Petre Ispirescu, ianuarie 1830 – 21 noiembrie 1887

    

Născut într-un cartier din zona centrală a Bucureștiului, acest om care s-a făcut celebru prin basmele și Legendele sale românești, unanim cunoscute, nu a ieșit decât o singură dată din urbea natală, pentru un drum până la Roșiorii de Vede. Nu a mers niciodată la școală, a învățat să citescă și să scrie de la dascălii bisericilor din preajmă: Udricani, Olteni, Domnița Bălașa. De mic copil a îndrăgit poveștile populare, ascultate de la clienții din frizeria tatălui său, dar mai ales de la mama sa, o povestitoare fabuloasă, de proveniență transilvană. Ucenic de tipograf, a devenit stăpân pe meserie la 18 ani; angajat la diverse ateliere tipografice, apoi coproprietar la câteva tipografii, până să o aibă pe a sa proprie, a publicat în 1862 o primă serie de 6 basme românești, având mare succes și aprecieri sincere din partea unor mari personalități ale culturii acelor vremuri, precum Nicolae Filimon, Bolintineanu, Vasile Alecsandri; aceștia i-au semnat prefețe la următoarele culegeri de Legende și Basme ale românilor, edițiile adăugite din 1872 și următoarele. A adăugat snoave, ghicitori, apoi și povestiri pentru copii. Textele sale au avut o receptare nemaiîntâlnită, de mare răsunet. A sfârșit la masa de lucru, răpus de un atac de cord, probabil așa pățise și tatăl său, frizerul... Au rămas culegerile lui de Basme și Legende românești, o comoară inestimabilă pentru cultura națională, unul dintre stâlpii ei de rezistență.  Geniul suplinește toate inconvenientele unei vieți omenești dintre cele mai lipsite de șanse...

 

 

Anghel Dumbrăveanu, n. 21 nov. 1933 - d. mai 2013

 

  

   

De felul lui din  Dobroteasa, o comună din nordul judeţului Olt (numele la naştere A. Bacşiş), a făcut gimnaziul la Radu Greceanu din Slatina, 1946-1949 şi a urmat o şcoală pedagogică din Timişoara, absolvită în 1953, când devine redactor la revista Scrisul bănăţean / Orizont, unde activează până în 1990. Între timp absolvise Filologia din Timişoara, 1963-1968, iar din 1969 devenise secretarul Asociaţiei Scriitorilor din Banat. După 1990 a fost câţiva ani director în Ministerul Culturii, iar din 1995 redactor, apoi redactor-şef al revistei Rostirea românească.

Cu un debut tipic de poet, a redactat încă din liceu o revistă, rămasă în manuscris; au urmat poezii răspunzând comenzii sociale, deci realismului socialist. Producţii rămase în afara volumelor, debutul editorial amânat până în 1961, cu Fluviile visează oceanul, în colecţia Luceafărul. Dar abia cu Iluminările mării, 1967 şi Oase de corăbii, 1968 se fixează pe făgaşul unei lirici elevate, singulare, atentă la amănuntul de viaţă diurnă şi totodată la ceea ce este etern, durabil, general uman. Cu vocaţia călătoriilor şi a prieteniilor literare, a fost tradus în multe limbi străine, a tradus la rându-i din importanţi poeţi contemporani ai Europei, iar impresiile din străine meleaguri şi-au făcut loc în prozele sale.

 

Opera literară:   Fluviile visează oceanul, prefaţă de Ion Bănuţă, Bucureşti, 1961; Pământul şi fructele, Bucureşti, 1964; Iluminările mării, Bucureşti, 1967; Oase de corăbii, Bucureşti, 1968; Delte, Bucureşti, 1969; Faţa străină a nopţii, Bucureşti, 1971; Poeme de dragoste, cu un medalion de Nichita Stănescu, Bucureşti, 1972; Singurătatea amiezii, Timişoara, 1973; Enigma orhideii - Das Geheimnis der Orchidee, ediţie bilingvă, traducere de Irene Mokka şi Horst Fassel, Timişoara, 1976; Chemarea mărilor, Cluj Napoca, 1976; Piatra de încercare, Bucureşti, 1976; Diligenta de seară, Bucureşti, 1978; Poeme, prefaţă de Mircea Tomuş, Bucureşti, 1979; Intrarea în cetate. Timişoara - poeme şi privelişti (în colaborare cu Iosif Costinaş), Timişoara, 1980; Cuvinte magice - Magic Words, ediţie bilingvă, traducere de Irina Grigorescu, introducere de Cornel Ungureanu, Cluj Napoca, 1981; Tematica umbrei, Bucureşti, 1982; Iarna imperială, prefaţă de Marcel Corniş-Pop, Bucureşti, 1986; Fonetica astrelor, Timişoara, 1986; Călătorie neterminată, Bucureşti, 1986; Curtea retorilor, Bucureşti, 1989; Capcane şi visuri, Timişoara, 1990; Predica focului, Cluj Napoca, 1993; Dragoste şi iarnă, Timişoara, 1995; Diamantul de întuneric, Ceraşu-Prahova, 1997; Războiul estetic, postfaţă Crişu Dascălu, Bucureşti, 1998; Begoniile de la mansardă, Timişoara, 2002; Ceva pentru care merită să pierzi o corabie, îngrijită şi introducere de Alexandru Ruja, Timişoara, 2003; Fenomenul Nichita Stănescu, Timişoara, 2003.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Anghel_Dumbraveanu

 

 

 

Constantin Crişan, n. 21 nov. 1939 - d. 30 oct. 1996

   

 

Născut la Tg. Neamţ, din numeroasa familie a inginerului geodez Aurel Crişan, termină liceul Petru Rareş din Piatra Neamţ şi Filologia la Iaşi, 1960. Îşi va lua doctoratul în 1974, exact la vârsta când un cercetător de vocaţie trebuie să se desprindă din masa celor obişnuiţi. Şi, într-adevăr, prin calităţile sale intelectuale şi prin propensiunea spre marile teme, C. C. era un ins ce ieşea din rînd. Profesor, colaborator la Institutul pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, la Radio şi Televiziune, editor, traducător, a  debutat cu Literatura română în lume, coautor Victor Crăciun; apoi în 1970, a editat în franceză şi engleză 11 elegii de Nichita Stănescu. În 1972  publică Ieşirea din metaforă, studiu despre mari scriitori români: Blaga, Bacovia, Preda, Stancu, dar şi Nichita, Blandiana, Baltag.

A tradus poeţi precum Nichita, Dinescu, Anta Raluca Buzinschi şi  a publicat în străinătate nenumărate exegeze despre scriitori români. În 1977 şi 1978 scoate două volume de eseuri despre sociologia literaturii; în 1980 Conversaţii de bunăvoinţă. Eseuri despre adevăruri uitate, iar în 1996 Eseu despre moartea viguroasă; în 1999 Eminescu versus Dumnezeu, cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu Buşulenga. La aceste ultime două cărţi i-am fost redactor pe când lucram la editura Vinea. Din păcate cea de a doua carte i-a apărut postum. Inima autorului, ca organ anatomic, s-a opus suprasolicitărilor.

Bine informat despre ultimele dezbateri din exegeza europeană, traducător al unora dintre eseiştii de marcă ai contemporaneităţii, specializat în poetică, stilistică, sociologia culturii şi literatură comparată, Constantin Crişan era un  intelectual de nebănuite resurse, om cu minte sclipitoare, genialoidă, ins soficticat, peremptoriu, vehement în opinii.  L-am urmărit în diverse ieşiri publice, la Sala Dalles, la Muzeul Literaturii, în alte împrejurări. Un ins sclipitor, însă nu lesne de  suportat pe termen lung.  Din păcate pentru literatura noastră, cardiac fiind, ne-a părăsit la doar 57 de ani, operaţia pe cord la clinica din Tg. Mureş, în care prietenii îşi puseseră speranţele, nu a reuşit să-l salveze.

A locuit în blocul scriitorilor din str. Apolodor nr.13-15. Când am fixat cele două lungi plăci memoriale la intrările blocului, numele său a apărut pe una dintre ele, împreună cu alţi 11 scriitori. Iar la numărul 9 pe aceeaşi str. Apolodor, s-a aflat casa unde a locuit unul dintre scriitorii preferaţi ai lui Constantin Crişan: Urmuz, actualmente loc viran; demersurile mele pentru obţinerea aprobării unei plăci memoriale s-au blocat în sertarele celor de la primărie...

Citește mai mult:

http://www.crispedia.ro/Constantin_Crisan

http://www.studentie.ro/campus/Nichita_Stanescu_in_fragmente___Constantin_Crisan_O_respirare_testam/c-46-a-998

 

Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.

 

Poezia zilei:    Anghel Dumbraveanu

Fântânile Serbiei

         Lui Nichita Stanescu, Petre Stoica, Adam Puslojici, Srba Ignjatovici

suntem la masă aproape toţi

petre adăpostit în barbă lui de iarbă uscată

nichita uitându-se la înger cu două pete de cer

adam care tocmai l-a încuiat pe dumnezeu într-o garsonieră

şi srba uimit de tăcerea şi înţelepciunea propriului vis

iar eu în loc să mă plâng că-mi scufundară corăbiile

în strâmtoarea blestemată a zilei

îmi amintesc cum alergam după soare cu cercul

 

totul ar fi bine

cugetă unul

dacă ne-am mai putea vedea

la un secol odată

 

o bucată de brânză mai cântă pasărea

în munţii carpaţi

un ardei şi-o ceapă mai scoate ciutura

din fântânile serbiei

un lăutar şi-o bărdacă de vin

mai putem cumpără

punând vers de la vers

chiar dacă luna nu ne mai sărută pe gură

când ne-ntoarcem spre dimineaţă

din patul vreunui cântec mirosind a femeie

 

masa e-ntinsă pe fluviu

şi nu ne vedem între noi

 

ce bine-ar fi cugetă unul

dacă ne-am mai putea întâlni

chiar aşa

la un secol odată

 

 Niciodată uitarea

 

Între noi sunt zăpezi şi nisipuri.

Mâine, poate pustiuri, oceane.

 

Niciodată uitarea.

 

Sub icoană ta îmi încep ziua.

Aripa mea creşte din umărul tău.

M-au închinat mării, aprig şi pur,

 

Să fiu şi să nu fiu învins.

 

Între noi sunt zăpezi şi nisipuri.

Mâine, poate cerul căzut.

Dar bucuria de-a traversa noaptea,

Să-ţi ies înainte pe celălalt ţărm,

 

Unde niciodată uitarea ...

 

Cum raza serii

 

Sînt şi aici şi-n altă parte

şi fericit şi trist, şi rău şi bun,

cum viaţă-nseamnă şi puţină moarte,

cum înţelept şi cum nebun.

 

Iau barcă şi mă urc în cer,

şi în pămînt, şi-n flori, şi nicaurea,

cum raza serii într-un giuvaer

şi cum ecoul colindînd pădurea.

 

Să mă aştepţi pe-acelaşi mal

unde-am să ies mereu din ape,

cum fluxul largului egal,

cum şi departe, şi aproape.

Alţi scriitori:

Eugen Todoran, n. 1918

Aurel Dumitraşcu, n. 21 noiembrie 1955 - d. 16 septembrie 1990

I. Valerian, n. 1 august 1895 - d. 21 noiembrie 1980 

Lidia cântă în parcul din Buziaș, oct. 2022