25 aprilie: Liviu Antonesei, n. 25 aprilie 1953

 

   

S-a născut într-un sat din apropierea Iaşului, oraş unde şi-a făcut toate studiile, inclusiv cele universitare, la secţia psihologie-sociologie. A fost psiholog, cercetător, apoi a început o carieră universitară în 1990 şi în 2005 a devenit profesor la universitatea ieşeană. Publicist încă din anii studenţiei, a avut rubrici permanente, a condus reviste, acum revista Timpul din Iaşi. Mereu în linia întâi a publicisticii noastre de atitudine, de conştiinţă.

A scris poezie, eseuri culturale şi studii de specialitate în ştiinţa educaţiei.

Debut în volum în 1988, cu cartea de eseuri Semnele timpului.

Opera: Pharmakon, poezii, 1989; Căutarea căutării, poezii, 1990; Jurnal din anii ciumei, 1987-1989; Încercări de sociologie spontană, eseuri, 1995; Vremea în schimbare, interviuri, 1995; O prostie a lui Platon. Intelectualii şi politica,  1997; Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei, 1999; Despre dragoste. Anatomia unui sentiment, eseu,  2000.

 

Poezia zilei, Liviu  Antonesei

Odinioară şi acum. Romance

 

Unde sînt ochii aurii de-altădată

și pielea lenevoasă unde este ?

S-au petrecut încet spre niciodată

de parcă n-ar fi fost decît poveste.

De parcă n-ar fi fost decît poveste.

 

Și unde-i rotundul bucilor ei    

Și pestera adîncă, fierbinte și clară,

în care lunecam printre scîntei,

atît de des atunci, odinioară ?

Atît de des atunci, odinioară.

 

N-a fost papirus și nici palimsest.

ci doar începutul cel fără sfîrșit

și eu mă-ntrebam ubi est, ubi est ?

pînă ce viața ne-a despărțit.

Pînă ce viața ne-a despărțit.

 

Ceea ce moartea nu putea să facă

am reușit noi, niște nebuni,

și boala aceasta nicicînd n-o să treacă

cum s-au tot dus cohortele de huni.

Cum s-au tot dus cohortele de huni.

 

Unde sînt ochii aurii de altădată

și peștera adîncă, fierbinte și clară ?

S-au strecurat încet spre niciodată

și astăzi nu mai e ce-a fost odinioară.

Și astăzi nu mai e ce-a fost odinioară !

 

 

Dispariţia. Cîntec

 

Frig pe dinafara, pe dinauntru frig -

eu jupuitul dansez

in frigul lumii.

 

Mă prinzi ca-ntr-o găoace protectoare -

ciudata simbioză

de spital.

 

Dar te-ai dus cum pleacă gnomii

pe-nghețatele ogoare.

 

Flacara nu se mai vede -

văgăunga-ntre picioare.

Si bobocul. Doar bobocul

de cristal, în amurg,

încet, se pierde.

 

 

O pogorîre spre Parnas

 

In camera-mi pustie se instalează zorii,

noaptea se sparge în franjuri purpurii -

țestoasa doarme în camera vecină,

pe trotuare lucii dansează trecătorii

și trupul îmi îngheață din nu știu ce pricină.

 

E o singurătate cum nu a fost vreodată -

îmi tremură în suflet ca un vulcan în chinuri.

O ușă se deschide aiurea dintre ziduri

si-o veche arătare ca-n vis mi se arată,

in timp ce fredonează măsuri din alte lieduri.

 

Si eu nu sînt aicea, si ea nu e acolo,

e o intervertire de timpuri și de locuri -

doar palide imagini, zvîcniri amețitoare

din basmul Afroditei, din imnul lui Appolo,

din vremea-n care zeii se-amestecau in jocuri.

 

Dar zeii au murit și-s îngropați în munte -

si trupurile noastre s-au separat pe dată.

In asprele sigilii, pe lunecoasa punte,

împachetate-n pături, acum ni se arată.

Si-n valuri aruncate, nu s-or găsi vreodată.

 

Si-n valuri aruncate, nu s-or găsi vreodată !

 

 

Alţi scriitori:

Dumitru Alexandru, n. 3 dec. 1929 - m. 1991

Valentin Deşliu, m. 1993