20   iulie: Liviu Damian, n. 13 martie 1935 - d. 20 iulie 1986

 

    

 

Născut la Corlăteni-Bălţi, a urmat Filologia la Chişinău, cu  licenţa 1960 şi a fost redactor la revista Nistru, apoi secretar al Uniunii scriitorilor moldoveni. Poet, eseist, traducător din literatura rusă şi engleză, este considerat unul dintre înnoitorii poeziei basarabene şi un asiduu sprijinitor al tinerilor poeţi.  Face parte din generaţia lui Nichita Stănescu, Ion Alexandru, Ana Blandiana. Poeziile sale au fost traduse în diferite limbi ale sovietelor şi nu numai. A apărut în antologii de poezie basarabeană. În 1995 o încăpere de la Casa de cultură îi poartă numele; în 2000 s-a dezvelit o placă memorială la casa părintească.  Un liceu teoretic din Râşcani îi poartă numele.

 

Opera literară: Darul fecioarei, debut editorial (1963); Ursitoarele (1965); Sunt verb (1968); De-a baba iarba (1972); Partea noastră de zbor (1974); Mândrie şi răbdare (1977); Altoi pe o tulpină vorbitoare (1978); Salcâmul din prag (1979); Inima şi tunetul (1981); Coroana de umbră (1982); Cavaleria de Lăpuşna (1985); Scrieri, vol. 1, vol. 2 (1985).

La ed. Cartier, într-o colecţie de poezie, numărul 30 este rezervat lui Liviu Damian, poeme prefaţate de Mihai Cimpoi. Editura Biodova, în colecţia Ideal a rezervat nr. 40 aceluiaşi Liviu Damian.

 

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Damian

http://www.andreilupan.com/loaditem.do?id=10000607

 

                                      ,

Poezia zilei, Liviu Damian

 

Apa cristalină

 

Mama nu plîngea între noi
îşi lua căldarea şi se ducea la fîntînă.
Aplecată peste vîrtej
în lumina puţină a serii
scotea supusă
din gura izvoarelor
căldarea cu apă
şi lacrima ei.

Era ger
apa îngheţa pe corlate
pe şalul mamei
şi vîntul dădea buzna.
Mama îi spunea ceva fîntînii.
Fîntîna îi răspundea.
Două izvoare erau
presărate cu omăt.
Dădeau tot ce aveau
şi cine se întreba
ce-i în sufletul lor?

În viscol şi ger
ori vara sub stele
cînd îi era greu
cînd n-avea cine s-o asculte
mama nu se ducea în vecini
nu umbla pe la neamuri.
Mama mea tînară
îmbodolită ca o bătrînă
se ducea la fîntînă.

 

 

Flagel

 

Iar alteori mă simt cuprins de ciumă

Feriţi-vă din cale, oameni buni,

N-am grai şi nu mai văd minuni,

Nu ştiu de unde-s, din ce humă.

 

Ieşiţi cu foc străvechi în calea mea,

Cu şumuiegile de paie şi cu păcuri,

Duceţi-mă legat pe vârf de măguri

Şi îmbrăcaţi-mă în strai de stea.

 

Nu mă lăsaţi s-ajung până la leagăn

Cu mâinile-ngheţate de arsuri,

Cu blestemul deşartei guri

Căzut peste ţărâna ce ne leagă.

 

Nu vă uitaţi în ochii mei pe drum

Şi nici la jocul vântului în scrum.

Uitaţi-vă în stele şi-n pământ,

Că doar acolo sunt dacă mai sunt.  

 

Alţi scriitori:

N. Carandino, n. 1905

Ştefan Popescu, n. 1912

Iuliu Raţiu, n. 1930

Adrian Păunescu, n. 1943 – m. 2010