29 noiembrie: Simion Stolnicu, n. 6 nov. 1905 - d. 29 nov. 1966
Prahovean, născut la Puchenii-Moşneni, fiu al unui
impiegat CFR, pe adevăratul său nume Alexandru Botez, a adoptat pseudonimul
Simion Stolnicu propus de Eugen Lovinescu. A făcut liceul în mai multe oraşe, o
parte la Sf. Sava din Bucureşti, o altă parte în particular; după o
întrerupere, a urmat Literele şi Filosofia, apoi a devenit profesor de liceu,
mai întâi în Bucureşti, apoi un an la Ploieşti, doi ani la Câmpina şi până la
pensionare la Comarnic, nedespărţit de râul Prahova, însă mereu singuratic,
retras-resemnat-mântuit în mediul provincial.
A debutat pretimpuriu, a fost redactor la diferite
reviste, a colaborat încă la mai multe reviste şi publicaţii ale vremii, la un
moment dat a fost admis în cercul de la Sburătorul şi a publicat în revista
respectivă, dar şi în Bilete
de papagal. Nu a editat în timpul vieţii decât două volume de poezii,
primul Punct vernal, în
1933, premiat de SSR în 1934, când autorul abia începea studiile universitare.
A continuat să publice şi după război, în câteva reviste ale vremii. După
moarte, din întinsul său jurnal s-a publicat o selecţie, Printre scriitori şi artişti, cu bogate informaţii literare şi
pătrunzătoare portretizări ale unor contemporani, nu numai cei de la Sburătorul, dar şi Arghezi,
Pericle Martinescu, Geo Bogza.
Poezia sa, intens prelucrată după o primă eboşă
impresionistă, este considerată dificultoasă, "făcută", cu exprimări
căutate, alambicate, forţând termenii dar şi topica, o lirică ermetică în formă
şi macabră ca atmosferă. Încurajat de Eugen Lovinescu, acesta i-a semnat
prefaţa la primul volum, cel premiat de SSR. L-au analizat şi ceilalţi mari
critici ai vremii: Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, iar G.
Călinescu în Istoria sa îl prezintă ca pe un caz de bizarerie. În
pofida acestor receptări nu neapărat favorabile, numele său a rămas în
literatură. Liceul din Comarnic îi poartă numele. A fost comemorat la
centenarul naşterii. Se scriu studii despre lirica lui contorsionată,
"neîndreptăţită", cu o exprimare a lui Lovinescu.
Opera literară: Punct vernal, prefaţă de E. Lovinescu, Bucureşti,
1933; Pod eleat, Bucureşti, 1935; Şerpuiri între lut şi torţele de
aur, ediţie îngrijită
şi prefaţă de Simion Bărbulescu, cuvânt înainte Vladimir Streinu, Bucureşti,
1973; ediţie îngrijită de şi postfaţă de Simion Bărbulescu, Bucureşti, 1998; Printre scriitori şi artişti, ediţie îngrijită şi prefaţă de
Simion Bărbulescu, Bucureşti, 1988; Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de
Simion Bărbulescu, Ceraşu, 2005
Poezia zilei: Simion Stolnicu
Reverie la şah
Patrate negre, patrate albe,
Cuprinse-n conul unui lampadar,
Surâdea inflorescenţă de galbe
Reginei albe, reginei negre,
Şahului de smoală, şahului de var;
Demonul drapase figurile sale
În gaz fâlfâitor de perlate rochii:
Gheara-i hidoasă-avea o eleganţă moale
Când le da drumu-n luptă - ispite -
Şi ape mânuia să-mi fure ochii.
Buzele negre, buzele albe
Se urau în vibrări fără cuvânt;
Ciudată scădea spuma hameiului din halbe -
Din odăile albe spre odăile negre,
Prin ou ieşeau antenele-n pământ;
Furnicile irisului meu strânseră porii
Infiltraţi în besne duium
Ai visului - pentru ei cântătorii
Fluierară găteli de mireasă
Şi nu-mi mai revăzui protivnicul din
fum...
(din Punct
vernal,1933)
N. D. Cocea, n. 29 nov. 1880 - d. 1 febr. 1949
Născut la Bârlad, dintr-o veche familie
boierească, fiu al generalului Dumitru Cocea, avocat de profesie (tatăl
actriţei Tanţi Cocea), s-a orientat încă din tinereţe spre socialism-comunism,
fiind unul dintre oamenii bolşevicilor în România. De altfel, în timpul
primului Război mondial a trăit cca 2 ani în Rusia, unde l-a cunoscut pe Lenin,
descriindu-l apoi cu simpatie. Colaborator şi fondator al unor reviste de
stânga, Facla, Era nouă, Reporter, subvenţionate de PCR sau
direct de sovietici. Prieten cu mulţi dintre avangardiştii noştri, ce s-a
dovedit mai apoi că erau colaboratori ai serviciilor secrete sovietice, lucru
nu îndeajuns conştientizat de exegeţii noştri.
Scriitor, jurnalist, a publicat puţine
cărţi: Vinul de viaţă lungă, 1931, Fecior de slugă, 1933 şi Pentru un petec de negreaţă,
1935, toate cu conţinut licenţios. Aventurier, vânător de foloase necuvenite,
corupător de minore, a făcut chiar închisoare pentru această vină, dar şi
pentru acuzaţia de Lese- majestate, fiind deţinut un an şi jumătate. Din
1938 s-a retras la Sighişoara, unde moştenea o vilă. Moare în 1949.
Citiţi mai mult: http://www.sferapoliticii.ro/sfera/136/art11-arhiva.html
http://absentul.blog.com/2011/11/30/clasicii-nostri-moderni-38/
Pe vremea liceului meu dejist-stalinist,
ne era citat N. D. Cocea (sub această formă, abia mai târziu am aflat că se
numea Nicolae Dumitru) drept unul dintre vajnicii ziarişti care au militat în
ilegalitate pentru drepturile clasei muncitoare. Dar încă de pe atunci am
simţit că nu era ce trebuie, ci un aventurier fără scrupule, cinic, mereu
interesat, amoral. Mi-am făcut o idee mai exactă citind, desigur pe sub mână,
romanele sale (în editări oribile, interbelice, deteriorate de atâta târnosit): Fecior de slugă şi apoi Pentru un petec de negreaţă.
Colegii mei fremătau în faţa relatărilor truculente, fără perdea. Absolut
interzise, până la sfârşit. Abordări ce ar fi părut greu de explicat, căci
ni-l prezentaseră ca om dăruit trup şi suflet celor mai înaintate idealuri. Etc.
Cu mare greutate am identificat casa în
cale locuise înainte de retragerea sa la Sighişoara - desigur una dintre foarte
multele adrese pe care le schimbase între cele două războaie... Nepotul Dinu
Cocea, regizorul de mare succes de pe vremuri, stabilit de mult la Paris, dar
revenind verile, în perspectiva unor producţii cinematografice care nu s-au mai
concretizat, nu-şi amintea decât strada: Frumoasei (nr. 35), unde mergea
uneori, copil fiind. Mai tristă a fost convorbirea la telefon cu fiica scriitorului,
actriţa Tanţi Cocea, la acea vreme nonagenară, care nu a reuşit să-şi
amintească nici pe ce stradă din Bucureşti s-a născut ea însăşi, darmite să-mi
indice ultima adresă a tatălui său.
*
Am pus o placă memorială pentru N.D. Cocea
la adresa din str. Frumoasă, nr. 39, S.I. Imaginea casei în care a trăit
autorul se află și în albumul Literaturile
Bucureștiului, MNLR, 2009.
Alţi scriitori:
N. Bălcescu, n. 29 iunie 1819 - d. 29 noiembrie 1852.
Titus Popovici, n. 16 mai 1930 - d. 29 noiembrie 1994
Ion Lazu - Despletirile Toamnei (Două sute de metri pe malul lacului IOR)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu