6 aprilie: Daniel Corbu, n. 6 aprilie 1953.

  

Poet optzecist din plutonul fruntaş, Daniel Corbu s-a născut la Tg. Neamţ şi, urmând Filologia bucureşteană la fără frecvenţă (absolvită în 1983, când a şi debutat în volum) şi-a câştigat existenţa îndeplinind cele mai diferite profesiuni. Instructor cultural la Tg. Neamţ din 1984, în 1998 s-a mutat la Iaşi, ca muzeograf la Bojdeunca lui Creangă, apoi la Casa Pogor. Mereu cu iniţiative de animator cultural, a fondat edituri, reviste (Panteon, Feed Back), a organizat Festivaluri, colocvii naţionale ale Noii Avangarde. Şi în tot acest timp a scris şi a publicat volume de poezii. S-a preocupat de promovarea colegilor de generaţie optzecistă, scriind studii pe această temă a postmodernismului, la concurenţă cu Mircea Cărtărescu, dintre poeţii preocupaţi de mişcările literare şi cu colegii exegeţi ai generaţiei: Radu G. Ţeposu, Ion Bogdan Lefter etc.

Un demers liric foarte personal, bine timbrat, o retorică mereu surprinzătoare, cu inserturi mărturisitoare, neaşteptate, proaspete, de-o sinceritate emoţionantă. Cu ceva witmanian în scriitură: un om cu taina lui, mişcându-se printre semenii săi, în căutarea clipei de graţie, când celălalt poate să-ţi primească mesajul. Pentru că, dincolo de aspectul formal, postmodern al poeziei, miza rămâne de fiecare dată spunerea de sine: "Sunt cel ce aprinde ruguri de vorbe...", ori: "cântece din nordul meu / răsărite ca florile din inimă..."

 

Poezia zilei: Daniel Corbu

Încoronarea cu lacrimi

 

Multă vreme mi-am imaginat poezia: o femeie privind
printr-o fereastră.
Multă vreme am crezut că privind prea mult
frumuseţea
voi orbi.
Îmi spuneam: de m-aş învinge mereu
fără martori şi fără fast
de m-aş învinge în fiece clipă!
Dar cineva îmi arăta cu degetul instrumentele de
făurit duminici
felinarele de înaintat în deşert
altcineva tocmai descoperise complotul lucrurilor
mărunte
asupra privirilor mele
prietenii răsturnau pe trotuar valize cu îngeri
serile îmi pregăteau încoronarea cu lacrimi
și nu ştiam cum să te mai mint moarte
care ani de-a rîndul ai acoperit spaţiile albe din
poemele mele
îţi cîntam litanii cîntece din nordul meu
răsărite ca florile din inimă
singur îmi încurajam călătoria pe cruci
si mă vindecam de muşcătura atîtor cuvinte
otrăvite.

Cînd vei citi acestea cititorule
eu demult voi fi plecat prin alte poeme

 

Poezie: Intrarea în scenă, 1984; Plimbarea prin flăcări, 1988; Preludii pentru trompetă şi patru pereţi, 1992; Documentele haosului, 1993; Spre Fericitul Nicăieri, 1995; Cîntece de amăgit întunericul, 1996; Manualul Bunului Singuratic, 1997; Duminica fără sfîrşit, 1998; Cartea urmelor, 2001; Evanghelia după Corbu şi alte poeme, 2006; Refugii postmoderne, 2007; Eonul Marelui Desant, antologie, ediţie critică, 2007...

 

 

Alţi scriitori:

Bogdan Amaru, n. 6 aprilie 1907 - d. 27 oct. 1936.

Emilia Şt. Milicescu, n. 1908

Al. George, n. 6 aprilie 1930, București -  m. 28 septembrie 2012, București    

Virgil Carianopol, m. 1984

Petru Dumitriu, m. 2002

 

 

7 aprilie Al. George, n. 6 aprilie 1930. – d. 28 septembrie 2012 

 

 S-a născut în Bucureşti. După liceu s-a înscris la Filologie, 1949, dar în al doilea an de studii a fost exmatriculat pe motive politice. A lucrat ca desenator tehnic, în construcţii, apoi ca bibliotecar la Academie. A debutat în Luceafărul, la 39 de ani, cu o povestire, 1969, iar  în 1970 în volum cu proze scurte: Simple întâmplări cu semnul la urmă şi cu Marele Alpha, o exegeză argheziană. (Prin debutul întârziat şi prin modul de abordare a prozei, se consideră ca făcând parte din Şcoala prozatorilor de la Târgovişte.) A urmat să scrie eseuri, critică şi istorie literară, povestiri şi romane; a îngrijit ediţii, a tradus din marea literatură a lumii. Mereu foarte bine informat şi exprimând opinii strict personale, indiferent de subiectul abordat, Al. George s-a individualizat ca personalitate inconfundabilă în peisajul literar contemporan. Fără a izbuti să răstoarne percepţia consacrată cu privire la marii scriitori pe care îi discută, temeinicia cercetărilor sale de critică şi istorie literară nu a putut fi contestată de nimeni; a adus de fiecare dată nenumărate observaţii şi interpretări care au întregit imaginea scriitorului discutat.

Capodopera sa, romanul Oameni şi umbre, glasuri, tăceri, are el însuşi un adevărat roman al elaborării şi publicării; este, după mărturisirea autorului, un roman total, singura carte pe care ar fi vrut să o scrie, începută la prima tinereţe şi în care s-a străduit să consemneze tot ce crede despre lume; bolnăvicios la tinereţe sau doar ipohondru, dorea să lase o mărturie, înainte de prematurul sfârşit. Destinul a pus la cale o frumoasă ironie, căci autorul, acum la 82 de ani, este încă în plină efervescenţă creatoare. Nu neapărat un fervent al vieţii literare de reprezentare, a participat la unele întâlniri scriitoriceşti şi s-a implicat în discuţii. Până de curând deţinea rubrici permanente în revistele Luceafărul şi Litere (de la Târgovişte), alături de alţi venerabili precum Barbu Cioculescu, Mircea Horia Simionescu etc.

Studii critice: Marele Alfa, eseu critic despre opera lui Tudor Arghezi, 1970 (ed. a II-a, 2005); Semne şi repere, 1971; În jurul lui Lovinescu, studiu monografic, 1975; Mateiu I. Caragiale, micromonografie, 1981; La sfârşitul lecturii, I-III, 1973-1980; Caragiale, 1996

Povestiri: Simple întîmplări cu sensul la urmă, nuvele, 1970; Clepsidra cu venin, 1971; Simple întîmplări în gînd şi spaţii, povestiri, 1982; Petreceri cu gîndul şi inducţii sentimentale, povestiri, 1986; Paşii unui fantasticist. Povestiri, 2009

Romane: Caiet pentru..., 1984; Dimineaţa devreme, 1987; Seara târziu, 1988; Într-o dimineaţă de toamnă. Cinci sau chiar şase personaje în jurul unui autor, 1989; Oameni şi umbre, glasuri, tăceri,  2003; Simplex, , 2008.

Publicistică: Capricii şi treceri cu gândul prin spaţii, Bucureşti, 1994; Pro libertate, Bucureşti, 1999; În treacăt, văzând, reflectând, Târgovişte, 2001; Constatări în curs şi la fine, Târgovişte, 2002; Litere şi clipe, 2007.

Citeşte mai mult:  http://chestiilivresti.blogspot.com/2008/01/capodopera-necunoscut-lui-alexandru.html

ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_George‎

***

Perceput ca lup singuratic, neîncadrat vreunei grupări, cu impulsul de a se delimita de părerile altora, de cele general acceptate din comoditate, din spirit de echipă etc., s-a angajat în destule controverse, a contestat, a combătut, a venit cu noi argumente şi a lăsat impresia că se ocupă de istorie literară din contrarietatea că proza sa nu este favorabil percepută. În ultimele decenii, mi s-a întâmplat să-l întâlnesc în cartierul Balta Albă, unde schimbam fraze convenţionale, fără să am convingerea că îmi cunoaşte numele. Am consemnat în Jurnalul meu câteva din discuţiile noastre. Şi mărturisirile sale de la Sala oglinzilor, în cadrul programului Să ne cunoaştem scriitorii. L-am consultat cu privire la adresele unor scriitori cărora doream să le punem plăci memoriale. Văzuse câteva prin oraş, i se păreau cam stereotipe. Dar ce-ar trebui să scriem?, l-am întrebat. S-a eschivat să-mi răspundă. 

Cu câţiva ani în urmă, la o întâlnire pe scările USR, mi-a mărturisit că s-a mutat în alt cartier; nevoit să vină pentru cumpărături în Piaţa Amzei, pentru că în zonă nu sunt magazine alimentare. Ceva îmi spunea că îi cam lipseşte simţul practic. Dar cine e perfect?!

Poezia zilei: Nichita Danilov, n. 7 aprilie 1952

 

     

 

***

 

Arunc zarurile pe trupul unei femei
și pierd. Și astfel trupul ei
se acoperă încet de cenușă.
Ea mă privește și plânge.

Își acoperă cu mâinile fața și plânge.
Îi simt pieptul cum urcă și coboară
în aerul greu și vâscos.
Îi aud oftatul adânc
împrăștiind cenușa.

Ea stă în fața mea și plânge.
Îi privesc părul greu și bogat,
acoperind întreg câmpul.
Îi simt trupul tânar și obosit
cum se zguduie de plâns
și-mprăștie cenușa.

Arunc zarurile peste trupul unei femei,
ea mă privește și plânge. 

(preluare de pe internet)

 

Alţi scriitori:

Petru Poantă, n. 1947

Tatiana Rădulescu, n. 1954

 

 8 aprilie: Panait Cerna, n. 25 nov. 1881 - d. 8 aprilie 1913   

 

S-a născut în satul Cerna din jud. Tulcea, ca fiu al unui învăţător de origine bulgară şi al unei ţărănci românce. A făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Brăila şi a urmat Literele la Bucureşti. Cu sprijinul lui Titu Maiorescu a mers pentru studii de literatură germană şi engleză la Berlin, apoi pentru filosofie la Leipzig. Acolo s-a întâlnit cu I. L. Caragiale care îl aprecia foarte mult ca filosof, matematician şi meloman, devenit institutorul lui Luki, fiica dramaturgului.  Revenea vara în ţară şi ar fi locuit numai în zonele montane, poate în speranţa că ftizia lui se va ameliora. A decedat prematur, la doar 32 de ani, desigur fără să fi putut da decât o idee aproximativă cu privire la disponibilităţile sale creative. Un volum de Poezii, 1910, îl plasează în descendenţa lui Eminescu, a romantismului târziu şi chiar minor.

G. Călinescu îi acordă două coloane în Istoria sa. Regimul comunist l-a resuscitat ca fiind un glas ce cântă durerile celor asupriţi, iubirea de ţară etc. Ediţii de poezii în Editura Tineretului; o ediţie de Opere complete, sub îngrijirea lui Valeriu Râpeanu: Floare şi genune, 1968. În satul natal există o casă memorială Panait Cerna; există o Bibliotecă judeţeană la Tulcea, un Liceu teoretic la Brăila, o stradă în Bucureşti ce-i poartă numele. Timpul nu numai că şterge urmele, dar mai întâi cerne valorile, le dă celor aleşi o şansă omenească.

 

Citiţi mai mult: http://www.info-delta.ro/vestigii-istorice-39/casa-memoriala-panait-cerna-58.html

 

Poezia zilei: Panait Cerna

 

April

 

În glas au aiurări de liră,

Pe frunţi – un răsărit de zori;

La şipot, unde poposiră,

S-au adunat privighetori …

Iar zeul dragostei, April,

Din două guri făcea o floare,

Şi fiecare sărutare

O saluta din crengi, c-un tril.

Visând, cei doi îndrăgostiţi

Tot repetau în suflet cântul;

Atunci, din fundul văii, vântul,

Văzând cât sunt de fericiţi,

S-a strecurat în crengi tiptil,

Mişca un ram, zâmbea în soare,

Şi-i îngropa sub colb de floare,

C-un râs zburdalnic de copil.

(Sămănătorul, V, nr 10, 1906)

***

 

Alţi scriitori:

Al. Claudian, n. 1898

Emil Cioran, n. 9 aprilie 1911 - d. 20 iunie 1995.

Liviu Leonte, n. 1929

Al. D. Lungu, n. 1928