25  iulie: Mihail Codreanu, n. 25 iulie 1876 - d. 23 oct. 1957

 

    

 

Ieşean prin naştere, a fost fiul unui magistrat şi profesor de latină, dar a rămas orfan la numai 17 ani, fiind nevoit să se întreţină din meditaţii la limba română şi din munca de corector la Evenimentul. A făcut liceul la Iaşi, Bacău şi Bucureşti şi a urmat Dreptul şi Filologia la Universitatea din Iaşi. S-a înscris la Academia de Artă Dramatică, devenind actor, director al Naţionalului ieşean (1919-1923), profesor şi apoi rector la Conservatorul de Artă Dramatică (1933-1939) şi director la revista Însemnări ieşene.

A debutat cu Sonet şi Glossă în Revista ilustrată din Bucureşti, 1891 şi a devenit în timp unul dintre cei mai respectaţi poeţi interbelici, considerat cel mai redutabil sonetist român. Încă de la vârsta de 30 de ani vederea i-a slăbit progresiv, rămânând orb pentru tot restul vieţii şi dictându-şi sonetele prietenilor apropiaţi. Orb, bântuia dulcele târg, murmurându-şi versurile aflate în zămislire. Elegant, de o incredibilă distincţie, impunea tuturor. A trăit 81 de ani iar Vila Sonet de pe strada Recea, devenită casă memorială, îi perpetuează amintirea de poet parnasian desăvârşit.

 

Opera literară: "Diafane" (1901), sonete; Din când în când" (1903); "Statui" (1914), sonete (99 sonete); "Cântecul deşertăciunii" (1921), sonete şi poezii; "Turnul din fildeş" (1929), sonete; "Statui. Sonete şi evadări din sonet" (1939)

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Codreanu

 http://www.jurnalul.ro/carte/mihail-codreanu-poetul-orb-din-vila-sonet-619111.htm

http://geticul.blogspot.ro/2011/04/vila-poetului-orb-mihail-codreanu.html

 

 

 

Poezia zilei: Mihail Codreanu 

Simbolism de toamnă

 

Ascultă glasul frunzelor bronzate,

Când asprul vânt de toamnă le frământă

E un suspin metalic ce-nspăimântă,

Pornit din mii de strune descordate.

Foşnesc prin goluri game variate

Şi-n nesfârşite şuierări s-avântă:

Vioare, flaute şi harfe cântă

Stridente psalmodii destrăbălate...

Ascultă glasul frunzelor pălite,

Când gem de vântul toamnei biciuite

Şi cad... şi mor, îngălbenind cărarea...

E comedie plânsul lor şi-i dramă:

Iar dacă vrai să-ţi înţelegi chemarea,

Ascultă glasul frunzelor de-aramă...

Amurgul solitarului

         "Seul le silence est grand, tout

            le reste est faiblesse."

                                 Alfred de Vigny

Senin amurg, coboară-ţi lin tăcerea

Pe inima-mi de doruri chinuită...

Şi-n măreţia ta nemărginită,

Îmi farmecă şi-nvăluie-mi durerea.

În tine doar de aflu mângâierea

De-a nu mai şti de soarta mea trudită,

Căci mintea îmi adoarme liniştită

Şi-ţi sorb numai prin simţuri adierea.

Nici visuri n-am, nici cugetări deşarte;

De lumea-ntreagă nu mă mai desparte

Nici fericirea, nici nefericirea;

Nu simt atunci iubire şi nici ură,

Mă soarbe-n largul ei nemărginirea

Şi mă topesc în sânul tău, Natură...

Poezia zilei: Vladimir Beşleagă, n. 25 iulie 1931

 

 

 

            *

            „                                 …fără tine

            s-a lăsat iar pustiul peste întreaga

                                                       lume

            şi iar mă simt gol pe dinăuntru

                        cum eram înainte de a te cunoaşte

            din ce-am fost am rămas doar o

                                                       coajă

                                                       subţire fragilă

            ca mâine se va risipi şi ea

                                   iar vântul

            o va spulbera

                                  amestecându-mă

                                  cu pulberea eternă

                                  a pământului…”

 

               *

            „…cortegiul alb urcând pe costişa cu umbre

            sus pe culme un copac singuratic veghează

            psalmii cad din iarbă pe marginea drumului

            şi caprele vin din urmă clătinându-şi

                                                           tăcute bărbile

            faţa ta nu se vede în aburii căldurii

            copite mari rotunde lasă urme rotunde

            ochii mei curg prin praful fierbinte

                                                          al drumului

            şi pe unde calcă ei rămân picături negre…”

 

            *

 

             „…am zis da soarele nostru a scăpătat spre

                                                                       chindie

                        şi ca mâine va ninge abundent

                        clădind deasupra noastră

                                               munţi albi

                        şi el va lumina atât de slab

                        încât nu va mai putea încălzi

                                               să-i topească

                        şi noi vom adormi sun zăpezi

                        pentru totdeauna…”

 

(Poeme citate de Emilian Galaicu Păun într-un articol omagial, la 80 de ani ai poetului V. B.: http://www.europalibera.org/content/blog/24274187.html)

 

Varujan Vosganian, n. 1958 

Varujan Vosganian (n. 25 iulie 1958, Craiova, România) este economist, om politic și scriitor român de origine armeană. Este președintele Uniunii Armenilor din România de la reînființarea acesteia în 1990 și președinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2024.^[3] . Între 2005-2024 a deținut funcția de prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor.^[4] Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Afli mai multe despre autor:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Varujan_Vosganian

(Ca să mă laud: Noul președinte al Uniunii Scriitorilor mi-a promis că mă va sprijini în înfăptuirea unor Proiecte culturale mai vechi ale subsemnatului: Memorialul scriitorilor români încarcerați sub regimul comunist - este vorba despre 402 scriitori care au suferit una, două sau mai multe detenții, dintre care 54 au murit în detenție, iar atâția alții au fost mutilați, , schilodiți etc.... Alt Proiect: Școli și străzi  - din București și din țară - cu nume de scriitori. Doamne-ajută!)