 2 volume: Zei şi Eroi, citite cu nesaţ în copilărie, cel mai indicat mijloc de a intra în contact cu lumea Greciei antice. Fiecare dintre noi are în casă cele două volume format mare, copertate şi bogat ilustrate. Nu ne-a trebuit mai mult ca să ne familiarizăm cu mitologia antichităţii greceşti, întărită apoi prin lectura Metamorfozelor lui Ovidiu.  A continuat pe aceeaşi line cu Din marile legende ale lumii, 2 volume.

A scris multe alte cărţi de popularizare a literaturii pentru copii şi tineret. A tradus literatură adresată celor mici şi tineretului. A scris romane cu teme istorice din perioada medievală. Aflu că un mare număr de cărţi din biblioteca scriitorului au fost donate Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanu din Rm. Vâlcea de scriitorul C-tin Mateescu.

I-am pus o placă memorială în str. Colţea nr. 21, unde a mai locuit şi poeta Florenţa Albu.

 

Citeşte mai mult: www.crispedia.ro/Alexandru_Mitru‎

 

 

Iustin Panța, n. 6 nov. 1964 - 2001

 

Poetul de mari resurse, deja afirmat, autor de 6-7 volume de poezii, a murit la doar 37 de ani, într-un accident de automobil, împreună cu alți doi condeieri, în timp ce reveneau de la un festival de poezie desfășurat pe Litoral. La editura Vinea, specializată în poezie, unde am activat vreo 10 ani, i-a apărut Obiecte mișcate, II, în colecția Ediții definitive, care a consacrat destui poeți milenariști.

  

Alţi scriitori:

Simion Stolnicu, n. 1905

Mihai Zamfir, n. 1940

Al. Piru, n. 22 august 1917 - d. 6 noiembrie 1993 

Ion Lazu - Desfășurările Toamnei...

 5 noiembrie: Mihail Sadoveanu, n. 5 nov. 1880 - d. 19 oct. 1961

       

Opera lui Mihail Sadoveanu, dacă trecem de poezia lui Eminescu, întemeietoare, are pentru români importanţa unei întregi literaturi.

Viaţa sa este îndeobşte cunoscută, el era, la momentul 1945, cea mai proeminentă personalitate publică a României. S-a născut la Paşcani, mama sa Profira Ursachi fiind dintr-o veche familie răzeşască, iar tatăl, Alexandru S., un oltean şi avocat.  De va fi fost din Sadova, comună la sud de Craiova, locuită în majoritate de grădinari bulgari şi sârbi, povestea se complică. Oricum, viitorul scriitor s-a aflat sub protecţia mamei sale şi a cunoscut viaţa satului moldav şi chemarea Naturii, crescând în satul Verşeni. Şcoala primară la Paşcani, unde învăţătorul Mihai Busuioc îi sădeşte în suflet dragostea pentru istoria neamului; gimnaziul la Fălticeni şi liceul Internat la Iaşi, absolvit în 1900. Deja se făcuse cunoscut prin poeziile şi schiţele publicate, unele sub pseudonim, altele sub nume propriu, 1898. Pleacă la Bucureşti spre a se înscrie la Drept, dar alege Literele. Însă în 1901 revine la Paşcani şi se căsătoreşte cu Ecaterina Bâlu. În anul următor este încorporat şi face armata la Tg. Ocna, material de inspirație pentru Amintirile căprarului Gheorghiţă, 1906. Cunoaşte şi viaţa ocnaşilor aflaţi sub pază militară, va scrie şi despre aceştia: Petrea străinul, Două firi.

Revenit la viaţa civilă, este atras de sămănătorismul lui Iorga, care deja îl remarcase ca scriitor. Merge la Bucureşti, va fi redactor, copist şi funcţionar la Direcţia Artelor. În 1904 publică nu mai puţin de 3 volume, toate primesc premii ale Academiei; Iorga scrie despre Anul Sadoveanu. În 1905, alte trei cărţi, dintr-o productivitate care se va menţine la cote foarte înalte în următoarele trei decenii. Însă scriitorul realizează faptul că  viaţa de redacţie, cu griji privind scrierile altora, dar şi viaţa literară în sine, consumatoare de timp şi de energii nu-i este potrivită; se va retrage din nou la Fălticeni, îşi va construi o casă cu pridvor şi pomi în preajmă, se va dedica scrisului, fiind din acest punct de vedere primul scriitor hotîrât să trăiască numai din ce scrie. În paralel cu prodigioasa-i operă, se va preocupa de luminarea poporului, scoate o revistă împreună cu Artur Gorovei, dând sfaturi practice şi de suflet ţăranilor pentru a face faţă vieţii lor trudnice. După câţiva ani, revista este suprimată de autorităţi, considerată ca propagând idei politice subversive. În 1910 devine directorul Naţionalului ieşean. În 1913 este combatant pe frontul din Bulgaria, scriind apoi 44 de zile în Bulgaria, consemnarea unor întâmplări de război şi prizonierat; redactor la România, va scrie articole despre realităţile crude ale războiului: File însângerate, 1917. În 1919 înfiinţează o revistă Însemnări literare, împreună cu G. Topârceanu. Dar anii dintre războaie vor fi perioada de maximă realizare pe tărâm literar, căci din 1921 până în 1938 scrie nu mai puţin de 17 volume, printre care capodoperele Cocostârcul albastru. Strada Lăpuşneanu, Dumbrava minunată, Hanul Ancuţei, Baltagul... În perioada de acutizare a mişcării extremiste legionare, va fi ostracizat, cărţile sale sunt arse în pieţele publice. Fără să bată în retragere, va scrie pe aceeaşi linie, despre durerile înăbuşite, despre bordeieni, dar şi despre isprăvile haiducilor care încercau să facă dreptate umiliţilor.

La schimbarea de regim, va face parte din  susţinătorii fervenţi ai comunismului, cu Lumina vine de la Răsărit, 1944, cu Păuna Mică, Mitrea Cocor, Aventură în cîmpia Dunării etc. Vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale, Preşedinte al Uniunii Scriitorilor, şef de secţie la Academie, în Consiliul Mondial al Păcii, primind premiul Lenin, alte înalte distincţii ale stângii internaţionale. Printre scrieri pe linie, reuşeşte să dea şi câteva romane de virtuozitate artistică, rescrie Şoimii, Evocări, Mărturisiri, Cântecul Mioarei.

Mare iubitor al scriitorilor români de căpetenie, Eminescu, Creangă, al lui Gogol şi Cehov, dar şi al lui Flaubert, a început prin a scrie pe direcţia sămănătorist-poporanistă, a continuat prin a-şi afirma o viziune originală asupra lumii româneşti, şi-a forjat un stil propriu, inimitabil, un limbaj stilizat, rafinat, pornind de la cronicari, de la cărţile populare, ajungând la stilul solemn, ceremonios, al celor care, însinguraţi în viaţa de fiecare zi, vânători, pădurari, oameni marcaţi cândva de agresiunea civilizaţiei, ajung la momentul când, cu protocol, îşi povestesc trama vieţii, ca să revină apoi la muţenia dintotdeauna, a celor mulţi şi obidiţi. L-a admirat fără rezerve pe Creangă, a citit cum nimeni altul Sara pe deal şi atâtea alte pagini ale geniului nostru naţional. Sunt destule mici şi mai mari răutăţi de spus în legătură cu omul Sadoveanu, dar toate se vestejesc atunci când respirăm în atmosfera mirifică a prozei sadoveniene.

Să vezi viaţa în profunzime, în toate aspectele sale concrete dar şi în esenţa ei umană indescifrabilă - şi să creezi la rându-ţi, doar din cuvinte, cu propria voinţă, o altă lume, asemănătoare până la un punct celei reale, însă stilizată şi făcută să capete un rost, un sens moral, ce mai degrabă îi lipseşte - asta este menirea rarisimă, a câtorva aleşi din massa unei naţiuni, a cărei forţă vitală precumpăneşte asupra înţelegerii de sine... Mihail Sadoveanu a fost ales pentru aceasta, iar restul pământesc şi perisabil nu mai are nicio relevanţă...

(Ar fi 50 de ani de la dispariţia acestui titan al literaturii româneşti, - o jumătate de secol! - însă nimic nu s-a mişcat întru comemorarea scriitorului...)

Povestirile lui Sadoveanu mi-au nutrit prima dragoste din copilărie: dragostea de carte. Născut într-o casă fără cărţi, le luam de la unchiul Gică, pasionat de Sadoveanu, posedând ediţii complete. Nu-mi doream nimic altceva decât să uit de mine - un biet copil de refugiați basarabeni - citind Sadoveanu. Fascinat de scrisul său şi înţelegând că e moldovean de-al nostru, nu m-am mai îndoit că avem o literatură de mare forţă. Am rămas cu un cult pentru autorul Baltagului. Am avut un mic şoc atunci când un coleg de facutate mi-a atras atenţia: Păi Rebreanu e mai mare... La admiterea în facultate optasem fără ezităre pentru subiectul "Natura în opera lui M.S.". Am trăit o vie emoţie atunci când l-am zărit la colţul facultăţii de Arhitectură, cu statura-i suprafirească parcă, rotindu-şi capul leonin. Despre moartea sa am aflat la Radio, era 20 octombrie 1961 şi mă aflam în prima campanie de teren, pe valea Cernei. O ambianţă mirifică, aşa încât trecerea uşiaşului mi s-a părut de natură cosmică. Prietenul poet Ion Murgeanu, cu care am scris în parteneriat Himera literaturii , 2007, îşi aminteşte a-l fi zărit în satul copilăriei, Zorleni, unde autorul Fraţilor Jderi trăgea la un ginere al său,-  apariţie incitantă, "cu pălăria lui galactică".

Anul 1961 a fost drastic cu literatura nostră, ne-au părăsit, în afară de Sadoveanu: Galaction, Cezar Petrescu, dar și Blaga - despre a cărui trecere aveam să aflu cu ani mai târziu...

Am aflat că după Decembrie, sau chiar în acele zile învălmăşite, vecinii din str. B.Şt. Delavrancea i-au dat jos placa memorială cu târnăcoapele. Ca la noi... În fapt, nu m-am interesat de casele în care trăise marele povestitor. Îmi era deajuns că vizitasem casa memorială de la Vânători-Neamţ, Muzeul de la Copou-Iaşi. Când m-am ocupat de plăcile memoriale şi m-am gândit să fotografiez cât mai multe case de scriitori din Capitală, material utilizat mai apoi de MNLR în editarea albumului Literaturile Bucureştiului, am fost zguduit - e un eufemism, vă asigur! - să văd în ce hal de degradare a ajuns casa din Delavrancea nr. 47. Imobilul din Dionisie Lupu se prezintă în bună stare. Cu casa lui Sadoveanu din cartierul Primăverii, spartă/devastată de ani de zile, indiferent cine sunt proprietarii şi cui anume îi revine răspunderea, am sentimentul de insecuritate pentru întreaga noastră tradiţie culturală. 

 Opera literară: Povestiri, 1904; ediţia II, 1906; Şoimii, 1904; Dureri înăbuşite, 1904; Crâşma lui Moş Precu şi alte câteva povestiri, 1904;  Povestiri din război, 1905;  Floare ofilită, 1905; Comoara dorobanţului..., 1905; Amintirile căprarului Gheorghiţă, 1906; Povestiri de sărbători, 1906;  Mormântul unui copil, 1906;  La noi, în Viişoara. Scrisori către un prietin, 1907; Vremuri de bejenie, 1907; Însemnările lui Neculai Manea, 1907;  Duduia Margareta, 1908;  Oameni şi locuri, I, 1908; O istorie de demult, 1908;  Cântecul amintirii, 1909;  Povestiri de seară, 1910;  Apa morţilor, 1911;  Povestiri de petrecere şi de folos, Vălenii de Munte, 1911;  Un instigator, Bucureşti, 1912;  Bordeenii şi alte povestiri, 1912; Privelişti dobrogene, 1914;  Neamul Şoimăreştilor, 1915; Foi de toamnă, 1916; ediţia Iaşi, 1921; 44 de zile în Bulgaria, 1916;  Printre gene, 1916;   File însângerate, 1917;  Frunze-n furtună, 1920; În amintirea lui Creangă, 1920;  Priveghiuri, 1920;  Umbre, 1920;  Cocostârcul albastru, 1921;  Orhei şi Soroca,  1921;  Strada Lăpuşneanu. Cronică din 1917,  1921;  Drumuri basarabene,  1922;  Lacrimile ieromonahului Veniamin, 1922;  Neagra Şarului,  1922;  Pildele lui cuconu Vichentie,  1922;  Oameni din lună, 1923;  Poezia populară, 1923;  Ţi-aduci aminte...,  1923;  Războiul balcanic, 1923;  Venea o moară pe Şiret..., 1925;  Dumbrava minunată,  1926;  Povestiri pentru copii, 1926;  Ţara de dincolo de negură,  1926;  Dimineţi de iulie. Stigletele,  1927;  Demonul tinereţii,  1928;  Hanu Ancuţei,  1928; Împărăţia apelor, 1928;  Olanda. Note de călătorie,  1928;  Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, I-II,  1929;  O întâmplare ciudată, 1929;  Baltagul, 1930;  Depărtări, 1930;  Măria Sa, Puiul Pădurii, 1931;  Trenul-fantomă, 1931;  Nunta domniţei Ruxanda, 1932;  Uvar, 1932;  Creanga de aur, 1933;  Locul unde nu s-a întâmplat nimic, 1933; Soarele în baltă sau Aventurile şahului, 1933; Inima noastră, Bucureşti, 1934;  Nopţile de Sânziene, 1934;  Viaţa lui Ştefan cel Mare, 1934;  Cele mai vechi amintiri, 1935;  Cuibul invaziilor, 1935;  Fraţii Jderi, vol. I: Ucenicia lui Ionuţ, 1935, vol. II: Izvorul Alb, 1936, vol. III: Oamenii Mariei Sale, 1942;  Paştele Blajinilor, 1935;  Soarele în baltă, 1935;  Cazul Eugeniţei Costea, 1936; Istorisiri de vânătoare, 1937;  Ţara Kangurului, 1937;  Ochi de urs, 1938;  Valea Frumoasei, 1938;  Morminte, 1939;  Divanul persian, cu desene de Aurel Bordenache, 1940;  Vechime, 1940;  Opere, I-VIII, 1940-1953;  Ostrovul Lupilor, 1941;  Poveştile de la Bradu-Strâmb, 1943;  Anii de ucenicie, 1944;  Lumina vine de la Răsărit, 1945;  Caleidoscop, 1946;  Fantazii răsăritene, 1946;  Păuna Mică, 1948; Poezia cimiliturilor, 1949;  Mitrea Cocor, 1949;  Nada Florilor, 1950;  Despre marele povestitor Ion Creangă, 1951;  Clonţ de fier, 1951;  Lupta pentru pace, Nicoară Potcoavă, 1952;  Însemnări pe marginea articolului 80, 1952;  Opere alese, I-IV, prefaţă de Ov. S. Crohmălniceanu, 1952-1953; Aventură în Lunca Dunării, 1954;  Muncitori şi păstori, 1954;  Evocări, 1954;  Opere, vol. I-XVIII, note de Profira Sadoveanu, 1954-1959, volumele XIX-XXII, ediţie îngrijită de Constantin Mitru, note de Profira Sadoveanu, 1964-1973;  Mărturisiri, 1960;  Cântecul Mioarei. Lisaveta, ediţie îngrijită de Constantin Mitru, introducere de Mihai Gafiţa, 1971;  Corespondenţa debutului (1894-1904), ediţie îngrijită şi introducere de Savin Bratu şi Constantin Mitru, 1977;  Opere, I-VIII, ediţie îngrijită de Cornel Simionescu şi Fănuş Băileşteanu, introducere de Constantin Ciopraga, 1981-1997;  Opere alese, I-V, ediţie îngrijită de Cornel Simionescu, introducere de Constantin Ciopraga, Chişinău, 1993-1998.

                    

 

Poezia zilei, Nicolae Crevedia (n. 24 noiembrie 1902 - d. 5 noiembrie 1978)

Aurora

 

Pentru somnul vostru, ochi mari,

Zăbovesc în iarna de lână ţigaie,

C'o gloabă de vis de căpăstru,

Prin satele cu miros de untură 'n tigaie.

 

Nu e Calea Laptelui — sunt lături

Nu sunt stele — sunt firimituri

Uitate la masă, pentru noi.

Numai un căţel de usturoiu — luna.

 

Zorile lipesc în geam coaie albastre —

Visul meu, rebegit subt ape 'nnalte...

Viu din vremi cu tristeţi de zahăr şi sare,

Toarnă-mi în pahar ceaiul privirilor calde,

îndulcite cu somn..

 

Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,

Toamna îşi arde ultimele foi.

Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.

Noi, foşti locuitori ai lumii,

Coborârăm în văi

Astrul iubirii.

 

Venus e-un munte de tăcere.

Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.

Am văzut, spre ziuă, pe cer,

Sania lunii - ruptă.

 

Culmile, culmile noastre, triste -

Miroase-a funingini şi-a brad.

Fulgii, fulgii dintâi cad

Mari, ca nişte batiste...

 

Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,

Toamna îşi arde ultimele foi.

Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.

Noi, foşti locuitori ai lumii,

Coborârăm în văi

Astrul iubirii.

 

Venus e-un munte de tăcere.

Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.

Am văzut, spre ziuă, pe cer,

Sania lunii - ruptă.

 

Culmile, culmile noastre, triste -

 

Miroase-a funingini şi-a brad.

 

Fulgii, fulgii dintâi cad

 

Mari, ca nişte batiste...

 

Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,

Toamna îşi arde ultimele foi.

Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.

Noi, foşti locuitori ai lumii,

Coborârăm în văi

Astrul iubirii.

 

Venus e-un munte de tăcere.

Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.

Am văzut, spre ziuă, pe cer,

Sania lunii - ruptă.

 

Culmile, culmile noastre, triste -

Miroase-a funingini şi-a brad.

Fulgii, fulgii dintâi cad

Mari, ca nişte batiste...

 

Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,

Toamna îşi arde ultimele foi.

Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.

Noi, foşti locuitori ai lumii,

Coborârăm în văi

Astrul iubirii.

 

Venus e-un munte de tăcere.

Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.

Am văzut, spre ziuă, pe cer,

Sania lunii - ruptă.

 

Culmile, culmile noastre, triste -

Miroase-a funingini şi-a brad.

Fulgii, fulgii dintâi cad

Mari, ca nişte batiste...

Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,

 

Toamna îşi arde ultimele foi.

Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.

Noi, foşti locuitori ai lumii,

Coborârăm în văi

Astrul iubirii.

 

Venus e-un munte de tăcere.

Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.

Am văzut, spre ziuă, pe cer,

Sania lunii - ruptă.

 

Culmile, culmile noastre, triste -

Miroase-a funingini şi-a brad.

Fulgii, fulgii dintâi cad

Mari, ca nişte batiste... 

 

(revista Gândirea, XIII, nr. 3, martie 1933)

 

 

Alţi scriitori:

Victor Anestin, m. 1918

Mihai Sin, n. 1942

I. C. Vissarion, m. 1951

Matei Alexandrescu, m. 1979