miercuri, 17 iulie 2024

 UN VOLUM

DE ESENȚĂ SPECIALĂ

Oferită degustătorilor de poezie,

sub titlul „ZILE LA MARGINEA

ZĂRII” (Editura eLiteratura-2023)

poeta Lidia Lazu. Originalitatea

constă nu doar în artificiul preluat în

această introducere-titlul - începutul

primei fraze a textului, în cazul po-

emelor, titlul fiind primul vers, cât în

luciditatea prin care descoperă sen-

suri noi unor stări de lucruri aparent

comune. „Un pui de sălbăticiune/ori

un puișor de pasăre/nu mai este re-

cunoscut de ai lui/dacă mul l-a

atins/l-a mângâiat / l-a îngrijit/el

devine un renegat”-remarcă poeta

sugerând situația în care insul pro-

tejat de o forță superioară este

propulsat într-o zonă spirituală

care-l face să devină respins

de lumea în care-și începuse

existența.

Tema valorilor care-și refuză

gloria, preferând anonimatul în care

să se bucure” de un har doar al lui”,

se regăsește în poemul „Calul

meu”. Lumea animală precum și

cea vegetală emană o forță

capabilă de coparticipare la trăirile

umane: astfel, magnoliile” parcă se

luau la întrecere / să nerăs-

plătească/curajul de a le vizita/pe o

vreme câinoasă (Florile primăverii),

salcia, „o harpă uriașă” asociată

cu”... cele două soliste albe/care

vrăjeau soarele” sunt întru slava

„celui fără început/și veșnic viu”

(Salcia clătinată de vânt).

Emoțiile intense evoluează într-

o lume palpabilă, domestică, reînvi-

ind imagini dătătoare de optimism,

de „starea noastră bună/care pi-

case din cer/și pe noi ne sălta

mult/deasupra închipuirii și ne

răsfăța” (Casa noastră). Cântecul

„celor plecați prea devreme/al

acelora care nu au avut timp / să se

ticăloșească” reprezintă nu doar

purificarea spirituală, dar și ac-

ceptarea fără spaimă a necunoscu-

tului, a ceea ce se situează dincolo

de percepția noastră, a ceea ce,

metaforic, este reprezentat „printr-o

chemare/spre ceva ce nu are/nici

formă nici culoare/un fel de

alean/un fel de închinare” (Nu m-

am oprit). Volumul oferă un amplu

evntai de viziuni asupra in-

candescenței trăirilor care, proiec-

tate în cotidian, dau o culoare

aparte rutinei, realizând o simetrie

perfectă între lumea interioară și

cea exterioară, dezvăluind stări,

semnificații, concentrate într-o lirică

robustă, pe alocuri, autoironică,

nostalgică, invitând la o aprofun-

dare a poeziei Lidiei Lazu, poezie

insuficient explorată.

CARMEN FOCȘA

Revista Plumb, Bacău, iulie 2024.

Pagina 9

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu